Stela Verbeceanu. Prietena lui John Galliano

Teatrul este plăcerea pe care nu poate să şi-o refuze de mai bine de zece ani. Aici s-a îndrăgostit, aici a creat pentru prima dată, s-a bucurat şi a plîns. Stela Verebceanu este unul dintre puţinii pictori-scenografi de la Chişinău care dă culoare şi personalitate costumelor şi decorurilor. Chiar şi într-o tonalitate de alb-negru, Stela ştie ce vrea să ne spună.

> Creaţia îi aduce omului plăcere şi suferinţă. Mi-e greu să spun pe ce loc se află creativitatea pe scara necesităţilor fiziologice, dar nu cred că e foarte departe de necesitatea de a mînca şi a dormi. E altfel atunci cînd creaţia este şi meserie. Nu o mai faci, doar din plăcerea de a crea, dar şi că trebuie. Nici un regizor sau director de teatru nu te întreabă dacă ai sau nu inspiraţie. Şi atunci înveţi să chemi inspiraţia. Şi atunci înţelegi că plăcerea de a crea şi chinurile creaţiei sînt ca yni şi yang...
> Dali a fost un geniu nebun sau un nebun genial. Revin periodic la El şi din nou rămîn fascinată. Este ca o crestomaţie, dacă ştii să citeşti în limba lui. Mă ajută mult atunci cînd nu găsesc o scară ca să privesc mai bine lucrurile de sus, sau cînd vertebrele cervicale nu-mi permit să-mi răsucesc gîtul la 180 de grade. Ce mai...  e genial!
> Cei mai mari creatori de modă sînt la Paris şi Milano. Cel mai bun prieten al meu e Galliano, chiar dacă el nu ştie.
> Teatrul în general e locul meu de muncă. Adeseori am impresia că pierd timpul în zadar, că puteam fi mai utilă omenirii în alt loc. Dar după ce scot un spectacol BUN şi privesc la oameni cum ies din sală amorţiţi de emoţie, îmi revine sentimentul de respect faţă de meserie şi de teatru în general. Mai e loc de creaţie, de lucru, de căutări, atunci ştii că ai pentru cine „cînta”... Apropo...
> Spectatorul de astăzi de la noi e foarte mic la număr. Restul, potenţiali spectatori, doar au auzit de existenţa teatrului, nu au nevoie de el şi-i înţeleg perfect. Părerea mea este că numărul spectatorului teatral e direct proporţional cu nivelul de cultură a populaţiei. Cîtă cultură avem, atîţia şi spectatori.
> Primul meu costum de teatru a fost pentru spectacolul „Un veac de singurătate” de Marquez. Adeseori mă autobiciuesc pentru faptul că nu fac o ordine în schiţe şi în tot ce-am făcut pînă acum. Multe schiţe au plecat prin ţări şi colecţii şi nici măcar nu am o poză! Dar cine să fi ştiut că valoarea lor va creşte?!
> Acum desenez altele. Lucrez în pastel, combinat cu acrilice, cîteodată. E o tehnică mai specială, a mea. Am un format mare, 1/3 din A3. Cunosc sentimentul de frică, cînd am foaia albă în faţă, pînă pornesc ideile. După care nu mă mai pot opri.
> Îmi place să mă îmbrac în haine, nu în „costume”. Comod şi avantajos. Sînt femeie, îmi plac şoldurile, blugii buni şi încălţămintea comodă. Nu suport haine mulate rău şi cred că femeile noastre exagerează cu ele, etalîndu-şi defectele. Chiar dacă „tai creanga de sub mine”, recunosc că nu haina face omul...
> Libertatea... of! Cînd o ai nu ştii ce să faci cu ea şi cînd n-o ai, te plîngi. Eşti liber în măsura în care te simţi liber. Gata! Banalităţi...
> Orice început înseamnă o foaie albă sau o ploaie şi un efort!
> Fericirea este rotundă, multicoloră şi efemeră, ca un balon de săpun.
> Fiecare zi trebuie să o trăieşti cu maximă intensitate. Aşa au spus mulţi oameni deştepţi. Eu nu fac asta. Nu din cauza că sînt rebelă – nu reuşesc. Atunci cînd vin remuşcările pentru timpul pierdut, măresc turaţiile. Probabil, dacă aş valorifica total fiecare clipă din zi, aş fi fost mamă eroină sau aş fi îmblînzit cîteva meserii.
> Am lucrat la două spectacole „Hamlet” - unul la Naţionalul din Chişinău şi altul la Tokyo. Hamlet
înseamnă cineva sau ceva, pe care-l caut. Mai vreau o şansă!
> Culorile sînt materialul cu care lucrez, mă joc cu ele, le asortez şi „merg pe contrasens”. Pot face spectacole şi fără culoare, doar pe alb-negru. Îmi place să armonizez culorile, să le îmbin corect, „ca la carte”. E mult mai dificil şi faci un spectacol în care armonia trece în dezarmonie. Hiperabundent, debordant de colorat. Fără limită, fără măsură. Şi, totuşi, gîndit pînă la ultima petişoară de culoare! Asta am făcut în ultimul meu spectacol, „Poveste de iarnă”, la Naţionalul de la Timişoara, cu regizorul Alexander Hausvater. Cred că am mai învăţat ceva!
> I love New York! Fraza asta la plesneală, îmi aminteşte de Edith Piaf şi Anais Nin. Şi că trebuie să mai iau lecţii de engleză!
> Visurile mele sînt adeseori frumoase. Atunci cînd sînt urîte, le uit!
> Lucrurile care mi-au marcat viaţa şi m-au cimentat ca personalitate au fost atît bune, cît şi rele. Am învăţat să fac echilibristică şi să cad, ca pisica în picioare. Nu numai lucrurile m-au marcat, dar şi oamenii, care au intrat în viaţa mea, au lăsat un semn puternic şi au plecat. Alţii, au rămas pentru totdeauna. Concluziile le trag doar eu, urmările mi le asum!

