VIP Magazin
Print
Print
Print
Print

Fotografia aceasta poartă toate însemnele epocii. A fost tăiată în formă de pentagon din cauză că posesorii ei n-au dorit ca anumite persoane să fie recunoscute de serviciile secrete ale Imperiului Sovietic NKVD. În centrul pozei se află un rege al scenei Vasile Vronschi (? – 1952), care, împreună cu teatrul său, a activat în Basarabia interbelică. A fost arestat şi a murit în Gulag. În istoria teatrului moldovenesc paginile scrise de actorul Vronschi vor rămâne ca o confirmare a unei mari colaborări dintre actorii locali şi cei aduşi la Chişinău de valurile vieţii… Poza a fost executată înainte de război şi s-a păstrat în arhiva familiei Terleţchi.
Fotografia aceasta poartă toate însemnele epocii. A fost tăiată în formă de pentagon din cauză că posesorii ei n-au dorit ca anumite persoane să fie recunoscute de serviciile secrete ale Imperiului Sovietic NKVD. În centrul pozei se află un rege al scenei Vasile Vronschi (? – 1952), care, împreună cu teatrul său, a activat în Basarabia interbelică. A fost arestat şi a murit în Gulag. În istoria teatrului moldovenesc paginile scrise de actorul Vronschi vor rămâne ca o confirmare a unei mari colaborări dintre actorii locali şi cei aduşi la Chişinău de valurile vieţii… Poza a fost executată înainte de război şi s-a păstrat în arhiva familiei Terleţchi.
Poetul Ion Buzdugan (1889 – 1967) e cunoscut în literatură ca autorul a câtorva culegeri importante: Miresme din stepă (1922), Cântece din Basarabia (1928), Ţara mea (1928), Metanii de luceferi (1942), ş. a., dar numele său a rămas celebru prin faptul că fiind secretarul Sfatului Ţării, primului parlament al Basarabiei, a semnat alături de Ion Inculeţ şi Pan Halippa Actul Unirii Basarabiei cu România. Această poză inedită ne-a parvenit din arhiva unei mătuşi a lui Ion Buzdugan, locuitoare în satul Parcova, r-nul Edineţ.
Poetul Ion Buzdugan (1889 – 1967) e cunoscut în literatură ca autorul a câtorva culegeri importante: Miresme din stepă (1922), Cântece din Basarabia (1928), Ţara mea (1928), Metanii de luceferi (1942), ş. a., dar numele său a rămas celebru prin faptul că fiind secretarul Sfatului Ţării, primului parlament al Basarabiei, a semnat alături de Ion Inculeţ şi Pan Halippa Actul Unirii Basarabiei cu România. Această poză inedită ne-a parvenit din arhiva unei mătuşi a lui Ion Buzdugan, locuitoare în satul Parcova, r-nul Edineţ.
Deşi s-a scris mult despre nobilii basarabeni şi chiar există o carte în două volume a lui Gheorghe Bezviconi „Boierimea basarabeană dintre Prut şi Nistru”, tipărită la Bucureşti (1940-1943), totuşi, de fiecare dată, relaţia dintre aceşti nobili ne produce o senzaţie de uimire. Cine şi-ar fi putut imagina că urmaşii celui de-al doilea guvernator al Basarabiei, Harting, se vor împrieteni cu urmaşii lui Egor Râşcanu-Derojinschi, unul dintre foştii mareşali ai nobilimii basarabene? Dar această poză, executată la sfârşitul sec. XIX, este o dovadă certă a acestei înrudiri.
În imagine: Alexandra Egor Râşcanu-Derojinschi (?), Alexandra Carl. Harting, Maria Egor Râşcanu-Derojinschi (Burskaia), Al. Egor Râşcanu-Derojinschi, Constantin Carl. Harting, (?), Vl. Eg. Râşcanu-Derojinschi.sfârşitul sec. XIX
Deşi s-a scris mult despre nobilii basarabeni şi chiar există o carte în două volume a lui Gheorghe Bezviconi „Boierimea basarabeană dintre Prut şi Nistru”, tipărită la Bucureşti (1940-1943), totuşi, de fiecare dată, relaţia dintre aceşti nobili ne produce o senzaţie de uimire. Cine şi-ar fi putut imagina că urmaşii celui de-al doilea guvernator al Basarabiei, Harting, se vor împrieteni cu urmaşii lui Egor Râşcanu-Derojinschi, unul dintre foştii mareşali ai nobilimii basarabene? Dar această poză, executată la sfârşitul sec. XIX, este o dovadă certă a acestei înrudiri. În imagine: Alexandra Egor Râşcanu-Derojinschi (?), Alexandra Carl. Harting, Maria Egor Râşcanu-Derojinschi (Burskaia), Al. Egor Râşcanu-Derojinschi, Constantin Carl. Harting, (?), Vl. Eg. Râşcanu-Derojinschi.
 Pe această autoare istoria literaturii a trecut-o demult în capitolul anonimilor. Noi, însă, avem două motive s-o reabilităm. În primul rând, ea a făcut parte din neamul Eliat, care a dat Basarabiei ingineri şi bancheri de frunte, iar numele ei literar T. Lind se întâlneşte în multe publicaţii de până la 1917. Numele ei adevărat este Tatiana Lind, căsătorită cu Vasile Eliat. Foto de la începutul sec. XX.începutul sec. XX
Pe această autoare istoria literaturii a trecut-o demult în capitolul anonimilor. Noi, însă, avem două motive s-o reabilităm. În primul rând, ea a făcut parte din neamul Eliat, care a dat Basarabiei ingineri şi bancheri de frunte, iar numele ei literar T. Lind se întâlneşte în multe publicaţii de până la 1917. Numele ei adevărat este Tatiana Lind, căsătorită cu Vasile Eliat. Foto de la începutul sec. XX.
