Svetlana Frumusachi. Dor de căldura pămîntului

Mereu este între două proiecte, pe ultima sută de metri de pregătiri pentru o emisiune, gîndindu-se deja la o nouă regie. În pofida ritmurilor necruţătoare, ştie să arate extraordinar de bine, şi la blugi, şi la rochie elegantă, „asortîndu-se” perfect cu platourile de filmare şi cabinele de regie. Un jurnalist de la care ai ce învăţa: Svetlana Frumusachi a dedicat peste 30 de ani televiziunii naţionale, a realizat sute de interviuri cu oameni din cultură şi zeci de videoclipuri pentru artiştii autohtoni.

> Ziua începe pentru mine cu gîndul la Dumnezeu: să mă susţină şi să-mi dea putere  pentru a realiza tot ce mi-am planificat. De obicei, cînd beau ceaiul, mă gîndesc la ceva pozitiv şi frumos, astfel îmi creez (deseori se întîmplă să-mi impun) o bună dispoziţie pentru toată ziua. De cele mai multe ori îmi reuşeşte şi trăiesc o zi plină. E o senzaţie pentru care merită să trăieşti.
> În copilărie visam să devin învăţătoare ca şi părinţii mei şi să le pun note de doi copiilor cu care mă băteam. La 7 ani vroiam să fiu tractoristă. În satul nostru drumurile erau foarte înguste şi cînd se întîmpla să treacă un tractor, oamenii îşi astupau urechile şi se lipeau de garduri. Am înţeles atunci că tractoristul este cel mai puternic om. Mai tîrziu, vroiam să mă fac vînzătoare la magazinul din sat şi să mănînc bomboane cît vreau. Iar cînd a pierit cel mai bun prieten al meu, cîinele Trezor, am plîns tare mult şi mi-am zis că trebuie să devin neapărat medic veterinar.
> Tatăl meu a fost un om deosebit. Pedagog prin vocaţie şi un matematician cunoscut în republică. L-am iubit tare mult. Mama spune că de la el am moştenit simţul umorului.
> Eram un copil cu caracter. Deseori fratele meu, care este mai mare decît mine, mă ruga să-l ajut cînd avea ceva de rezolvat. Îl ajutam întotdeauna, chiar şi atunci cînd trebuia să bat pe cineva din băieţi.
> Jurnalistica este pentru mine o pasiune, pe care mă bucur că am ales-o din întîmplare. Din fericire, pe lîngă profesia de jurnalist, am însuşit şi profesia de regizor. Această îmbinare mă ajută să cunosc uşor oamenii şi calităţile lor, să mă pătrund de rostul meu în tot ce fac şi să nu pierd timpul degeaba. E atît de preţios timpul...
> O televiziune se face cu oameni pasionaţi, mai bine zis înnebuniţi de imagine. Fără echipă, o televiziune nu poate fi. Dacă ea există, inevitabil apare şi profesionalismul. Numai profesioniştii în domeniu pot crea şi menţine o televiziune bună.
> Am petrecut 30 de ani, cei mai buni ani din viaţă, în televiziunea naţională. Acolo m-am format ca specialist, ca om. Debutul meu în televiziune a fost o emisiune consacrată operaţiei Iaşi-Chişinău. Am scris un text patetic, am ales muzica adecvată, cameramanul a filmat la indicaţia mea copii jucîndu-se în parc, soare printre ramuri şi vrăbii pe asfalt şi am purces la montaj, de care habar nu aveam. N-a fost o reuşită. Şeful meu, însă, Varfolomeu Musteaţă a zis: „Are şanse”.
> Oamenii mari pe care i-am cunoscut m-au marcat. La acest capitol sînt un om norocos. Am realizat filmări şi interviuri cu Maia Pliseţcaia, Irina Arhipova, Andrei Mironov, Emil Loteanu, Eugen Doga, Grigore Vieru, Florin Piersic, Dida Drăgan, Maria Bieşu, Grigore Grigoriu, Valeriu Cupcea. Cred că mai sînt foarte mulţi şi sînt mîndră de asta.
> Artiştii noştri îmi sînt buni prieteni. Ştiu cît de greu este să devii un artist adevărat. În meseria mea i-am susţinut pe mulţi, care astăzi au un nume. Mă bucur cînd unii dintre ei recunosc asta.
> Îmi place să sădesc flori şi să le admir cum cresc. Din păcate, trăiesc aceste momente foarte preţioase pentru mine, doar cînd merg la casa părintească de la ţară. Îmi place să merg desculţă, să simt căldura pămîntului sub picioare, să culeg cireşe şi să privesc ore în şir cum arde focul.
> Cosmetica care mă menţine în formă şi pe care o recomand tuturor femeilor este una foarte scumpă. Este un lux la care nu pot renunţa. Prefer o cremă bună în schimbul desertului pentru jumătate de an.
> Alerg în permanenţă, pentru a reuşi să realizez o filmare sau un nou proiect de emisiune, spectacol sau videoclip. În tot ce realizez pun accentul pe calitate, altfel străduinţele mele n-ar costa nimic. Iar eu pentru nimic nu vreau să alerg. Timpurile de astăzi sînt foarte dure şi nu acceptă lucruri mediocre, iar eu sînt un om al timpului pe care îl trăiesc.
> Nepoţica noastră este o dulceaţă, se numeşte Eva-Alexandra, este copilul iubit al lui bunicu’, la vîrsta ei ne citeşte gîndurile şi ne abordează fără să greşească. E o mare fericire pentru mine cînd mă regăsesc în unele calităţi ale ei. Pentru ea eu sînt Sita, iar bunicul - Mimi.
> Condiţia femeii moderne e să fie în pas cu timpul, să nu piardă simţul curiozităţii şi să fie optimistă. Lenea pentru o femeie modernă este fatală.
> Azi mă poate impresiona doar natura. Ea este veşnică şi niciodată nu minte.


chestionar

1. Principala trăsătură: preţuiesc clipa.
2. Principalul defect: mă grăbesc.
3. Ocupaţia preferată: imaginea TV.
4. Ce este, pentru mine, fericirea perfectă? Înţelegere, apreciere.
5. Care ar fi, pentru mine, cea mai mare nenorocire? Pierderea celor dragi.
6. Ce urăsc cel mai mult? Duplicitatea.
7. Cea mai importantă reuşită: fiica mea.
8. Cel mai mare regret: nu am fost lîngă tatăl meu cînd a decedat. Vroia tare mult să-mi spună ceva.
9. Cea mai mare teamă pe care o am: întunericul.
10. Cu ce personaj istoric aş vrea să stau de vorbă? Cu Eminescu.
11. Personaj istoric care îmi trezeşte cel mai mult antipatie? Nu cunosc.
12. Culoarea preferată: frez.
13. Floarea preferată: frezia.
14. Parfumul preferat: „Addict”, Dior.
15. Maşina preferată: pe care o am.
16. Brand de îmbrăcăminte preferat: „Max Mara”.  
17. Magazinul preferat: „Zara”.
18. Băutura preferată: apa minerală.
19. Scriitorul preferat: Bulgakov, Murakami.
20. Eroii preferaţi din literatură: cei cu caracter pronunţat.
21. Cartea preferată: „Maestrul şi Margarita”
22. Muzica preferată: Bach, Beethoven.
23. Filmul care mi-a plăcut cel mai mult: „Inimă de cîine”.
24. Deviza: Alături – mulţi, în spate - cine doreşte, în faţă - nimeni.