Viorelia Moldovan-Bătrânac. Femeia care ştie, iubeşte şi crede

A luptat foarte mult, umăr la umăr cu alţi colegi pentru a aduce „Europa în Moldova”. Este mândră că ţara noastră a reuşit să obţină implementarea standardelor europene în sistemul educaţional universitar. Dincolo de toate, este o femeie frumoasă, cu ochi mari care te fac să roşeşti şi de o inteligenţă care i-ar putea complexa pe alţii, dacă ar fi ostentativă.      

Văzând-o alături de fiica ei de 18 ani, vrei să crezi că sunt surori. Dacă o vezi fără Doiniţa, îţi spui că a trecut ea nu demult de 18. Este o femeie cu caracter, de o cultură pe care rar poţi reuşi să o aduni în câteva decenii de viaţă. După ce începi să o cunoşti, simţi un soi de mândrie patriotică stârnită de faptul că asemenea femeie se află aproape că în fruntea unui minister atât de important pentru viitorul ţării cum este cel al Educaţiei şi Ştiinţei.

De fapt, afirmă că s-a schimbat şi că a fost marcată de naşterea Doiniţei. Atunci, pentru prima dată a simţit maturitatea, responsabilitatea pentru viaţă, pentru educaţia şi viitorul copilului ei şi a înţeles că a trăi înseamnă un act de dăruire. 

A fost ajutată să-şi aleagă profesia. Alegerea nu a fost determinată însă de chemarea sufletului. A pus pe cântar posibilitatea de a reuşi la concurs, atractivitatea profesiei şi argumentele surorii mai mari, care este pentru ea o autoritate. “Nu regret însă alegerea pe care am făcut-o, nu am devenit economist de carieră, ci profesor de discipline economice – marketing, turism, servicii”, mărturiseşte doamna Bătrânac. Cariera, în opinia ei, este o împlinire şi deopotrivă o datorie. Totodată nu concepe cariera ca pe un scop în sine, ci ca pe o valoare şi ca pe o posibilitate de a realiza ceva. Se conduce de principiul lui Einstein ”nu încerca să devii un om de succes, ci un om de valoare”.  Familia o ajută să le reuşească pe toate. S-au sprijinit reciproc la diferite etape ale vieţii şi ale carierei, însă de fiecare dată cineva dintre membrii familiei şi-a asumat povara greului. Consideră că viaţa îi este şi cu soare, şi cu vânt, cu bucurii şi tristeţi, cu succese şi insuccese.  Din toate cele întâmplate, a învăţat şi a tras concluzii. De când ocupă funcţia de viceministru, are foarte puţin timp liber, în schimb – un car de responsabilităţi, emoţii şi mai multe fire cărunte. Nu regretă nimic din ce i s-a întâmplat până acum şi, dacă i s-ar oferi să o ia de la capăt, ar păşi pe aceeaşi cărare.   

Visează la mai mult timp liber pentru a citi, a studia. Cel mai mult îşi doreşte o curte cu multe flori specifice tuturor anotimpurilor. I-ar plăcea să le planteze singură, aşa cum a învăţat-o tatăl ei în copilărie. Dacă acest vis i s-ar împlini, atunci le va putea dărui celor dragi flori crescute de ea, tăiate proaspăt din grădină. Pentru că amintirile din copilărie, când se trezea cu un câte un buchet de lalele cu rouă pe pernă, o vor emoţiona toată viaţa. (rodica bileţchi)