CÂT DUREAZĂ DRAGOSTEA?

Aflaţi în luna iubirii, ar fi păcat să nu vorbim despre ea. I-am invitat pe protagoniştii noştri să susţină un examen matematico-sentimental. Să răspundă la întrebarea „Cât durează dragostea?”. Unsprezece minute, trei, şapte ani, o viaţă? Cât de mult putem iubi? Şi de ce nu mai iubim la fel de mult ca înainte? Nu încape nici o îndoială că fiecare dintre noi şi-a pus măcar o dată în viaţă aceste întrebări.

Stela Verebceanu
designer

Iubire, bibelou de porţelan

În cazul meu, durează şapte ani. De două ori a durat câte şapte ani. Frumos la început: adrenalină, pasiune, înţelegere, apoi neînţelegere, criză, valiză şi… papucii!

Şi din nou adrenalină – pasiune – înţelegere – neînţelegere. Dar, de data asta,
s-a dovedit a fi unul mai înţelept ca mine. Şi a spus fraza: „Trebuie să încercăm să învăţăm...”. Ambii „fripţi”, ambii cu bandaje pe alocuri, ambii am început să „încercăm”. Şi, „peste noapte”, am devenit şi eu mai „înţeleaptă”.

Am înţeles ce trebuie să fac:
- să nu mă las copleşită de ură în situaţii de criză (uşor de zis, greu de făcut!);
- să nu spun ceea ce cred doar într-un moment şi nu cred în general (căci, la sigur, voi regreta);
- să ies la aer şi să las atmosfera să se „însenineze”,
- să nu-mi „pierd faţa”, adică să nu fac scene şi să nu cad în isterie, căci devin urâtă. Şi să aştept.

Să aştept când e luminos şi-nseninat, când inima din nou îţi freamătă de iubire, când e doar dragoste-dragoste. Şi să exploatez, să trăiesc această stare de graţie la maxim, ca să nu să se uite repede.
Şi să am grijă, căci dragostea e un sentiment foarte fragil şi eteric. Dacă nu-l protejezi, are capacitatea de a se evapora sau se sparge ca un bibelou de porţelan.

Şi trebuie să ştii să cedezi, să te încerce un sentiment de superioritate, atunci când ai reuşit să-ţi calci pe orgoliu, să-i pară lui că a „învins”, dar, de fapt, să fii tu „învingătoarea”!

Şi să vorbeşti lucruri frumoase. Nu e neapărat să minţi. (Vorba vine: ”Minte-mă, dar minte-mă frumos”.) Doar nu iubeşti un dobitoc! Iubeşti un om frumos, bun, tandru, deosebit. Să nu-ţi fie frică să i le spui. Evident, trebuie să ai grijă să nu supradozezi, căci rişti să-l plictiseşti.

Toate astea le faci pentru a-ţi proteja iubitul şi sentimentul lui faţă de tine. Doar şi dragostea lui e fragilă şi eterică. Şi el trece prin aceleaşi încercări ca şi tine. Şi el vrea să dureze cât mai mult clipa frumoasă, sărbătoarea (dragostea!).

Acum (când sunt atât de deşteaptă), am început să culeg „roadele”: sunt şi iubită, şi respectată (culmea, şi în meserie!), alintată, dusă-adusă, sfătuită, susţinută, ascultată! În sfârşit, simt şi eu mult jinduita linişte sufletească!

Un lucru mă nelinişteşte: ciclicitatea mea de şapte ani! Nu ştiu ce să mă fac cu cifra asta (magică, zice-se), dar poate reuşesc (dacă tot am prins la minte) să evit o nouă „terminare de dragoste”.

Întotdeauna mi-au plăcut cuplurile fericite, care şi-au păstrat dragostea „stelară” peste ani, au zămislit copii, s-au bucurat de nepoţi şi, ca-n poveşti, „au murit în aceeaşi zi”. Dar, din păcate, astfel de cupluri am văzut doar în melodrame. În viaţă e ceva mai complicat. Trebuie să munceşti ca să ai, să iubeşti ca să fii iubit, să dai ca să ţi se dea...

Răspunsul, de fapt, e următorul: nu ştiu cât durează dragostea. Acum sper că durează la nesfârşit (adică foarte mult, mai mult de şapte ani). Poate durează atât cât vrei tu să dureze? Şi se sfârşeşte fiindcă tu vrei să se sfârşească? Eu de unde să ştiu? Câteodată, mi se pare că ne sugrumăm dragostea cu propriile mâini. E mai uşor să distrugi decât să creezi.

Am încercat să teoretizez din propria experienţă, căci nu pot să o fac pe seama unor trăiri străine. N-am cum! Am fost cam „personală” şi zeflemitoare, dar e greu să vorbeşti serios despre un sentiment atât de… serios. Iniţial, aveam de gând să-mi dau şi eu cu părerea despre dragostea cea adevărată (dragostea vieţii), care durează la infinit, şi despre cea efemeră, spontană, ca un foc de paie. Dar, mai ştii? Unele „efemeride” se pot preschimba într-o dragoste adevărată. Un lucru e cert: fiecare dintre noi simte necesitatea, vitală şi firească, de a iubi şi a fi iubit – „adevărat” sau „neadevărat” – dragoste să fie! Şi este o calitate să poţi menţine acest sentiment în timp, cu tot farmecul şi intensitatea lui.

