VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Vlad Plahotniuc în vizită la adevăraţii păpușari

Vlad Plahotniuc în vizită la adevăraţii păpușari

Comentează

Apariția dumneavoastră în „VIP Magazin” este una inedită, mulți s-ar fi așteptat să vă vadă în costum, la cravată, într-o atmosferă de business, în niciun caz într-un teatru de păpuși. Este o modalitate foarte interesantă prin care arătați că dincolo de atmosfera tensionată din politică, un politician poate avea și umor, poate să glumească pe seama unei porecle pe care i-au dat-o adversarii. Totuși, de ce ați mers la „Teatrul Licurici”?

Am vrut să le arăt respect adevăraților păpușari pentru meseria pe care o fac și pentru talentul lor, să le ofer un fel de reparație morală pentru faptul că unii încearcă să dea o conotație negativă unei meserii atât de onorabile. Și chiar mai mult, vă anunț în premieră că am stabilit să încheiem un contrat de parteneriat între „Teatrul Licurici” și „Edelweiss”, prin care, după alegeri, vom susține realizarea câtorva spectacole deosebite și am discutat chiar despre necesitățile pe care le are acest teatru, așa încât să extindem proiectul „Renaște Moldova” și asupra acestei instituții, să vedem cum putem moderniza acest teatru de păpuși.

Și cum vi s-a părut meseria adevăraților păpușari? Ce ați învățat?

După câteva ore în compania doamnei Diana Nimijan, o doamnă deosebită care a îmbrățișat profesia de păpușar, am înțeles cât de interesantă și frumoasă este această profesie. Păpușarii sunt cei care aduc bucurie copiilor, dar în spatele spectacolelor am văzut și câtă muncă este. Pot să vă spun că munca unui păpușar este incomparabil mai grea decât cea a unui politician, dar cu siguranță și mai prost plătită. Am încercat, cu ajutorul maestrei Diana Nimijan, să mânuiesc de-adevăratelea niște păpuși, dar fără prea mult succes deocamdată, e mult mai greu decât mi-am imaginat. E nevoie de o sincronizare foarte bună a mișcărilor, de o analiză amănunțită a personajului pe care îl interpretezi, de găsirea intonației, vocii potrivite, nu e deloc simplu. Cine știe, poate când mă voi retrage din activitatea politică, mă voi face păpușar adevărat. Glumesc, desigur. De fapt, îmi plac copiii și, mai ales, îmi place să le produc bucurii de câte ori am ocazia, de aceea am și hotărât să inițiez acest proiect de colaborare cu „Teatrul Licurici”.

V-a deranjat atunci când adversarii politici v-au tot numit păpușar?

Majoritatea politicienilor, mai ales acei cu notorietate mare, au primit diferite porecle de-a lungul timpului, și asta nu doar în Moldova. Până și președinții americani aveau porecle, de exemplu Theodore Roosevelt era poreclit „spărgătorul”, lui Bill Clinton i se spunea „The Big Dog”, mai aproape de noi, președintele României, Traian Băsescu, e campion, a primit o grămadă de porecle: „Zeus", „Matrozul" sau „Marinarul", pe fostul președinte al României, Ion Iliescu, l-au poreclit „Bunicuța”, iar exemple sunt o mulțime, inclusiv în politica de la noi. Deci, nu văd niciun motiv ca o poreclă să mă deranjeze. Cu atât mai mult cu cât eu știu că în politica de la noi, de multe ori cei care dau astfel de porecle sunt oameni care fie și-au epuizat argumentele critice la adresa unui oponent politic, fie acesta e nivelul maxim de polemică pe care îl pot susține. Dincolo de motivații de acest gen, eu am privit întotdeauna poreclele ca pe ceva mai degrabă hazliu.

Cât de mult vă deranjează critica?

