Fraţii în ring

Întrebarea veni firească: ce rude şi mai ales ce fraţi au unele dintre persoanele publice de la noi? Am fost curioşi să ştim dacă fratele lui Chiril Lucinschi joacă şi el baschet, ce fel de muzică face fratele compozitorului Andrei Sava sau cât de mult seamănă cobzarul Tudor Ungureanu cu fratele său Ion, cunoscut avocat. Aşa am aflat că Andrei Porubin are un frate geamăn şi că fraţii Advahov nu sunt “deloc” gemeni. Găsiţi dvs. deosebirile şi asemănările între fraţii noştri. Redacţia “VIP magazin“ le-a pus câteva întrebări şi i-a apreciat cu note la capitolul „răspunsuri ingenioase”. Să vedem cine pe cine, care frate e mai tare... (Rodica Trofimov)

Ion şi Tudor Ungureanu

Avocatul Ion Ungureanu ar fi putut deveni un instrumentist celebru, pentru că în copilăria sa a cântat la armonică, iar timp de şase ani, a studiat acordeonul şi baianul şi toată lumea din sat îi admira virtuozitatea. În clasa a zecea, asistând la o şedinţă în deplasare a Judecătoriei Străşeni, i-a lăsat moştenire instrumentele fratelui său şi a hotărât să studieze dreptul. Astfel, Tudor, moştenitor şi el al harului muzical al familiei Ungureanu, a dus hăt departe farmecul muzicii noastre populare, cântând în 1995 până şi în faţa lui Saddam Hussein. Tudor este preşedinte al Fundaţiei culturale „Căpriana”. Ion Ungureanu a devenit unul dintre cei mai versaţi avocaţi de la Chişinău, fiind şi deputat în primele trei parlamente ale republicii, unul dintre autor al Legii privind statutul UTA Gagauz-Yeri şi participant activ la elaborarea Constituţiei şi promovarea reformelor din sistemul judiciar.

Ion Ungureanu
47 de ani, jurist, Biroul asociat de avocaţi „Corect”

Tudor Ungureanu
43 de ani, starostele şi cobzarul Grupului etno-folcloric „Ştefan Vodă”

Ce aţi face dacă aţi nimeri pe o insulă pustie?

Ion: Aş citi „VIP magazin”
Tudor: Noi deja suntem pe o insulă, cu toţii... Mi-aş face un bordei cu uşa-n vale.

Când v-aţi bătut ultima dată?

Ion: Ultima dată „m-am bătut” la 14 septembrie 2004, când la scara blocului unde locuiesc am fost atacat din spate de persoane „necunoscute”, pe care mai apoi le-am identificat. Revenind la întrebare, mărturisesc că prin anii 1970-1971, l-am „educat” puţin chiar pe fratele Tudor.
Tudor: Sufletul îmi este bătut din toate părţile... În rest, nu am dat nimănui nici un bobârnac.

Aţi dat vreodată mită?

Ion: Din fericire, colegii jurişti mă cunosc foarte bine şi nu-şi permit un asemenea „lux”. Mă bucur că mai au încă şi puţin obraz.
Tudor: Atunci când am încălcat regulile de circulaţie: am “mituit” poliţiştii cu câte o doină zisă din fluier sau cu un “Bordeiaş”.

Câţi bani vă trebuie ca să fiţi fericiţi?

Ion: Nu mai mult decât îmi oferă în fiecare dimineaţă soţia Tatiana, care este un fel de ministru de finanţe în familia noastră.
Tudor: Am fost nevoit să-mi vând tractorul ca să scot un CD al ansamblului nostru, care anul trecut a împlinit 20 de ani de existenţă. Aş opta pentru o societate în care să nu existe bani, ci doar liberul schimb al produselor.

Chişinău sau Căpriana?

Ion: Desigur, îmi iubesc satul natal, cu atât mai mult cu cât este vorba de Căpriana lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Acest adevăr a fost conştientizat chiar şi de preşedintele Republicii Moldova.
Tudor: Cred că am pierdut din punct de vedere material rămânând la Căpriana, satul nostru de baştină, dar am rămas să slujesc cauza lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Am mai descoperit o Căpriană, în vârf de munte, în regiunea Trento din Italia.

Dreptate sau adevăr?

