Ce vor femeile?

Pentru că nu se putea să scape femeile, de ziua lor, doar felicitate, ne-am gîndit să adunăm la o masă cîţiva bărbaţi „sadea” să le mai bîrfim niţeluş – dacă tot se zice că bărbaţii bîrfesc mai mult: scriitorul Constantin Cheianu, producătorul general „Muz TV Moldova”, Sorin Bucătaru, Eduard Musteaţă – manager „Oriflame Moldova” şi solistul trupei „Gândul Mâţei”, Nicu Ţărnă. Le-am şi pregătit un pachet „misogin” de întrebări, dar oamenii nu s-au lăsat provocaţi şi au rezistat pînă la urmă pe baricadele stimei şi aprecierii sexului pe care îl numim, în continuare, frumos.

N.Ţ.: Ce vor femeile? Vor… De ce vă uitaţi aşa? Pot să argumentez că totul în lumea asta se învîrte în jurul la asta… Freud spunea că lumea e dominată de sex!

C.C.: Cînd vorbim despre femei, noi punem principalul accent pe sex. Ele privesc un pic mai complet lucrurile, se gîndesc la mai multe aspecte. Pentru noi, tema principală este cea a erotismului…

S.G.: Şi de cele mai multe ori exagerăm. Dar de ce o facem? Este oare un complex al nostru?

C.C.: Evident, noi între noi creăm complexul acesta.

S.G.: Poate că e un instinct animalic, în a ne marca teritoriul şi a-l extinde cît mai mult.

N.Ţ.: E vorba şi de o autoafirmare bărbătească…

C.C.: Este foarte greu să pătrunzi în lumea lor. Nouă ni se par simple şi avem năravul să simplificăm psihologia lor, pentru că aşa ne este mai uşor nouă. Ele sînt, în opinia mea, un pic mai complicate ca structură, au mai multe labirinturi. La ele, mai mult spaţiu ţine de emoţii, instincte… Noi controlăm mai mult din noi, ele controlează mai puţin – de aia lumea lor mi se pare mai interesantă.

S.B.: Deciziile noastre sînt aplicate unei logici, pe cînd ele intuiesc. Aici e diferenţa. De aceea ne şi vine mai greu să pătrundem în lumea lor…

M.T.:  Ce fel de bărbaţi preferă femeile?

C.C.: Eu cred că ele caută două tipuri de bărbat: pe cei care au un prezent, sînt realizaţi acum sau pe cei pe care-i intuiesc realizaţi în viitor. Pentru femei contează ca bărbatul să fie de succes, după care pot veni toate celelalte. De multe ori femeia poate să aştepte altceva de la bărbat, dar, de regulă, ele sînt mai calculate din acest punct de vedere, faţă de bărbaţi, care se lasă orbiţi de sexualitate etc.

S.G.: Şi dacă femeia este realizată (cu business) şi de succes? Dacă are bani, are tot, de ce fel de bărbat are ea nevoie?

N.Ţ.: Chiar dacă la prima vedere e o desfrînată şi are un trecut zbuciumat, pînă la urmă, orice femeie vrea o linişte, să meargă seara la restaurant, duminica - la un teatru, vara - la mare, să meargă la balul de absolvire al copiilor etc. Cunosc femei care întreţin bărbaţii, nu le trebuie banii lor o mie de ani, doar să trăiască împreună.

M.T.:  De ce se spune că  femeile iubesc bărbaţii căsătoriţi?

C.C.: La origini, cred că şi la bărbaţi, şi la femei, sînt nişte cauze freudiene – cînd am crescut în familie, pentru băieţi tatăl era un fel de concurent în dragostea pentru mamă şi de atunci am făcut fixaţia asta să luptăm cu cel care vrea să ne rupă dragostea. La fel şi fetele au în sînge acest sentiment faţă de tată.
Altfel, această situaţie caracterizează femeile complexate. Un bărbat căsătorit, dacă îl seduce, îi poate da sentimentul că ea e bine, că ea poate cuceri şi e mai puternică decît cealaltă.

