VIP Magazin
19 Septembrie 2014
Print
Print
Print
Print
Decalogul lui Savatie Baştovoi
Februarie 2013, Nr. 104-105

Decalogul lui Savatie Baştovoi

Comentează   |   Cuprins

Aş vrea să-ţi spun ce nu se poate spune
Şi-aş vrea să-ţi dau ce nu se poate da.
Este o stare-a inimii anume
Ce-aş vrea s-o-mpărtăşesc cu dumneata.

Aş vrea să-ţi scriu cu mâna mea aceasta,
Pe care a zidit-o Ziditorul
Cuvinte pentru veşnicia noastră,
Pe care le-nţelege numai dorul.

Aş vrea să te ating cum te-ar atinge
Pe patul cel de moarte cineva
Când nu mai poţi nici spune şi nici plânge
Să simţi inima mea ca pe a ta…
(Savatie Baştovoi, 2005)

1. Să nu uiţi că trebuie să mori
Când aveam doi ani, am căzut din sania înhămată la cal, iar tata s-a dus fără să mă observe. Tata era pădurar pe atunci şi întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am căzut pe spate, în zăpadă, amestecându-mă cu cerul alb de iarnă. Atunci am avut pentru prima oară descoperirea singurătăţii şi a morţii. Nu am plâns şi nici nu am strigat. Ţin minte că eram îmbrăcat într-o salopetă albastră cu glugă. M-am întors tăcut în casă, la mama, mergând atât de încet, încât să-i dau răgaz tatei să mă ajungă din urmă.

2. Să nu uiţi că trebuie să iubeşti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este să nu fie iubit. Dar cred că şi mai cumplit este să nu iubeşti. Întotdeauna mi-a fost uşor să iubesc oamenii, să mă bucur că-i văd. De aceea, nu am avut nicio piedică în a înţelege Evanghelia. Când făceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa supremă, pe care eu o trăiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea că focul iadului nu este altceva decât dragostea pierdută pe care eşti condamnat să o contempli veşnic.

3. Să nu preţuieşti în bani ceea ce Dumnezeu ţi-a dat în dar
Am înţeles asta în adolescenţă. Eu fiind elev la Liceul de Artă („Octav Băncilă”) din Iaşi, mama m-a dus la Petersburg să văd Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divorţată cu doi copii, dar foarte descurcăreaţă. O chema Izolda şi ea mi-a cumpărat prima mea chitară. Dumnezeu să-i dea sănătate! Avea grătar şi făcea mulţi bani. Eu niciodată nu am văzut atât de mulţi bani. Vindea frigărui noaptea, până spre dimineaţă, că erau nopţile albe. Uneori ieşeam şi eu cu ei, că era interesant. Ei făceau şi vindeau frigărui, iar eu desenam într-o mapă pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp să le „fur” portretele. Un bărbat chel şi vesel s-a apropiat de mine şi a început să exclame: „Păi ăsta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât să-ţi dau ca să mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau aşa, eu nu vând. Şi i-am dat acel portret. Bărbatul totuşi mi-a dat un dolar, era în 1991. Apoi s-a dus. Eu am rămas cu acel ban. L-am pus într-un caiet şi nu l-am folosit niciodată.

4. Să nu crezi răul
De câte ori am crezut un rău despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simţit murdar, părtaş la o lucrare de urâţire a omului. Am vorbit şi eu de rău, iar timpul mi-a demonstrat de fiecare dată că nu am avut dreptate. Prefer să greşesc prin a-mi păstra o părere bună despre un om rău decât să ajung să cred o vorbă proastă despre un om bun. Orice rău este o minciună. Răul, aşa cum spunea fericitul Augustin, nu există. Răul este o mare absenţă, absenţa binelui şi a iubirii. De aceea, a crede răul este totuna cu a te cufunda în absenţă, în minciună.