Fiecare epocă este remarcabilă, în primul rând, prin tradiţie şi prin detaliile pe care le aduce. O familie al cărei nume este necunoscut, din Chişinău. Însă detaliile ne permit să citim: favoriţii bărbatului demonstrează că este un funcţionar de stat, iar coafura îngrijită a doamnei o defineşte drept o reprezentantă din elita aristocratică. O idilă de familie la sfârşitul sec. XIX.sfârşitul sec. XIX
Fiecare epocă este remarcabilă, în primul rând, prin tradiţie şi prin detaliile pe care le aduce. O familie al cărei nume este necunoscut, din Chişinău. Însă detaliile ne permit să citim: favoriţii bărbatului demonstrează că este un funcţionar de stat, iar coafura îngrijită a doamnei o defineşte drept o reprezentantă din elita aristocratică. O idilă de familie la sfârşitul sec. XIX.
Basarabia a dat doi mareşali: Alexandru Averescu (1859-1938), erou în primul război mondial şi Semion Timoşenco (1895-1970), strateg militar în cel de-al doilea război mondial. Primul mareşal a activat în armata română, al doilea - în armata sovietică. Primul a făcut cariera militară apărându-şi patria, al doilea s-a remarcat îndeosebi la ocuparea teritoriilor străine. Şi totuşi Al. Averescu a fost nu numai militar, a fost Prim-Ministru al României, a fost un publicist înfocat şi un memorialist fin. Şi, dacă în tinereţe a scris mai multe manuale de strategie şi tactică militară, spre apusul vieţii s-a aplecat mai mult asupra paginii de literatură. În această poză se vede toată splendoarea mareşalului Averescu.
Basarabia a dat doi mareşali: Alexandru Averescu (1859-1938), erou în primul război mondial şi Semion Timoşenco (1895-1970), strateg militar în cel de-al doilea război mondial. Primul mareşal a activat în armata română, al doilea - în armata sovietică. Primul a făcut cariera militară apărându-şi patria, al doilea s-a remarcat îndeosebi la ocuparea teritoriilor străine. Şi totuşi Al. Averescu a fost nu numai militar, a fost Prim-Ministru al României, a fost un publicist înfocat şi un memorialist fin. Şi, dacă în tinereţe a scris mai multe manuale de strategie şi tactică militară, spre apusul vieţii s-a aplecat mai mult asupra paginii de literatură. În această poză se vede toată splendoarea mareşalului Averescu.
Ne-am obişnuit să-i judecăm pe oamenii politici după faptele lor, să absolutizăm viaţa lor până acolo că la un moment dat uităm că şi ei sunt oameni, au familii, au preocupări banale şi vise personale. Fotograful l-a surprins pe distinsul om politic Dimitrie Bogos jucându-se cu nepoţica. Un cadru intim de familie şi multă nobleţe sufletească…
Ne-am obişnuit să-i judecăm pe oamenii politici după faptele lor, să absolutizăm viaţa lor până acolo că la un moment dat uităm că şi ei sunt oameni, au familii, au preocupări banale şi vise personale. Fotograful l-a surprins pe distinsul om politic Dimitrie Bogos jucându-se cu nepoţica. Un cadru intim de familie şi multă nobleţe sufletească…
Actorul Misail Chiriţă este fratele lui Nicolae Chiriţă şi fiul preotului Istrate Chiriţă din Pituşca, Călăraşi, împuşcat de NKVD chiar în faţa bisericii din sat în iunie 1941. Misail a mers în refugiu, a făcut studii de teatru la Bucureşti şi a ajuns unul dintre cei mai reprezentativi artişti ai teatrului şi cinematografiei româneşti. În această poză este surprinsă o secvenţă din spectacolul „Moş Ion Roată şi Unirea”, în rolul central fiind actorul Misail Chiriţă. Doi fraţi, două ţări, două destine.
Actorul Misail Chiriţă este fratele lui Nicolae Chiriţă şi fiul preotului Istrate Chiriţă din Pituşca, Călăraşi, împuşcat de NKVD chiar în faţa bisericii din sat în iunie 1941. Misail a mers în refugiu, a făcut studii de teatru la Bucureşti şi a ajuns unul dintre cei mai reprezentativi artişti ai teatrului şi cinematografiei româneşti. În această poză este surprinsă o secvenţă din spectacolul „Moş Ion Roată şi Unirea”, în rolul central fiind actorul Misail Chiriţă. Doi fraţi, două ţări, două destine.
Preotul Nicolae Chiriţă n-a plecat din Basarabia în 1944, preferând să rămână cu oamenii din eparhia sa. În 1946 a fost arestat, judecat pentru activitate antisovietică şi trimis pentru zece ani în Gulagul siberian, unde s-a pierdut fără urmă. În actul de reabilitare semnat în 1994 aşa şi scrie „Reabilitat, dar despre soarta lui nimic nu se cunoaşte”. Fotografia prezintă familia preotului Nicolae: soţia Valentina şi fiica Agnesa într-o paşnică zi de până la anul 1940.1940
Preotul Nicolae Chiriţă n-a plecat din Basarabia în 1944, preferând să rămână cu oamenii din eparhia sa. În 1946 a fost arestat, judecat pentru activitate antisovietică şi trimis pentru zece ani în Gulagul siberian, unde s-a pierdut fără urmă. În actul de reabilitare semnat în 1994 aşa şi scrie „Reabilitat, dar despre soarta lui nimic nu se cunoaşte”. Fotografia prezintă familia preotului Nicolae: soţia Valentina şi fiica Agnesa într-o paşnică zi de până la anul 1940.