E.M.: Faptul că a reuşit să creeze o căsnicie deja vorbeşte, mai mult sau mai puţin, despre faptul că e un bărbat serios şi este în stare să facă nişte paşi clari.

S.G.: Deci, femeile iubesc bărbaţii căsătoriţi realizaţi în plan material, cu o stabilitate, care, deja, pot creşte un copil, au experienţă, inclusiv sexuală. Dacă am pomenit de Freud şi atracţia inconştientă a femeii faţă de tipajul tatălui…

C.C.: Şi la bărbaţi faţă de mamă e la fel. În rare cazuri îmi amintesc cînd băiatul al cărei mamă să fi fost o brunetă focoasă, mai temperamentală, să-şi aleagă o blondă calmă, subţire. Se întîmplă, dar ca excepţie. De obicei, imaginea mamei se suprapune. Chiar şi în cazurile cînd mama a fost un personaj antipatic, rea, te-a bătut, eşti marcat de ea şi, într-un fel, dacă n-ai fost iubit atunci de către o asemenea femeie, vrei acum, în sfîrşit, să te iubească.

M.T.:  Care tip de bărbaţi iubesc femeile, tipul dur sau romantic? Un aforism spune: „Bărbaţii care se poartă cu femeile foarte respectuos, rar se bucură de succes în faţa acestora”.

C.C.: În mod sigur, romanticul nu este cel preferat, deşi bărbatul trebuie să posede elemente de romantism. Acum, de o bună bucată de timp, dintre cel mai dorit e tipul dur, pentru că se asociază cu puterea. Aici intervine un element important: romanticul, de multe ori este asociat cu homosexualitatea şi din cauza asta femeile au început să aibă un complex de frică – de aia ele îşi cam închid drumul spre romantici.

S.B.: Să nu uităm de romantismul cavalerilor, ce însemna luptătorul, cruciatul, turnee,  putere – o modalitate de a-şi exprima sentimentele. Şi nu neapărat firea romantică în înţelesul ei „clasic”…

S.G.: Poate, de aceea se şi spune că ceea ce nu ai, cauţi. Femeia care are un dur acasă caută unul romantic şi invers.

S.B.: Ar fi şi varianta că, pentru familie, caută unul împlinit, iar pentru plăcere caută unul romantic.

N.Ţ.: Atunci cînd femeia, în familie, e insultată şi bătută ani buni şi apari tu, drăguţ, elegant, atent, cu o floare şi ea cîntăreşte, balanţa, vrei nu vrei, cade în vrăjile tale.

C.C.: Fiindcă sexualitatea ţine de o anumită animalitate şi brutalitate, femeile, la un moment dat, realizează că „uite ce de bine trăiesc alături de el atîta timp, dar fantasmele erotice rămîn nerealizate. Probabil, nişte „fiare” ar fi bune la asta”.

M.T.: Ce preferă bărbaţii: o „păpuşă” sau o femeie înţeleaptă?

C.C.: Cu mintea vreau înţeleaptă, dar cu altceva vreau, în întregime, „păpuşă”. Îmi pierd total controlul cînd mă trezesc în aria de „acţiune” a unei „păpuşi”…

N.Ţ.: Eu nu cred că există bărbaţi care ar vrea să aibă o femeie mai deşteaptă decît el. Aşa, s-o mai pui la punct, s-o înveţi, să fii tu împăratul şi dominantul în casă.

