Violeta Cojocaru. Angajată într-o cauză nobilă

La UNICEF ştie exact pentru ce cauză nobilă pledează şi de 11 ani Violeta Cojocaru poate spune oricui cu mîndrie unde lucrează. Este un specialist în comunicare cu o bogată experienţă care, alături de colegii ei de la UNICEF Moldova, a implementat ample campanii naţionale de comunicare în sprijinul activităţilor din domeniul sănătăţii mamei şi copilului, vaccinare, educaţie, reintegrarea copiilor în familii. Astăzi, Violeta Cojocaru implementează programe de comunicare în Niger, fiind singura reprezentantă a R. Moldova în ţara tuaregilor şi a zăcămintelor de uran.

> Am visat întotdeauna să călătoresc şi să văd lumea. De aceea cînd eram mică, vroiam să fiu ba geolog, ba nu mai ştiu ce alt explorator, după care prin clasa a cincea am decis să mă fac jurnalist şi am scris în „compunerea” de la şcoală că asta vreau şi a trebuit „să mă ţin de cuvînt”. Iar visul pe care îl vedeam cel mai frecvent în somn era că zbor deasupra unei livezi înflorite.
> Am debutat ca jurnalist la „Tinerimea Moldovei” în 1986. Era un ziar cu o echipa bună, colegi de la care am învăţat mult şi care sînt acum printre cei mai buni ziarişti de la Chişinău. Eu făceam „social” şi mergeam în deplasări „la solicitările cititorilor”. Mă duceam acolo unde existau conflicte, probleme nerezolvate. Era o responsabilitate, pentru că articolul publicat într-un ziar central devenea aproape un verdict. Cred că aş fi rămas în aceeaşi redacţie, scriind la aceleaşi teme toată viaţa, dacă nu se schimba regimul.
> Timpurile s-au schimbat, spre bucuria mea. A început o perioadă de transformare super-rapidă – noi ziare, teme, proteste, revoluţii şi evoluţii. Şi trebuia să mai şi ţii pasul cu progresul tehnic, să înveţi calculatorul, engleza, scrisul adevărat, investigaţia etc. Am migrat la „Vocea Poporului”, apoi la „Sfatul Ţării”. Apoi a fost „Basa-press” „Observatorul de Chişinău” şi „Radio Deutsche Welle”. Din ’90 şi pînă prin ’94-’95 au fost timpuri extrem de interesante în presă, pentru mine era un rai, învăţam totul - scrisul, paginarea, machetarea, prelucrarea fotografiilor, mergeam destul de des la formări în străinătate. Mă ajută şi acum enorm experienţa acelor ani, pot face aproape orice în comunicare - scriu, fac design de publicaţii, B-roll-uri, fotografii.  
> Împreună cu colegii din „prima generaţie” UNICEF în Moldova am făcut ca această organizaţie să fie cunoscută şi respectată aici. În 2007, conform unui studiu, era cea mai cunoscută - de către populaţia Moldovei - organizaţie internaţională, după ONU (în întregime) şi UE. Apropo, 5 colegi de ai mei din acea primă echipă, conaţionali de ai noştri, lucrează acum în birourile UNICEF din Cambodgia, Indonezia, Tanzania, la biroul regional de la Geneva şi la cartierul general de la New York.   
> Cei de la care am avut ce învăţa sînt părinţii. Dar învăţ în permanenţă de la toţi cei din jur. De un an, de cînd sînt în Niger, am învăţat probabil cît în cei 5 ani precedenţi luaţi împreună, pentru că e un alt mediu, sînt alţi oameni, limbă, cultură. Îmi place să învăţ, aşa simt că încă mă mai dezvolt şi, deci, e încă devreme să îmbătrînesc.
> Africa e binevoitoare şi frumoasă, plină de paradoxuri pentru noi. Poate fi foarte umană şi poate fi extrem de inumană în unele manifestări. Contrastele de culoare, de bun şi rău, de frumos şi urît sînt enorme.
> Văzută din perspectiva Nigerului, aşa-zisa sărăcie a Moldovei pare o farsă prost jucată. Acolo aproape că nu există sol fertil, apă, deşertul înaintează rapid, inclusiv datorită nepăsării noastre ecologice şi există maladii de care nu te poţi proteja sută la sută. Oamenii sînt foarte frumoşi în Niger - înalţi, zvelţi, cu osatura fină şi tenul perfect, cu trăsăturile feţei foarte corecte şi frumoase. Cînd am urcat acum cîteva săptămîni în avionul „Air France”, unde am văzut cea mai mare „adunătură de albi” din ultimul an, am fost şocată de cît de urîţi sîntem - cu cearcăne, pete, fără păr, gîrboviţi...   
> Comunicarea la sigur nu e doar un emiţător, un mesaj şi un receptor. Comunicarea e întotdeauna dialog, întrebare-răspuns, căutarea în comun a consensului. În special în domeniile sociale.
> Nu ştiu dacă am vreun tabiet anume. Să vin dimineaţă foarte devreme la serviciu e un tabiet? Poate evadarea frecventă din spaţiile urbane? Grădinăritul aici, safari în Africa – au ambele aceeaşi valoare pentru mine, de reîncărcare a bateriilor. Pot să umblu zile în şir prin rezervaţii naturale şi să observ animale, păsări, plante. Dar asta e mai mult un hobby.