chestionar

1. Principala trăsătură: sînt imparţială sau, cel puţin, aşa mă cred.
2. Principalul defect: nu-l mai am, m-am lăsat de fumat.
3. Ocupaţia preferată: brodatul.
4. Ce este, pentru mine, fericirea perfectă? Există doar în imaginaţie.
5. Care ar fi, pentru mine, cea mai mare nenorocire? Hai să nu ne gîndim la rele.
6. Ce urăsc cel mai mult? Plictiseala.
7. Cea mai importantă reuşită: m-am lăsat de fumat.
8. Cel mai mare regret: că omul nu trăieşte cît broasca ţestoasă.
9. Cea mai mare teamă pe care o am: să nu trăiesc cît o broască ţestoasă.
10. Cu ce personaj istoric aş vrea să stau de vorbă? Cu Ştefan cel Mare.
11. Personaj istoric care îmi trezeşte cel mai mult antipatie? Ioan cel Groaznic.
12. Culoarea preferată: ultramarinul şi ocrul cald.
13. Floarea preferată: nu-mă-uita.
14. Parfumul preferat: „Femme” Hugo Boss.
15. Maşina preferată: „Scoda” mea.
16. Brand de îmbrăcăminte preferat: nu am preferinţe.
17. Magazinul preferat: de lîngă casa mea.
18. Băutura preferată: apa şi vinul roşu.
19. Scriitorul preferat: Jean Paul Sartre.
20. Eroii preferaţi din literatură: Alisa.
21. Cartea preferată: „Magicianul” de Fowles.
22. Muzica preferată: „The Doors”, „Recviem” de Verdi.
23. Filmul care mi-a plăcut cel mai mult: „Dead Man”.
24. Deviza mea: Viaţa e frumoasă!