S.B.: Şi ea se întoarce de fiecare dată cu „Da, dragul meu…”. O întrebi: „băi,  tu n-ai părerea ta?”. Altfel, devine neinteresantă. Dacă vorbim de cuplu, cît poţi sta într-o discuţie cu o persoană neinteresantă? Iar aici vorbim de o viaţă…

C.C.: Nu-mi place ideea asta că te simţi mai bine cînd ştii că te ascultă şi o pui la punct. Este legat de un soi de orgoliu şi egoism…

S.G.: Bine, pentru ce ne trebuiesc „păpuşile”? Să mergi cu dînsa s-o arăţi cuiva? Bărbaţilor din jur? Sau să stai acasă şi s-o admiri ca pe o capodoperă?

C.C.: Nu. Din considerente strict practice. Da, mulţi îşi iau frumuşele pentru paradă, spectacol. Un exemplu ar fi Rubliovka - acolo, într-adevăr, tipii îşi iau manechine. Dar şi pentru noi, ceilalţi, frumuseţea este un excitant teribil.

N.Ţ.: Asta demonstrează o dată în plus puterea bărbatului – dacă are alături o femeie frumoasă. Unii o cumpără, alţii o cuceresc prin nu ştiu ce talente. Eu nu cred că sînt bărbaţi care vor să aibă în jurul lor o urîţenie…

S.G.: Şi cazul bărbaţilor care intenţionat se căsătoresc cu femei urîte, ca să nu aibă probleme? În schimb se înţeleg de minune în familie, stau acasă, au grijă de copii…

S.B.: Asta e mobilă în casă! Ori îţi ei consoartă de viaţă, frumoasă şi deşteaptă, ori îţi ei menajeră să aibă grijă de casă.

C.C.: Eu am avut pe cineva care, credeam eu, îmi asigura liniştea, dar s-a stins povestea, ca, mai apoi, să fiu cu un cu totul alt tipaj, alături de care nu puteai deloc fi sigur că nu te înşeală, dar starea asta m-a ţinut lîngă ea aşa cum nu m-a ţinut nici o altă femeie!  

N.Ţ.: Noi, bărbaţii, ne temem ca femeia să nu fie curvă, să nu plece la altul, atunci cînd noi sîntem cu ea. Orice bărbat normal la cap se gîndeşte la asta. Mai nou, au mai apărut abateri, patologice - cupluri care fac schimb de parteneri, lucru care ridică sexualitatea şi pentru ei e o perioadă de un an-doi cînd ei se simt în pat foarte bine, pentru că au încercat un swingerism şi e ok. Care, de fapt, menţine o relaţie, pentru că statistica divorţurilor este tristă – din 1000 de cupluri de la noi, 600 divorţează – inclusiv din cauza aspectului sexual. Şi sărăcia omoară de multe ori căsnicia. Deci, sexul şi banii. Apropo, azi lumea divorţează pe-un capăt, fără ruşine, nu ca pe timpuri.

M.T.: Poate trăi femeia fără bărbat? Peste 500 de femei, care au peste 40 de ani, dintr-un oraş din Australia, susţin, în baza unui sondaj, că ajung la orgasm mai des faţă de cele cu partener stabil sau soţ…

C.C.: Eu ştiu că femeia ajunge să simtă orgasmul mai des atunci cînd îşi cunoaşte foarte bine partenerul şi cînd deja e o stabilitate în cuplu, e atît de bine încît ea poate să-şi cîştige orgasmul său. Şi din contra, cînd au parteneri întîmplători, nu pot şti deloc. Unele au intuiţie şi o nimeresc, dar altele greşesc, mai acumulează nişte dezamăgiri…

S.G.: Cine trebuie să fie mai presus într-o relaţie perfectă: femeia sau bărbatul? Se poate stabili un echilibru?

C.C.: Cel mai bine e cînd există anumite segmente în viaţa familială în care ea poate fi lider şi altele în care el poate fi lider şi e bine cînd ei ştiu să-şi împartă bine rolurile şi fiecare dintre ei să-şi satisfacă dorinţa de a fi lider. Şi să nu se simtă nici unul pe planul doi…

N.Ţ.: E varianta ideală.

C.C.: Cum ideală? E funcţionabilă.