chestionar

1. Principala trăsătură: determinarea de a mă mişca înainte. Mă ajută să nu am crize ale vîrstei şi alte mofturi de acest gen.
2. Principalul defect: sînt uneori extrem de intransigentă.
3. Ocupaţia preferată: călătoriile.   
4. Ce este, pentru mine, fericirea perfectă? Dragostea şi respectul oamenilor pe care îi iubesc.
5. Care ar fi, pentru mine, cea mai mare nenorocire? Să nu am copil.  
6. Ce urăsc cel mai mult? Făţărnicia.
7. Cea mai importantă reuşită: fiica.
8. Cel mai mare regret: că nu am mai mulţi copii.
9. Cea mai mare teamă pe care o am: că o să mă plafonez, o să încetez să accept noul, să învăţ, să descopăr.
10. Cu ce personaj istoric aş vrea să stau de vorbă? Cu nici unul. Aş vrea să stau de vorbă cu bunicul - nu am reuşit să-l întreb atît de multe...
11. Personaj istoric care îmi trezeşte cel mai mult antipatie? Hitler.
12. Culoarea preferată: galben.
13. Floarea preferată: crizantemele, în special cele cu flori mărunte, numite la noi dumitriţe.
14. Parfumul preferat: „Be delicious”, DKNY.
15. Maşina preferată: cea pe care o conduc acum, „Toyota RAV4”. Cu ea pot face safari.
16. Brand de îmbrăcăminte preferat: nu există. Îmi place să port haine de calitate, din stofe naturale, indiferent de brand.
17. Magazinul preferat: nu am.
18. Băutura preferată: vinul alb sec de calitate.
19. Scriitorul preferat: la moment, Khaled Hosseini. Dar şi Mario Vargas Llosa şi Jose Saramago.
20. Eroii preferaţi din literatură: Alice în ţara minunilor.
21. Cartea preferată: acum „A Thousand Splendid Suns” de Khaled Hosseini, dar îmi schimb preferinţele la fiecare jumătate de an, cînd găsesc o altă carte bună de tot.  
22. Muzica preferată: jazzul, mai ales free jazzul din anii ’60, cel făcut de Coltrane, de exemplu.
23. Filmul care mi-a plăcut cel mai mult: îmi vine acum în minte „Empire of the Sun”, unul din primele filme ale lui Steven Spielberg. E o dramă dură a unui copil englez care nimereşte în vîltoarea unui război sălbatic în Asia şi învaţă a supravieţui.  
24. Deviza mea: pot face totul, trebuie doar să mă mobilizez.