Vasile Botnaru
director „Europa Liberă”

Dragostea e un spaţiu virtual

Există o asemănare (la prima vedere, paradoxală) între on the one hand – poveştile spuse de oamenii care pretind că le-a reuşit să revină la viaţă după „moartea clinică” – şi on the other hand, încercările, la fel de stângace (ce cuvânt VANITOS!), de a descrie halu(fas)cinaţia Dragostei.

Do you follow me?

Chiar dacă experienţa iubirii o trăieşte fiecare şi e la îndemâna oricui să o simtă – cuibărită undeva în abdomen ori înfiptă între coaste, sau să o adulmece (ca un câine dresat să găsească droguri) în cutele lenjeriei (de pat), să o atingă cu limba – don’t worry! ca pe o cleampă pe timp de crivăţ … toţi (dar toţi!) devenim la fel de neputincioşi când încercăm s-o REpovestim, să o prindem în colivia din cuvinte.

Oricât de măiestrit ar fi povestitorul – că e Galaicu-Păun Emilian, Suskind Patrick, Uliţkaia Liudmila sau un coleg de celulă de la „Pruncul” – nu are cum să fie credibil. E ca şi navigatorul fantezist care vrea să te convingă că şi-a văzut abandonat propriul corp şi a(r fi) reuşit să dea o fugă (printr-un tunel „de fibră optică”) ca să vadă cum e Dincolo, cum ar putea să fie După.
 
Iată de ce mă încumet să afirm că Dragostea, dar mai ales Iubirea, durează la fel de mult/puţin ca şi Moartea (zisă clinică). Până la proba contrarie, pentru că, la fel ca şi Dragostea, Moartea (eventual clinică) este inevitabilă şi la îndemâna oricui.
 
Do you read me?  

Tatiana Ţîbuleac
jurnalistă

O viaţă în doi nu înseamnă dragoste

- Cert este că dragostea există şi că ea se termină.
- La fel ca banii sau vacanţa.
- Totuşi, despre bani sau vacanţe lumea nu vorbeşte cu atâta evlavie.  Se pare că dragostea ajunge în inima oamenilor prin… pile. Pentru că nu este nici pe departe un sentiment obiectiv.  
- Dragostea nu îi alege neapărat pe cei buni.
- Afli dacă a fost sau nu dragoste abia când eşti singur.
- Dragostea de o noapte şi cea de o viaţă pot fi la fel de intense. Păcat că dragostea nu are valoare. Nu poţi şti niciodată ce câştigi şi ce pierzi.
- Şi egoismul presupune dragoste.
- O viaţă în doi nu înseamnă dragoste.
- Trădările în dragoste nu se iartă niciodată, iar răzbunările nu îţi aduc satisfacţie.
- Dragostea nu presupune corectitudine: Casanova este la fel de popular ca Romeo şi Julieta.
- De cele mai multe ori, dragostea e doar un pretext pentru a face sex.
- Dragostea nu poate fi cântărită, de aceea adeseori suntem înşelaţi la cântar.
- Nimeni nu ajunge la închisoare pentru dragoste furată.
- De cele mai multe ori, îi iubim pe cei care nu merită sau care nu au nevoie.
- Cei care au murit din dragoste doar
s-au retras din joc.

Corneliu Durnescu
producãtor PRO TV Chisinău

Şapte gânduri despre dragoste plus unu

1. Consider că este, la fel ca orice sentiment, o stare de spirit, care nu poate fi limitată de timp şi spaţiu.

2. Nu cred că există o definiţie pentru dragoste. Cineva spunea că a defini ceva înseamnă a limita acel ceva. Nu văd cum te-ai putea limita la câteva cuvinte.

3. E ceva de care unii se feresc, alţii pretind că se pot lipsi de ea, iar alţii o caută, uneori, toată viaţa.

4. Cred că există sufletul pereche, că există oameni care sunt născuţi unul pentru celălalt. Nu trebuie decât să cauţi sufletul-geamăn.

5. Viaţa însăşi e căutarea jumătăţii. Nu e deloc uşor, câteodată oboseşti sau îţi pierzi răbdarea. Important e sa fii sincer cu tine însuţi, să ai curajul de a recunoaşte greşeala şi să continui căutarea.

6. Când îţi întâlneşti jumătatea, ştii din prima clipă că ea este: fără vorbe, fără pretenţii, fără condiţii.

7. E important ca, prin ceea ce faci, să aduci bucurie/fericire partenerului şi bucuria/fericirea lui să te bucure şi să te facă fericit. O poveste care nu s-a sfârşit şi care continuă. Şi care va continua, sper, mereu.

+ Vrei să fii iubit, iubeşte! ( Seneca )