Iazul, berea şi “racii”

Într-o zi, când redacţia noastră obosise de atâta muncă, într-un creieraş neafectat în măsură mare de caniculă, s-a născut ideea de a invita la un butoiaş de bere şi o căldare de raci pe mai mulţi nativi din Zodia racului într-un proiect. Ştim, din şedinţele foto alăturate lipsesc berea şi racii promişi: ce ne facem dacă n-am găsit – într-o zi de luni – nici o coadă de rac în tot târgul Chişinăului? Dragi pescari, vă rugăm să luaţi aminte că racii se consumă inclusiv lunea şi nu numai „la coada”  săptămânii şi a iazului... Dragi cititori, veţi cunoaşte în rândurile de mai jos cinci „raci” nemaipomeniţi, oameni de creaţie, alături de descendenţii lor.

Valeriu Reniţă şi fiul Dumitru

A încercat de toate şi a văzut multe în viaţă. Fotbalist în tinereţe, despre Valeriu Reniţă se poate spune că a făcut cu adevărat carieră în mass-media. În prezent este directorul Agenţiei informaţionale de stat “Moldpres” şi conduce Şcoala de fotbal “Sfântul Gheorghe” din Suruceni, Ialoveni, pentru că prima dragoste nu poate fi uitată. Nici pe departe nu este dependent de predicţiile horoscopului, de care unii ţin cont zi de zi în tot ceea ce fac, dar nu poate să nege că multe calităţi ale Zodiei racului, în care este nativ, corespund caracterului său. Interesant e că le regăseşte doar pe cele pe care le vrea, pozitive – îndrăznim să spunem, fapt absolut firesc. Şi fiindcă nativilor din Zodia racului le sunt aproape căminul şi tandreţea, nici Valeriu Reniţă nu este o excepţie. Pe lângă relaţia familială cu mezinul Dumitru, între cei doi mai există una foarte importantă, legată de fotbal – dacă în cazul primului fiu al familiei Reniţă „sportul rege” a capitulat în faţa tenisului, Dumitru are şanse mari să-i îndreptăţească speranţele tatălui.

Glebus şi Lică Sainciuc

Iute de fire, omniprezent la evenimentele culturale şi politice de la Chişinău (la ai săi respectuoşi 88 de ani), maestrul Glebus Sainciuc dă peste cap toate caracteristicile clasice ale nativilor din Zodia racului. Ceea ce-l leagă de această zodie este faptul că-i place să caute neamuri. „Şi chiar găsesc”, ne spune dl Sanciuc senior, mirat să audă – pentru prima dată – că este născut într-o zodie cu fiul său, Lică. Relaţia lor a fost şi este una foarte caldă, ca dintre tată şi fiu, deşi Lică a fost dintotdeauna o fire extrem de independentă. După el, nativii sub semnul racului nu se prea pot exprima, sunt hipersensibili, nu le place să fie la vedere, iar familia este o vizuină (o carapace, mai degrabă) în/sub care se ascund de ochii lumii. Toate acestea nu i-au încurcat pe tată şi fiu să facă, ambii, o carieră remarcabilă în artă. Glebus Sainciuc înaintează cu îndrăzneală în viaţă şi nu încetează să creeze. La rândul său, Lică Sainciuc s-a bucurat în acest an de două evenimente frumoase – jubileul de 60 de ani şi venirea pe lume a nepoţicăi Doroteea, care s-a născut în „oraşul luminilor”, Paris.

