Maria Codreanu. Dalida de la Chişinău

Face parte din generaţia de aur a culturii sovietice moldoveneşti, o cântăreaţă cu nume şi prestanţă. Alături de Sofia Rotaru şi Nadejda Cepraga, a cunoscut succesul în cea mai extinsă formă a sa – publicul de milioane a spaţiului sovietic.

Modestă, melancolică şi caldă. Aceasta este Maria Codreanu, cântăreaţă a cărei nume a dat forţă (şi contur) estradei moldoveneşti în anii 1970-1980. Mărturisesc că am avut emoţii atunci când fixasem întâlnirea cu dna Codreanu (era a doua zi după concertul ei de la Palatul Naţional) – nu ştiam prea multe despre ea, doar că era pentru părinţii noştri un fel de Nelly Ciobanu pentru generaţiile de astăzi. La hotel, am găsit-o cu două nepoate, de aici, din Chişinău, care erau gata să vorbească despre celebra lor mătuşă ore în şir. Emoţiile spectacolului de aseară n-o lăsau în pace: cântă rar la Chişinău şi orice întâlnire cu publicul de aici îi răvăşeşte sufletul. A plecat din Moldova acum 18 ani.

Lumea a supranumit-o Dalida, pentru că tânăra timidă, cu părul sclipitor de blond şi ochii de albastrul cerului avea talentul şi farmecul cunoscutei franţuzoaice. Maria, însă, habar nu avea cine e tovarăşa Dalida. Ştia doar că-i place să cânte, căci toată familia ei cânta – părinţii şi cele cinci surori ale ei. Vocea ei deosebită a descoperit-o compozitorul Dmitri Şostakovici, care a insistat ca Maria să meargă la o şcoală de muzică. S-a înscris la clasa de vioară, exersând, cu sârguinţă, ani în şir. La 13 ani a realizat prima sa înregistrare TV, cu Emil Loteanu.  „Din primul meu onorariu, erau 50 de ruble, mi-am cumpărat o pereche de pantofi”, îşi aduce aminte cântăreaţa .

A cântat la vioară până când a suferit un accident la mână. Dumnezeu n-a uitat-o. Într-o zi a remarcat-o Alexandr Broneviţki, conducătorul ansamblului „Drujba” din Leningrad. La început, Maria a crezut că i se propune să calce costume, nicidecum postul de solistă. Conspirând împotriva tatălui ei, care nici în ruptul capului nu-i permitea să plece la Leningrad (Broneviţki i-a trimis bani de drum, iar una dintre surori i-a cumpărat geamantan), Maria a plecat din Moldova la 16 ani. Aşa a început cariera ei, cu turnee prin imensa URSS, ajungând să o înlocuiască în concerte pe însăşi Edita Pieha. În 1969 revine la Chişinău, se angajează la Filarmonica moldovenească şi conduce, timp de nouă ani, propriul ansamblu, „Maria Codreanu”. Este iubită deopotrivă de oamenii simpli şi de secretarii de partid. Mai târziu, Eugen Doga avea să spună despre ea: „Ce noroc să o asculţi şi să o vezi pe Maria Codreanu!”.  În 1978 revine la Moscova, în calitate de solistă la „Moskonţert”.  Epoca sovietică de estradă a consacrat-o. În anii ’90 devine liber profesionist. Este împlinită, pentru că are o familie frumoasă, nepoţi, o grădină de flori. „Îmi este dor întotdeauna de Moldova, de rudele mele, de casa părintească. Sunt fericită ori de câte ori vin acasă”, spunea doamna estradei moldoveneşti. Lumea a plâns la concertul ei de la Palatul Naţional. Maria Codreanu a rămas Maria noastră. (rodica trofimov)