Ion: Un jurist „care se stimează cel puţin” nu-şi permite nici să admită posibila existenţă a unei diferenţe între aceste noţiuni.
Tudor: Am luptat întotdeauna pentru adevăr, căci dreptatea, de multe ori, este la fundul mării.

Victor şi Andrei Porubin

Sunt fraţi-gemeni, bivitelini. Victor este mai mare decât Andrei cu 15 minute. Deşi au afinităţi în aspect fizic – nu pot fi confundaţi. Mediul le-a  remodelat într-un fel caracterele -  unul locuieşte la Chişinău, celălalt – la Holercani. Au împărţit – timp de 16 ani – acelaşi pat, au purtat haine  identice, la şcoală au şezut într-o bancă, au mers la ore cu un set de manuale. În copilărie au îngrijit împreună peste 100 de iepuri. Acasă tatăl lor abordase o tactică „echitabilă” – pentru orice dănănaie făcută de unul din ei – erau pedepsiţi deopotrivă ambii. Zece ani au fost trompetişti în fanfara colhozului. Facem cunoştinţă cu Victor Porubin chiar în ziua filmărilor. E un om de spirit: „Facem repede pozele şi plecăm. Andrei are de vorbit la televizor, iar eu am de dat la teasc”. Dintr-o valiză verde Victor a scos o trompetă  şi câteva fotografii îngălbenite de vreme: fraţii lângă câinele Vinca... cu toată familia... cântând la armonică... Artişti înnăscuţi... Victor a rămas fidel pasiunii lor comune faţă de muzică. Andrei  a ales  jurnalistica şi actoria.

Victor Porubin
44 de ani,  profesor de educaţie muzicală

Andrei Porubin
44 de ani, tele-radiojurnalist, show-man

Fără de ce nu poate trăi omul?

Victor: Fără de încredere în viitor...
Andrei: Fără de rădăcini...şi fără de credinţă...

Ce vă creează mai multe probleme – sufletul sau corpul?

Victor: Corpul... când uită de suflet...
Andrei: Mintea...

Circ sau pâine?

Victor: Circ... pentru  pâine.
Andrei: Circ... cu pâine cu unt... şi cu icre de Manciuria...

Când şi cum aţi şocat părinţii?

Victor: Părinţii ne-au lăsat să rupem păstăile uscate de pe curpeni. Jumătate le-am îngropat cu tot cu curpeni în grădină.  În primăvară, în grădina noastră a răsărit un zid verde de fasole de toată  frumuseţea.
Andrei: Când la 2 luni după nunta lui Victor, le-am declarat părinţilor că mă... însor...

Ce emisiune TV vă place?

Victor: ... cele prezentate de frate-meu...
Andrei: Ştirile... de calitate.

Cu ce ocazie aţi râs ultima dată?

Victor: Râd zilnic de... şi cu elevii mei, de tot ce li se întâmplă...
Andrei: Ieri... când fiu-meu de 3 ani şi jumătate mi-a declarat că vrea să se însoare...

Vasile şi Vitalie Advahov

Cine nu a auzit de taraful fraţilor Advahov? Ambii simpatici, sprinteni şi foarte talentaţi. S-au făcut vedete peste noapte. Într-un timp foarte scurt, au cucerit simpatia publicului. Nu-şi imaginează viaţa fără muzica populară şi tot ceea ce fac, o fac cu maximă dăruire. De aceea, succesul îi însoţeşte peste tot. Ţin minte foarte bine bătăile din copilărie, care erau „dese şi diverse”. Unuia îi plăcea algebra, celuilalt – geometria. Vitalie zice despre Vasile că este simpatic, talentat, încăpăţânat, frate adevărat. Iar Vasile crede că Vitalie este foarte serios, de condiţie şi-i este cel mai bun prieten. Ambii au absolvit aceleaşi instituţii, numai că unul a ales acordeonul, iar celălalt – vioara.

Vasile Advahov
27 de ani, instrumentist, Orchestra municipală condusă de fraţii Advahov

Vitalie Advahov
28 de ani, instrumentist, Orchestra municipală condusă de fraţii  Advahov

Care instrument muzical vi se pare perfect?

Vasile: Depinde de cel care cântă la el sau de calitatea instrumentului.
Vitalie: Acordeonul, când la el se cântă profesionist.

