![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
Analiza Focus Grup
Brandul „Orient” a fost apreciat pozitiv de participanţii la focus grup, fiind menţionată în special politica de preţuri a lanţului de farmacii. Un fapt menţionat de către cei prezenţi este reţeaua extinsă de farmacii şi serviciile de calitate oferite în cadrul acesteia.
Profilul respondenţilor
Brandul „Orient” este cunoscut mai bine de către femei. Totodată, acesta este mai apreciat în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 36 şi 40 de ani şi printre angajaţii companiilor de stat. Persoanele cu vârste de până la 20 de ani cunosc mai puţin brandul „Orient”.
Analiza experţi
Experţii au afirmat că nu se face prea simţită campania promoţională a brandului „Orient”, deşi se observă deschiderea unor noi reprezentanţe. În acelaşi timp, a fost remarcat faptul că reţeaua de farmacii „Orient” este unul dintre lideri în acest sector. Valorile de bază cu care este asociat brandul sunt atenţie, grijă, asiatic şi oriental.
Experţii recomandă ca brandul să înceapă o activitate promoţională mai intensă în scopul fortificării poziţiei de piaţă deţinute în acest moment şi, totodată, pentru a aminti potenţialilor clienţi despre existenţa sa.
| Locul | Farmacii | Nr. de voturi |
| 1 | Felicia | 440 |
| 2 | Farmacia Orient | 355 |
| 3 | Farmacia Familiei | 212 |
| 4 | Farmaco | 67 |
| 5 | 36,6 | 19 |
„Orient” Este a doua farmacie dintre cele autohtone după numărul de nominalizări (355) obţinute de la respondenţi.
În trei ani de la lansare, reţeua de farmacii „Orient” a devenit foarte cunoscută în Chişinău. Uneori, clienţii fac coadă după produsele comercializate la „Orient”, dar problema este soluţionată rapid de specialişti de înaltă calificare.
Brandul a obţinut popularitate într-un termen restrâns în mare parte datorită faptului că a fost creat de către un furnizor angro de produse farmaceutice – Compania „Vinamex” SRL, care este şi unul dintre cei mai mari importatori de medicamente în Moldova.
Contractele directe cu producătorii permit companiei să comercializeze medicamentele la preţuri mai reduse, dar oferă şi garanţia autenticităţii medicamentelor comercializate în lanţul de farmacii „Orient”.
Preţurile moderate şi calitatea medicamentelor nu sunt singurele arme secrete ale acestui brand. Compania a mizat foarte mult pe consultanţii săi farmaceutici, care sunt permanent instruiţi şi fac stagii în domeniu, pentru a putea satisface toate cerinţele clienţilor. Sfaturile calificate oferite în farmaciile „Orient” permit pacienţilor sa facă cea mai sigură alegere, astfel încât tratamentul să fie cât mai eficient.
Chiar dacă reţeaua de farmacii „Orient” nu este prima din Moldova şi nici unica, ea îşi are cumpărătorii săi fideli. „Orient” propune o gamă largă de produse necesare întregii familii. Nu mai este nevoie să alergaţi prin zeci de magazine ca să cumpăraţi tot ce aţi scris dimineaţa în listă. Pur şi simplu intraţi în farmacie, unde, pe lângă medicamente, găsiţi preparate pentru igienă, mâncare şi cosmetice pentru copii, cosmetice pe bază de ierburi, produse pentru viitoarele mămici şi multe altele necesare pentru un mod de viaţă sănătos. În ultimul timp, „Orient” combină afacerea farmaceutică cu ultimele descoperiri din domeniul frumuseţii şi sănătăţii. Acest fapt este îmbucurător în mod special pentru femei, care caută permanent soluţii de întreţinere a frumuseţii. „Orient” acordă o atenţie sporită cosmeticii medicinale, care se găseşte într-un sortiment larg aici. Gama variată de produse permite soluţionarea oricărei probleme cosmetologice ori dermatologice.
Şi nu vă faceţi griji dacă nu aţi luat suficienţi bani de acasă pentru medicamente. „Orient” deserveşte populaţia utilizând realizările de ultimă oră în domeniul tehnologiilor financiare (cu card bancar sau prin transfer).
Datorită faptului că a fost prima reţea computerizată, „Orient” a obţinut dreptul să comercializeze medicamente în baza reţetelor compensate.
Compania preferă să-şi facă publicitate în mod special în rândul medicilor, adunându-i frecvent la diferite seminare. Iar atunci când inaugurează o nouă farmacie, toţi locatarii din apropiere primesc flyere, care îi înştiinţează despre deschiderea acesteia.
În 2007, reţeaua de farmacii „Orient” s-a extins până la 25 de unităţi.
* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.