Doriana Talmazan. STOP!

Nu ştim ce a fost în capul nostru, dar atunci când ne-am gândit s-o „dezgolim” pe Doriana Talmazan de la teatrul „Eugene Ionesco”, am ajuns la o concluzie colectivă să o pozăm în stil retro, perioada interbelică etc… Am aranjat toate detaliile - stil, maşini de epocă - şi omul parcă nu era împotrivă, doar că în ajun fata şi-a cerut scuze, recunoscând că ceea ce intenţionam noi să creăm din ea nu o reprezintă nici pe departe, ea nedorind să pară altfel decât este în realitate. Aşa am filmat o sesiune care poate fi întitulată sugestiv „Jos cenzura!”, mai aproape de sufletul, firea şi poziţia ei în viaţă. Singurul element de epocă, păstrat involuntar din ideea iniţială de realizare a şedinţei, a fost arma oferită amabil de magazinul „Cartuş” – doar la noi şi la Tom Cruise în „The last samurai” o vezi.

Odată… o dată!

Chiar dacă n-o interesează, Doriana Talmazan este o persoană publică – fiind actriţă la teatrul „Eugene Ionesco”, este implicată în diverse proiecte şi mai apare şi în spoturi publicitare. Are 29 de ani, a absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, specialitatea actor teatru şi film, clasa lui Mihai Fusu, iar în anul 2001a fost încadrată în trupa teatrului pentru care „slujeşte” şi în prezent. Nu ştim dacă are vreo legătură cu activitatea profesională, dar, la momentul înşirării acestor rânduri, nu era căsătorită şi nici copii nu avea. Nefiind genul de jurnalist băgăcios, nici nu m-am interesat care este motivul acestei situaţii (jenant să întrebi un actor de ce nu e căsătorit). În schimb, am aflat ce crede Doriana despre dragoste - un sentiment care se poate transforma şi în patologie. Se îndrăgosteşte repede şi tot atât de repede îi trece. Dacă s-a îndrăgostit vreodată de un partener de scenă? Nu ţine minte. De vreun regizor? Odată… o dată!

Frigul

S-a transferat de la filologie la actorie, astfel că întrebările de genul „cum ai ales teatrul” par neinteresante, ca să nu le spunem irelevante şi stupide. Are, totuşi, un răspuns pregătit pentru cei care i le adresează – pentru că îi place să facă ceea ce îi place şi mai câştigă şi bani pentru aceasta. Singurul lucru care nu-i place în meseria sa e că ia leafa doar o dată pe lună… Nu dă dovadă de ipocrizie şi nu crede că avem un teatru „tare” la Chişinău - un teatru adevărat e unul care are personalitate. Or, teatrul din Moldova duce lipsă de regizori, iar actorilor le lipseşte cu desăvârşire anume personalitatea. E prea mult „teatru”, e plin de clişeu, nu e nici formă şi nici conţinut. Spune că, mai nou, se mimează că mergem într-un pas cu timpul, dar jucăm la fel cum se juca acum 20-30 de ani sau poate şi mai mult. Nu poate să dea vreun nume al unui regizor care a impresionat-o, dar a respectat întotdeauna pe cei care ştiu exact ce vor, care ştiu să convingă, nu să impună, pentru care actorul e mai mult decât un interpret. Ca orice actor profesionist, nu întâmpină mari greutăţi în a se dezgoli pe scenă, deşi, se pare, a avut mai multe roluri „îmbrăcate” decât invers – are nevoie de o motivaţie, dar nu de una specială, la fel cum ar avea nevoie de o motivaţie pentru o rochie, umbrelă sau pălărie. Nu înţelege de ce trebuie să-i fie jenă de propriul corp - acesta e ceva natural şi frumos, indiferent de clişeu şi perfecţiune, iar emoţia nu poate fi dresată. Singurul lucru pe care îl simte atunci când iese goală pe scenă este…frigul.

Cenzura şi prostia

Joacă în proiecte „sociale” - „A şaptea kafana” şi ”Oameni ai nimănui”. Nu o face doar pentru a lua banii de la casierie, crede că trebuie să existe un efect asupra societăţii şi asta nu numai în cazul acestui gen de spectacole. Altfel, ce sens are să faci teatru fără să încerci să schimbi măcar puţin societatea. Nu se dă la o parte nici de la publicitate, din care nu câştigă mare lucru nici în plan financiar, nici în cel profesional – unicul atu este o posibilitate în plus de a se testa în faţa unei camere de luat vederi.

Se agită imediat când vine vorba despre piesele „FUCK YOU, Eu.ro.Pa!” şi „Monoloagele vaginului” - „în ambele cazuri, problemele au pornit de la titlu. Iţi dai seama uşor că trăim într-o societate care are un impuls violent fără a cunoaşte esenţa lucrurilor. În ambele cazuri, s-a ajuns la situaţii extrem de stupide: nu s-au văzut spectacolele, nu se cunoştea mesajul, nu se ştia nimic - doar titlul. A cenzura (a impune schimbarea unui titlu de spectacol) înseamnă oare a cenzura şi mesajul textului (aşa cum s-a întâmplat în cazul spectacolului „Fuck you”…)? Sau interzicerea (prin constrângere) a „Monoloagelor vaginului” înseamnă oare şi dispariţia vaginelor pe teritoriul Republicii Moldova?” După celebra întrebare hamletiană „To be or not to be”, iată încă două la fel de esenţiale. Aşa că, dragă cititorule, avem o nouă temă pe acasă…


Text: Marcel Toma
Foto: Roman Rîbaliov
Coafură şi machiaj: salonul „Micuşa stil”

Mulţumim Î.S. „Cartuş” pentru ajutorul acordat la realizarea şedinţei foto.
Adresa: Gurie Grosu 1
Tel: 73 58 42