ION SURUCEANU. Artistul poporului

Este cunoscut în fiecare casă din Republica Moldova. Are acces în toate cabinetele unde se iau cele mai importante decizii.

A ajuns pe una dintre cele mai înalte trepte ale piramidei puterii o singură dată, în 1994, când a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova  pe lista Partidului Democrat Agrar, chiar dacă Suruceanu niciodată nu a acceptat să interpreteze cântece-lozinci sau cântece politice. Însă în februarie 1994 aproape zilnic se afla “în drum sau pe scena vreunei case de cultură raionale”, împreună cu alţi candidaţi din partea PDAM. “Doresc să fiu deputat pentru a apăra interesele culturii noastre”.
Parlamentul l-a delegat în Consiliul Coordonator al Companiei Teleradio Moldova. A fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Comisiei parlamentare pentru cultură, ştiinţă şi învăţământ. În 1995 a părăsit Partidul Democrat Agrar cu un grup de deputaţi şi a aderat la Partidul Renaşterii şi Concilierii. În 1998 a figurat pe lista Convenţiei  Democrate pentru alegerile parlamentare.

Cântăreţul şi deputatul Ion Suruceanu a fost singurul dintre artiştii moldoveni care a efectuat un turneu la Tiraspol imediat după conflictul transnistrean.

În 1997, împreună cu Valeriu Matei şi Nicolae Andronic a atacat în Curtea Constituţională un decret al preşedintelui Lucinschi, care prevedea achitarea datoriilor la pensii şi salarii în termen de 15 luni, pe motiv că nu prevede mecanismul de indexare a pensiilor şi a salariilor restante. CC a declarat constituţional decretul, care „a  fost dictat de realităţi”.

Notorietatea lui Ion Suruceanu este mai mare decât a unui om cu funcţie. Îl cunoaşte o lume întreagă. Nu există casă în Republica Moldova în care să nu fi răsunat cel puţin un cântec din repertoriul său. Ca şi mulţi din colegii săi notorii este „vânat” de partidele politice în campaniile electorale. De cele mai multe ori a renunţat să le sprijine. Mulţi politicieni recunosc că influenţa pe care o are  poate aduce un important plus de imagine şi voturi.

Este invitat la nunţi, sărbători naţionale, manifestări publice, dar şi în cele mai selecte  societăţi. Cunoaşte foarte mulţi oameni importanţi, de la şeful statului la miniştri sau şefi de departamente. A profitat uneori de aceasta pentru a deschide uşi unde se iau decizii pentru a-şi ajuta colegii. S-a bucurat de susţinerea  preşedintelui Mircea Snegur şi cea a lui Vladimir Voronin, poate mai puţin de cea a lui Petru Lucinschi. Preşedintele Voronin îi este oaspete la zilele de naştere şi chiar se întâmplă să se odihnească verile împreună. Este un om de lume, deschis,  un om care a cântat toată viaţa dragostea.

Maestre, cum aţi defini dvs. o personalitate puternică?
E valabil pentru orice domeniu: este omul care reuşeşte să se impună, să se lanseze întru totul. În artă, „personalitatea puternică” este cântăreţul care cucereşte publicul şi reuşeşte să se menţină la un nivel înalt în inimile oamenilor.

Vă consideraţi o persoană influentă?
Într-o oarecare măsură, da. Au fost, dar şi acum se mai întâmplă cazuri când un telefon de-al meu poate să rezolve nişte situaţii. De cele mai multe ori, însă, influenţa mea ajută altor persoane. Mai ales, colegii de breaslă aflaţi la nevoie profită de ea. Am făcut-o atunci când eram deputat în Parlament, dar şi după aceasta. Cât priveşte problemele mele, acestea se rezolvă de la sine – aşa iese mai tot timpul. Aşa a obţinut apartament Anatol Bivol, răposatul Nicolae Sulac şi-a schimbat  apartamentul. Pentru ca prietenul meu Ian Raiburg să primească titlul „Om Emerit”, am solicitat audienţă preşedintelui Voronin şi i-am fredonat acestuia chiar câteva melodii celebre scrise de compozitor, cum ar fi „Cumpăraţi, cumpăraţi...”.  În general, sunt prieten cu foarte multă lume: de la poliţişti până la miniştri.

Un om de cultură poate influenţa domeniul politic, economic? Poate să ceară preşedintelui sau altui înalt demnitar ca procesul politic să evolueze într-un anumit mod?
Nu are curajul s-o facă. Sunt multe cazuri când în discuţii cu acelaşi preşedinte Voronin discutăm probleme de stat şi cred că el  ţine cont de sfaturi. De multe ori, vorbim despre Transnistria şi dacă lucrurile stau mai bine în acest sens, se datorează, cred şi artiştilor moldoveni care concertează frecvent în partea stângă a Nistrului. Dacă stau să mă gândesc bine, dacă aş participa la alegerile prezidenţiale în Transnistria, aş câştiga scrutinul cu 98 la sută. Însă predestinaţia mea este alta...

Sau sunteţi adeptul integrităţii teritoriale a republicii?
Să fie clar: aş face asta, doar pentru a reîntregi ţara.

Sunteţi un om bogat?
Pot spune că nu sunt sărac. Cea mai mare bogăţie a mea este nepotul Cristinel. Bineînţeles – familia, prietenii, colegii de meserie, care sunt destul de mulţi. Revenind la ideea bogăţiei materiale, tot ce am realizat în viaţă a fost datorită harului ce mi l-a dat Dumnezeu şi anilor de muncă. Dacă m-aş fi limitat la pensia de 357 de lei...

... ?
Exact atât. Dintre care 7 lei îi las femeii care mi-o aduce acasă – îmi e oarecum să merg la oficiul poştal să-mi ridic pensia. Cred că lumea s-ar uita straniu la acest lucru.

Bogătaşii noştri se deosebesc de cei din occident?
Da, şi slavă Domnului, pentru că ai lor sunt cu mult mai zgârciţi şi nesuferiţi decât ai noştri. Din păcate, această „modă” se extinde încet-încet şi la noi, dar sper să nu ne facă captivii ei.
    
Ce proprietăţi deţineţi? Dar să nu ne luaţi cu cele spirituale...
Nici nu am intenţionat. Am un apartament în Chişinău, un garaj şi un autoturism BMW.