Merită moldovenii să intre în Europa?

În preajma inevitabilei integrări a României în UE, cozile interminabile la porţile consulatului acestei ţări la Chişinău par a fi şi mai agitate – semn că moldovenii caută fel de fel de portiţe pentru a ajunge în mult râvnitul Eldorado european. Atâta doar că nu cunoaştem, încă, în ce măsură suntem gata să ţinem isonul celor din corul bătrânului continent. Vor fi înţelese oare la Paris sau Londra veşnicele noastre lamentaţii mioritice, are sau nu mentalitatea noastră tangenţe cu modul european de viaţă? Pentru a vedea unde stă ascuns adevărul, am solicitat mai mulţi lideri de opinie să răspundă la întrebarea de mai sus.

Mircea SURDU
jurnalist tv

Bună seara, Europa din Moldova!  

Ce cred despre posibilitatea de integrare în Europa? Cred exact ceea ce îmi spunea, acum aproape un deceniu, în 1997, un moş de 80 de ani din Codreanca, Străşeni, pentru o anchetă tv, când întrebam lumea: „Vreţi în Europa?”. Răspunsul lui exprima nedumerire: „Păi, noi suntem în Europa”. „De ce să vrem să mergem încolo, unde suntem de-acum?”, acesta era sensul replicii lui, care atunci, cu zece ani în urmă, suna nou şi poate că cerea mai mult curaj decât azi ca să o spui şi să o pui pe post.

Acum, când avem un plan de acţiuni R. Moldova – Uniunea Europeană, drumul care duce spre Europa din Codreanca sau din oricare alt sat al Moldovei tot de glod, de gropi şi de gâşte este plin. Îmi imaginez cât de greu este pentru oamenii noştri drumul cu microbuzul Sadova-Padova...  

Suntem astăzi singura ţară din Europa care are un milion de cetăţeni în partea de vest a continentului şi alte trei milioane în partea de est. Unii lucrează şi se chinuiesc acolo cu gândul la cei de aici, iar cei de aici muncesc şi se chinuiesc cu gândul să plece şi ei acolo.   Aşadar, noi suntem deja în Europa, cu nunţi moldoveneşti la Roma, unde în fotografii mirii ţin în mâini hulubi, ca la Chişinău – numai că acolo porumbeii sunt vii, dar mi-e teamă ca şi pentru acele căsătorii cu fast rata divorţurilor să nu fie ca cea de aici – un divorţ la două căsnicii. Noi suntem deja în Europa cu paşapoarte în care sunt fotografiile noastre, dar lipseşte ţara noastră. Am auzit şi un sfat interesant care, poate, ni se potriveşte: oameni buni: fotografiaţi-vă beţi pentru paşapoarte, ca să vă recunoască poliţia de frontieră în tren sau în aeroport.  
 
Şi am mai auzit că liderii buni sunt ca păstorii – ei urmează turma. După ce moldovenii şi-au demonstrat opţiunea europeană, plecând, mulţi, la munci peste hotare sau obţinând cetăţenia altor state, este rândul elitelor politice să meargă în Europa şi s-o tragă, ca pe o plapumă, spre noi, mai la est.
    
Cred că oamenii simpli au făcut multe pentru integrarea europeană a Moldovei, dar marile decizii le aparţin altor oameni, să le zicem politici, care, fiind lideri buni, trebuie să-i urmeze pe cei mulţi şi simpli.  

Astăzi întrebarea la care a răspuns moşul din Codreanca – „Vreţi în Europa?” – parcă nici nu mai are sens. Seamănă cu întrebarea dintr-un joc de copii cu nişte păsări care au salvat oraşul de pe cele şapte coline în care tinerii noştri se fotografiază cu hulubi vii în palme: „Vreţi mâncare?”.   

Pentru mine, a intra în Europa înseamnă a intra în normalitate. Cu ce să începem? Poate, mai întâi, găsim o abreviere potrivită pentru Planul de Acţiuni R. Moldova – Uniunea Europeană, că n-o să-l prescurtăm ca să rămână doar literele mari.

Viorel MIHAIL
ziarist

Vom intra în Europa prin Alaska

Europa e un Eldorado pentru moldoveni. Un spaţiu multrâvnit, dar inexistent. Deocamdată. Însă ne atrage într-acolo ca un magnet.  Din simplul motiv că trăim cu mentalitatea eroilor din poveşti. Ionică cel Prost stă toată viaţa pe cuptor punând în practică sistemul du-te-vino, însă în final vine fata de împărat şi-i dă de toate. De fapt, nu e mentalitatea personajului din basm, e mentalitatea moldovenească, imprimată marelui nostru erou naţional, Ionică cel Prost.  

...Am fost în Europa. Nu-mi place Europa. Europa e o doamnă bătrână, ce-i drept, putredă de bogată. Totuşi, n-aş dori să fiu un gigolo al acesteia. Dacă alţii doresc, nu au decât, mă rog, dar să se ştie că asta se numeşte gerontofilie.

