Viorica Meşină. Neasortată cu realitatea

Îi plac lucrurile simple, care îi aduc bucurie, îi amintesc că trăieşte, că viaţa e frumoasă şi ar trebui şi ea să lase în lume o urmă. Este fascinată de tot ce rezistă în timp. Îi plac filmele anilor 60-70, uşile, cărţile, pietrele, culorile, casele vechi, pustiul, rochiile de vară. Filmul este calea aleasă de Viorica Meşină de a vorbi cu noi. Despre lucrurile frumoase şi eterne.

> Anul acesta am descoperit că unele evenimente care par dramatice la prima vedere, de fapt îşi au rostul lor. Oricît de absurd ar suna, dar anume criza economică îmi dă speranţe. Ultimii 10-15 ani am încercat să mă adaptez cuminte la viaţă într-o societate de consum, ce produce în cantităţi mari „valori de unică folosinţă”. Cu riscul de a nu fi „la modă”, protestam pasiv împotriva omenirii, care a exclus din uz cuvintele „talent”, „creaţie”, „artă”, înlocuindu-le cu un singur cuvînt – „comercial”. Urmăream cu stupoare cum se înlocuieşte noţiunea de „prieten” cu „partener”, în locul „frumosului” a intrat „glamourul”, în loc de „valori” – „trenduri” şi „brenduri”. Se ştie că ori de cîte ori se închide o uşă, se deschide alta. Dacă tot e criză, şi se usucă şi cad unul cîte unul toate straturile acestea de la suprafaţă, ce-ar fi să se descopere, „dezgolindu-se frumos”, Nucleul.
> Anii mei de studenţie au fost marcaţi de perioada Marilor Schimbări (1985-1990). După o copilărie anemică, savuram gustul necunoscut al Libertăţii. Trăiam ameţiţi de speranţe. Au fost ani în care am făcut de toate - am studiat, doar pentru a nega imediat tot ce eram obligaţi să studiem, am citit tot ce era interzis de citit, ne-am făcut idoli şi idealuri, ca să avem ce pierde şi regreta mai tîrziu, am petrecut duminici în cenacluri şi demonstraţii de protest, am iubit, am suferit, ne-am afirmat, ne-am impus, crezînd cu naivitate că Noi sîntem generaţia care vine să facă Istoria.
> Îmi plac oamenii subtili şi lucizi, care pot vedea esenţialul (sau ceea ce credem noi că e esenţial). Îmi plac oamenii care văd mult mai departe decît burta, nevasta şi orgoliul lor. Oamenii care se pasionează şi trăiesc, cei care iubesc cu patimă, dar fără patetism. Oamenii care plîng şi nu se plîng, complăcîndu-se în propriile lor necazuri, cei care văd, care aud, care se ruşinează, cei care vorbesc cu ochii, care au ce spune şi cei care cred. Îmi plac oamenii bătrîni, care au reuşit să-şi păstreze luciditatea.
> Publicitatea, în cazul meu, e un mod de exprimare. Ştiu că sună bizar, dar în lipsa totală a cinematografiei în Moldova, încercăm să ne exprimăm prin spoturile publicitare pe care le producem.
> Bărbatul pe care îl iubesc are o imensă forţă de seducţie. Acum, la fel ca şi 18 ani în urmă, îmi trezeşte dorinţa să fac o sumedenie de lucruri împreună cu el: să trăiesc, să creez, să fac dragoste, copii, case, să călătoresc, în toţi aceşti ani izbutind (cred că fără prea mare efort) să se menţină „în topul preferinţelor mele”. Ceea ce trăiesc împreună cu el, alături de el, în pofida dorinţelor lui, de dragul lui, mă face să-mi mai doresc doar încă un lucru, să ne petrecem împreună bătrîneţea.
> Băiatul nostru Cezar a apărut în familia noastră abia după ce ne-am plictisit să facem tot felul de lucruri care ni se păreau foarte importante, de dragul cărora amînam venirea lui pe pămînt. A venit şi a răsturnat tot ce-a fost pînă la el. Ne-a obligat să învăţăm viaţa din nou, odată cu el, schimbînd în noi o sumedenie de trăsături. Aşa ne-am trezit că sîntem mai responsabili, mai gospodari, mai sentimentali şi mai bătrîni (sau mai înţelepţi?).
> Cărţile m-au format, m-au educat, m-au făcut să fiu aşa cum sînt. Am început să citesc devreme, mult şi dezorganizat. Mult mai tîrziu, au apărut oameni care mi-au descoperit autori şi care mi-au structurat lecturile. Şi încă mai tîrziu, am  aflat că lumea mea interioară nu se asortează prea bine cu realitatea, că trebuie să fac corecţii de culori şi de valori... am refuzat să fac asta. Lumea mea interioară trăieşte azi, bine mersi, paralel cu mine şi se simte în largul ei doar atunci cînd iau o carte. Din păcate, asta se întîmplă tot mai rar.
> Filmul „Patul lui Procust” a fost o provocare. El ni s-a dat în momentul în care eram foarte siguri de talentul, gusturile şi forţa noastră. Am crezut atît de sincer în noi, încît nici nu-ţi dai seama că sarcina care ţi-ai propus-o este, de fapt, irealizabilă, că nu-i nici timpul, nici locul, nici împrejurările potrivite pentru a izbuti. Dar tu îi dai înainte cu efort, cu muncă, cu sacrificii şi... obţii Rezultat! A ieşit exact cum ni l-am imaginat. Într-un cuvînt, „Patul lui Procust” ne-a furat 6 din cei mai frumoşi ani ai tinereţii şi s-a transformat în mîndria şi durerea noastră.
> Dumnezeu a creat Credinţa, Dragostea şi Speranţa, dar Omul le-a ignorat şi fără ele, sufletele au murit. Trupurile noastre, însă, continuă să trăiască, pustiite şi deşarte, încercînd să umple golurile cu lucruri efemere. Nu încerc să neg trupurile, dimpotrivă, tare mi-ar place să trăiesc într-o lume, unde oamenii s-ar bucura de armonia dintre trup şi suflet.