Familia Luţcan a fost înrudită cu familia Halippa care a dat doi oameni deosebiţi, Pan Halippa, marele om politic şi Ion Halippa - marele savant basarabean. Sora lor, Xenia a fost căsătorită cu preotul Luţcan şi în familia lor s-au născut trei scriitori, poetul-preot Antonie Luţcan; poetul şi criticul literar Vasile Luţcan şi prozatoarea Ana Leahu-Luţcan. Toţi ei şi-au găsit refugiu în 1944 în România. Această poză executată în 1977, este una ce reprezintă o familie de intelectuali basarabeni, de creatori, măcinată de dorul de casă.1977
Familia Luţcan a fost înrudită cu familia Halippa care a dat doi oameni deosebiţi, Pan Halippa, marele om politic şi Ion Halippa - marele savant basarabean. Sora lor, Xenia a fost căsătorită cu preotul Luţcan şi în familia lor s-au născut trei scriitori, poetul-preot Antonie Luţcan; poetul şi criticul literar Vasile Luţcan şi prozatoarea Ana Leahu-Luţcan. Toţi ei şi-au găsit refugiu în 1944 în România. Această poză executată în 1977, este una ce reprezintă o familie de intelectuali basarabeni, de creatori, măcinată de dorul de casă.
În istoria noastră un loc aparte îl ocupă familiile care au dat mari personalităţi în diverse domenii. Este ca un punct de reper pentru acei savanţi care caută sensul apariţiei dinastiilor familiare. La Bălţi, familia Vrabie a reuşit să dea o poetă de talie naţională, doi primari, ofiţeri şi să lase un nume bun în memoria contemporanilor. Secretul dinastiilor rezidă în prietenia familiei în sine. Familia este un mare potenţial genetic, moral, spiritual şi pedagogic.
În istoria noastră un loc aparte îl ocupă familiile care au dat mari personalităţi în diverse domenii. Este ca un punct de reper pentru acei savanţi care caută sensul apariţiei dinastiilor familiare. La Bălţi, familia Vrabie a reuşit să dea o poetă de talie naţională, doi primari, ofiţeri şi să lase un nume bun în memoria contemporanilor. Secretul dinastiilor rezidă în prietenia familiei în sine. Familia este un mare potenţial genetic, moral, spiritual şi pedagogic.
Jandarmii sunt în toate ţările europene figurile cele mai controversate. Pentru unii ei sunt asupritori de drepturi, pentru alţii - veghetori la libertăţile cetăţeanului. Basarabia n-a fost o excepţie. Şcoala de jandarmi pregătea cadre pentru toată România. Soroceanul Gh. Gherasim a fost încorporat în trupele de jandarmi şi pe această imagine îl găsim în rândul 3, al patrulea din dreapta.29 iulie 1926
Jandarmii sunt în toate ţările europene figurile cele mai controversate. Pentru unii ei sunt asupritori de drepturi, pentru alţii - veghetori la libertăţile cetăţeanului. Basarabia n-a fost o excepţie. Şcoala de jandarmi pregătea cadre pentru toată România. Soroceanul Gh. Gherasim a fost încorporat în trupele de jandarmi şi pe această imagine îl găsim în rândul 3, al patrulea din dreapta.
Liceul „A. Donici”, fostul liceu nr. 3 de băieţi, şcoala cea mai accesibilă pentru tinerii proveniţi din familii cu venituri modeste, dar tot ea o şcoală veritabilă de mari talente. La formarea lor vegheau neobosit  personalităţi notorii, cum ar fi directorul Leon T. Boga (rândul 2, în stânga preotului), Nicolae Popovschi (în stânga lui L. T. Boga) ş. a. Aşa se formau elitele de odinioară, din aliajul dintre profesori şi discipoli. Imagine din anii 30 ai sec. XX.anii 30 ai sec. XX
Liceul „A. Donici”, fostul liceu nr. 3 de băieţi, şcoala cea mai accesibilă pentru tinerii proveniţi din familii cu venituri modeste, dar tot ea o şcoală veritabilă de mari talente. La formarea lor vegheau neobosit personalităţi notorii, cum ar fi directorul Leon T. Boga (rândul 2, în stânga preotului), Nicolae Popovschi (în stânga lui L. T. Boga) ş. a. Aşa se formau elitele de odinioară, din aliajul dintre profesori şi discipoli. Imagine din anii 30 ai sec. XX.
Samson Flexor, originar din Soroca, a învăţat la Paris şi a fost unul dintre corifeii artei abstracte în Brazilia. În septembrie 2007, când s-au împlinit o sută de ani de la naştere, o sută de lucrări din opera lui au poposit la Chişinău în cadrul unei expoziţii itinerante şi pentru prima oară amatorii de artă din R. Modova au făcut cunoştinţă cu lucrările acestui clasic modern, care în poză este surprins în perioada studiilor pariziene.
Samson Flexor, originar din Soroca, a învăţat la Paris şi a fost unul dintre corifeii artei abstracte în Brazilia. În septembrie 2007, când s-au împlinit o sută de ani de la naştere, o sută de lucrări din opera lui au poposit la Chişinău în cadrul unei expoziţii itinerante şi pentru prima oară amatorii de artă din R. Modova au făcut cunoştinţă cu lucrările acestui clasic modern, care în poză este surprins în perioada studiilor pariziene.
