În Chişinău este foarte uşor să fii vedetă. De ce?

Printre multiple alte recorduri, moldovenii îl bat cu siguranţă şi pe acela al celui mai pudic popor din Europa. Pe lîngă că nu iubesc „să scoată gunoiul din casă”, ei nu par foarte atraşi nici de priveliştea gunoiului scos de alţii. Chit că sînt practicanţii fervenţi ai sportului „Să moară capra vecinului”.

Ce ştim despre culisele showbizului, despre viaţa privată a actorilor, muzicienilor, politicienilor, despre cine cu cine s-a mai cuplat ori s-a separat? Aproape nimic.

Chişinăul, din acest punct de vedere, este un oraş mai prost informat despre vedetele sale decît este informat orice sat din Moldova despre ale lui. În sat, dacă un soţ îşi înşeală soţia, acest fapt rămâne un bun informaţional al mahalalei. Cel mult al două mahalale, cea a soţului-adulterin şi a amantei lui. Dacă, însă, adulterul îl are ca protagonist pe primarul satului, directorul şcolii ori directorul casei de cultură, adică pe unul din vip-urile satului, faptul ajunge repede la cunoştinţa întregii localităţi. Iată de ce, în sat, este mai greu să fii vedetă decît la Chişinău.

În capitală, muzicienii sînt la curent, de obicei, cu cele petrecute în „mahalaua” lor muzicală, scriitorii – în cea scriitoricească, jurnaliştii – în cea jurnalistică etc. Uneori nici măcar atît şi e destul să invoc exemplul meu, care, nefăcînd parte din vreo gaşcă, nu am cum să aflu ceva în această privinţă nici despre colegii jurnalişti, nici despre scriitori. Mă consolează faptul că, probabil, nici despre mine nu se cunosc prea multe lucruri.

Chişinăul nu are ceea ce se cheamă „gura tîrgului”. Adică există una orală şi care circulă mai ales printre vedete, fără să ajungă în atenţia publică. Cea care ar trebui să asigure circuitul informaţional de acest gen, adică ceea ce numim „presă de bulevard”, „galbenă” sau „de scandal”, este absentă în Chişinău.

Singura tentativă lamentabilă în acest sens a fost revista de tristă amintire „Paparazzi”, care ştim că a fost nimicită chiar de unul din personajele ei favorite. Sfîrşitul acesteia cred că i-a speriat şi mai mult pe jurnalişti de ideea să abordeze asemenea subiecte. Dacă se întîmplă să aflăm ceva nu tocmai galant despre vedete, este numai pentru că artiştii înşişi vor să scoată puţin gunoi afară, jurnaliştii nu par să fie foarte curioşi în acest sens. Numai datorită lui Ion Suruceanu am aflat că el e la cuţite cu Moscovici pe chestia banilor neîmpărţiţi. Tot cîntăreţul şi-a făcut publică  nemulţumirea şi faţă de compozitorul Ian Raiburg, pe aceeaşi chestie financiară.

 Iată de ce Chişinăul este un rai pentru vedete: aici publicul poate cunoaşte despre ele doar atît cît doresc vedetele însele.

Dar Chişinăul are şi ceva în comun cu satul. Deşi fiecare sătean se ştie vinovat de cîte un păcat, atunci cînd trebuie să-şi alăture vocea la ceea ce se cheamă „gura satului” pentru a acuza pe cineva, el o face cu multă ardoare.

Aşa e şi la Chişinău. Numărul celor care se ştiu vinovaţi, dar uită de propriile păcate pentru a-i acuza pe alţii, este mai mare decît al celor care de asemenea se ştiu vinovaţi, dar manifestă înţelegere faţă de victimă. 

Prin urmare, care-i adevărul: Chişinăul este cel mai pudic oraş din Europa ori cel mai ipocrit? Alegeţi dumneavoastră răspunsul.
Presupun însă cum ar răspunde europenii, care nu ştiu adesea despre ţara „pudică” Moldova decît că e una din marile furnizoare de fete „uşoare”...