Sergiu Bugaescu

director restaurantul „Popasul dacilor”

Sergiu îşi aminteşte astăzi cu mândrie despre primul loc de muncă -  complexul hotelier „Codru”, şi de primul interviu de angajare – o experienţă emoţionantă, dar plăcută. Acolo s-a simţit, pentru prima dată, mândru de profesia pe care şi-a ales-o. „În acea perioadă lucram cu clienţi diferiţi, dar cea mai importantă sarcină a fost deservirea delegaţiei oficiale care a participat la Summitul CSI din 2008”, mărturiseşte Sergiu. Este sigur că o carieră de succes se obţine prin maxim efort şi multă muncă. Şi se pare că „reţeta” lui funcţionează, pentru că la doar 26 de ani, Sergiu deţine funcţia de director al restaurantului „Popasul dacilor”. Momentul în care a fost ales în această poziţie este, pentru el, cea mai importantă şi mai fericită clipă de împlinire profesională. Totuşi, modest din fire, nu-i place să vorbească foarte mult despre succesul obţinut, iar despre atingerea ţelurilor pe care şi le propune pe plan profesional „ne va spune timpul”, zice el. Apreciază foarte mult susţinerea soţiei şi a familiei şi recunoaşte că fără încurajarea lor ar fi fost mult mai greu să se dezvolte. Ca şi în cazul multor altor profesionişti, nu s-a trecut fără mici erori, dar greşelile pe care le-a comis, spune Sergiu, sunt lecţii valoroase pentru viitor.

În relaţia cu subalternii regula de aur e să fii un exemplu bun de urmat. Cu alte cuvinte, nu e suficient să le explici oamenilor ce şi cum ar trebui să facă, trebuie şi să le arăţi cum se face corect, ca la carte. Abia după asta poţi să ceri de la ei mai mult. Angajaţii au nevoie să ştie că sunt apreciaţi pentru ceea ce fac, deci e bine să-i lauzi un pic şi să-i încurajezi, atunci când se descurcă bine. Pentru a-i motiva, Sergiu are un sistem de promovări şi premii bine pus la punct, care funcţionează eficient – toată lumea e mulţumită! De fapt, relaţia dintre angajat şi subaltern începe chiar la interviul de angajare, când Sergiu se interesează de nivelul de pregătire profesională şi locul precedent de muncă al pretendentului. Contează foarte mult şi disponibilitatea adaptării la regulamentul intern al restaurantului. „Fiecare nou-venit trebuie să poată să se adapteze rapid în colectiv”, spune directorul restaurantului „Popasul dacilor”. Cu siguranţă, toţi cei 49 de angajaţi sunt de acord.

Localul reprezintă o cetate-restaurant care şi-a pus drept scop să găzduiască în cele 3 nivele (150 locuri), 2 terase şi mici cabane, oaspeţi ce vor să guste din pocalul trecutului şi al bucatelor tradiţionale, servite original de acest restaurant. Pentru a-şi depăşi concurenţii, „Popasul dacilor” a ales exclusivitatea drept „armă de luptă”: lemn neprelucrat, piatră cu urme de vechime (de la 80 la 100 mii ani), impregnată de izul victoriilor purtate de daci, clădită manual de meşteri iscusiţi, care îmbracă forma unei cascade, a unui  havuz nemaipomenit şi a unui şemineu aidoma vetrelor dacilor, blănuri naturale răscolesc amintiri ale timpurilor sălbatice şi barbare, o colecţie de obiecte de anticariat de la lume adunate (inclusiv şi de pe meleagurile unde au locuit dacii, în exemplare unice), feţe de masă brodate manual, un fundal muzical relaxant sau muzică populară live, reţete de bucate ca la mama acasă nu pot  lăsa pe nimeni indiferent. Oaspeţii care vin aici au parte de un complex perfect, o ambianţă extraordinară, servicii de deservire de cea mai înaltă calitate şi o bucătărie de excepţie. Meniul include pâine de casă, plăcinte ,,poale-n brâu”, gustări din jambon de casă, tobă ţărănească, brânză de oi, murături ca la bunica, peşte afumat, specialităţi pregătite după reţete strămoşeşti: raţă umplută cu sarmale, tochitură cu ursuleţi din mămăliguţă, curcan cu gutui, picior de porc cu mirodenii, iepuraş copt la cuptor şi numărul lor poate fi continuat..