VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2010   |  2009   |  2008   |  2007   |  2006   |  2005
MITROPOLITUL VLADIMIR. Păstorul spiritual a sute de mii de ortodocşi
Locul 3

MITROPOLITUL VLADIMIR. Păstorul spiritual a sute de mii de ortodocşi

Comentează

ÎPS VLADIMIR
mitropolit al Chişinăului
şi Întregii Moldove

Vârstă: 53 de ani
Data şi locul naşterii: 18 august 1952, s. Colencăuţi, raionul Hotin, regiunea Cernăuţi, Ucraina
Studii: În 1970 absolveşte Şcoala tehnico-profesională din satul natal; în 1989 – Academia Teologică din Moscova
Merite: Medalia Cuviosului Serghie de Radonej, Diploma de onoare a Prezidiului Fondului Păcii din URSS (1979), Ordinul Sf. Stanislav, Academician de Onoare al Academiei Internaţionale de Cadre de pe lângă UNESCO, ordinul Sf. Kneaz Vladimir, gr. II

Influenţă politică - 2
Putere financiară - 6
Notorietate - 10

Total - 18 puncte


În anul 2000 Mitropolitul Vladimir a fost ales membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, după care şi-a extins cu mult autoritatea asupra conducerii laice a R. Moldova. Activitatea sa din ultimii ani este marcată de mai multe fapte de pelerinaj în Ţara Sfântă şi la Sfântul Munte Athos din Grecia, de restaurarea Mănăstirii Căpriana, de vizite anuale la Ierusalim, de unde aduce, la Înviere, focul miraculos de la Mormântul Mântuitorului.       

În fiece duminică, la liturghii, întru sănătatea şi tăria lui păstorească înalţă rugăciuni zeci şi sute de mii de ortodocşi moldoveni, pentru care el e faţa bisericească cea mai cinstită în acest stat.

Iar Mitropolitului Vladimir i-a fost încredinţată o putere deosebit de mare - de a păstori sufletele creştinilor uniţi în cea mai numeroasă comunitate religioasă de pe teritoriul R. Moldova. Ortodoxia rămâne principala religie: conform datelor ultimului recensământ al populaţiei, creştini ortodocşi se autoidentifică patru din cinci cetăţeni. Deşi după dobândirea independenţei, pe teritoriul R. Moldova a fost reactivată şi Mitropolia Basarabiei, aflată în supuşenia Patriarhiei Române, comuniunea bisericească cea mai mare rămâne Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse.

Primele două părţi din viaţa Mitropolitului Vladimir, pe numele de mirean Nicolae Cantarean,  nu au fost legate de Moldova. După ce şi-a satisfăcut serviciul militar la Flota Mării Negre, în 1973 devine ipodiacon la catedrala Adormirii Maicii Domnului din Smolensk, Rusia. A slujit în această eparhie până în anul 1981, promovând câteva însemnate demnităţi bisericeşti. După absolvirea Seminarului Teologic din Moscova, N. Cantarean se întoarce la Cernăuţi, slujind ca paroh al catedralei Sf. Nicolae. La 29 noiembrie este tuns călugăr şi ia numele Vladimir, iar în 1989 termină Academia Teologică din Moscova.  La 21 iulie 1989 arhimandritul Vladimir este înălţat în demnitatea de episcop al Chişinăului şi al Moldovei, peste un an este promovat arhiepiscop, iar din 1992 se autointitulează „Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove”.

Venirea Mitropolitului Vladimir la cârma Bisericii Ortodoxe din R. Moldova a coincis cu apusul ateismului sovietic şi cu renaşterea impetuoasă a vieţii religioase şi bisericeşti. În prezent, pe lângă faptul că păstoreşte viaţa spirituală a enoriaşilor săi, mai administrează o întinsă gospodărie bisericească: peste două mii de biserici, circa 40 de mănăstiri de călugări şi de maici şi schituri, Academia Teologică din Chişinău cu un Seminar Teologic, o editură, un centru de pelerinaj, o bibliotecă, diverse frăţii creştine şi asociaţii bisericeşti.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+20°