VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2010   |  2009   |  2008   |  2007   |  2006   |  2005
MARC TKACIUK. Trezoreria intelectuală a preşedintelui
Locul 11

MARC TKACIUK. Trezoreria intelectuală a preşedintelui

Comentează

Marc Tkaciuk
consilier prezidenţial

Vârstă: 39 de ani
Data şi locul naşterii: 26 septembrie 1966, or. Soroca
Specialitate: istoric
Studii: în 1989 a absolvit Facultatea de istorie a USM; în 1991 îşi încheie studiile la Şcoala de arheologie din Sutton-Hoo, Marea Britanie; între 1992-1994 face aspirantură la IMMK; doctor în istorie.
Stare civilă: căsătorit, un copil

Influenţă politică - 8
Putere financiară - 4
Notorietate - 4

Total - 16 puncte

Are reputaţia uneia dintre cele mai influente, dacă nu e chiar cea mai influentă persoană din anturajul lui Vladimir Voronin. Fiu al lui Evgheni Tkaciuk - fost redactor-şef cu apreciabilă vechime al publicaţiilor de partid “Kommunist” şi “MîslI”, şi unul dintre oamenii cei mai apropiaţi ai lui Voronin.

Lui Marc Tkaciuk nu-i taie respiraţia oportunităţile de business pe care se presupune că le-ar oferi aflarea în proximitatea preşedintelui Voronin, în schimb îl tentează posibilitatea de a clinti din loc plăcile tectonice ale societăţii prin acupunctura unor dovezi şi analize. Lui i se atribuie meritul de a fi contribuit decisiv la cea de-a doua victorie a comuniştilor în scrutinul parlamentar şi la îmblânzirea revoluţiei portocalii. Pe Tkaciuk nu-l supără calificativul de „eminenţă cenuşie” şi nici „folclorul gazetăresc” ce-l creditează cu influenţă maximă asupra preşedintelui.

Marc Tkaciuk se apropie de vârsta „critică” de 40 de ani. El a absolvit facultatea de Istorie de la Universitatea de Stat din Chişinău, este pasionat de arheologie - mult peste interesul firesc generat de specializarea sa, a făcut studii postuniversitare la Institutul de istorie a culturii materiale din Sankt-Petersburg. Şi-a luat doctoratul cu teza „Getica. Geneza şi transformarea culturală în spaţiul carpato-danubian. Secolele VII-II î.e.n.”, după care a activat la Institutul de arheologie al Academiei de Ştiinţe a R. Moldova. În 1998 a fondat aşa-numita „Şcoală Antropologică Superioară”, pe care a condus-o până a deveni deputat pe lista PCRM în anul 2001, fiind membru al Biroului permanent al Parlamentului R. Moldova. După, în iunie 2002, acceptă funcţia oficială de consilier în administraţia preşedintelui Voronin. Este membru al Comitetului Central al PCRM, ales pentru a doua oară deputat în 2005. Renunţă la această funcţie şi rămâne în continuare consilier prezidenţial în probleme de politică internă.

Se fereşte de apariţii publice, evită interviurile şi dacă le acceptă, înseamnă că are de lansat ceva anume ca să testeze eventuale reacţii, să provoace nişte mişcări de răspuns sau pur şi simplu are chef de un exerciţiu ca să-şi ţină în formă neuronii. Colegii care pretind că îl cunosc afirmă că în capul lui Tkaciuk mereu sunt în rodaj diverse fragmente de idei, proiecte, scenarii care prind contur  şi în cele din urmă ajung să fie puse în aplicare de stăpânul Palatului prezidenţial. Sarcina cea mai dificilă pe care trebuie să o rezolve Marc Tkaciuk este operaţia plastică. Nu e vorba despre propria figură, fireşte, ci despre fizionomia politică a PCRM, astfel încât viitorul partid reformat să fie acceptat în societatea modernă europeană, dar să nu-şi piardă nici trăsăturile tipice, ca să fie recunoscut de alegători la următorul scrutin parlamentar.  Este un proiect de natură să provoace scurt-circuit într-o minte ce operează cu categorii logice – iată lupul, iată varza, iată barca, iată capra, dar nu şi în mintea elastică şi încăpătoare a consilierului politic cu veleităţi de şef la trezoreria intelectuală a Puterii. 

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+20°