Eu sunt capabil să delimitez critica constructivă de cea lipsită de argumente și seriozitate. Cea constructivă mă ajută să mă corectez, iar cea neserioasă nu contează. Iată că au trecut ani de zile de când s-au lansat atâtea acuzații la adresa mea. Între timp, lumea a avut ocazia să vadă că cei care le-au lansat s-au umplut de ridicol și au ajuns la 1-2 procente sau chiar mai jos. Politica avea probabil nevoie de un nume pe care să-și verse toți neputința, pe care să-l arate cu degetul ca să-și ascundă incapacitatea. Pe mine nu mă deranjează că m-au ales pe mine!

Deja există televiziuni, au fost inventați politicieni care se ocupă doar cu asta, să mă atace. Eu sunt, însă, luptător de cursă lungă și sunt un om care știe câtă valoare are timpul și cum așază lucrurile, de aceea am atâta răbdare. Nu produc ei atâtea atacuri la adresa mea cât pot eu să muncesc…

Aveți faima de negociator dur, câștigați întotdeauna?

Capacitatea de a negocia bine este direct legată de capacitatea de a-ți exprima logic și laconic argumentele, de calitatea cunoștințelor în  psihologie, dar și de calitatea și profunzimea cunoștințelor în domeniul în care negociez. Cel mai bun profesor care îți poate dezvolta abilitatea de negociator este viața.

Există mitul că de lângă dumnevoastră oamenii nu pleacă, de aceea mulți se întreabă care sunteți dvs. cel adevărat și ce le faceți oamenilor să rămână alături?

Eu am o abordare, deja verificată în mulți ani, prin care îmi construiesc pas cu pas relațiile cu oamenii. Cine îmi cunoaște echipa știe că lângă mine sunt oameni care stau chiar și de 20-25 de ani, lor li s-au alăturat desigur alții noi, pe măsura dezvoltării activității. Extrem de rar au plecat oameni din echipa mea, iar atunci când au plecat, în cele mai multe cazuri au făcut-o ca urmare a unor schimbări în viața lor personală. Secretul este bazat tocmai pe ideea că relația cu un om trebuie construită și, mai ales, întreținută constant și pas cu pas. Pentru mine, să știți, echipa este una dintre marile realizări. Cine își imaginează că poate ține un om lângă el doar cu bani e un naiv, oricând poate să vină cineva și să ofere mai mult, banii cu siguranță că nu construiesc relațiile cu oamenii pe termen lung.

Dar un păpușar ce echipă poate forma?

În politică, majoritatea proiectelor mari sunt bazate pe echipă, or, din ce înțeleg eu, un păpușar ar fi un om cam solitar și ar face totul de unul singur, ceea ce cu siguranță nu ar avea cum să-i aducă rezultate pe termen lung. Așa că haideți să păstrăm termenul de păpușar mai degrabă la nivel de poreclă, în ton de umor.

Pentru că sunteți un om care susține și finanțează proiecte de caritate, ce înseamnă responsabilitatea socială pentru dumneavoastră?

Nu am uitat niciodată de unde am plecat, banii nu mi-au apărut peste noapte, am muncit mult și am avut destule obstacole de trecut.

În politică m-am implicat târziu, după ce m-am realizat în business, în domeniul privat. Spre deosebire de mulți, eu nu am venit în politică pentru a face bani. Din contra, de când am venit în politică, având deja averea din business, am tot oferit –  resurse umane, experiență, resurse financiare. Cu alte cuvinte, am venit în politică să dau, nu invers. Am sprijinit financiar mulţi oameni şi multe cauze de când sunt în politică, poate şi pentru că de aici sunt mai bine conectat la problemele din societate. Spre deosebire de politicienii clasici, nu-mi trebuie să fac politică pentru mine personal.

Nici  n-am cum să nu mă implic în politică, e un instinct firesc: dacă poți, dacă ai capacitate, ajuți. Dacă am posibilitatea, e normal să vreau să fac ceva ca să se dezvolte și țara. Tocmai pentru că înțeleg cât este de greu să nu ai bani, încerc să-i ajut în special pe cei cu nevoi speciale, iar în ultima perioadă mi-am concentrat atenția și spre oameni care au calități speciale, și nu pot să și le dezvolte din cauza lipsei banilor.