Blondă sau brunetă?

Vasile: Ambele.
Vitalie: Blonde. Ca soţia mea.

Portretul ideal de soacră?

Vasile: Mută, surdă şi oarbă.
Vitalie: Înţelegătoare, tăcută, cu casa şi masa ei.

Aţi cânta vreodată muzică rock?

Vasile: Niciodată.
Vitalie: Nu, nicidecum.

Ce record personal de aflare la petreceri aţi înregistrat?

Vasile: 48 de ore.
Vitalie: Cinci zile – zi şi noapte.

În ce loc nu aţi face tatuaj?

Vasile: Nicăieri.
Vitalie: Acolo unde mă doare mai tare.

Chiril şi Sergiu Lucinschi

Diplomaţi, plini de umor şi extrem de inteligenţi. Aşa sunt fraţii Sergiu şi Chiril Lucinschi. Îi despart doar cinci ani şi 20 de cm de înălţime. În copilărie, fiecare a avut ocupaţiile sale: Sergiu a făcut nataţie, dans la „Speranţa”, iar Chiril a fost preocupat de baschet, timbre poştale şi de propria colecţie de filme cu C. Raikin. Deşi viaţa nu i-a putut ţine alături, fraţii au ştiut – în orice condiţii – să facă faţă greutăţilor, mai ales că la un moment dat, viaţa lor personală devenise una publică din simplul motiv că erau fiii preşedintelui Lucinschi. Pe Sergiu l-am găsit la Moscova. Ne-a impresionat româna lui extrem de frumoasă. Este actor de meserie (a absolvit GITIS-ul şi a jucat în filmele „Tunul de lemn” şi „Korşunî dobîciu ne deleat”). Instabilitatea din cinematografie de la începutul anilor ’90 îl face să se reprofilize şi să debuteze în domeniul afacerilor. Şi Chiril a ales afacerile. Până la asta, a făcut carieră în baschet, a absolvit  Academia de studii diplomatice din Moscova, activând la Ambasada Republicii Moldova, apoi la Ministerul de Externe de la Chişinău, mai târziu - la Agenţia naţională de atragere a investiţiilor străine.

Chiril Lucinschi
35 de ani, preşedinte al Consiliului de directori al Companiei „AnaliticMediaGroup”

Sergiu Lucinschi
40 de ani, om de afaceri în domeniul construcţiilor

Cea mai mare pasiune?

Chiril: Familia şi copiii.
Sergiu: Viaţa, familia.

Care a fost cea mai scandaloasă pătăranie din copilărie?

Chiril: Când am încercat să le demonstrez părinţilor сă pot să fumez. Cred că aveam vreo şase ani. Am luat o ţigară din dulap şi am ieşit afară. Din cauza vântului puternic, nu puteam să o aprind. Când am văzut că nu reuşesc, l-am rugat pe tata să mă ajute...
Sergiu: Am vrut să distrug coliba bunelului de la Rădulenii Vechi. Pentru că nu mi-a dat voie să-mi cumpăr cocoşei. M-am supărat foc pe el.

Credeţi că puteţi împăca o femeie cu un buchet de flori?

Chiril: Da, depinde de buchet.
Sergiu: Da, depinde de femeie.

Dacă aţi avea o ofertă serioasă, aţi intra în politică?

Chiril: Să vedem ce presupune noţiunea de „politică”. Dacă e vorba de cea moldovenească, deja sunt în politică, deşi n-o fac. E mult mai important să fii alături de familie, decât să faci politică aşa cum o înţelegem astăzi, cu murdărie, cinism şi lipsă de respect faţă de societate.
Sergiu: Nu m-am gândit la asta. Cred că da.

Ce personalităţi v-au marcat viaţa?

Chiril: Ramsul Gamzatov, o legendă vie, Maria Bieşu, Sofia Rotaru.
Sergiu: O mulţime. Leonid Teagaci, preşedintele Comitetului olimpic al Rusiei, Evgheni Teajelnikov, şeful secţiei de propagandă şi agitaţie a URSS, Maria Bieşu.

Aveţi mai mulţi prieteni sau cumetri?

Chiril: Sunt fericit, am mai mulţi prieteni. Mai continuu să descopăr Moldova de astăzi.
Sergiu: Prieteni. Mergem împreună la restaurant, teatru, la diverse prezentări.