5. Să nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinată spre deznădejde, cunoscând toate relele care ies din această cădere sufletească. Dar într-o zi mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis că Dumnezeu cunoştea căderile mele, şi cele trecute, şi cele viitoare şi totuşi m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume spre pierzare. Dacă ne-am născut înseamnă că Dumnezeu şi-a pus toată încrederea în noi. E o mare încurajare să te gândeşti că Dumnezeu are încredere în tine. La disperare omul e capabil de orice rău, el se porneşte cu război împotriva propriei fiinţe, având parcă o plăcere demonică din a-şi călca propriile principii, practic sinucigându-se spiritual. Cred că orice duhovnic adevărat îşi începe sfătuirea de după spovedanie prin cuvintele: „Să nu deznădăjduieşti”.

6. Să nu te crezi sfânt
Sfântul Siluan Athonitul zicea: „Două gânduri să nu le primeşti şi să nu le crezi, primul că nu te vei mântui şi al doilea că eşti sfânt”. Să nu te crezi mai bun ca alţii. Lucrarea pe care o faci, prin darul lui Dumnezeu, poate fi mai bună decât a vecinului, dar asta nu înseamnă că tu eşti mai bun ca el, doar lucrarea e mai bună. Darurile date de Dumnezeu nu se iau înapoi, dar oricine se mândreşte cu lucrările sale ajunge să se întunece şi să folosească darul prosteşte, după care ajunge să-şi piardă demnitatea.

7. Să nu te pui chezaş
De câte ori m-am pus chezaş pentru cineva, am încurcat oamenii şi am făcut rău. De când mă ţin minte, mă băgam să salvez pe toată lumea. Narcomani, beţivi, femei bătute de bărbat şi aşa mai departe. N-am salvat pe nimeni, numai necazuri, bani furaţi, lucruri dispărute, probleme cu vecinii. Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni. Asta înseamnă să te pui chezaş pentru cineva, să garantezi că el se va îndrepta, că te reprezintă. Mare greşeală. Odată am citit din Pildele lui Solomon sfatul acesta: „Să nu te pui chezaş”. Noi, când citim Scriptura, înţelegem şi reţinem doar atât cât am experimentat, celelalte cuvinte nici nu le vedem.

8. Să nu te răzbuni de două ori
Răzbunarea este un păcat, dar este omenească. Scriptura spune să nu pedepseşti de două ori pentru aceeaşi greşeală, principiu care a ajuns şi în dreptul roman. Pot înţelege un gest de răzbunare, deşi e mai bine să nu te răzbuni, dar mă înstrăinez de omul care se răzbună de două ori, adică la nesfârşit, pentru o singură greşeală. Când m-am răzbunat o dată, a mai mers cum a mai mers, m-a iertat Dumnezeu, dar când m-am răzbunat a doua oară, s-a întors totul în capul meu şi am ajuns să înţeleg că m-am războit cu mine însumi.

9. Să nu învingi cu orice preţ
Oamenii care caută să fie învingători cu orice preţ, în cele din urmă, pierd totul. Prefer să fiu considerat învins uneori pentru a-mi păstra şansa să înving la urmă. Odată un episcop român mi l-a lăudat pe Adrian Năstase (se întâmpla prin 2004): „Vă daţi seama, omul acesta (Adrian Năstase) a avut doar note de zece, niciun nouă! E extraordinar, nu-i aşa?”. Eu i-am răspuns: „Eu nu am încredere în oamenii care au avut numai note de zece”. „De ce?”, m-a întrebat episcopul surprins. „Pentru că ei nu ştiu să piardă, iar omul care nu ştie să piardă te vinde pentru o victorie vremelnică”.

10. Să nu râzi de ruşinea nimănui
Când eram mic, am auzit băieţii mai mari râzând de cineva care a fost prins într-un păcat ruşinos. Apoi, de fiecare dată când mă întâlneam cu acel om sau auzeam vorbindu-se de el, îmi venea în minte, fără să vreau, păcatul pe care îl făcuse. Dar nicodată nu am spus cu buzele mele acel păcat şi m-am purtat aşa cu acel om ca şi cum nu aş şti nimic. Nici acum, când el a murit, nu pot spune ce am auzit, pentru că nu vreau să-i răscolesc ruşinea.