De asemenea, începând cu acest an, Fundația „Edelweiss”, al cărei fondator sunt, a făcut un pas enorm, a demarat primul proiect social de amploare, unul de nivel național. Este vorba despre „Renaște Moldova”, modernizarea Institutului Mamei și Copilului. Noi am gândit acest proiect pe un an de zile și iată că, în doar șase luni, am reușit să colectăm un milion de euro, suma necesară pentru refacerea integrală a acestei maternități. Este proiectul meu de suflet, de această maternitate sunt legat sentimental pe viață, acolo s-au născut băieții mei, acolo am trăit cele mai mari bucurii din viață și, dincolo de responsabilitatea socială pe care o am ca politician, e datoria mea de om care are posibilitatea să ajute, să facă din această maternitate un loc unde venirea copiilor noștri pe lume să fie întru totul o sărbătoare.

S-a schimbat ceva în electorala din 2014 spre deosebire de anterioarele? Ar fi un lucru pozitiv pe care îl puteți spune acum, înainte de alegerile din 30 noiembrie?

Eu cred că pozitiv este faptul că oamenii au o direcție clară legată de viitorul Moldovei, deci votul este unul foarte simplu, pentru Moldova sau împotriva ei. Ceea ce facem noi este să le spunem clar oamenilor la ce riscuri va fi expusă Moldova dacă ajunge pe mâna unei guvernări formate din extremiști.

Cu ce partide este dispus Partidul Democrat să negocieze pentru o eventuală coaliție după alegerile din 30 noiembrie?

Evident că nu vom negocia cu trădătorii de țară, cu cei care încearcă să distrugă suveranitatea țării. Noi vrem ca Moldova să aibă viitor, noi vrem să creștem Moldova aici, acasă, deci pentru asta e nevoie de o coaliție formată din partide responsabile. Care sunt aceste partide responsabile, vom vedea după alegeri.

Care e cel mai important lucru pe care l-ați învățat în cariera dumneavoastră de până acum?

O să vă dau un exemplu din business, unde am învățat că, deși între competitorii din business există o concurență poate chiar mai acerbă decât în alte domenii de activitate, precum politicul, obiectivul nu este doar să faci bani pur și simplu, să strângi o sumă cât mai mare. Obiectivul competitorilor este mai larg: ei urmăresc să construiască, să dezvolte o afacere care să-i bucure pe ei, cu care să se mândreasca. Deci, să facă un lucru de calitate.

Când ai o afacere de succes, ai și confort, de acord, dar ai și satisfacția că ai făcut ceva bun, de care beneficiază angajații, care îi inspiră pe alții să facă la fel, care susține dezvoltarea.

Iar, totodată, toți concurenții dintr-un domeniu de business, chiar dacă concurează între ei, încearcă să fie solidari la capitolul eficiență, schimb de experiență și tehnologii, încearcă să-și protejeze colegii de breaslă. Adeseori toți concurenții dintr-un domeniu de business se solidarizează în vreun proiect de responsabilitate socială, înțeleg că asta va schimba mai repede țara spre bine. În același timp, ei pot uita de concurență atunci când sunt expuși unui pericol economic, ecologic sau de cataclisme pentru localitate, regiune sau chiar țară, dând dovadă de o maturitate și o responsabilitate socială de invidiat.

Acest principiu încerc să-l transpun și în politică, chiar dacă e mult mai greu, pentru că depinzi de foarte mulți oameni, sunt unii care au doar obiectivul de a fi cât mai mult timp în politică sau într-o funcție. De aceea, în politică sunt situații în care tu construiești ziua și noaptea, vine adversarul tău și dărâmă pentru simplul fapt că nu vrea ca tu să obții dividende politice din reușitele tale. E o concurență prost înțeleasă, care însă se va corecta în timp, odată cu evoluția clasei politice și cu reîmprospătarea ei.

Sunteți considerat cel mai sofisticat politician din Moldova, cel mai greu de descusut. Este în avantajul unui politician să păstreze o doză de mister?

