Maria Drăgan. Sărmana turturică

Născută la Bălăureşti, Nisporeni. Cântăreaţă de muzică populară. Solista Orchestrei de muzică populară  „Mugurel”. A avut un repertoriu ales de melodii  populare româneşti. În cântec a fost fără asemănare. A încetat  subit din viaţă, la doar 39 de ani.

Maria era mezina în  familia cu şase copii a lui Anastas şi Alexandra Drăgan. Neamul Drăganilor s-a făcut vestit prin meşterii săi iscusiţi în lemn, dar şi prin alte talente, toţi, unul ca unul, fiind tobă de cântece, snoave şi poveşti. Maria se angajase în brigada de legumicultori după absolvirea a opt clase. Chiar şi acolo părea o fire ieşită din comun. Scria versuri, îi plăcea să picteze. Într-o bună zi a luat drumul capitalei. Îşi puse în gând să continue studiile la o instituţie de pictură, dar ajunse la Şcoala de Muzică „Ştefan Neaga”. În 1966, la Filarmonică se anunţase crearea unui ansamblu de muzică populară. Maria, de 19 ani, însoţită de Dumitru Blajinu, s-a dus să-şi încerce norocul. Unul din membrii juriului, care era chiar Nicolae Sulac, a exclamat, auzind-o: „Asta-i!” Ansamblul „Mugurel”, condus de Valeriu Negruzzi, a înmugurit şi-n curând a dat în floare. Cu solişti aleşi pe sprânceană: Maria Drăgan, Anastasia Istrati, Vasile Marin, Valentina Cojocaru, Ion Bas.

Pe parcursul a opt ani „Mugurel” s-a bucurat de un succes fantastic. Maria Drăgan interpreta cântece aduse de acasă, de la Bălăureşti, precum şi romanţe, melodii emblematice din repertoriul Mariei Tănase şi al Ioanei Radu. Pe atunci, era un act de mare sinceritate şi curaj. Ştia circa 500 de cântece, unele dintre ele, în italiană şi franceză. Nicolae Botgros mărturiseşte că muzicanţii, în scenă, în timpul concertului, uitau de instrumente, rămâneau năuciţi de vocea-i minunată, cu diapazon larg, timbru plin, colorat – diamant de cea mai înaltă probă. În plus, avea o ţinută scenică formidabilă. Bijuteriile-i ieftine se priveau ca fiind scumpe, integritatea talentului îi accentua inteligenţa nativă. Fire deschisă, suflet curat, Maria mai era o interlocutoare foarte interesantă, povestea cărţile citite şi filmele vizionate cuvânt cu cuvânt şi acţiune cu acţiune. Generaţia de tineri interpreţi apărută în anii ’60 ai secolului trecut şi-au asumat misiunea, dar şi riscul, să cânte muzică adevărată românească. Datorită lor, în  mare măsură, în Basarabia comunistă s-a menţinut vie flacăra românismului.  Puterea nu se mai putea împăca cu o asemenea situaţie. „Mugurel” a fost desfiinţat. „Vai, sărmana turturică, zboară, zboară, până pică...”

„Mă doare ceva în adâncul pieptului şi mă înnăduş” – a mărturisit peste câteva luni prietenilor săi Maria Drăgan, solistă deja a formaţiei „Bucuria” împreună cu Ion Suruceanu. Opt luni de zile la spital nu i-au  uşurat suferinţa. Boala de tuberculoză avansa. Nici nu se putea altfel pe fundalul unei patimi care foarte abil i-a fost provocată şi menţinută pe parcursul carierei sale scenice. De cine anume? Cu bună sau cu rea voinţă? Nu se ştie cum se făcea, dar deseori după concerte, la începutul recepţiilor, în preajma Mariei Drăgan apăreau nişte tineri, bine făcuţi, cu ochelari negri, puşi pe distracţie şi pe turnat în pahar. Turnau şi alţii, prieteni şi neprieteni. „De s-ar afla cineva să-mi citească inima...”- plămânii tot mai greu o ţineau să-şi cânte doina clasică până la capăt. „Ce mult a fost iubită!” - s-a spus după moartea Mariei. (viorica cucereanu)