Şcoala Normală din Cetatea Albă a fost o pepinieră de cadre pedagogice naţionale, de care avea mare nevoie şcoala basarabeană. Un grup de studenţi ai acestei şcoli au pozat la 17 martie 1929, nebănuind atunci că portul lor şi felul de a fi va deveni istorie.17 martie 1929
Şcoala Normală din Cetatea Albă a fost o pepinieră de cadre pedagogice naţionale, de care avea mare nevoie şcoala basarabeană. Un grup de studenţi ai acestei şcoli au pozat la 17 martie 1929, nebănuind atunci că portul lor şi felul de a fi va deveni istorie.
Dacă cineva îşi imaginează că odinioară toată viaţa intelectuală avea o anumită animaţie doar în Chişinău greşeşte amarnic. Drept dovadă aceste poze descoperite în arhiva unui originar din Soroca. Pedagogii din şcolile judeţului aveau revista lor „Solidaritatea”, aveau cercul lor pedagogic şi erau de o solidaritate de invidiat. Generaţiile erau compatibile între ele şi aceasta era garanţia unui sistem de învăţământ temeinic şi cu respectarea sfântă a tradiţiei.
Dacă cineva îşi imaginează că odinioară toată viaţa intelectuală avea o anumită animaţie doar în Chişinău greşeşte amarnic. Drept dovadă aceste poze descoperite în arhiva unui originar din Soroca. Pedagogii din şcolile judeţului aveau revista lor „Solidaritatea”, aveau cercul lor pedagogic şi erau de o solidaritate de invidiat. Generaţiile erau compatibile între ele şi aceasta era garanţia unui sistem de învăţământ temeinic şi cu respectarea sfântă a tradiţiei.
Dacă doreşti cu tot dinadinsul să cunoşti viitorul unei naţiuni trebuie să urmăreşti atent ce preocupări au tinerii. Ei sunt cel mai sigur indicator al viitorului. Tinerii aceştia nu bănuiau ce încercări grele îi aşteptă în viitor: retragere peste Prut, război, evacuare, foamete, deportări. dar în faţa fotografului ei au adus atributele fireşti timpului: un patefon, adică muzică şi dans, sifoanele, adică băutura era pură, nu vin, nu votcă, nu şampanie, bicicleta, adică sportul preferat. Şi vreau să spun că dincolo de încercările prin care au trecut ei s-au realizat ca personalităţi. Au devenit pedagogi, arhitecţi, medici, ingineri. O generaţie care a luptat pentru sine, dar care s-a şi realizat.
Dacă doreşti cu tot dinadinsul să cunoşti viitorul unei naţiuni trebuie să urmăreşti atent ce preocupări au tinerii. Ei sunt cel mai sigur indicator al viitorului. Tinerii aceştia nu bănuiau ce încercări grele îi aşteptă în viitor: retragere peste Prut, război, evacuare, foamete, deportări. dar în faţa fotografului ei au adus atributele fireşti timpului: un patefon, adică muzică şi dans, sifoanele, adică băutura era pură, nu vin, nu votcă, nu şampanie, bicicleta, adică sportul preferat. Şi vreau să spun că dincolo de încercările prin care au trecut ei s-au realizat ca personalităţi. Au devenit pedagogi, arhitecţi, medici, ingineri. O generaţie care a luptat pentru sine, dar care s-a şi realizat.
Anul 1914 aducea cu sine un război, care a schimbat configuraţia geopolitică a Europei şi, implicit, destinele Basarabiei. Perioada 1914-1918 s-a făcut remarcată în interfluviul Nistru-Prut prin apariţia unei elite militare basarabene. Vladimir şi Iacob Pasenco din Clişcăuţi (jud. Soroca) cu familia.1916
Anul 1914 aducea cu sine un război, care a schimbat configuraţia geopolitică a Europei şi, implicit, destinele Basarabiei. Perioada 1914-1918 s-a făcut remarcată în interfluviul Nistru-Prut prin apariţia unei elite militare basarabene. Vladimir şi Iacob Pasenco din Clişcăuţi (jud. Soroca) cu familia.
Reforma agrară de la 1918 din Basarabia a dat naştere clasei de mijloc - visul şi speranţa tuturor liberalilor din lume. Fiecare familie de ţăran a primit mai mult de 6 hectare. de pămînt şi treptat au reuşit să-şi înjghebe gospodării frumoase, să procure cai de rasă şi, ceea ce este mai important, să pună de-o parte bani ca odraslele lor să poată face carte. Modelul tipic al unei asemenea familii din jud. Soroca a fost surprins de un fotograf anonim, care ne-a lăsat un tablou veritabil, comparabil doar cu „Istoria unei vieţi” de Mihai Grecu.1918
Reforma agrară de la 1918 din Basarabia a dat naştere clasei de mijloc - visul şi speranţa tuturor liberalilor din lume. Fiecare familie de ţăran a primit mai mult de 6 hectare. de pămînt şi treptat au reuşit să-şi înjghebe gospodării frumoase, să procure cai de rasă şi, ceea ce este mai important, să pună de-o parte bani ca odraslele lor să poată face carte. Modelul tipic al unei asemenea familii din jud. Soroca a fost surprins de un fotograf anonim, care ne-a lăsat un tablou veritabil, comparabil doar cu „Istoria unei vieţi” de Mihai Grecu.
