10+3 primari ai Chişinăului

În cei aproape 200 de ani de când există Primăria Chişinău, oraşul nostru a fost condus de diverse personalităţi, reprezentanţi aleşi din rândul fruntaşilor urbei. Cronologia ne arată un şir întreg de ani şi în dreptul lor nume de oameni de etnie diferită, dar toţi pătrunşi de aceleaşi griji pentru soarta oraşului care le-a fost încredinţat.

Totuşi, din acest şir, am desprins nişte nume cu totul deosebite care au fost nu pur şi simplu primari, ci personalităţi care au făcut istorie prin Primărie. Am ales primari filozofi, primari medici, primari ingineri, primari jurişti, primar economişti, primari profesori, oameni cu diverse destine, dar care au un singur numitor comun – Primăria Chişinău.

Trecute în revistă, aceste nume creează o frescă diversă, dar foarte impresionantă de oameni de stat care au dat Chişinăului o faţă în trecut şi profilează chipul modern al oraşului de astăzi. (Iurie Colesnic)


Clement Şumanschi
(1871-1877)
A fost primarul erou: s-a întâmplat că teatrul din Chişinău, care la acea vreme era unul mai mult improvizat, construit din lemn, a luat foc în timpul reprezentaţiei, iar acest om curajos a scos spectatorii din sală până în ultima clipă, murind în acel incendiu. A fost înmormântat în cimitirul de pe strada Armenească, nu departe de intrarea centrală, iar rudele i-au înălţat o stelă care ani de zile a stat fără nici o îngrijire. În ultima vreme, însă, spre marea noastră satisfacţie, acel mormânt a reînceput să fie îngrijit şi în felul acesta am reabilitat un nume notoriu din Panteonul primarilor de Chişinău.

Carol Schmidt
(1877-1903)
(1846, Bălţi - 1928, Chişinău). Cel mai longeviv primar al urbei noastre, el conducând primăria Chişinăului timp de 25 de ani. Transformarea oraşului provincial într-o veritabilă capitală gubernială îi aparţine cu prisosinţă acestui basarabean, cu rădăcini germane provenite din una din Ţările Baltice. A devenit primar din întâmplare (era anchetator de instrucţie), desemnat de către Duma orăşenească (Consiliul Municipal), după ce cumnatul lui, Clementie Şumanschi, a decedat în mod tragic. Datorită lui, Chişinăul s-a făcut cu pavaj de granit în loc de pavaj cu bârne, tramvai electric şi reţele electrice, apeduct şi canalizare, primele expoziţii de artă ale „peredvijnicilor”. A instalat monumente, a construit edificii: Primăria nouă, Muzeul de Ştiinţe ale naturii, licee şi multe altele. La fel de interesantă este plecarea lui din Primărie - şi-a dat demisia din postul de primar după pogromul din 1903, declarând că nu vrea să fie primar într-un oraş atât de necivilizat. Orăşenii au decis ca una din străzile Chişinăului să-i poarte numele chiar în timpul vieţii lui (actuala str. Varlaam se numea Carol Schmidt, strada pe care se afla casa primarului). Recent, pe casa în care el a locuit, str. Varlaam la intersecţie cu str. Eminescu, primăria Chişinău a instalat o placă comemorativă.

Leopold Siţinschi
(1904-1905)
Înainte de a fi primar a fost medic la Spitalul Central din Chişinău. Spirit democratic, format într-o breaslă a medicilor, el s-a pomenit primar după demisia lui Carol Schmidt - era o situaţie politică confuză, dar spiritul lui practic şi relaţiile din mediul intelectual l-au făcut să se menţină în post şi chiar să realizeze câteva proiecte începute de predecesorul său.

Leopold Siţinschi a făcut specializări foarte serioase la Viena, la Paris, la Berlin şi, timp de douăzeci de ani, a fost medicul-şef al Spitalului Central din Chişinău, actualmente Spitalul de Traumatologie şi Ortopedie. Lui îi datorăm iniţierea unor construcţii importante în oraşul nostru: Banca oraşului (actuala Sală cu Orgă), Spitalul Militar, Pompieria şi mai multe şcoli din oraş. Primul război mondial, Revoluţia din 1917, Unirea Basarabiei cu România au fost nişte evenimente pe care el le-a înţeles şi a ştiut să le treacă cu multă înţelepciune. Noua administraţie românească l-a apreciat ca pe un bun medic, ca pe un bun organizator al medicinii şi, pentru meritele lui de odinioară, l-a decorat cu Ordinul „Coroana Românie”i în grad de comandor. Se consideră că a murit în timpul ocupaţiei Basarabiei.