Europa e o moşie a Statelor Unite. Comportamentul Angliei e revelator în această privinţă. Parisul mai graseiază din când în când către Washington şi, până la urmă, se apleacă şi el, cuminte, cu mâinile proptite pe genunchi. În caz contrar, yankeii renunţă la  „Beaujolais Blanc” şi vinificaţia Franţei se transformă în piele de şagrin, alias nas de curcan.

Europa nu aparţine europenilor, Europa aparţine unei caste de politicieni, care, spre a-şi satisface poftele, a privatizat Democraţia. Iar ca să n-aibă probleme cu demosul, această gaşcă cinică şi egocentrică a pus populaţia la îngrăşat. Precum ţăranii moldoveni, animalele domestice. Ţii mereu treuca plină cu demâncarea gurii porcului şi acesta nu face Bastilii – nu coviţăie. Iar după asta, după ce ai dat poporului pâine şi spectacole, poţi să dai foc Romei. Sau, mai recent: să distrugi o ţară precum Jugoslavia, să bombardezi un oraş frumos, precum Belgradul; să-l duci pe Miloşevici la tribunalul Clarei del Ponte, fără a-i chema acolo şi pe Solana, şi pe Genscher... (Între altele, Clara del Ponte samănă leit cu Europa.)

...În Europa oamenii se duc cu bucatele de-acasă, ca la cimitir de Paştele Blajinilor. Cine n-are nimic în coşarcă, n-are ce căuta în Europa. Da România? Păi, România a intrat în NATO. Iar NATO, ca şi Europa, aparţine SUA. Şi Casa Albă a dat comanda: „România şi Bulgaria – în UE!” Şi Clara del Ponte a dus mâna la chipiu „Yes, sir!”, „Yes, Condoleezza!” (Şi aceasta din urmă samănă leit cu Europa.)

Recent, ni s-a deschis, pe neaşteptate, o ferestruică sigură de intrare în Europa. Tiraspolul s-a prostit rău organizând referendumul: vrea unire cu Rusia. El ne-a dezlegat mâinile, şansele noastre de intrare în Europa au crescut fulminant, pentru că noi vom organiza un referendum de unire cu America. După modelul Porto Rico. Sunt sigur că vom obţine un  rezultat mai bun decât transnistrenii. Populaţia ţării în proporţie de 98 la sută va opta pentru unirea Moldovei cu SUA.  Cu  o cotă maximă de participare a populaţiei la sufragiu, circa 100%! Şi după ce devenim membru asociat al celui mai puternic stat din lume, va mai îndrăzni oare bunicuţa Europa să mai strâmbe din nas, să ne pună condiţii de aderare la UE? Moldova va fi singura ţară din lume care va intra în Uniunea Europeană prin Alaska.  

Pavel PĂDURARU
ziarist

UE+RM=Vanea

Când mă gândesc la Republica Moldova ca parte componentă a Uniunii Europene, văd o ţărancă cu vreo doi dinţi – şi aceia galbeni – într-o societate înaltă. O ţărancă de-a noastră, cu fustă scurtă de-o şchioapă şi cu picioarele subţiri ca nişte chibrituri, care se învârte şi ea pe-acolo, sperând că va fi luată în seamă. În cel mai bun caz, acesteia i se vor oferi doar surâsuri de compasiune.  

Moldovenii concep UE, Europa ca pe o mamă iubitoare care le va da de toate: maioneză, carne, smântână şi bani, fără a se simţi îndatoraţi cu ceva. Oamenii noştri nu percep faptul elementar că o structură de asemenea calibru are unele valori, de care trebuie să ţină cont cetăţenii fiecărui stat care va adera la comunitate. Ionii şi Ilenele autohtone visează că, odată ajunşi în organismul european, vor intra într-un paradis cu zmei blânzi şi tigri care le vor linge picioarele, unde toată lumea va munci cu dragoste pentru bunăstarea lor, iar ei vor trage o ţăharcă la soare şi au să plângă, exaltaţi de fericire.

Unii dintre noi mai rămân fideli valorilor tradiţionale ale Uniunii Sovietice, în care au crezut cu fanatism, şi nădăjduiesc că povestea se va repeta. Mentalitatea moldovenească contrariază prin ridicolul ei, pentru că simbolul perioadei sovietice, rămas viu în memoria Ionilor şi a Ilenelor, este o burtă uriaşă, burduşită cu mâncare. Sacrilegiile comise de comunişti faţă de modesta noastră cultură, zecile de mii de decalitri de sânge vărsate prin toate colţurile imperiului, profanarea tradiţiilor şi a religiei, dictatura ideologică sunt concepute de moldoveni ca nişte nevinovate boabe de orez, care le-au căzut pe neobservate din pungă. Noi suntem deprinşi să ni se dea, fără a investi nimic, fără a avea barem bunul-simţ de a ne spăla pe dinţi şi pe subsuori înainte de a păşi către o lume nouă.