Text: Savatie Baştovoi
Foto: Pavel Brighidin
Concept: Ana Popenco

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Savatie Bastovoi e genul de duhovnic cu chemare de la Dumnezeu. Priveam cu placere "Pietrele vorbesc", de la Jurnal TV. Pacat ca l-au scos de pe post, mare pacat...
automnale   -  
26 Februarie 2013, 14:55
Sus ↑
Incurajator decalog la inceput de post. Scrierile parintelui Savatie dau curaj... Dumnezeu sa-i rasplateasca.
un cititor   -  
16 Martie 2013, 22:32
Sus ↑
Un mare succes pentru VIP-magazin e publicarea acestui decalog. Să dea Domnul să nu fie acesta ultimul material ziditor.
creștină   -  
18 Martie 2013, 20:58
Sus ↑
Frate Savatie! După ce ai şezut atîta amar de vreme în fericita ta chilie, împreună cu Sfinţii Părinţi, după ce ţi-ai măsurat virtuţile cu tăcerile marilor asceţi, iată că ai ieşit să vorbeşti dimpreună cu "mironosiţele" de la Pro Tv.Ai căzut rău, aproape din cer, cu un asemenea decalog.
Ion Bradu   -  
19 Martie 2013, 11:55
Sus ↑
Interesant decalog, sunt curios daca este acelasi Bastovoi de la caminul liceului de arta Octav Bancil din Iasi pe care l-am cunoscut in 1994. Fara nici un substrat negativ :-). Imi povestea des despre personalitatea sa neordinara (ex. o chestie cu sprancenele) un fost coleg de clasa L. Popa.
cititor   -  
25 Martie 2013, 23:06
Sus ↑
De atâtea ori "eu", şi nici măcar o singură dată "Hristos"...
eu   -  
26 Martie 2013, 11:10
Sus ↑
Nu am primit viata doar sa profitam, ci mereu mereu ca sa ne analizam daca ce facem iubire s-ar chema?! mereu avea-vom starea ce o vom cultiva, chiar daca consecinta, bine, nu o vom estima!
un copil a Lui , de 59 ani.   -  
19 Mai 2013, 21:55
Sus ↑
Dumnezeule. Cum a permis parintele sa se posteze poza dansului cu un singur ochi!?!?!?
Anyone??
O crestina   -  
26 Iulie 2013, 09:11
Sus ↑
da, e acel Bastovoi de la liceul de arte din Iasi - cititi cartea Sfintiei Lui "Fuga spre cimpul cu ciori
anna   -  
18 August 2013, 00:32
Sus ↑
Doamne ajuta, Parinte Savatie!

Maria   -  
07 Decembrie 2013, 12:14
Sus ↑
Parinte, imi place tare mult cum scrieti si cum vorbiti in conferinte.Sunteti un pamintean care dati povete din propriile intimplari.Va apreciez mult.Doamne ajuta!
Maria   -  
10 Decembrie 2013, 23:56
Sus ↑
Doamne ajuta !
violeta   -  
22 Iunie 2014, 07:03
Sus ↑
"Am ajuns la concluzia că dacă vrei să ajuţi pe cineva, ajută cât te ţin curelele, dar fără să implici şi alţi oameni.". La concluzia asta am ajuns şi eu, din fericire. Şi la restul, cred, numai că nu atât încât să le şi pun în practică. Mai ales pe aceea cu crezutul răului. Ar fi perfect să facem aşa, dar nu imi vine să cred nici măcar că face cineva aşa. Poate că dacă n-am mai uita că tot răul e spre bine şi că, dacă pocăinţa unui om nu este văzută de oameni, nu înseamnă că nu există, am avea puterea de a zice la timp "Doamne, ajută şi binecuvântează!".
iubire   -  
03 Iulie 2014, 10:58
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+12°