Probabil că sunt un politician atipic, dar nu mi-am propus să joc un rol doar ca să mă încadrez în peisaj. Poate atipic este și faptul că totdeauna îmi respect promisiunile făcute. Iată, exemplul maternității de la Institutul Mamei și Copilului, după ce s-a născut al doilea meu băiat, i-am spus soției și medicilor din maternitate că, într-o zi, când voi avea posibilitatea, voi schimba lucrurile acolo. Acum am posibilitatea să o fac. Poate unii vor spune: „De ce acum, când e an electoral?”. Dar pentru mine este mai important ceea ce pot să fac pentru mamele care nasc în această maternitate și pentru familiile lor decât ce spun câțiva invidioși. Și o să vorbesc frecvent despre acest proiect, de care vreau să audă cât mai multă lume, ca să fie un exemplu de solidaritate pentru societate. Și, apropo de solidaritatea unor politicieni, le mulțumesc colegilor din PDM, PL, PLR și deputaților neafiliați care au acceptat să facă donații pentru modernizarea Institutului Mamei și Copilului, care, dincolo de faptul că sunt în partide diferite, au arătat mai întâi că sunt oameni.

Spuneați într-un interviu că atunci când afacerile vor merge singure, veți scrie cărţi. Ce anume ați scrie? Ficțiune sau memorii?

Dacă mă apuc să scriu memorii, cred că voi supăra prea mulți oameni, care se vor regăsi în diferite povestiri, și nu în cea mai avantajoasă ipostază pentru ei. Dacă e să glumim, poate să scriu o carte de memorii, dar s-o prezint ca ficțiune, ca să menajez supărările? Eu tare mi-aș dori măcar să sper la o viață atât de liniștită, încât să pot scrie. Dar ceva îmi spune că gradul neastâmpărului meu crește odată cu vârsta, nu scade. Încă nu-mi pot imagina cum ar arăta momentul acela în care m-aș apuca de scris, dar mi l-aș dori, mi-aș dori ca experiența pe care am acumulat-o, depășind problemele dezvoltării afacerilor proprii, uneori cu pagube personale mari, să fie de folos altora.

De ce nu ați încercat să combinați politica, afacerile și literatura? Așa cum o face, spre exemplu, omul politic și scriitorul francez Dominique de Villepin?

Dominique este un prieten foarte bun de-al meu, ne-am văzut des în Franța, dar l-am invitat de câteva ori și în Moldova, probabil de aceea l-ați și menționat. El este un om foarte special și avem multe în comun, de aceea îmi și face plăcere să-l întâlnesc ori de câte ori am ocazia. El însă e mai puțin implicat în politică în acest moment și cu atât mai puțin într-o politică atât de tumultuoasă cum e în Moldova. Dar mi-ați dat o idee. Poate, atunci când mă voi decide, îl voi ruga pe el să mă consulte cum să-mi scriu memoriile, căci i-am povestit deja destule, adică „este introdus în temă”. Și încă ceva: îi place mult Moldova.

Știu că vă place muzica retro, jazzul. Dacă ar fi să vă caracterizeze o melodie, care ar fi aceasta?

În primul rând, mie îmi place să cânt, iar apropiații mei cunosc pasiunea ori slăbiciunea aceasta, le-am făcut destule spectacole. Sunt un pasionat de karaoke, cânt de fiecare dată când am ocazia și, dacă apuc, știu să cânt și la câteva instrumente. Mi-a plăcut muzica de mic copil, de aceea am absolvit școala de muzică. Muzica îmi schimbă oricând dispoziția. Nu cred că există o singură melodie care m-ar defini. Dar am preferințele mele. Acum, când am ocazia, îmi place să ascult în versiunea grupului artistic „The Piano Guys” unele dintre actualele renumite piese, dar și muzica clasică.

Vă simțiți vreodată singur?