S.G.: Ceea ce presupune şi o comunicare foarte bună.

C.C.: Iar asta apare cu anii, pentru că în prima perioadă, oricît de ideală ţi se pare relaţia, cînd începi să conversezi cu omul, începe să apară ba una, ba alta şi într-un timp se ajunge pînă cînd se cunosc slăbiciunile, se ştie că „pînă aici eu pot merge, dar mai departe ar fi mai bine să nu insist”. Un set de compromisuri şi concesii fac, în final, să fie bine. Ori, la noi ce se întîmplă acum? Noi am existat în condiţiile familiei părinţilor noştri, cu model patriarhal: el dictează, ea se supune. Noi, de cîţiva ani, trecem prin tranziţia asta nebună cînd el mai vrea să dicteze, iar ea vrea să se emancipeze, să fie şi ea respectată.

S.G.: Sîntem în preajma unei revoluţii a emancipării… Premisele s-au copt demult: cînd cei ce guvernează (bărbaţii) nu mai pot, iar cei ce se subordonează (femeile) nu mai vor...

C.C.: În situaţia asta, bărbaţii nu ştiu să facă acel pas… Ei se sperie să nu piardă controlul. Femeile o fac mai uşor, ele au stat atîtea secole şi s-au odihnit, de aceea ele sînt pline de putere.

N.Ţ.: Sînt situaţii în care ele sînt mult mai bune decît bărbaţii şi din cauza asta ei suferă. Eu cunosc cazuri cînd bărbatul e foarte ok, e mai frumuşel ca dînsa, care e foarte dură, au trei copii foarte frumoşi… Ea e cu banul, ea e cu afacerile. Atunci cînd, la trei noaptea, nu a venit avionul cu marfă, ea se scoală şi merge la poliţie, vamă etc., iar el o aşteaptă acasă cu copiii. Lor poate aşa le place...

E.M.: Asta e cheia. De ce se creează, în genere, concubinajele sau familia? Pînă la urmă, oamenii teferi, sănătoşi, vor să le fie viaţa mai uşoară, mai plăcută. Un soi de armonie. Şi atunci cînd încep, la fel ca şi în sex, la fel ca şi în orice colaborare, oamenii găsesc punctele forte ale celuilalt şi se completează reciproc.

C.C.: Dacă un cuplu se simte împlinit şi realizat aşa, este foarte bine. Eu nu pot avea nici o atitudine ironică faţă de cazul amintit de Nicu. Orice combinaţie e acceptată, doar ca ei să se simtă bine.

S.B.: Da eu nu cred în ce zice Nicu…

N.Ţ.: Situaţia asta m-a vizat pe mine în relaţia cu fosta mea soţie, care îmi zicea „stai fără grijă că fac eu”. În subconştient mă deranja…

S.B.: Din cauza asta ai divorţat?...

N.Ţ.: Nu… Ideea e că mie nu mi s-au scos ochii cu chestii gen „eu am mai mulţi bani decît tine”.

C.C.: Iar în cazul meu a fost o perioadă cînd mie îmi mergeau lucrurile bine, iar ei – deloc. Ea nu putea să aducă nimic, după care ne-am schimbat cu rolurile: cîte un an-doi prost la mine şi apoi la ea.

N.Ţ.: Mult mai trist e cînd el n-are nimic, iar ea, cu genericul „gandon”, ia geanta şi pleacă. Îi mai zice că a pierdut trei ani cu el, că demult putea să fie cu „Petrică”…

E.M.: În afară de momentul cu dragostea, acum trăim într-un moment cînd „bărbatul” şi „femeia”, cu părere de rău, sînt noţiuni care încep să dispară. Sînt foarte relative trăsăturile bărbăteşti şi cele feminine. Foarte multe femei au calităţi bărbăteşti şi invers.

S.G.: Există prietenie sinceră între femeie şi bărbat?

