![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
Se află într-un domeniu dificil pentru o femeie şi într-un post în care, ani în şir, a reuşit să se afirme şi să se impună. A făcut Dreptul nu pentru că era la modă, cum se „poartă” în prezent, ci pentru că aceasta şi-a propus să facă în viaţă.
Chiar dacă în şcoală îi plăcea medicina, la absolvirea şcolii medii era ferm convinsă în privinţa meseriei care urma s-o facă: cea de anchetator – foarte romantică – după cum i se părea atunci. După absolvirea facultăţii, nu a dorit să-şi împartă profesia cu soţul, Ion Ungureanu, motiv din care a decis să-şi aleagă o meserie mai liniştită, mai limitată în orele de lucru, dar, în nici un caz, mai puţin importantă şi responsabilă – cea de notar.
Meseria i-a plăcut şi, deoarece s-a aflat mult timp în breaslă, lucrul a pasionat-o enorm. Îi place ce face, dar are şi anumite cerinţe faţă de activitatea sa, ca şi faţă de orice alt domeniu ce se intercalează cu activitatea ei profesională. Din rigorile propuse şi profesionalismul cizelat a ieşit o carieră, deşi ca fire nu se consideră carieristă.
Încă din şcoală avea un carneţel în care îşi nota principii ce ar conduce-o în viaţă şi în carieră. Răbdare, muncă şi risc – astea sunt ingredientele succesului, necesare în meseria pe care o practică. Îmbinînd cugetul cu emoţiile, răbdarea e cea care o ajută să nu cadă prada concluziilor pripite sau a emoţiilor de moment. Munca este chintesenţa oricărei cariere, iar riscul este aliajul care încheagă toate elementele succesului – cine nu riscă nu câştigă. Pe plan profesional riscul e prezent în fiecare zi în meseria ei, pentru că un notar are menirea de a întruni echitabil interese opuse. Niciodată nu ştii cât de „opuse” sau problematice sunt interesele, cu ce scop şi intenţii vin de fapt oamenii.
Fiind dedicată lucrului, a reuşit totuşi, cu multă răbdare, chibzuinţă şi diplomaţie, să împace atât familia, cât şi cariera. Au fost momente când profesia i-a acăpărat tot timpul, dar a găsit înţelegere şi susţinere în familie. A făcut din muncă o pasiune, ce nu s-a redus doar la profesia propriu-zisă.
Conducând mai mulţi ani secţia notariat şi avocatură a Ministerului Justişiei, a lucrat pentru întregirea şi perfecţionarea instituţiei notariale din ţară. Firea-i dinamică n-a rămas indiferentă nici faţă de colegii de breaslă. În relaţiile cu colegii porneşte de la principiul interesului profesional comun, al discreţiei şi al ajutorului atunci când este nevoie. Îi plac oamenii abili, înţelepţi şi omenoşi. Detestă categoric ipocrizia, laşitatea şi trădarea. Are şi un vis pe măsură: ca Moldova să devină o a doua Elveţie. Tatiana Ungureanu crede că avem oamenii care merită să trăiască mai bine. (marcel toma)
* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.