VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2009   |  2006
Irina Bivol. Cîntăreaţa cu origini greceşti

Irina Bivol. Cîntăreaţa cu origini greceşti

Comentează

interpretă de muzică uşoară

Data, locul naşterii: 1 martie, s. Cojuşna, r-nul Străşeni
Profesia: interpretă de muzică uşoară
Semn zodiacal: Peşti

A apărut pe scenă exact în momentul în care mulţi au decis să se retragă sau să ia răgaz pentru a se „regăsi” în afaceri – erau vremuri de tranziţie „sălbatică”, de care, alături de fratele său, a reuşit să treacă. Vocea ei, în ansamblu cu acordeonul minuscul şi drăguţ al lui Anatol, a ajuns foarte repede la inima spectatorului, rămas cucerit de simplitatea liniei melodice şi, în acelaşi timp, de rafinamentul produsului muzical oferit de duetul fraţilor Bivol. Irina este unul dintre numele de referinţă ale scenei naţionale, care va rezista timpului şi „asaltului copilăresc” căruia este supus show-biz-ul nostru.

> Dacă e să trag o linie în viaţa mea de pînă acum, pot spune că m-am străduit să iau şi să învăţ de la viaţă tot ce-i mai bun. Unele lucruri mi-au reuşit, altele mai puţin... Şi, totuşi, n-aş schimba nimic din tot ce-a fost şi ce-am avut. Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge înainte cu demnitate.
> Viaţa şi scena mult nu se deosebesc. Şi viaţa de toate zilele, şi prezenţa în scenă trebuie trăite cu o intensitate maximă, din plin. Să dai tot ce-i mai bun. Este foarte important să fii sincer şi să ai verticalitate.
> Am o fată mare, pe care am crescut-o singură. Îmi doresc ca ea să nu mă dezamăgească. Să fim în continuare cele mai bune prietene, să împărţim în egală măsură bucuriile, reuşitele, succesele, dar şi eşecurile, tristeţile.
> Am ales să cînt în duet cu Anatol pentru că de mică am visat să fiu întotdeauna alături de el. De fapt, fiind încă la grădiniţă, cîntam împreună şi cred că asta ne-a fost predestinat de acolo, de Sus. Şi sînt chiar recunoscătoare sorţii că anume atunci, în 1990-1991, fiind invitaţi de regizoarea Victoria Ciobanu-Malai la revelionul din acel an, s-a produs lansarea duetului nostru - cel al fraţilor Bivol. Sînt bucuroasă că de aproape două decenii sîntem împreună.
> Pe scenă, în viaţa publică, sîntem mereu împreună. În viaţa cotidiană, sîntem fiecare cu familia sa, cu problemele sale, cu modul său şi principiile sale de viaţă. Totuşi, nu sîntem indiferenţi la ce ni se întîmplă fiecăruia dintre noi în viaţa de toate zilele. Ne susţinem reciproc. Asta am învăţat de la părinţii noştri.
> Stilul pe care îl abordăm în creaţia noastră vine, bineînţeles, din adîncul folclorului nostru, care e atît de bogat şi variat. Iar în cîteva piese compuse de Anatol, conturul liniei melodice la acordeon evidenţiază şi nuanţele stilului grecesc. Aceasta nu este întîmplător, deoarece străbunica noastră a fost o adevărată grecoaică.
> Unora le pare că sînt prea slabă. Mă întreabă cît cîntăresc. Într-adevăr, pentru înălţimea mea, am cu mult mai puţine kilograme decît ar trebui. Dar eu, de fapt, mă simt foarte bine aşa, ba chiar n-aş accepta să pun ceva în plus pe mine. Cred că e deja o fobie gîndul la „gramele” în plus. N-am ce face, asta simt.

chestionar

1. Principala trăsătură: bunăvoinţa.
2. Principalul defect: nu aş putea numi doar unul. Am mai multe… Poate, prea sensibilă.
3. Ocupaţia preferată: călătoriile şi, bineînţeles, profesia mea.
4. Ce este, pentru mine, fericirea perfectă? Să am o familie împlinită şi sănătoasă.
5. Care ar fi, pentru mine, cea mai mare nenorocire? Să-i văd pe cei dragi suferind.
6. Ce urăsc cel mai mult? Bîrfele, făţărnicia şi tupeul.
7. Cea mai importantă reuşită:  fiica mea şi piesa „Dorule”.
8. Cel mai mare regret: copilul care nu s-a născut.
9. Cea mai mare teamă pe care o am: bătrîneţea şi kilogramele în plus.
10. Cu ce personaj istoric aş vrea să stau de vorbă? Cu Casanova.
11. Personaj istoric care îmi trezeşte cel mai mult antipatie: Hitler.
12. Culoarea preferată: alb.
13. Floarea preferată: ghioceii, lăcrimioarele.
14. Parfumul preferat: „Diorissimo”, „Christian Dior”.
15. Maşina preferată: cea pe care o am – „Nissan Micra”.
16. Brand de îmbrăcăminte preferat: creat de stiliştii autohtoni.
17. Magazinul preferat: „Borgo Panigale”, Italia.
18. Băutura preferată: „Sheridan’s”.
19. Scriitorul preferat: Paulo Coelho.
20. Eroii preferaţi din literatură: Brida, Anna Karenina, Scarlett O’Hara, Rhett Butler.
21. Cartea preferată: „Alchimistul”.
22. Muzica preferată: cea care mă sensibilizează.
23. Filmul care mi-a plăcut cel mai mult: „Lăutarii” de Emil Loteanu.
24. Deviza: să ofer cît mai mult bine, să trec prin viaţă cu demnitate şi sînt convinsă că dragostea va învinge totul.

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

eşti frumoasă
Aurelia   -  
15 Octombrie 2010, 14:53
Sus ↑
poate cintareata dar arunca o tigara prin balcon. Cresterea taxei pe care ia ar fi sa cumpere o scrumiera.
anonim   -  
15 August 2011, 22:25
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+22°