S.B.: Nu poate fi ca între doi bărbaţi, dar există. De obicei, o prietenie adevărată între bărbat şi femeie n-o să ducă la pat.

E.M.: Ca orice prietenie, ea se bazează pe alte principii decît dragostea.

N.Ţ.: De ce femeile preţuiesc o prietenie cu un bărbat mai mult decît cu o femeie?

C.C.: Lucrul acesta e mai valabil în cazul femeilor. Femeia poate avea prieten un bărbat. Bărbatul – nu! Încercaţi să vă gîndiţi la ce tip de relaţie, de tensiune există între tine şi un prieten al tău şi ce tip de atmosferă există între tine şi o femeie-prieten. Mi s-a întîmplat timp de zece ani să fim prieteni… asta cu preţul ca eu să-mi interzic să mă gîndesc la ea ca la o femeie. Odată şi odată ajung buzele mele la 5 cm de ale ei şi, gata: se aprinde imediat. Ceea ce n-o să mi se întîmple niciodată dacă mă apropii la 5 cm de buzele unui bărbat.

E.M.: Vorbim noi, dar care e noţiunea prieteniei?

C.C.: Să accepţi că te sună la trei noaptea şi îţi spune ce are, iar tu laşi totul şi te duci să ajuţi.

N.Ţ.: Prietenie nu există. Şi nici între bărbaţi. Asta cu la trei de noapte nu ţine…

E.M.: Noi credem mai mult în dragoste, decît în prietenie. Dragostea este un sentiment mult mai multilateral şi mai profund. Dacă scoatem din „dragoste” compartimentul „sex”, restul rămîne prietenie, da? Despre asta vorbim?

C.C.: Nu rămîne nimic. Se năruie şi tot restul, pentru că asta este un nucleu într-o relaţie.

E.M.: Şi cum rămîne cu oamenii de 70 de ani, între care, mă rog, raportul sexual este „dificil”?

C.C.: Asta după ce s-a creat o bază de-a lungul a atîţia ani - e o altă calitate a relaţiei.

M.T.: Femeile care se îmbracă (se poartă) provocator – pentru cine o fac? Pentru bărbaţi sau să se oftice celelalte femei?

C.C.: Cred că este legat de rolul său de obiect sexual şi ea este preocupată de impresia pe care o s-o lase bărbaţilor. Asta primează întotdeauna. Poate să cocheteze şi să zică „eu pentru mine mă îmbrac”. Motivaţia lor de bază este de obiect sexual, femeia vrea să provoace sexual bărbatul, în primul rînd.

E.M.: Sînt două instincte de bază: la bărbaţi există instinctul agresivităţii, la femei – instinctul erotismului. Primul – el cucereşte noi teritorii. Instinctul erotismului la femei înseamnă că ea este gata să împartă teritoriul nou cu cel care îl va cuceri pentru ea. Ea găseşte pe cineva şi-i spune: uite, este un teritoriu al nimănui sau, mă rog, cel care îl deţine nu este la fel de tare ca tine. Tu îl poţi cuceri şi să-mi dai şi mie o parte.

S.B.: Chiar dacă teritoriul acela este ocupat, ea intenţionat ciocneşte doi, sau trei, şi cine acaparează teritoriul, acela este al ei.

C.C.: Pot să mă contrazic un pic: este un mare lucru să ştii să-ţi potriveşti haine după silueta ta şi să ştii să ascunzi anumite defecte şi să-ţi pui în valoare calităţile. Este un soi de artă şi femeia poate fi, chiar, sinceră, cînd zice că „am pus asta pe mine ca să mă simt bine”. Toate, de la ce are pe cap pînă la pantofiori, sînt aşa de bine asortate încît alcătuiesc un fel de operă de artă. În sensul acesta, ar putea să spună că ea se îmbracă şi pentru sine.

