VIP Magazin
11 Februarie 2012
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2009   |  2006
Lada Gargalîc. Generoasă cu ea însăşi

Lada Gargalîc. Generoasă cu ea însăşi

Comentează

director, Salonul de mobilă „Euroasia”

Data, locul naşterii: 19 decembrie, or. Ekaterinburg, Rusia
Profesia: economist
Semn zodiacal: Săgetător 

Este un exemplu de stil şi bun gust. Taioarele ei au fost întotdeauna remarcate la evenimentele mondene, deşi Lada Gargalîc niciodată nu-şi etalează ostentativ garderoba. Este o femeie cu mult calm şi seninătate în ochi. Afacerea pe care o conduce, cea legată de domeniul mobilei, o gestionează cu multă pricepere. A învăţat din mers tot ce înseamnă piaţă, cerere şi ofertă, ca astăzi să fie mulţumită de rezultate.

> Am intrat în domeniul afacerilor întîmplător. Soţul meu a scris o monografie despre China, o publicaţie ce s-a bucurat de mare succes. Ajungând în China, mi-am dat seama că aveam idei şi păreri preconcepute despre această ţară, o părere extrem de „îngustă”. După ce am vizitat toate provinciile şi am văzut regimul de „furnică” al chinezilor, mi s-a schimbat radical percepţia. O lume întreagă, de fapt, cumpără şi se ţine pe mărfurile de origine chinezească. Am înţeles că tot ce este pe piaţa moldovenească nu reprezintă nici pe departe întreg potenţialul mărfurilor chinezeşti. Atunci am decis să iniţiem o afacere în domeniul mobilei.
> M-am îndrăgostit de China la prima vedere. Acolo te simţi absolut liniştit, pentru că peste tot domină o atmosferă împăciuitoare şi chiar dacă te grăbeşti, te grăbeşti încet. Chinezii au altfel de dispoziţie, altfel comunică. Noi, necunoscând limba, aveam impresia că ne înţelegem de minune cu ei.
> Dacă îţi doreşti să faci un anumit lucru, fii sigur că va ieşi aşa cum ţi-l doreşti. E un principiu al vieţii - dacă omul tinde spre ceva, neapărat îi va reuşi.
> E un lucru foarte bun faptul că tot mai multe femei se lansează în afaceri. Doamnele sînt mai organizate, disciplinate şi responsabile. Vă vorbesc din propria experienţă. Cînd o femeie e activă, frumoasă, atunci înseamnă că ea a atins o armonie interioară, că totul e bine nu numai acasă, în familie, ci şi la serviciu, în viaţă, în general.
> Fericirea unei femei este asemenea unei primăveri, de fiecare dată îşi schimbă chipul. Nu poţi fi fericit de la unele şi aceleaşi momente. Dacă pedalezi pe aceleaşi „surse” de fericire, ajungi să nu-ţi percepi fericirea atît de profund.
> Regele ringului este cel care mereu îşi probează titlul de campion. Unicul bărbat din viaţa mea este soţul meu.
> Fiecare femeie îşi are propriile priorităţi în viaţă, la fel ca şi propriile valori. Atunci cînd păşeşte într-o nouă etapă a vieţii, atunci cînd îşi schimbă „prefixul”,
femeia păşeşte asemeni nou-născuţilor - fără pic de experienţă, indiferent de anii pe care îi are în buchetul vieţii... În general, viaţa are trei perioade: tinereţea, vîrsta medie şi „Astăzi arătaţi superb!”.
> Cînd visez, îmi place să fiu generoasă cu mine însămi. În general, visele sînt o modalitate poetică de a gîndi abstract.  
> Munca... nu contează ce facem, important e să ne aducă bucurie şi satisfacţie.
> Duminica este cea mai importantă zi a săptămînii, e ziua cînd acasă se adună întreaga familie. Putem face orice, nu contează, principalul e că sîntem împreună.
> Moda este ceva de moment, efemer şi schimbător. Pentru o femeie nu moda este importantă, ci propriul stil, capacitatea de a se înţelege pe sine însăşi şi de a transmite această informaţie celor din jur.
> Îmi place să mă îmbrac bine. Femeile cred că se gătesc de dragul bărbaţilor sau pentru propria plăcere. În realitate, trebuie să recunoaştem, o fac doar unele pentru altele.
> Cred că nu există viaţă fericită, există doar zile fericite. Iar secretul fericirii ar fi  ca astfel de zile, ore, minute şi clipe de fericire să se repete cît mai des. Mai apoi, aceste clipe de fericire se adună într-o viaţă întreagă.

chestionar

1. Principala trăsătură: optimismul, or fără acest sentiment este extrem de dificil să trăieşti.
2. Principalul defect: are mai multe denumiri - idealism, credulitate, care, în esenţă, se rezumă la dorinţa de a spera la ceva mai bun!
3. Ocupaţia preferată: lecturile, înotul.
4. Ce este, pentru mine, fericirea perfectă? Mă bucur pentru fiecare zi! Dacă trăim, deja e foarte bine!
5. Care ar fi, pentru mine, cea mai mare nenorocire? Nici nu vreau să mă gîndesc.   
6. Ce urăsc cel mai mult? Înşelăciunea.
7. Cea mai importantă reuşită: familia mea.
8. Cel mai mare regret: am meditat mult... nu am regrete, viaţa este un lanţ de evenimente reciproce, dacă omiţi o verigă, capeţi un alt rezultat. Nu aş vrea să refac totul.
9. Cea mai mare teamă pe care o am: mi-i frică de singurătate şi nu vreau să mă ştiu inutilă.
10. Cu ce personaj istoric aş vrea să stau de vorbă? Cu Cleopatra.
11. Personaj istoric care îmi trezeşte cel mai mult antipatie? Oricare tiran sau uzurpator avea nişte scopuri şi aspiraţii justificate, iar în timpul guvernării lor aveau şi mulţi susţinători. Aprecierile le dă doar istoria. Doar asasinarea oamenilor este injustificabilă. Iată de ce în prim-plan se profilează Inchiziţia şi Hitler.
12. Culoarea preferată: mă pasionează mult coloristica. Este hobby-ul meu. O culoare poate spune despre om prea multe.
13. Floarea preferată: trandafirii albi.
14. Parfumul preferat: se schimbă odată cu venirea unui nou sezon.
15. Maşina preferată: îmi plac maşinile sport!
16. Brandul de îmbrăcăminte preferat: „Lacroix”, „Ungaro”, „Valentino”. Îmi plac foarte mult culoarea şi feminitatea hainelor.
17. Magazinul preferat: librăriile.
18. Băutura preferată: o Margarita „ca la carte” şi, desigur, o cafea bună.
19. Scriitorul preferat: citesc cu înfrigurare orice autori.
20. Eroii preferaţi din literatură: mmmm…
21. Cartea preferată: nu poţi cuprinde necuprinsul.  
22. Muzica preferată: îmi place muzica uşoară.
23. Filmul care mi-a plăcut cel mai mult: din ultimele, probabil, „Amiralul”.
24. Deviza mea: Ce bine e să trăieşti!

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-13°