VIP Magazin
11 Februarie 2012
Print
Print
Print
Print
  Ediţia     |  2007-2008
Formula isteaţă
Locul 16

Formula isteaţă

Comentează

Analiza Focus Grup

Brandul „Bingo” a fost recunoscut de către toţi participanţii la focus grupuri şi a fost asociat cu prospeţime. Numele brandului presupune un mesaj de succes, de tip „eurika!”. Oricum, brandul li se asociază participanţilor cu o gamă de produse chimice  ieftine (nu doar detergenţi).

Profilul respondenţilor
„Bingo” a fost votat de respondenţii tineri şi de cei mai în vârstă, fiind mult mai puţin nominalizat de cei din segmentul de vârsta 31-40 de ani. „Bingo” este preferat de persoanele cu venituri sub 1500 MDL şi mult mai puţin de cei cu venituri ce depăşesc 3500 MDL lunar. 

Analiza experţi

 „Bingo” este un brand ce reprezintă astfel de valori precum accesibilitate, economie, comunicare, imagine familiară şi sortiment larg de produse. Cât priveşte campania de promovare a brandului, experţii au evidenţiat că „Bingo” este prezent mai mult în media internaţionale. Totodată, experţii au apreciat mai mult creativitatea legată de premiile oferite, remarcând că există, totuşi, riscul acoperirii unor clienţi neloiali care sunt, nemijlocit, atraşi doar de acţiunile promoţionale organizate.  

Locul Detergenţi Nr. de voturi
1 Ariel 272
2 Tide 223
3 Bingo 213
4 Dero 208
5 Persil 123

„Bingo” a acumulat 213 voturi şi s-a situat pe poziţia a 16-a. Brandul ocupă poziţia a 3-a în clasamentul categoriei „Detergenţi”.

Marca comercială „Bingo” aparţine companiei turceşti HAYAT. Grupul de Companii HAYAT a fost înfiinţat cu un capital sută la sută turcesc în 1937. Afacerea a fost fondată şi este administrată de către familia Kiglii.

Holdingul are ca activitate de bază industria chimică şi de prelucrare a lemnului. HAYAT a creat un complex de producere cu o suprafaţă de 240 de mii de metri pătraţi.

Peste 500 de feluri de detergenţi printre care, detergent pentru rufe, detergenţi pentru vase, pentru bucătărie şi cabina sanitară etc. se produc cu marca comercială „Bingo”.

BINGO ÎN MOLDOVA

„Bingo” a apărut pe piaţa moldovenească acum 10 ani şi este reprezentată de “Azmol Company”. Sloganul „Bingo” – „Formula unui alb imaculat” caracterizează toate avantajele produselor acestei mărci comerciale.  

PREMII

Potrivit reprezentanţilor „Bingo”, acesta este unul dintre cele mai populare branduri în Moldova şi a obţinut în ultimii patru ani primul loc în concursul  „Marca anului”, organizat pentru cititorii ziarului «Комсомольская Правда в Молдове», la categoria cel mai bun detergent pentru rufe şi cel mai bun detergent pentru vase.  



Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-13°