Chişinăul de odinioară (începutul sec. XX) era un oraş provincial, în care automobilele erau un mare lux. E cunoscut faptul că primul parlament al Basarabiei, Sfatul Ţării, dispunea doar de două limuzine. În perioada interbelică, însă, pe străzile oraşului circulau în voie Ford-uri, Mercedes-uri şi alte tipuri de maşini la modă. Salariile funcţionarilor erau atît de mari, încît aceştia îşi puteau permite orice model de autoturism. Drept dovadă - această poză de familie cu automobilul surprinsă la o intersecţie încă nepăzită de către agenţii de circulaţie.începutul sec. XX
Chişinăul de odinioară (începutul sec. XX) era un oraş provincial, în care automobilele erau un mare lux. E cunoscut faptul că primul parlament al Basarabiei, Sfatul Ţării, dispunea doar de două limuzine. În perioada interbelică, însă, pe străzile oraşului circulau în voie Ford-uri, Mercedes-uri şi alte tipuri de maşini la modă. Salariile funcţionarilor erau atît de mari, încît aceştia îşi puteau permite orice model de autoturism. Drept dovadă - această poză de familie cu automobilul surprinsă la o intersecţie încă nepăzită de către agenţii de circulaţie.
Această poză ne prezintă plenar fashion-ul anilor ’30. Basarabenii preferau hainele de croială pariziană, uniformele Partidului Straja Ţării sau cele militare. În anii din ajunul celui de-al doilea război mondial haina de croială militară era la modă în toată Europa. Ar fi bine să avem la Chişinău un muzeu al vestimentaţiei, fiindcă anii se trec, moda se schimbă - moda revine şi noi am putea să cunoaştem mai altfel tinereţea buneilor prin portul pe care l-au preferat la vremea lor. anii ’30 secolul 20
Această poză ne prezintă plenar fashion-ul anilor ’30. Basarabenii preferau hainele de croială pariziană, uniformele Partidului Straja Ţării sau cele militare. În anii din ajunul celui de-al doilea război mondial haina de croială militară era la modă în toată Europa. Ar fi bine să avem la Chişinău un muzeu al vestimentaţiei, fiindcă anii se trec, moda se schimbă - moda revine şi noi am putea să cunoaştem mai altfel tinereţea buneilor prin portul pe care l-au preferat la vremea lor.
Pe str. Teatrală, 4 (Chişinău) puteai, pînă mai ieri, vedea o casă modestă, dar relativ 	îngrijită, care a aparţinut primei femei avocat din Basarabia, Eugenia Cruşevan (1889, Făleşti-1976, Timişoara). În 1919 obţine licenţa de avocat. Şi-a onorat cu multă demnitate profesia. După 1940 a îndurat marile chinuri ale refugiului, dar n-a cedat. A rămas şi Om şi Avocat.
Pe str. Teatrală, 4 (Chişinău) puteai, pînă mai ieri, vedea o casă modestă, dar relativ îngrijită, care a aparţinut primei femei avocat din Basarabia, Eugenia Cruşevan (1889, Făleşti-1976, Timişoara). În 1919 obţine licenţa de avocat. Şi-a onorat cu multă demnitate profesia. După 1940 a îndurat marile chinuri ale refugiului, dar n-a cedat. A rămas şi Om şi Avocat.
Biografia Miliţei Petraşcu, originară din Chişinău (1892- 1976))  nu este o curgere lentă a unui fluviu mare, pare mai degrabă să fie o veritabilă punte între tradiţie şi inovaţie. Prima manifestare artistică importantă la care a participat a fost expoziţia artiştilor independenţi din Paris, ediţia 1919, unde a expus un Bust. Această lucrare a fost cartea de vizită care i-a permis să devină eleva lui Brâncuşi. Mărturisea mai tîrziu: „Am cunoscut floarea vieţii artistice europene din primele două decenii ale acestui secol – sculptori, pictori, poeţi, romancieri, compozitori, interpreţi, actori... Aşa cum am spus-o de mai multe ori, m-am aflat în apropierea lui Rodin şi Matisse, a lui Bourdelle şi Brâncuşi, Marinetti şi Rodiquet, Şaleapin şi R. Delaunay, Modigliani şi Ehrenburg şi m-am bucurat îndeaproape de preţuirea lui Brâncuşi, Marinetti sau Şaleapin – ca să nu spun decît două-trei nume…”
Miliţa Petraşcu a expus în Germania, Italia, Austria, Olanda, Anglia, Franţa, ex-URSS etc. Este autoarea unor compoziţii de proporţii, cum sînt Fîntîna Mioriţa din Bucureşti, monumentul Ecaterina Teodoroiu de la Tîrgu-Jiu şi a unei impresionante galerii de portrete sculpturale ale marilor personalităţi: C. Brâncuşi, G. Enescu, L. Rebreanu, M. Sadoveanu, O. Goga, I. Creangă etc. Criticul de artă Hristian Zerlos a definit-o magistral: Cea mai înzestrată femeie – sculptor al erei noastre. Poza pe care o publicăm este inedită.
