![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
Povestea lor a început exact în anul în care, după unii, totul urma să se încheie – 2000. La „Neaga”. Adică, la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”, la orele de consultaţii de la admitere, devenind apoi şi colegi la „Dirijat cor academic”. Legătura „s-a strîns” prin anul trei, cînd Ion a început să-şi direcţioneze din ce în ce mai des privirea către Veronica – o fată gingaşă, frumoasă, deşteaptă, dar definitiv l-a cucerit simplitatea ei. De partea cealaltă, Ion venea cu sufletul mare şi ochii mari, albaştri, care niciodată nu puteau minţi.
S-a început cu sms-uri, numărul lor crescînd din zi în zi ca voinicul din poveste. Ion era sfios şi timid, dar compensa la capitolul romantism, reuşind s-o frapeze pe Veronica prin surprizele frumoase: în lipsa ei, îi „decora” odaia cu flori, jucării de pluş, nu lipseau şampania şi ciocolatele şi, desigur, declaraţiile frumoase de dragoste. Eforturile lui s-au dovedit a fi „compensate”, Veronica fiind cea care l-a susţinut mereu în creaţie, punînd umărul la realizările sale. Dragostea lor a continuat şi la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, unde au mers împreună şi au mai „bifat” cinci ani de cuplu care, acum, este pe cale să se transforme într-o familie cu acte în regulă: la 30 noiembrie, de ziua ei, în prezenţa părinţilor, viitorilor naşi de cununie – Cornel Botgros şi Adriana Ochişanu – şi a prietenilor, Ion i-a făcut trei surprize: un urs de pluş de vreo doi metri înălţime, un buchet din 101 trandafiri roşii şi un inel de logodnă cu diamant. S-a aşezat în genunchi şi a rostit: „Te iubesc foarte mult şi nu-mi imaginez viaţa fără tine, vreau să fim împreună nu mai puţin de 101 ani!”. Primii paşi fiind făcuţi, acum se pregătesc de evenimentul cel mai important al vieţii: nunta, planificată pentru anul viitor. Cînd anume va avea loc, vom vedea: „la toamnă”, după cum susţine Ion, sau în august, după cum „cere” Veronica!
Ion Paladi,
24 ani, interpret de muzică populară, „Artist Emerit”
>> Locul naşterii: or. Sîngerei.
>> Zodie: Balanţă.
>> Hobby: Fotbalul privit şi jucat, damele... jocul de dame.
>> Mîncare: Cartofi prăjiţi „ca acasă”, zeamă
>> Culori: Alb, albastru, roşu, verde.
>> Flori: Trandafirii.
>> Locul unde aş vrea să locuiesc: Republica Moldova.
>> Marca preferată de maşini: „Mercedes”.
Veronica Bolgari,
24 ani, metodist superior, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
>> Locul naşterii: or. Floreşti.
>> Zodie: Săgetător.
>> Hobby: Lectura, croşetatul şi experimentatul la bucătărie.
>> Mîncare: Peşte cu legume la grătar.
>> Culori: Alb, blue marin, verde, purpuriu, roz.
>> Flori: Ghiocei, toporaşi, romaniţe, lalele şi, desigur, trandafiri.
>> Locul unde aş vrea să locuiesc: Republica Moldova.
>> Marca preferată de maşini: BMW.

dar ce vor spune fanele despre acest pas al tau Ioane???
dar cum ramine cu fanele tale Ioane????