Nelly Ciobanu. Vocea de aur a Moldovei

Una din vocile de aur ale muzicii din Moldova, Nelly Ciobanu ne-a reprezentat ţara la „Eurovision Song Contest 2009”. A parcurs o cale lungă pînă aici – a absolvit un Colegiu de Muzică şi Facultatea Regie Estradă la Academia de Arte, a „cucerit” o mulţime de concursuri internaţionale, a devenit Maestru în Arte, s-a lansat şi la TV. Între timp, i s-a împlinit şi visul cel mare – are un soţ cu care trăieşte o continuă poveste de iubire şi o fetiţă pe care o adoră amîndoi.

> Cu mine, viaţa a fost în toate felurile. Generoasă şi zgîrcită, cinică şi înţelegătoare. Dar, în fine, cred că aş fi o mare mincinoasă dacă nu aş recunoaşte că am fost şi o norocoasă, că Dumnezeu mi-a dat tot ce mi-am dorit, ba poate chiar mai mult, uneori.
> Am o mare slăbiciune pentru încălţăminte şi recunosc că, atunci cînd am posibilitatea, alerg într-un suflet să-mi împlinesc pofta. Normal că nu am peste o sută de perechi, ca starletele de la Hollywood, dar îmi ajunge ce am. Cunoscutele mele, de fiecare dată cînd îmi vin în ospeţie, se şi aruncă la dulap: „Ia să vedem ce nou ţi-ai mai luat de data asta!” Lucrul ăsta mă amuză, dar, oricum, scot cu plăcere noua pereche de încălţăminte din cutie.
> Mulţi au vrut să-mi fie iubiţi. Însemna ceva să fii iubitul lui Nelly Ciobanu. Dar mulţi se temeau să-mi spună. Credeau că aş fi arogantă, prea orgolioasă, prea ocupată. Şi atunci îmi doream să mă vadă un om care să nu mă mai fi văzut niciodată la televizor, care să nu-mi cunoască repertoriul, care să nu ştie cine sînt şi ce cînt. Mi-ar fi plăcut să afle mult mai tîrziu că sînt artistă şi că mă cheamă Nelly Ciobanu.
> Cel mai mare coşmar al vieţii ar fi să nu mai pot cînta. Nici măcar la modul ipotetic nu mă pot gîndi ce m-aş face fără muzică.
> Unsprezece ani am lucrat alături de Liviu Ştirbu şi Angelica Socolov. E cea mai frumoasă colaborare pe care şi-ar dori-o un artist. Au fost învăţătorii mei cei mai buni, care m-au susţinut ani la rînd. La ei am făcut o şcoală foarte bună de muzică, dar şi de viaţă. Le port un respect deosebit, pe care nimeni niciodată nu-l va şterge din sufletul meu.
> Mi-am ţinut iubirea în taină departe de ochii lumii, pentru că am înţeles un lucru simplu: dacă vrei să fii fericită, nu face publică relaţia ta cu soţul, nu vorbi prea multe despre familia ta, ce faceţi, unde mergeţi, vă pupaţi, nu vă pupaţi. Da, recunosc, chiar mi-e frică de invidie. Vreau să păstrez liniştea familiei mele.
> Prima ieşire în scenă a fost în ’93. Concursul „Utreneaia Zvezda”. Scena Palatului Naţional. Scena pe care o visam de mult timp şi pe care o ador, pentru că este cea mai mare scenă din republică, unde s-au perindat cei mai mari interpreţi ai noştri. Acum visez la Carnegie Hall. Prima mea apariţie a fost alături de fratele meu Dinu (Master Dinamit). (www.allmoldova.com)
> E superb să fii mamă! Le-aş dori la toate fetele să fie mămici, desigur, atunci cînd consideră ele că e timpul. În perioada în care am stat la maternitate, mă duceam noaptea, luam fetiţa, mă uitam la ea, plîngeam şi spuneam: „Doamne cît de fericită sînt”. Eu sînt tipul de om care m-am bucurat şi mă bucur de toate. (www.allmoldova.com)