Andrei şi Alexandru Sava

Le place să comunice, le place să cânte, le place muzica. Pe când puştii de seama lor băteau mingea pe toloacă, fraţii Sava munceau pentru a-şi realiza visele. Ambii au studiat muzica: fratele mai mare este specializat mai mult în muzica uşoară, iar cel mai mic este pasionat de pian şi dă preferinţă muzicii academice. La un moment dat, însă, văzând cât de complicat este un început spre o carieră componistică, Alexandru s-a reprofilat, făcându-se jurist, astăzi deţinând funcţia de consilier al preşedintelui Comisiei naţionale de valori mobiliare. Dar acest lucru nu-i împiedică pe fraţii Sava să discute despre tot ce se întâmplă în domeniul show-business-ului. Şi chiar dacă uneori nu se văd cu săptămânile, Alexandru ascultă muzica lui Andrei, un compozitor afirmat care a colaborat cu aproape toţi interpreţii de la Chişinău.

Andrei Sava
32 de ani, compozitor

Alexandru Sava
30 de ani, jurist

Internetul sau berea cu prietenii?

Andrei: Ultimii zece ani, am preferat berea, micii şi amicii. Acum, în raport de 50 la 1, tăifăsuiesc pe internet cu cei  mai apropiaţi prieteni care sunt plecaţi peste hotare.
Alexandru: Dacă privim internetul ca un punct iniţial A, iar berea cu prietenii ca un punct final B, atunci dintre ele merită să fie ales un punct intermediar C, care divizează neproporţional distanţa dintre punctul A şi B şi care este plasat astfel, încât lungimea mai mică se raportează la lungimea mai mare proporţional cu raportul lungimii mai mare la tot întregul.

„Eurovision” sau „Novaia volna”?

Andrei: După câştigătorii de anul trecut de la „Eurovision”, aleg „Novaia volna”. Deşi, acum câţiva ani, la „Novaia volna” Nelly Ciobanu merita locul 1. Până la urmă, prefer „Steaua Chişinăului”: e un concurs cu mult mai obiectiv.
Alexandru: „Eurovision” şi „Novaia volna”, în cadrul cărora învingători vor fi interpreţi din Moldova cu piese semnate de Andrei Sava. Nici „Eurovision” şi nici „Novaia volna”, dacă se vor prezenta formaţii de genul celora care au învins în 2006 la „Eurovision”.

Pe ce aţi cheltuit primii bani câştigaţi?

Andrei: A fost în clasa a V-a. Cântasem la prima nuntă. Mi-am cumpărat o bicicletă şi o chitară.
Alexandru: Pe iniţierea independenţei mele financiare faţă de bugetul părinţilor. Se pare că a fost o investiţie reuşită.

Cât de des vă îndrăgostiţi?

Andrei: Din fericire, s-a întâmplat doar o dată. Prefer să nu mi se mai întâmple. Am pierdut o groază de timp. Mai pierd şi-acum din acelaşi motiv.
Alexandru: Mă îndrăgostesc doar o singură dată... pentru fiecare caz. Cu alte cuvinte, mă îndrăgostesc foarte des, dar de fiecare dată de aceeaşi persoană.

Fără de ce nu ieşiţi din casă?

Andrei: Fără a şti unde merg. Şi fără încălţăminte, evident. În rest – pot uita orice.
Alexandru:  Fără cravată şi costum. Mă simt confortabil în ele, deşi n-am nici o problemă cu free style-ul.

Dacă aţi avea de ales, ce v-ar plăcea să fiţi: vioară sau delfin?

Andrei: Îmi place vioara, dar n-aş vrea să mă tragă (atingă) cineva de (pe) strune. Îmi plac şi delfinii, dar n-aş vrea să fac salturi mortale pentru o bucată de peşte. Aş prefera să fiu un delfin care cântă la vioară. Cel puţin, aş fi sigur că voi câştiga o mulţime de bani.
Alexandru:  În spaţiul cvadridimensional al gândirilor nedimensionale nu există nici o diferenţă între superstiţie şi intuiţie, cu condiţia că sunetele devin materializate, iar culorile – transparente, dacă le atingi cu o privire de bucătar.