S.B.: Pînă la urmă, punctul „G” se află la finalul cuvîntului „shopping”…

E.M.: Nu ne îndrăgostim doar de hainele femeii. Asta confirmă ideea că ele sînt atît de proaste să creadă că noi ne vom îndrăgosti de ele pentru hainele lor? Nu.

S.G.: Schimbăm puţin accentul. Să vorbim despre frumuseţe ca o armă a femeii. Aici vreau  să comentaţi un aforism: „Toate femeile tind să fie suple, dar ratingul femeilor plinuţe, nu se ştie de ce, este mai mare în topul preferinţelor bărbaţilor.”

C.C.: Asta este absolut adevărat pentru că cele firave şi slăbuţe plac unora, cele pline plac altora, dar cele durdulii plac tuturor.

M.T.: Acum, femeile apelează foarte des la operaţii estetice… De ce o fac? Vă plac tipele cu asemenea intervenţii?

E.M.: … Se zice că între femeile care au făcut operaţii plastice, numărul sinuciderilor este mult mai mare. Făcînd abstracţie de defectele fizice evidente, ele sînt permanent nemulţumite de felul în care arată şi asta se referă nu doar la aspectul lor fizic, dar şi per ansamblu, la ce fac şi ce sînt.

S.B.: În lupta lor de acaparare a masculilor, apelează la metode adiţionale…

N.Ţ.: Nu cred că este vorba doar de acapararea masculilor.

C.C.: Este vorba şi de o grămadă de complexe. Eu fac distincţie între atitudinea mea faţă de asta şi ceea ce cred, în general: cred că au dreptul la orice…

S.B.: Pînă la schimbarea sexului…

C.C.: Mă rog. Mă blochează total cînd îmi închipui cum arată un sîn „siliconat” – gata, s-a terminat pentru mine orice sex, orice idee de… Altceva, sînt anumite circumstanţe – după naştere, se deformează burta pînă la inestetic. Aici admit o intervenţie şi nu m-ar bloca sexual.

N.Ţ.: Pe mine nu mă deranjează dacă femeia are ceea despre ce vorbim acum. N-am avut parte de niciuna, dar am văzut destule. Altceva, e vorba de sexualitatea pe care o ai şi o emani – mai puţină sau mai multă: există femei care arată bine, pe care o aduci, o dezbraci, dar nu o vrei - ea nu emană „chestia asta”. Şi invers – una urîţică, îmbrăcată ca de la ţară (modestă, adică), cu nişte încălţări de pe timpuri, dar care „te rupe”.

S.G.: Poate aici e problema în tine, pentru că faţă de „ţărăncuţa” ceea tu te simţi superior, iar faţă de primul tău exemplu ai complexul inferiorităţii, pentru că ea are ştacheta ridicată prea sus - ai dubii mari dacă ea o să te placă şi treaba asta te blochează din start... Revenind la „silicoane”, eu nu înţeleg bărbaţii care se omoară după femei gen Pamela Anderson, în care totul e artificial.

C.C.: Eu tot: unde e silicon, m-aş bloca, n-aş putea…

N.Ţ.: Pentru mine nu ar fi o problemă.

M.T.:  Unde se duce pasiunea, dragostea, odată cu viaţa de familie? Este distrusă de rutină? În ce se transformă? Ce rămîne, pînă la urmă?

E.M.: Se zice că atunci cînd îţi alegi partenerul de viaţă, trebuie să-ţi alegi persoana cu care poţi discuta, cu care îţi place să discuţi, pentru că la bătrîneţe îţi va rămînea doar acest lucru.

C.C.: Căsătoria se percepe ca un punct terminus: gata, hai să ne odihnim! Nu! Începe ceva şi mai interesant. Asta este – cum te uiţi la căsnicie? Ca la ceva teribil de viu, de zbuciumat şi de interesant cu tot felul de sentimente sau „gata, a trecut tinereţea, vreau linişte şi pace!” Oamenii lucrează foarte mult la casă, au grijă de gospodărie toată viaţa, dar la cuplu nu lucrează absolut deloc.