Biografia Miliţei Petraşcu, originară din Chişinău (1892- 1976)) nu este o curgere lentă a unui fluviu mare, pare mai degrabă să fie o veritabilă punte între tradiţie şi inovaţie. Prima manifestare artistică importantă la care a participat a fost expoziţia artiştilor independenţi din Paris, ediţia 1919, unde a expus un Bust. Această lucrare a fost cartea de vizită care i-a permis să devină eleva lui Brâncuşi. Mărturisea mai tîrziu: „Am cunoscut floarea vieţii artistice europene din primele două decenii ale acestui secol – sculptori, pictori, poeţi, romancieri, compozitori, interpreţi, actori... Aşa cum am spus-o de mai multe ori, m-am aflat în apropierea lui Rodin şi Matisse, a lui Bourdelle şi Brâncuşi, Marinetti şi Rodiquet, Şaleapin şi R. Delaunay, Modigliani şi Ehrenburg şi m-am bucurat îndeaproape de preţuirea lui Brâncuşi, Marinetti sau Şaleapin – ca să nu spun decît două-trei nume…” Miliţa Petraşcu a expus în Germania, Italia, Austria, Olanda, Anglia, Franţa, ex-URSS etc. Este autoarea unor compoziţii de proporţii, cum sînt Fîntîna Mioriţa din Bucureşti, monumentul Ecaterina Teodoroiu de la Tîrgu-Jiu şi a unei impresionante galerii de portrete sculpturale ale marilor personalităţi: C. Brâncuşi, G. Enescu, L. Rebreanu, M. Sadoveanu, O. Goga, I. Creangă etc. Criticul de artă Hristian Zerlos a definit-o magistral: Cea mai înzestrată femeie – sculptor al erei noastre. Poza pe care o publicăm este inedită.
În ziua de 1 iunie 1936 marele patriot Ion Pelivan, supranumit părintele naţionaliştilor basarabeni şi-a serbat jubileul de 60 de ani, alături de colegii de generaţie. În incinta fostului palat al Sfatului Ţării (actuala clădire a Academiei de Artă, Teatru şi Muzică, str. Mateevici) a avut loc şedinţa festivă cu participarea tuturor somităţilor locale şi a oaspeţilor de peste Prut. În centru, cu potcap alb, e Mitropolitul Gurie Grosu, iar în dreapta lui - Ion Pelivan.1 iunie 1936
În ziua de 1 iunie 1936 marele patriot Ion Pelivan, supranumit părintele naţionaliştilor basarabeni şi-a serbat jubileul de 60 de ani, alături de colegii de generaţie. În incinta fostului palat al Sfatului Ţării (actuala clădire a Academiei de Artă, Teatru şi Muzică, str. Mateevici) a avut loc şedinţa festivă cu participarea tuturor somităţilor locale şi a oaspeţilor de peste Prut. În centru, cu potcap alb, e Mitropolitul Gurie Grosu, iar în dreapta lui - Ion Pelivan.
Această poză am găsit-o în arhiva de familie a Tatianei Bezviconi. În poză sînt prezente două generaţii ale familiei Pavlovschi, bunica şi nepoţii. Nepoţii, verişorii Tatianei, au deja profesiile alese, unul va fi ofiţer de marină, altul - ofiţer terestru, iar al treilea - student, liberal la înfăţişare, la sigur că va face parte din elita intelectuală. Pînă la revoluţia din martie 1917 mai sînt cîţiva ani şi nimeni dintre ei nu bănuieşte ce surprize le pregăteşte viitorul. Ofiţerii se vor pierde care în războiul civil, care - în refugiu, iar intelectualii vor fi măcinaţi în moara GULAG-lui.
Această poză am găsit-o în arhiva de familie a Tatianei Bezviconi. În poză sînt prezente două generaţii ale familiei Pavlovschi, bunica şi nepoţii. Nepoţii, verişorii Tatianei, au deja profesiile alese, unul va fi ofiţer de marină, altul - ofiţer terestru, iar al treilea - student, liberal la înfăţişare, la sigur că va face parte din elita intelectuală. Pînă la revoluţia din martie 1917 mai sînt cîţiva ani şi nimeni dintre ei nu bănuieşte ce surprize le pregăteşte viitorul. Ofiţerii se vor pierde care în războiul civil, care - în refugiu, iar intelectualii vor fi măcinaţi în moara GULAG-lui.
Nimic mai frumos ca tinereţea clasicilor. În acel an 1921 la Şcoala de Belle Arte din Chişinău s-au întîlnit tinerii artişti plastici: Alexandru Plămădeală (primul din stînga), venit din Petrograd, Gheorghe Pojedaev (cu fular), din Moscova, August Baillayre (primul din dreapta), sosit din Grenoble (Franţa) şi discipolii Iurie Bronştein, Lidia Luzanovschi şi Olga Hrîşanovschi. Toţi împreună participaseră la pregătirea vernisajului expoziţiei graficianului Gheorghe Pojedaev care pleca pentru totdeauna în Egipt. Pînă la noi au ajuns doar trei poze care au imortalizat acel eveniment. Una dintre ele o şi prezentăm.1921
Nimic mai frumos ca tinereţea clasicilor. În acel an 1921 la Şcoala de Belle Arte din Chişinău s-au întîlnit tinerii artişti plastici: Alexandru Plămădeală (primul din stînga), venit din Petrograd, Gheorghe Pojedaev (cu fular), din Moscova, August Baillayre (primul din dreapta), sosit din Grenoble (Franţa) şi discipolii Iurie Bronştein, Lidia Luzanovschi şi Olga Hrîşanovschi. Toţi împreună participaseră la pregătirea vernisajului expoziţiei graficianului Gheorghe Pojedaev care pleca pentru totdeauna în Egipt. Pînă la noi au ajuns doar trei poze care au imortalizat acel eveniment. Una dintre ele o şi prezentăm.