Nicolae Dabija şi fiica Maria-Cristina

Nu crede în zodii şi nici nu le urmăreşte: atâta doar că ele îl urmăresc. Directorul săptămânalului „Literatura şi Arta”, poetul Nicolae Dabija, rămâne surprins când găseşte unele din întâmplările unei zile consemnate în previziunile zodiacului pentru acea zi, un indiciu că stelele, martore ale principiului creator dintâi, nu mint – mint doar cei care nu totdeauna pot prevedea mersul acestora pe cer. Întrebându-se dacă zodia i-a influenţat destinul, Nicolae Dabija spune că este un luptător, la fel ca şi racul, despre care se crede în mod eronat că dă înapoi. Astfel racul îşi derutează adversarii, el înaintând, de fapt. Pentru cei născuţi în această zodie contează prima impresie, motiv din care crede că marii pictori impresionişti sunt cu toţii „raci”. Mai puţin impresionată este fiica poetului, Maria-Cristina, nativă în Zodia berbecului, pentru care, la cei opt ani ai săi, celebritatea nu contează – mai important e să coloreze şi să se joace la calculator. Îl iubeşte pe tati, însă acesta trebuie să-şi facă drum în topul preferinţelor fiicei printre Piter Pen, Aladin, Răţoiul Max, Alice şi Mickie Mouse.  

Constantin Tănase cu nepoţii Dinu şi Mihai

Este un om al introspecţiilor, un tip introvertit şi suferă cumplit când este jignit, dar... îşi ascunde emoţiile cu multă grijă. Lumea îl vede zâmbind. Jurnalistica de la Chişinău i-a adus, pe lângă satisfacţii, tristeţi şi dezamăgiri. Lucru ce l-a antrenat şi l-a făcut să fie mereu pe poziţii, astfel încât să nu se lase dus de val – caracteristici improprii Zodiei racului. De aceea, nu crede în zodii şi horoscoape – nu le citeşte niciodată. Crede în destin, iar „destinul e pecetluit de Cel de Sus. Prefer să am de a face cu Dumnezeu decât cu un... rac”. Cel mai mult îl bucură ploaia, frunza verde, iarba mustoasă, dimineţile doldora de rouă, iar cel mai tare se teme de secetă şi de revoluţiile proletare. Desigur, nu pierde nici o ocazie să stea de vorbă cu nepoţii săi, Simona Maria, Dinu Matei şi Mihai, preferând mai degrabă să-i asculte, „pentru că simt că-s mai deştepţi decât mine...”. După şedinţa foto, în care bunicul şi nepoţii tot despre politică au vorbit, familia Tănase a plecat la îngheţată. Evident, cei doi mici bărbaţi ai neamului o luaseră cu mult înaintea bunicului lor celebru.

Gheorghe Avornic şi „copiii” săi

Fiica, Victoria, studentă în ultimul an la Drept, a plecat să lucreze pe timpul verii în Alaska. Băiatul, Alexandru, participă la un turneu internaţional de şah. Aşa că la şedinţa noastră foto, Gheorghe Avornic a venit cu un alt fel de descendenţi – cei mai buni absolvenţi ai Facultăţii de Drept (USM), pe care o conduce deja al şaselea an. Cât a durat şedinţa, telefonul domnului decan a sunat de câteva ori, foarte insistent, iar de îndată ce fotograful a spus „Gata!”, dl Avornic s-a “evaporat”, pentru a ajunge la timp la o întâlnire importantă. A reuşit să ne spună doar că nu citeşte horoscopul şi nu crede în ce spun zodiile, pentru că aceasta e împotriva principiilor religioase, şi a recunoscut că este foarte ataşat de părinţi şi de familie. De la proaspeţii absolvenţi am aflat că are întotdeauna agenda încărcată, pentru că este foarte dedicat profesiei; că, ambiţios din fire, obişnuieşte să realizeze tot ce-şi propune şi, spre deosebire de raci, nu dă niciodată înapoi; că ştie să creeze o atmosferă de colaborare între profesori, lucru pe care îl simt cel mai bine studenţii. Se pare că, pentru ei, dl Avornic e mai mult decât un profesor şi un decan – e ca un părinte care uneori este mai puţin sever decât ar trebui. Probabil, pentru că ţine foarte mult la discipolii săi.

TEXT: Rodica Trofimov.
Foto: Andrei Mardare, studioul MOLDPRES