Pantelimon Sinadino
(1905 - 1910)
(1875, Chişinău - Gulag). Descendent din familia care dăduse deja doi primari de Chişinău (Pantelimon şi Victor Sinadino - ctitorii bisericii greceşti de pe actuala stradă Vlaicu Pârcălab, care odinioară se numea Sinadino). S-a născut în familia unui negustor grec. A venit la conducerea Primăriei Chişinău într-un moment delicat politic, când Chişinăul cunoscuse al doilea val de pogromuri (din 1905 până în 1910), iar la Petersburg Dumele de Stat erau dizolvate şi convocate una după alta. Între anii 1907–1917 a fost membru al Dumei de Stat. Delegat în Sfatul Ţării de organizaţia naţională a grecilor. La 5 martie 1918 Pantelimon Sinadino, la Iaşi, în fruntea unei delegaţii în audienţă la regele Ferdinand, l-a rugat pe acesta să ia sub ocrotire Basarabia care era sfâşiată de bandele bolşevice. În anii 1924–1940, a ocupat funcţii de răspundere la Banca Populară din Basarabia. În toamna lui 1933, la propunerea lui Ion Duca, liderul Partidului Naţional-Liberal, devine membru al acestui partid. În acelaşi an este ales în Parlamentul României. În cadrul discuţiilor cu Ion Duca, care urma să creeze noul guvern al României, P. Sinadino a negociat anumite înlesniri pentru Basarabia – reducerea impozitelor cu 25%, intensificarea luptei împotriva agenţilor sovietici, veniţi clandestin de peste Nistru. A fost arestat la 9 iulie 1940 de către N.K.V.D. şi ţinut în închisoarea din Tiraspol. În 1941a fost transferat în închisoarea din or. Penza, timp în care i s-a pierdut urma. Soţia, Xenia, şi cei doi copii, Alexandra şi Victor, au reuşit să scape, refugiindu-se la Bucureşti.

Nicolae Bivol
(1923-1924, 1925—1926)
(1881, Ialoveni – anii 50, Taşkent). Cu un spirit de întreprinzător nemaipomenit, toate afacerile pe care el le-a început au fost profitabile, dar cea mai importantă şi legendară afacere a fost cea din 1918, când el a reuşit să facă o înţelegere cu morarii Chişinăului ca aceştia să nu majoreze preţurile la făină şi în felul acesta oraşul a fost salvat de criza alimentară. Mai mult, a reuşit să obţină două vagoane de zahăr şi, în plin război, orăşenii au întâmpinat Paştele acelui an după toate regulile creştine, făcând cozonaci.

S-a născut în familia părintelui Petru Bivol din Ialoveni, confidentul lui Constantin Stere în Basarabia. Participant la primul război mondial, soldat, apoi furnizor de animale pentru armată. A fost luat prizonier de armata germană, reuşind să evadeze din lagărul de concentrare abia după a treia încercare…

Întors la Chişinău, a fost director de industrie şi comerţ. Organizator excepţional, cu vederi politice de stânga. A fost ales deputat în Sfatul Ţării din partea proletariatului organizat din Basarabia, iar după Unire a fost primar al Chişinăului în două rânduri. Arestat în 1940, eliberat după 5 luni de detenţie în închisoarea din Chişinău. La începutul războiului a fost evacuat în Uzbekistan. A murit de malarie, lucrând la o gospodărie din preajma Taşkentului.

Gherman Pântea
(1923, 1927–1928, 1932)
(1894, s. Zăicani, jud. Bălţi – 1967, or. Bucureşti). De trei ori primar al Chişinăului, a reuşit să fie şi primar al Odesei (1941-1943), unde a demonstrat capacităţi organizatorice deosebite. De numele lui este legată şi cea mai îndrăzneaţă operaţie de anihilare a unui aventurier, Ilie Catărau, care reuşise să-şi subordoneze garnizoana militară din Chişinău şi încerca să dicteze condiţii Sfatului Ţării şi Guvernului Republicii Democratice Moldoveneşti. În primul război mondial  a luptat în grad de ofiţer, a fost ales deputat în Sfatul Ţării din partea Consiliului Militarilor Moldoveni şi a aderat la Fracţiunea Blocul Moldovenesc. Vicepreşedinte al Congresului Ostaşilor Moldoveni, care şi-a ţinut lucrările la Chişinău cu începere de la 20 octombrie 1917. În primul guvern al Basarabiei autonome, îi revine postul de adjunct al directorului general la Ministerul de Război. A fost şi preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie din Chişinău.