Colonelul Vladimir Stoianov a fost comandantul regimentului Libenski, dislocat în Chişinău. Militar cu un piept de medalii cîştigate în războaie, el la fel de semeţ a pozat şi în faţa aparatului de luat vederi, fără să bănuiască că această poză va fi un argument pentru anchetatorii de la NKVD, ca în 1940 să-l condamne la moarte. Fiecare fotografie, ca şi fiecare om, are destinul ei…
Colonelul Vladimir Stoianov a fost comandantul regimentului Libenski, dislocat în Chişinău. Militar cu un piept de medalii cîştigate în războaie, el la fel de semeţ a pozat şi în faţa aparatului de luat vederi, fără să bănuiască că această poză va fi un argument pentru anchetatorii de la NKVD, ca în 1940 să-l condamne la moarte. Fiecare fotografie, ca şi fiecare om, are destinul ei…
Scos din politică în 1930, refugiat la moşia sa de la Bucov, de lîngă Bucureşti, Constantin Stere (1865-1936) a scris cel mai mare roman din istoria literaturii române, opt volume, pe care le-a numit profetic „În preajma revoluţiei” (1930 - 1936). Presa publica în fascicole romanul şi cititorii erau nerăbdători să afle ce va urma. Şi atunci ziariştii îşi făceau drum pînă la Bucov, în speranţa să afle cît mai multe detalii despre roman şi continuarea lui. Drept dovadă,  imaginea în care C. Stere şi secretarul său literar L. Leonteanu ţin piept unui asalt ziaristic. 1930
Scos din politică în 1930, refugiat la moşia sa de la Bucov, de lîngă Bucureşti, Constantin Stere (1865-1936) a scris cel mai mare roman din istoria literaturii române, opt volume, pe care le-a numit profetic „În preajma revoluţiei” (1930 - 1936). Presa publica în fascicole romanul şi cititorii erau nerăbdători să afle ce va urma. Şi atunci ziariştii îşi făceau drum pînă la Bucov, în speranţa să afle cît mai multe detalii despre roman şi continuarea lui. Drept dovadă, imaginea în care C. Stere şi secretarul său literar L. Leonteanu ţin piept unui asalt ziaristic.
Boris Oxinoit (1887, or. Chişinău - 1964, or. Pskov, Rusia), primul din dreapta, a fost un medic psihiatru de marcă, intelectual de viţă şi un excelent traducător. A transpus în limba rusă  „Luceafărul” lui Mihai Eminescu, scrierile lui Tudor Arghezi, Cincinat Pavelescu, iar din germană a tradus din opera marelui Heinrich Heine. Poza a fost executată în vara anului 1940, atunci cînd a fost pus punctul pe cariera literară a talentatului traducător.1940
Boris Oxinoit (1887, or. Chişinău - 1964, or. Pskov, Rusia), primul din dreapta, a fost un medic psihiatru de marcă, intelectual de viţă şi un excelent traducător. A transpus în limba rusă „Luceafărul” lui Mihai Eminescu, scrierile lui Tudor Arghezi, Cincinat Pavelescu, iar din germană a tradus din opera marelui Heinrich Heine. Poza a fost executată în vara anului 1940, atunci cînd a fost pus punctul pe cariera literară a talentatului traducător.
Vînătorii basarabeni, romanticii căutători de peripeţii. Puşi azi la punct de către ecologişti, ei privesc cu invidie la confraţii lor de aceeaşi pasiune. Odinioară vînat era mult, vînătoarea liberă şi ridicată la nivel de cult. Erau timpurile benefice, cînd posesorii se puteau lăuda cu cele mai performante puşti, cu cei mai zeloşi cîini, cu cele mai redutabile trofee. Priveşti la ei cu o doză mare de nostalgie, ca la un fragment de poezie rămasă neterminată…
Vînătorii basarabeni, romanticii căutători de peripeţii. Puşi azi la punct de către ecologişti, ei privesc cu invidie la confraţii lor de aceeaşi pasiune. Odinioară vînat era mult, vînătoarea liberă şi ridicată la nivel de cult. Erau timpurile benefice, cînd posesorii se puteau lăuda cu cele mai performante puşti, cu cei mai zeloşi cîini, cu cele mai redutabile trofee. Priveşti la ei cu o doză mare de nostalgie, ca la un fragment de poezie rămasă neterminată…
Preotul Petre Gheorghian, proaspăt hirotonit, înainte de a pleca la parohia lui din Prajila Floreştilor, a trecut pe la celebrul atelier foto a lui Zingher, unde a pozat în faţa aparatului, alături de soţia sa Lidia (în dreapta) şi o soră. E curios faptul că însuşi Petre Gheorghian era fotograf şi chiar a scris un manual pentru fotografii amatori. Fotografia e datată cu anul 1910.
1910
Preotul Petre Gheorghian, proaspăt hirotonit, înainte de a pleca la parohia lui din Prajila Floreştilor, a trecut pe la celebrul atelier foto a lui Zingher, unde a pozat în faţa aparatului, alături de soţia sa Lidia (în dreapta) şi o soră. E curios faptul că însuşi Petre Gheorghian era fotograf şi chiar a scris un manual pentru fotografii amatori. Fotografia e datată cu anul 1910.