Ziua mea se consumă în întregime în întâlniri, deci mi-e greu și să rostesc cuvântul „singur”, uneori chiar mi-aș dori puțină singurătate. Sigur că mi-aș dori să fiu cu familia mai mult, să am mai multe activități cu băieții mei, să fiu mai mult cu ei, de aceea mi-am și rezervat weekendurile în mare parte pentru familie. Nu pot spune că mă simt singur, dar îmi lipsește uneori timpul mai îndelungat petrecut cu oamenii pe care-i iubesc.

Ce nu se poate cumpăra?

Libertatea. Pentru că dacă o cumperi, nu mai e libertate, e altceva.

Cât la sută dintre realizările dumneavoastră sunt muncă şi cât noroc? 

Posibil că eu sunt un om norocos, dar consider că norocul ți-l faci singur, în mare parte prin multă muncă sau, prin ea, măcar deschizi drumul pe care acest noroc să vină. 

Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon

Pur si simplu in Plahotniuc unii vad un concurent politic serios si de asta si se incearca defaimarea lui. Ma rog, pina acum la adresa lui nu s-au prezentat probe serioase, bine argumentate, care sa demonstreze la concrete ca, uite el se face vinovat de ceva.
De la inceput aveam impresii negative despre el, acum deja incep sa mi le schimb. In special dupa ce a venit cu initiativa de a Renaste Moldova.
Leonid   -  
07 Noiembrie 2014, 13:59
Sus ↑
Plahotniuc de cind a aparut in viata publica si a devenit cunoscut, mereu a avut un comportament de nota zece. Insa anume din motivul ca acesta este bine educat si corect, oponentii sai politici nu pot sta linistiti si tot il murdaresc cu informatie negativa facuta la comanda.
Danila   -  
07 Noiembrie 2014, 14:03
Sus ↑
Admir aceasta Personalitate!
Elena   -  
08 Noiembrie 2014, 11:07
Sus ↑
Vreau sa- mi exprim admiratia pentru o asemenea personalitate, il consider drept un om muncitor, inteligent,ambitios, care a dorit sa facă ceva in viața asta si a făcut, indiferent de circumstante, critici sau porecle.Succes in continuare!!
Elena   -  
08 Noiembrie 2014, 11:21
Sus ↑
Iar Plahotniuc i-a surprins pe toti cu interviul acesta.
Nu m-am asteptat la o asemenea intorsatura, singur sa faca glume pe seama poreclei sale.
Reactia oponentilor mi-ar fi interesanta, dar cred ca acestia nu mai au ce zice. ))
Larisa   -  
10 Noiembrie 2014, 12:07
Sus ↑
Un barbat cu simt al umorului.
Si daca a promis ca va contribui la reinoirea acestui teatru cred ca asa si va fi , daca sa ne luam dupa exemplu cu Institutului Mamei si Copilului unde in termen scurs s-a colectat o suma inpunatoare pentru reinoirea acestuia.
Sergiu   -  
10 Noiembrie 2014, 12:12
Sus ↑

multe succese si mai departe
sanatate dvoastre si intregii familii
biletchi   -  
14 Noiembrie 2014, 16:31
Sus ↑
Toti asa critica papusar papusar, dar oare aceasta nu inseamna sa fii un manager de valoare, care sa poti coordona bine pentru atingerea obiectivelor, deci papusar dar in interesul cetatenilor, si cu inima mare. Mult succes in continuare domnule Plahotniuc.
Alina   -  
17 Februarie 2015, 09:01
Sus ↑
Trebuie sa ai curaj si ingeniozitate sa mergi la asa pas si sa faci un asemena interviu, Plahotniuc l-a avut, nu in zadar a ajuns unde a ajuns.
Multa tarie de caracter tre sa ai ca sa poti sa te lupti , sa muncesti ca sa obtii tot ce iti doresti in viata
Victoria   -  
17 Februarie 2015, 09:26
Sus ↑
Uite asa cum e mereu sub tinta presei si de multi prvit ca un ceva din alta lume , e si el un om simplu cu familie si copii, si cred eu ca are si el aceleasi griji banale cite odata
Tudorita   -  
17 Februarie 2015, 09:34
Sus ↑





* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-5°