Ioan Negrescu
(1928-1931)
În istoria Chişinăului, a fost primul şi ultimul filozof ajuns primar. Descendent al unei familii de profesori şi cărturari, filozof, profesor de liceu, profesor universitar, autor a unor cărţi dedicate scriitorilor basarabeni, cum ar fi B. P. Haşdeu sau autor al unor studii de medicină… Mobilizat între anii 1917-1918 ca sublocotenent de rezervă în cadrul Regimentului 13 infanterie „Ştefan cel Mare”, a participat la luptele grele de la Mărăşti şi Mărăşeşti, primind decoraţia „Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918 cu bareta „Mărăşti”. Alături de Pan Halippa, I. D. Negrescu a stat la bazele fondării Universităţii Populare din Chişinău. A fost ales primar al Chişinăului în două legislaţii, deputat şi apoi secretar general al Ministerului Basarabiei (1932-1935). Aportul lui n-a rămas neobservat, învrednicindu-se de distincţii notorii din partea Coroanei Regale…

Dumitru Bogos
(1931-1933)
(1889, Grozeşti, jud. Lăpuşna -1946, Bucureşti). Primarul cu cea mai mare priză politică, deputat în trei legislaturi din partea Partidului Naţional Ţărănesc. Participant la primul război mondial, Sfatul Ţării l-a desemnat în funcţia de Şef de Stat-major al Armatei Moldoveneşti. După Unire, a fost prefect de Lăpuşna (1918-1920), director la Interne pentru Basarabia şi ministru al Basarabiei în guvernul „Take Ionescu” (5-19 ianuarie 1922).

A fost preşedinte al Societăţii Ofiţerilor din fosta Armată a Republicii Democratice Moldoveneşti, preşedinte al Ligii Cetăţeneşti, preşedinte al Societăţii Ziariştilor Profesionişti. A participat la eliberarea Basarabiei în timpul celui de al doilea război mondial. Numele lui a fost înscris pe lista celor mai merituoşi absolvenţi ai Universităţii din Varşovia, facultatea de Drept, pentru teza sa excepţională „Statele Unite ale Europei”.

Ion T. Costin
(1933-1937)
(1887, s. Ghidighici, jud. Chişinău — 1940, or. Bucureşti). Unul dintre cei mai interesanţi primari ai Chişinăului, primul (1936) care a sărbătorit jubileul de 500 de ani ai urbei noastre. A fost şi viceprimar al Chişinăului… A reuşit să obţină fonduri pentru repararea drumurilor, pentru amenajarea grădinilor publice, a cimitirului eroilor de pe strada Armenească, pentru tipărirea unor cărţi care reflectau trecutul istoric al Chişinăului. A reuşit să organizeze o adevărată sărbătoare pe care sovieticii au repetat-o în 1966, serbând şi ei tot 500 de ani de la prima atestare documentară a Chişinăului. Având studii juridice, participând la lupta antiţaristă în Rusia, trăind mulţi ani în emigraţie în Elveţia, unde l-a cunoscut pe Lenin, Ion Costin a fost şi unul dintre pionierii Mişcării Naţionale, Membru al Partidului Naţional Moldovenesc, deputat în Sfatul Ţării, aderând apoi la fracţiunea Blocul Moldovenesc. La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. A fost director la Interne, în Directoratul Republicii Moldoveneşti. După Unire, a fost deputat şi senator de Lăpuşna, vicepreşedinte al Camerei şi Senatului.

Vladimir Cristi
(1938-1940)
(1880, s. Teleşeu, jud. Orhei - 1956, or. Bucureşti). A absolvit Facultatea de Drept (Universitatea din Moscova) şi Facultatea de Agronomie (Paris). În 1917 - comisar gubernial al Basarabiei, înlocuindu-l în acest post pe Constantin Mimi. Director general la Interne în Guvernul Republicii Moldoveneşti. A fost ales deputat în Sfatul Ţării din partea Congresului al III-lea al delegaţilor ţărani, la 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. Deputat în Parlamentul României şi ministru pentru Basarabia în guvernul lui N. Iorga (1931 -1932). Primar al Chişinăului în perioada 1938-1940. În 1944 se refugiază în Austria. Când încearcă să-l contacteze pe Argetoianu în Elveţia, este arestat de N.K.V.D. şi dus în U.R.S.S.