Constantin Stere, ajungînd profesor, apoi rector al Universităţii din Iaşi, a început să invite tinerii basarabeni să meargă la studii peste Prut. El reuşea să-i ajute cu burse, cu cămine şi, desigur, avea grijă ca ei, la întoarcerea acasă în Basarabia, să ştie care le sînt originile şi cine le sînt strămoşii. În această poză a fost surprins un grup de studente basarabene – Nina Bogos (1), Elena Tocan (2) şi Iulia Bujoreanu (3). Tot ele au fost acele care la 13 ianuarie 1918 au întîmpinat trupele române, simbolizînd tricolorul. Fotografie din decembrie 1915.Decembrie 1915
Constantin Stere, ajungînd profesor, apoi rector al Universităţii din Iaşi, a început să invite tinerii basarabeni să meargă la studii peste Prut. El reuşea să-i ajute cu burse, cu cămine şi, desigur, avea grijă ca ei, la întoarcerea acasă în Basarabia, să ştie care le sînt originile şi cine le sînt strămoşii. În această poză a fost surprins un grup de studente basarabene – Nina Bogos (1), Elena Tocan (2) şi Iulia Bujoreanu (3). Tot ele au fost acele care la 13 ianuarie 1918 au întîmpinat trupele române, simbolizînd tricolorul. Fotografie din decembrie 1915.
Elita Chişinăului, la mijlocul anilor treizeci, avea o distracţie deosebită. La marginea de atunci a Chişinăului, în dealul Rîşcanilor, se afla aerodromul unde duminica piloţii demonstrau virtuţile lor aeronautice. Primarul Chişinăului de atunci, Dimitrie Bogos, în ţinută de gală, alături de alţi oficiali şi de fiica Nina au fost imortalizaţi de un fotograf al timpului.
Elita Chişinăului, la mijlocul anilor treizeci, avea o distracţie deosebită. La marginea de atunci a Chişinăului, în dealul Rîşcanilor, se afla aerodromul unde duminica piloţii demonstrau virtuţile lor aeronautice. Primarul Chişinăului de atunci, Dimitrie Bogos, în ţinută de gală, alături de alţi oficiali şi de fiica Nina au fost imortalizaţi de un fotograf al timpului.
 Genealogiile basarabene întotdeauna au fost o sursă de mari surprize, drept dovadă - genealogia Mariei Jivcovici din fotografie, care este fiica francezului Vladimir Vladimirovici de Gravais, preşedintele Curţii de Apel din Harkov şi a Eufroseniei Constantin Bălăceanu din Ţara Românească şi care erau proprietari a unor moşii din jud. Orhei. Maria a fost căsătorită cu colonelul din garda imperială Ilie Jicovici şi-n felul acesta într-un singur neam s-au unit francezi, români, sîrbi, ruşi ş.a. Poza Mariei a fost executată la sfîrşitul secolului XIX.

sfîrşitul secolului XIX
Genealogiile basarabene întotdeauna au fost o sursă de mari surprize, drept dovadă - genealogia Mariei Jivcovici din fotografie, care este fiica francezului Vladimir Vladimirovici de Gravais, preşedintele Curţii de Apel din Harkov şi a Eufroseniei Constantin Bălăceanu din Ţara Românească şi care erau proprietari a unor moşii din jud. Orhei. Maria a fost căsătorită cu colonelul din garda imperială Ilie Jicovici şi-n felul acesta într-un singur neam s-au unit francezi, români, sîrbi, ruşi ş.a. Poza Mariei a fost executată la sfîrşitul secolului XIX.
Familia Şciusev din Chişinău a dat lumii un arhitect celebru - Alexei, care a reuşit să edifice clădiri monumentale: Gara Kazani din Moscova, Mausoleul lui Lenin, un teatru la Taşkent, a refăcut centrul Chişinăului şi multe alte zeci de lucrări din palmaresul lui îi fac cinste. Dar tot în această familie s-a născut fiica mai mare, Maria (1859-1934), care a fost una dintre primele femei-doctor din Basarabia. În Chişinău, pe str. Şciusev, se află Muzeul Şciusev şi una dintre piesele cele mai valoroase ale acestui muzeu este poza de familie în care, în copilăria lor, au fost surprinse viitoarele celebrităţi alături de părinţii lor.
Familia Şciusev din Chişinău a dat lumii un arhitect celebru - Alexei, care a reuşit să edifice clădiri monumentale: Gara Kazani din Moscova, Mausoleul lui Lenin, un teatru la Taşkent, a refăcut centrul Chişinăului şi multe alte zeci de lucrări din palmaresul lui îi fac cinste. Dar tot în această familie s-a născut fiica mai mare, Maria (1859-1934), care a fost una dintre primele femei-doctor din Basarabia. În Chişinău, pe str. Şciusev, se află Muzeul Şciusev şi una dintre piesele cele mai valoroase ale acestui muzeu este poza de familie în care, în copilăria lor, au fost surprinse viitoarele celebrităţi alături de părinţii lor.
 În perioada interbelică Chişinăul a beneficiat de cîteva şcoli de artă dramatică şi vocală: Conservatorul Unirea, Conservatorul Naţional ş. a. În aceste şcoli se forma elita artistică nu numai a Basarabiei, căci mulţi din foştii discipoli au ajuns şi celebrităţi universale. Fiecare promoţie, conform tradiţiei, venea cu un concert festiv, în care fiecare absolvent încerca să demonstreze tot ce are mai bun şi ce a acumulat de la profesorii săi. Iar alături de profesori, care în acea vreme erau o pleiadă de invidiat, nu era uşor să evoluezi.  În această poză este surprinsă a X-a promoţie a clasei pregătite de Maria Zlatov, după concertul din 23 iunie 1935. Registrul de nume din această poză impresionează: M. