Iubire on-line

Pe lîngă informaţii rapide şi utile, internetul este în stare să aducă în vieţile noastre minuni şi speranţe. Acolo unde pare că nu mai există nici o soluţie, intervine internetul ca o salvare, ca o şansă oferită visurilor. “VIP magazin” vă prezintă trei poveşti de dragoste, trei destine „legate” de internet.

Cristina Popovschi & Sergiu Mătăsari

Am făcut cunoştinţă cu ei în Portugalia. Am ascultat povestea iubirii lor, fragedă şi atît de mare în acelaşi timp, în bătaia valurilor, pe o terasă de pe malul Atlanticului. Îi despărţeau 5.000 de kilometri. El povestea  şi distanţa se topea în centimetri şi prindeau conturul unei brunete cu ochi verzi. I-am zis că ea trebuie neapărat să vadă oceanul. Aşa i-am descoperit pe Sergiu Mătăsari şi Cristina Popovschi, care s-au cunoscut pe Internet, absolut întîmplător...

Nefiind o amatoare a Internetului, Cristina deseori se amuza pe seama „comunicării virtuale”. Îi plăcea să se refugieze în lumea ei, care-i dăruia inspiraţie pentru poezie. Doar aşa îşi petrecea serile. Pînă într-o zi, cînd, din pură curiozitate, a vrut să vadă cu cine comunică surorile ei pe chat. Şi-a făcut un cont, în care a indicat numele şi localitatea. Chişinăul a fost cuvîntul care l-a atras cel mai tare pe Sergiu, plecat cu familia de cîţiva ani în Portugalia şi care tînjea după oraşul în care a copilărit. Aşa au început să comunice, el – interesat mai mult de lumea de acasă, ea – curioasă să cunoască un moldovean-emigrant.

Apoi, lui Sergiu i s-au părut fantastice poeziile Cristinei, iar Cristina îşi cumpărase un dicţionar de limba portugheză. S-au văzut pe viu după o jumătate de an, Sergiu făcînd tot posibilul să vină la Chişinău. De atunci, vacanţele lui s-au mutat acasă, iar Grădina Botanică, „La plăcinte”, „Delice D’Ange” au devenit locuri deosebite pentru ei doi. Dragostea venise neaccesată peste ei. Deşi nu prea le place să povestească, „întîlnirea noastră a fost o taină frumoasă, la început nedesluşită nimănui”, spune Cristina. Acum un an m-am văzut cu ei la Chişinău. La fel de îndrăgostiţi. Şi logodiţi. Logodna a fost „o legătură care a oferit mai multă putere promisiunii luate unul faţă de celălalt”.

... Şi el i-a promis că-i va arăta oceanul. Şi-au dorit atît de mult acest lucru, încît Dumnezeu chiar nu a avut de ales. Fiind studentă la jurnalistică, Cristina a depus CV-ul pentru o bursă de studii din cadrul Programului „Erasmus”. La categoria ţărilor în care şi-ar fi dorit să înveţe, a scris Portugalia şi Franţa, fără a specifica universitatea sau oraşul. Soarta a făcut ca ea să obţină bursa exact la Universitatea din Faro, oraşul în care locuieşte Sergiu. La început, am crezut că este o farsă, apoi, cînd le-am văzut fericirea din ochi, am înţeles că totul s-a întîmplat aievea. Aici chiar nu era vorba de ceva virtual. Acum, îi admir pe chat, ştiu că profită din plin de şansa de a fi alături, studiază, fac sport şi călătoresc împreună. Mă bucur că povestea lor a luat astfel de contururi şi vreau să cred că dragostea le va oferi un viitor împreună. (cu drag, despre ei,
Rodica Trofimov)

Natalia & Iurie Savca

Relaţia lor a avut un început „electronic”. S-a întîmplat toamna, în octombrie 2002. Pe atunci, Natalia lucra la o bancă comercială. Dat fiind specificul activităţii ei, calculatorul era conectat la Internet. S-a conectat la reţeaua ICQ, unde şi-a înregistrat toate datele, inclusiv e-mailul pe care-l avea la bancă. După e-mail nu era greu să-ţi dai seama că Natalia lucrează la bancă, motiv pentru care a contactat-o viitorul soţ, Iurie. „Salut! Este adevărat că banca (la care lucra Natalia) deţine locul I pe piaţa naţională după volumul depozitelor?”, a întrebat-o el. Astfel, a început un mic dialog între ei. De atunci, conversau în fiecare zi pe net. Cu timpul, discuţiile au căpătat o tentă mai personală. Natalia a rămas impresionată de simţul umorului şi de vocabularul lui Iurie. Poate în viaţă nu întotdeauna contează cuvintele, abilitatea de a-ţi reda gîndurile şi simţurile, dar în reţea anume cuvintele te ajută să-ţi faci o părere despre persoana cu care comunici.

Treceau zilele şi simpatia între ei creştea tot mai mult. La un moment dat Natalia a vrut să-l vadă pe Iurie, deşi aspectul fizic pentru ea atunci nu conta. Dialogurile între ei erau atît de interesante încît nu-i păsa cum arată persoana de la celălalt monitor. Dar totuşi! Undeva prin decembrie, ambii au convenit să-şi expedieze cîte o poză. În final, au fost ambii ingenioşi. Şi-au expediat cîte o poză, dar în ambele fotografii erau mai multe persoane. În poza Nataliei erau trei prietene, în poza lui Iurie era o gaşcă din vreo 15 persoane. Urmau să ghicească cine sînt. Cu mici indicii, şi-au văzut chipurile.
Pentru prima dată s-au întîlnit în ianuarie 2003. Pînă atunci, o întîlnire era imposibilă, deoarece Iurie lucra la o companie din Kazahstan. Aşa şi s-a întemeiat relaţia lor.

În iulie 2004 zburau amîndoi spre Turcia, la odihnă. Iurie a cerut-o în căsătorie în avion, motivînd că aşa e mai aproape de Dumnezeu. S-au căsătorit la 12 august 2005. După trei ani de viaţă familială, Natalia a adus pe lume un bebeluş, la 13 august 2008. Au un băieţel dolofănel pe nume Răzvan. Internetul le-a oferit şansa unei familii fericite.  

Ana Popescu & Alexandru Luchian

Totul a început ca la mulţi alţi utilizatori de internet…  Ea a accesat un site de întîlniri (noi2.ro – pînă şi denumirea este destul de sugestivă) şi a dat la căutare să vadă ce băieţi din Chişinău sînt on-line. Ce credeţi? Unul singur era în listă. Nu a stat prea mult pe gînduri şi i-a scris un mesaj. El i-a răspuns şi aşa a început povestea lor de dragoste. Au comunicat on-line aproximativ o lună, iar pe data de 8 octombrie 2006 au decis să se întîlnească în oraş.

După unele experienţe în a ieşirilor cu „victime” de pe net,  Ana îşi asigura întotdeauna spatele, adică, trăind la cămin şi avînd super colege de cameră, făceau cîte un plan „diabolic” ( de genul: am să dau un bip, fără ca el să vadă, în caz că nu îmi place tipul, iar voi mă sunaţi înapoi. Eu am să joc teatru şi am să zic că trebuie neapărat să plec etc.). În cazul lui Alex nu a fost nevoie să recurgă la acest plan, i-a plăcut din prima. Un băiat foarte deştept, care a reuşit să o cucerească cu inteligenţa sa. La fiecare întîlnire aflau ceva nou despre ei. Cu toate că au domenii de activitate foarte diferite (el – calculatoare, ea - jurnalism), au găsit foarte uşor limbaj comun. De fapt, Alex credea că faptul că sînt diferiţi ar putea fi un obstacol în relaţia lor, dar Ana a reuşit să-l convingă că asta doar îi completa. În vara anului 2007 ambii au venit în SUA. El - pentru a face masteratul, ea - cu programul “Work and Travel”. Timp de patru luni (cît a durat programul ei) s-au văzut doar de două ori, deoarece se aflau în state diferite. Ea a decis să se întoarcă acasă, pentru a absolvi Universitatea, el însă a rămas în SUA, pentru a-şi continua masteratul. La ultima întîlnire în SUA, cînd au venit să-şi ea rămas bun, şi-au promis unul altuia că se vor aştepta şi că Ana se va întoarce vara viitoare. În tot acest răstimp Ana a fost de părerea că se poate şi că, dacă dragostea este una adevărată, vor face totul ca sa fie împreună. Au trecut cele nouă luni de aşteptare, de chin… însă s-a meritat. Pe data de 14 iunie (pe 13 iunie Ana a susţinut teza de licenţă), anul trecut, Ana a ajuns în SUA. Îşi aminteşte şi acum momentul în care el a  întîlnit-o la aeroport, cu un buchet de trandafiri şi cu zîmbetul lui care îi lipsea foarte mult. A îmbrăţişat-o şi i-a zis că nu o mai lasă să plece de lîngă el. De un an sînt împreună în SUA. E adevărat că sînt departe de cei dragi, familie, prieteni, însă se au unul pe altul, iar asta e foarte important.
Nu putem zice deocamdată „Happy End”, dar sîntem  siguri că o să ajungă şi la aceasta.