ION STURZA. Premierul care a dat politica pe afaceri

 Exercitarea funcţiei de prim-ministru, chiar şi pe o durată  de numai 9 luni, a fost exact detaliul de care a avut nevoie Ion Sturza pentru a-şi îmbogăţi blazonul familial autentificat de prinţul din Belgia (care face naveta la Chişinău cu ocazia competiţiilor de tenis între juniori pe care le sponsorizează). Această  funcţie a fost ca şi montura de aur pentru o piatră preţioasă pe care nu ai cum să o porţi altfel pe deget sau la gât, ca să vadă  toată  lumea cât e de valoroasă.

Unii regretă debarcarea subită a „celui mai rafinat” („şi dotat”) premier din scurta istorie a  „liberalismului” economic, (mai cu seamă femeile, de ce ne-am ascunde după deget), alţii, dimpotrivă, sunt de părere că lui Sturza i s-a făcut un mare serviciu, atunci când i s-a dat voie să-şi convertească reputaţia în noi afaceri profitabile.

Ion Sturza a devenit o persoană publică importantă pe la mijlocul anilor ’90, când s-a impus în ipostaza de lider al companiei „Incon” S.A., sub umbrela căreia se adunaseră 20 din cele mai mari fabrici de conserve din R. Moldova.  Era managerul optimist care punea mari speranţe în relansarea  agrobusinessului basarabean cu ajutorul investitorilor din Occident. Graţie lui, „Incon” S.A. devenise un beneficiar de credite occidentale, inclusiv de la Corporaţia Finaciară Mondială, o subdiviziune comercială a Băncii Mondiale. Însă cu timpul compania „Incon” a prins a pierde fabrică după fabrică – acestea se privatizau şi ieşeau din componenţa „Incon”-ului, - astfel încât „Incon” S.A. a rămas cu doar patru întreprinderi şi cu credite de rambursat.

În 1998 Ion Sturza a acceptat să  facă parte din „cuibul de rândunică” patronat de Petru Lucinschi, dar în scurt timp a renunţat la mandatul de deputat în favoarea unui portofoliu ministerial în guvernul condus de Ion Ciubuc.

După debarcarea lui Ciubuc, preşedintele Lucinschi i-a încredinţat misiunea să formeze noul cabinet de miniştri. Astfel a apărut faimosul Executiv format în baza algoritmului de constituire a Alianţei pentru democraţie şi reforme (ADR). Acea echipă care respecta mai mult sau mai puţin simetric ponderea componentelor politice în cadrul Legislativului, s-a ales ulterior cu reputaţia celui mai emancipat şi mai progresist guvern din istoria Moldovei independente.  Guvernul Sturza a realizat cele mai radicale reforme, înfruntând huiduielile opoziţiei parlamentare şi paraparlamentare comuniste.

Tot lui îi aparţine performanţa de a fi realizat „pagina de aur” în relaţiile R. Moldova cu organismele financiare internaţionale, care nu conteneau să elogieze meritele cabinetului de miniştri. Această idilă a fost dată peste cap de o  criză financiară regională. Brusc a crescut cursul dolarului şi s-au majorat la fel de repede preţurile, numeroşi cetăţeni s-au trezit fără depuneri la casele de economii şi fără facilităţile ce deveniseră o obişnuinţă. Cabinetul Sturza  devine ţinta celor mai violente critici lansate de Partidul comuniştilor, care a reuşit să inducă această atitudine unui segment important al societăţii.

În toamna anului 1999, Parlamentul a votat demisia guvernului Sturza. A fost acuzat că nu a dat dovadă de fermitate şi a cedat presiunilor. Că a pus ambiţiile mai sus de interesele ţării...  

La alegerile parlamentare din anul 2001, Partidul Democrat al lui Dumitru Diacov l-a situat pe Ion Sturza în capul listei electorale. Dar pragul de şase la sută s-a dovedit a fi un obstacol prea mare pentru „Rândunica” şifonată în bătăliile politice.

Fostul  premier (pe care unii îl vedeau deja viitor preşedinte) părea să sufere profund din cauza acelui  rateu, dar şi-a revenit rapid, regăsindu-se în businessul activ. A pariat mai întâi pe importul de îngrăşăminte minerale, apoi a preluat reprezentanţa moldoveană a companiei „Rompetrol”. Sturza a ajuns să profite şi el din avantajul pe care-l oferă „aurul negru” în comparaţie cu sucul de roşii. Deşi continuă să dea impresia unui om de afaceri independent, care nu cruţă gafele guvernării, Sturza nu are cum să treacă peste bunele relaţii cu fiul preşedintelui Voronin. Fostul premier debarcat de comunişti este vicepreşedinte al consiliului „FinComBank”.

A renunţat, se pare, la activitatea politică sau ocuparea unor funcţii în stat. În 2005 era considerat candidatura cea mai posibilă a comuniştilor la funcţia de primar al capitalei. “Prostii”, a răspuns fără menajamente, cum o face adeseori.