S.B.: Pasiunea înseamnă viaţă, iar viaţa are de toate – şi bune, şi rele – dar are. Focul ei te frige: cu palme, piedici, accidente, bucurii, fericire, realizări – aşa-i şi cu chestia asta de care vorbim. Dacă ai permis acelei rutine…

C.C.: Nu poţi spune niciodată după căsnicie: gata, e al meu! sau gata, e a mea! Chiestiunea rămîne deschisă.

E.M.: Pasiunea nu e un sentiment aparte, el este legat de multe. La început, ea constituie vreo 60-80 la sută dintr-un tot întreg. Prietenia, altele, au şi ele cîte un procent-două! Iar cu timpul, proporţia se schimbă şi prietenia poate domina...

M.T.: Cine face mai uşor carieră – femeia sau bărbatul?

N.Ţ.: În toate timpurile o să fie bărbatul, pentru că el e vînător…

C.C.: Simţul competiţiei la el este mai dezvoltat…

S.B.: Dar competiţia întotdeauna a fost provocată de acea femelă care, încet, s-a întors, a ridicat coada şi s-a retras într-o parte…

E.M.: Era vorba de bărbaţii vînători care au fost şi vor fi primii. De ce? Ne întoarcem  la cele două instincte: agresivitate şi erotism. La bărbaţii conducători este mult mai dezvoltat instinctul de erotism. La femeia conducătoare – mai mult instinctul de agresivitate!

Cine ajunge mai sus? Cine mai uşor este angajat? Eu, avînd angajaţi, pot spune că mult mai simplu şi mai eficient e să lucrezi cu o femeie. Cine a încercat să facă treabă cu o femeie şi cu un bărbat, ştie că bărbatul de-odată începe cu „asta nu pot, asta nu ştiu, nu cred că”… Ea, chiar dacă nu poate, încearcă şi, pînă la urmă, prin eforturile pe care le depune, reuşeşte…

S.B.: Dar, de fapt, se întîmplă alt lucru. Bărbatul vine şi spune: „băi, eu nu cred că o să iasă”, da? Dar ea vine şi dă frumuşel din cap, îmbrăcată în fustă scurtă, s-a întors cu „sigur, sigur…”, dă frumuşel din ochi, n-a făcut nimic … dar a venit şi, iată-aşa, pac-pac-pac, am înghiţit găluşca.

S.G.: Ca bărbat şef, pe cine angajaţi mai uşor, dacă el şi ea sînt la acelaşi nivel profesionist?

C.C.: Femeia are capacitatea de-a trăi cu ceea ce face, de a se dărui şi emotiv ceea ce, de multe ori, este important… Bărbatul, parcă, face totul corect, dar nu se dedică…

N.Ţ.: Dar eu, sigur, angajez bărbatul. Pentru că practica bărbătească e mult mai serioasă.

S.G.: Eu, dacă am nevoie de un director de vînzări la „VIP magazin”, o să angajez întotdeauna o femeie…

S.B.: Iar eu, dacă am nevoie de un cameraman, o să angajez un bărbat, chiar dacă la „Pro TV Bucureşti” era o tipă, Dalila, care avea vreun metru şi 52 de centimetri şi „beta” ceea era mare cît dînsa, dar alerga cu camera unde băieţii nu se băgau.

S.G.: De ce femeile mai uşor deschid uşile? Pentru că sînt mai mulţi bărbaţi „deasupra”?

N.Ţ.: Dacă ea va deschide uşa şi acolo o va întîlni o altă femeie – a sfeclit-o!

E.M.: Pentru că bărbatul se gîndeşte cum să se culce cu ea, dar nu se gîndeşte ce fel de lucrător va fi ea.  Femeia nu se teme să spună că nu cunoaşte ceva. Bărbatul spune că el ştie şi nici n-ascultă şi din asta pierde. La femei avem dezvoltarea lor continuă, iar la bărbaţi, deseori – degradare.