Portretul lui Vladimir Cristi, ticluit de Ioan Şeptilici-Herţescu într-o „Autobiografie”: „Despre fiul lui Gr. Ion Cristi, Vladimir, aş spune că a avut deseori un noroc orb. La nişte serbări ale unui străbun de al lor, l-a ucis din gelozie pe unchiul său Trubeţkoi. De teama procesului şi mai ales a scandalului, a fost trimis pentru pocăinţă la mănăstire şi respins de atunci de neamurile aristocrate, a acceptat să fie în 1917 comisar revoluţionar al Basarabiei. Astfel, a putut să-şi rezerve un rol de seamă în Republica Moldovenească şi în perioada ce-a urmat, fiind numit în România ministru şi primar de Chişinău, de data aceasta trecând drept reprezentant al clasei boiereşti. Nu cunoştea bine limba literară românească, încât a rămas de pomină prin anecdota despre puţurile de apă din Chişinău…”

Primarii „Noului val”

Nicolae Costin (1990 – 1994)
Primarul ales în urma transformărilor democratice din URSS, când Frontul Popular din Moldova a învins la alegerile locale din Chişinău. Din noianul de schimbări pe care a reuşit să le facă Nicolae Costin este una care trebuie menţionată îndeosebi, redenumirea străzilor Chişinăului şi revenirea la denumirile istorice. A fost unul din liderii mişcării de renaştere şi eliberare naţională din anii 1989-95, întâiul primar al mun. Chişinău, care a făcut multe reforme progresiste în viaţa capitalei (1990-1994).





Serafim Urechean (1994 – 2005)
A venit la conducerea Primăriei Chişinău înlocuindu-l în acest post pe regretatul Nicolae Costin. Unul dintre cei mai longevivi primari ai Chişinăului, conducând această instituţie din 1994 până în 2005, când a preferat să treacă şef de Fracţiune în Parlament şi să cedeze fotoliul de primar. Sub conducerea lui, Chişinăul a cunoscut o schimbare radicală la faţă, s-a europenizat, periferiile au fost transformate în orăşele cu vile şi în felul acesta capitala Moldovei a suportat mai bine criza economică a tranziţiei.




Dorin Chirtoacă (din 2007)
Este cel mai tânăr primar pe care l-a avut în istoria sa Chişinăul. În 2007 este ales primar de Chişinău în speranţa că un primar tânăr va schimba faţa oraşului şi, având o experienţă europeană, va aduce elemente noi în viaţa de zi cu zi a urbei, care de mai mulţi ani se confruntă cu multe probleme greu de soluţionat. Alegerea lui în postul de edil al capitalei a avut o „semnificaţie” anticomunistă, el fiind implicat activ şi în viaţa politică a ţării.

Primarii Chişinăului

Primăria Chişinăului (Duma orăşenească) a fost constituită la 1817. Cel dintâi primar a fost căpitanul moldovean Anghel Nour, care s-a aflat în acest post până în 1821. Al doilea primar - Dimitrie Lovcinski (1825-1830), următorii fiind indicaţi în ordine cronologică:

Stavru Dimu (1831-1833); Dimitrie Lovcinski (1834-1836); Pantelimon Sinadino (1837-1839); Pantelimon Sinadino (1840-1842); Dimitrie Lovcinski (1843-1845); Dimitrie Durdufi (1846-1848); Dimitrie Mincu (1849-1854); Anghel Nicolau (1855-1858); Dimitrie Mincu (1858-1860); Dimitrie Mincu (1861-1866); Adam Krijanovski (1867-1869); Pavel Gumaliuc (1870-1871); Clement Şumancki (1871-1877); Carol Schmidt (1877-1903); Leopold Siţinski (1904-1905); Pantelimon Sinadino (1905- 1910); I. Levinski (1910-1917, 1920 - 1922); Alexander Schmidt (1917-1918); Vladimir Hertza (1918-1919); Teodor Cojocaru (1919- 1920); Vasile Bârcă (1922-1923, 1924-1925); Gherman Pântea (1923, 1927- 1928, 1932); Nicolae Bivol (1923-1924, 1925-1926); Sebastian Teodorescu (1926-1927); Ion Negrescu (1928-1931); Constantin Ionescu (1931-1932); Dimitrie Bogos (1932-1933); Ion Costin (1933-1937); Alexandru Sibirski, primar girant (1937-1938); Constantin Dardan (1938); Reindhold Scheibler (1938); Vladimir Cristi (1938-1940); Anibal Dobjanschi (1941); Nicolae Vizitei (1944-1946); Dumitru Smirnov (1946-1950); Constantin Sablin (1950-1953); Anatol Mariutin (1953-1955); Boris Tanasevschi (1955-1959); Macar Godoba (1959-1961); Mihail Dieur (1961-1966); Anatol Damaschin (1966-1970); Ion Cuschevici (1970-1973); Vladimir Zaharov (1973-1975); Nicolae Uzun (1975-1981); Vladimir Semionov (1981-1985); Mihail Platon (1985-1987); Ion Guţu (1987-1989); Vladimir Dobrea (1989-1990); Mihai Severovan (1990); Nicolae Costin (1990-1994); Serafim Urechean (1994-2005);  Dorin Chirtoacă (din 2007).