După ce s-a retras din ceea ce se consideră a fi politica activă, a devenit un expert extrem de curtat de centrele occidentale de analize strategice. Sturza conduce Asociaţia neguvernamentală pentru politică externă, este Consul onorific al Moldovei în Kazahstan. Cea mai ofertantă însă este funcţia de Preşedinte al Asociaţiei pentru educaţie economică a tineretului, în cadrul căreia sunt instruiţi potenţialii manageri ai societăţilor comerciale, care ar trebui să constituie într-un viitor european nucleul economiei liberalizate moldoveneşti. Prin urmare se impune întrebarea perfect logică: s-a  retras oare Sturza din politică?..

Momentan vă consideraţi o persoană mai influentă decât atunci când deţineaţi funcţia de prim-ministru?
Nu. Nu am aceleaşi resurse, nici răspunderea adminis­trativă şi politică legată de funcţie. Atunci, realmente influenţam soarta cetăţenilor şi economia ţării.

Ce probleme poate decide sau ce situaţie poate influenţa o persoană puternică din punct de vedere economic?
Volumul operaţiilor economice pe care îl controlez astăzi este comparabil cu bugetul Republicii Moldova. Faptul că operez cu cifre cu multe zerouri mi-a educat o cu totul altă mentalitate şi o nouă formă de abordare a lucrurilor. Nu ai timp de emoţii şi lucruri mărunte. Bineînţeles, am senzaţia (posibil falsă) că opinia publică reacţionează la părerea mea în problemele pe care eu cred că le cunosc. E şi firesc ca unele procese economice să fie influenţate de cei care au o mare putere economică. Puterea economică e direct proporţională cu puterea de influenţă a opiniei publice.

Care sunt calităţile graţie cărora aţi făcut cariera pe care aţi făcut-o?
…Capacitatea de muncă. Insistenţa. Sârguinţa. Multe din ele le surprind la copiii mei. Dar sunt şi lucruri pe care le-am reuşit datorită unor întâmplări. Motto-ul meu a fost întotdeauna că dacă fac o carieră de profesionist, funcţiile vor veni de la sine. La mulţi apare o discrepanţă uriaşă între capacităţile profesionale şi funcţia pe care o deţin. Şi atunci lumea vede că regele e gol. Iar asta e o tragedie.

Aţi vrea ca feciorul să vă urmeze paşii?
Da. Sper că nu va fi exemplul clasic de antreprenor în a doua generaţie.

Puteti să  faceţi o evaluare a afacerilor pe care le gestionaţi? Câte acţiuni deţineţi la fiecare dintre ele?
Sunt partenerul cunoscutului om de afaceri Dinu Patriciu pentru operaţiunile “Rompetrol“ în R. Moldova şi zona CSI, evaluate la câteva sute de milioane de dolari. Alte afaceri ale mele în Moldova ca cifră de afaceri, se estimează la circa 20 de milioane de dolari. Deţin pachete de acţiuni în industria textilă, distribuţia de gaze, agricultură, industria alimentară, comerţul cu amănuntul. După cum ştiţi, acum câţiva ani am vândut cel mai mare pachet de acţiuni deţinute la “Fincombank”, dar am păstrat funcţia de vicepreşedinte al băncii.

Cu dl Oleg Voronin sunteţi prieteni sau parteneri? Asocierea cu el vă ajută, vă încurcă sau provoacă invidia colegilor?
Suntem parteneri, prieteni e prea mult spus. Pe Oleg îl cunosc de pe timpurile când tatăl lui, adică preşedintele Voronin, era şomer, Oleg vindea produse pentru protecţia plantelor la piaţa centrală, iar eu aveam afaceri de milioane. Nu totul se apreciază în bani. Bineînţeles, astăzi suntem în categorii diferite de influenţă.

Discutăm cu un milionar în dolari?
Probabil. Suma activelor mele e net superioară unui milion. Dar nu e o noutate. În Moldova sunt mii de oameni care au active de peste un milion de dolari. Dar a aprecia suma activelor este un lucru subiectiv. Poţi fi obiectiv doar dacă estimezi valoarea imobilelor. Preţul afacerilor însă e unul relativ atâta timp cât nu avem cotaţii la burse şi mergem pe analize arbitrare cum ar fi valoarea de bilanţ.

Cum aţi câştigat încrederea şi poziţia pe care o deţineţi la “Rompetrol”?
„Rompetrol” a câştigat încrederea mea. De fapt, e o dragoste reciprocă mai veche. Este foarte greu să treci de la amiciţie la afaceri, rişti să pierzi prietenii, dar deocamdată nu regret.

De ce nu construiţi staţii PECO?
Atât timp cât nu avem încă un gospodar în Chişinău, e greu să luăm vreo decizie în acest sens. În schimb, am construit o fabrică de ţevi de polietilenă pentru gaze şi apă – o investiţie de câteva milioane de euro.

Care este cea mai mare realizare a vieţii dvs.?
Copiii mei. Familia mea.

Ce proprietăţi are Ion Sturza? Cu ce maşină mergeţi?
Am tot ce-mi trebuie. Merg cu “Mercedes” E şi S class. În timp, a devenit marca mea preferată. Dar conduc cu plăcere şi “Skoda” soţiei,  în care  mă simt la fel de confortabil.