S.G.: Trecem la showbiz.... Aici am pregătit două vorbe tari. Una îi aparţine lui Jean Cocteau - „Înainte, femeile hrăneau cu piept copiii. Acum –  pe producătorii de cinema.”, iar alta - lui Mihail Jvaneţki - „Influenţa politică a femeilor ziua este foarte scăzută”.

N.Ţ.: Femeile şi-au dat seama foarte bine că ăsta este punctul forte al lor: că pot să ajungă unde vor ele să ajungă.

C.C.: Asta a funcţionat întotdeauna în teatre – directorul, regizorul-şef, în mod clar, au avut întotdeauna o amantă pe care au promovat-o. Dacă venea una mai tînără, se schimba şi distribuţia, vedetele. Şi acuma este lucrul acesta.

S.B.: Bănuiesc că în showbiz e ca şi în industria cosmonautică sau în oricare alta. Doar că showbiz-ul e la vedere, dar regulile sînt aceleaşi. Nimănui nu-i este interesant să afle cu cine se culcă tehnologul-şef. Cu cine se culcă asistenta de regie sau producătorul cutare – e mult mai interesant.

C.C.: Aici diferă situaţiile cînd vedeta are de a face cu admiratoare, or, nici un inginer nu are fane…

N.Ţ.: Showbiz-ul presupune bani! Cînd arta a început să devină afacere, a început şi manipularea: oamenii se cumpără, se creează artişti artificial…

C.C.: Aici e şi diferenţa dintre showbiz şi alte domenii. Or, în teatru, un director face o vedetă numai prin pat.

S.G.: Facem o concluzie din toată istoria noastră? Adică, dacă vrei să faci carieră în showbiz…

C.C.: Trebuie să fii pregătită că, s-ar putea…

N.Ţ.: De fapt, în showbiz sînt mult mai mulţi gay, motiv din care femeile nu mai sînt atît de întrebate.

S.G.: Şi la noi?

N.Ţ.: Parcă am stabilit că noi nu avem showbiz? Noi nu avem gay – la noi ei se numesc pi...

S.B.: Şi aşa ajungem la concluzia că gay-ii fac carieră mult mai uşor.

S.G.: Citesc un titlu de pe internet: „Criza mondială a favorizat creşterea numărului divorţurilor în cea mai prestigioasă zonă a Moscovei – Rubliovka”...

E.M.: De ce s-au căsătorit aceste fete în Rubliovka? Dacă s-au căsătorit pentru bani, acum, în lipsa banilor, ele nu-şi mai dau seama de ce ar mai trebui să trăiască cu persoana respectivă. Nu sînt bani, nu-i… dragoste.

C.C.: Eu nu cred că femeile îşi lasă mai uşor bărbaţii pentru bani. Toate schimbările care s-au produs în aceste sisteme capitaliste, s-au produs cu bărbaţii. De cele mai multe ori ei le-au abandonat pentru unele mai tinere şi mai frumoase. Noi privim aceste lucruri prin prisma bărbatului. N-aţi încercat să priviţi prin ochii femeii la aceste lucruri?

E.M.: Banul, oricum, este o parte componentă a vieţii. Adică, partea materială a vieţii. Ea poate să ajute în viaţă, dar şi să distrugă. Nimeni pe nimeni nu învinuieşte în momentul în care ei se despart. Pur şi simplu, acei care au făcut-o doar pentru bani, o fac mai uşor. Se despart, adică. Este greu să menţii dragostea atunci cînd n-ai ce mînca.

S.B.: Da crezi că e mai uşor să menţii dragostea cînd eşti plin de bani?

C.C.: Mizeriile şi problemele ruinează foarte tare…

E.M.: Şi de asta femeile iubesc bărbaţi cu bani: ideea e că el a fost în stare să creeze asta…