chestionar

1. Principala trăsătură: abilitatea de a iubi.
2. Principalul defect: necesitatea de a fi iubită.
3. Ocupaţia preferată: călătoriile, meseria şi… dolce far niente.
4. Ce este, pentru mine, fericirea perfectă? O lume în care proştii ar fi în minoritate.
5. Care ar fi, pentru mine, cea mai mare nenorocire? Prefer să nu mă gîndesc la asta, ca să n-o atrag.
6. Ce urăsc cel mai mult? Nesimţirea, lupt cu ipocrizia, nu-mi plac începuturile.
7. Cea mai importantă reuşită? Am născut un copil.
8. Cel mai mare regret? Că n-am făcut vreo 3-4 (copii).
9. Cea mai mare teamă pe care o am? Să nu-i decepţionez pe cei pe care-i admir, să nu-i supăr pe cei pe care-i iubesc.
10. Cu ce personaj istoric aş vrea să stau de vorbă? N-am simţit necesitatea asta pînă acum.
11. Personaj istoric care îmi trezeşte cel mai mult antipatie? Nu ştiu dacă e vorba de antipatie, dar ceea ce-au făcut Stalin şi Hitler, nu mă lasă să mă gîndesc şi la alţii, care ar  putea fi doar antipatici.
12. Culoarea preferată: culoarea nisipului.
13. Floarea preferată: crinul, cactusul, busuiocul.
14. Parfumul preferat: „Cristobal” de Balenciaga, dar nu se mai produce.
15. Maşina preferată: cea care nu se defectează.
16. Brand de îmbrăcăminte preferat: nu folosesc branduri, prefer lucrurile cu personalitate.
17. Magazinul preferat: pieţele de vechituri.  
18. Băutura preferată: cafeaua.
19. Scriitorul preferat: Dostoevski, Camil Petrescu, Marquez, Cortazar.
20. Eroii preferaţi din literatură: Unchiul Vanea, Regele Lear.
21. Cartea preferată: „Micul Prinţ”.
22. Muzica preferată: jazz, rock, fado, clasică, funck.
23. Filmul care mi-a plăcut cel mai mult: „Trei culori: albastru, roşu, alb” de Kieslowski, „Regele Leu”.
24. Deviza: Trăieşte împreună, mori de unul singur.