„Ieftin, bun şi mult în kilă” – iată principul moldovenesc de  aderare la UE. Mulţumit de sărăcia şi dezastrul în care se bălăceşte, cetăţeanul moldovean aşteaptă, cu gura căscată, să-i pice mană cerească, supărându-se şi organizând un miting de protest în caz că mana nu-i cade direct în gură, ci pe bărbie.

Europa nu-i o ţărancă proastă pe care s-o ducem noi de nas. Nici naivă nu e, ca să ne primească în braţele ei, pur şi simplu. La ce-i poate folosi Europei o ţară fără economie, fără ieşire la mare, fără cultură, fără valori, fără limbă şi cu un popor zăpăcit? Iar zăpăceala cetăţenilor R. Moldova este lesne de demonstrat: de câteva luni, sute de mii de moldoveni, ruşi, bulgari sau găgăuzi solicită cetăţenia română. Adevărul este că mulţi dintre aceştia dispreţuiesc românii şi că, de fapt, nici nu vor să fie români. Ei cred că paşaportul românesc este cheiţa fermecată care le va deschide porţile paradisului.

De aceea, imaginea moldoveanului în Europa este ca cea a unui prezervativ spart. Iar bătrâna Europă, pusă alături de Republica Moldova, este ca o fată tânără şi foarte frumoasă, pe care încearcă s-o cucerească un Vanea prost, slut şi, pe deasupra,  şchiop. Ca s-o convingă pe fată că ar merita să-i dea puţină atenţie, Vanea nostru ar trebui să se apuce de carte, să-şi stoarcă zilnic coşurile şi să se străduiască măcar să meargă  puţin mai frumos. Şi nu o zi, nici două, ci mult-mult timp, ca să se convingă pe el însuşi că merită să viseze la o minune.

Alina RADU
ziaristă

Omagiu emigranţilor ilegali

Motto: „Orice persoană are dreptul de a părăsi orice ţară, inclusiv a sa, şi de reveni în ţara sa.” (Declaraţia universală a drepturilor omului, Articolul 13, alineatul 2)

La 11 martie 2004, la Madrid a avut loc un îngrozitor carnaj. Explozii în lanţ au adunat grămadă trenuri şi oameni. Înspăimântaţi, oamenii alergau în toate părţile, fugeau de explozii, de terorişti şi chiar de poliţie.

Un singur bărbat şi-a păstrat cumpătul. Alerga de la rănit la rănit şi încerca să îi ajute. Se ferea doar de apărătorii ordinii publice, pentru că nu avea actele în regulă. Deodată, a observat un poliţist rănit într-un morman de dărâmături, pe o platformă de tren.
„S-a apropiat dintr-un nor de fum. Mi-a vorbit într-o spaniolă stricată, spunându–mi că totul va fi bine. Şi–a scos cămaşa, a rupt-o şi mi–a legat piciorul. Mi-a oprit hemoragia şi a plecat. Mai târziu, la spital, doctorii m-au tot întrebat: cine mi–a salvat viaţa? Dacă nu-mi era oprită hemoragia la timp, trebuia să-mi fie amputat piciorul sau poate îmi pierdeam viaţa,” a declarat mai târziu presei Jose Rodriguez, angajat al unei unităţi de gardă din Madrid. Jose nu a mai putut dormi în pace. A chemat în fiecare zi echipe de televiziune pentru care declara: „Nu mă pot linişti până nu te găsesc ca să-ţi mulţumesc. Pentru că, datorită ţie, copiii mei au tată.”

De cealaltă parte a ecranului era multă lume. Printre ei era şi bărbatul care şi-a dat cămaşa de pe el pentru gardianul Jose. A ezitat să meargă la spital, dar peste câteva săptămâni a intrat totuşi în salonul lui Jose.

Întâlnirea a fost ca în filme. Doi bărbaţi plângeau: unul pentru că a scăpat cu viaţă, altul – pentru că se temea să nu fie identificat ca ilegal şi expulzat.

Peste câteva săptămâni, presa din întreaga lume  a slăvit ţara şi familia care a născut cetăţeni ca Victor Moldean – un bărbat din Moldova, aflat ilegal în Spania. Jose, spaniolul, a spus că are un frate, după 11 martie 2004, l-a ajutat pe Victor să îşi legalizeze situaţia, să îşi aducă copiii la Madrid şi să se stabilească chiar în vecinătatea sa.

Până atunci, dar şi după asta, în presa internaţională a curs multă cerneală la subiectul moldoveni care au ajuns în topurile sclaviei, prostituţiei, criminalităţii în ţările UE. S-a mai scris şi despre politicieni sau oameni simpli din Moldova care nu cunosc limbi străine, etichetă şi modele de comportament civilizat. Despre ţări care vor să închidă hotarele în faţa cetăţenilor din Moldova, din Nigeria sau din Mexic. Dar chiar şi aşa, oamenii ajung acolo şi fac istoria modernă a UE.