Constantin Tanase. Dulcea pisicuţă şi „iepuraşul speriat”

Barbaţii despre Femei

Am observat o anumită nervozitate în textul precedent de la această rubrică, o notă polemică, o discuţie de pe poziţii de forţă cu „partea adversă”, un reproş nedisimulat adresat acelui „iepure năpârlit şi speriat” care se numeşte bărbat, un reproş nedrept, formulat, cred eu, sub povara istoricelor complexe frumoase care o însoţesc pe femeie de la Eva încoace. Nu ştiu dacă Adam a fost fericit în dragoste, Eva însă, cu certitudine, nu...

Respect aceste frumoase complexe care nu vor dispărea vreodată, nici chiar în epoca postfeminizare. Femeia modernă doreşte să renunţe la statutul de dulce pisicuţă care-şi linge blăniţa. Totuşi, omenirea, de la facerea (biblică) lumii încoace, continuă să rămână sub fascinaţia mitului primordial - a femeii făcute din coasta lui Adam. Nu bărbatul de astăzi, ci primul bărbat creat de Dumnezeu, bărbatul cela încă inocent a stabilit statutul femeii, decretând, în prezenţa Creatorului său: „Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea”. Din câte ştim, Dumnezeu nu a obiectat nimic… De la acest mit primar au pornit religia şi morala creştină: bărbaţii nu au uitat din oasele şi din carnea cui a fost zidită femeia şi în ce scop…

„Filozofia” relaţiilor dintre bărbat şi femeie s-a clădit pe acest mit, iar cu miturile nu are rost să lupţi. Psihologia lui Adam, ca simbol „arhetipal”, cum ar zice Cimpoi, se regăseşte şi azi în bărbat, dar şi în femeie, chiar şi în cea emancipată. Femeia experimentează de mii de ani aceeaşi reacţie de inferioritate faţă de acest „iepure năpârlit” căruia tot ea îi recunoaşte, şi astăzi, statutul de simbol exponenţial al Stăpânului purtător de spadă şi falus. Femeia nu trebuie să se zbată între statutul de momâie bisericoasă şi frigidă şi cel de mutant sexual, ca până la urmă s[ se lase de bună voie în labele „iepurelui năpârlit”…

Nemulţumirea femeii faţă de condiţia ei de „dulce pisicuţă”, condiţia ei de milenară „victimă” a unui „iepure năpârlit şi speriat” vine din statutul pe care ea îl acceptă şi în lumea modernă: de a fi, înainte de toate, o făbricuţă privatizată de producere a celui mai solicitat articol pe piaţa „iepurească” - sex la preţ redus. Puţine femei doresc să-şi pună în valoare calităţile intelectuale, care de multe ori le depăşesc pe cele ale bărbatului, de aceea, nu înţeleg obsesia femeii de a-şi etala buricul dezgolit - despre care aminteşte în textul cu pricina Angela Aramă - ca singura ei valoare. Cred că femeia greşeşte profund când vine la „masa de negocieri” cu „iepurele năpârlit şi speriat” doar cu acest „argument” - buricul dezgolit. Femeia ar obţine cu mult mai mult pe plan sentimental, fără a-şi pune demnitatea ca amanet într-un „lombard” nesigur, dacă ar ieşi în competiţie, în eterna competiţie cu „rivalul” său, ca ceea ce este - derivată din osul lui Adam, adică operă a lui Dumnezeu, înzestrată cu intelect. Atunci şi statutul de „pisicuţă dulce” şi l-ar păstra, dar acesta ar costa cu mult mai scump şi ar fi inaccesibil chiar oricărui „iepuraş năpârlit” şi, chipurile, „speriat”…

Nu mai este el chiar aşa de speriat... Dacă femeia rămâne la condiţia ei de astăzi, pe „iepuraşul năpârlit” încă mii de ani înainte nu-l paşte nici un pericol...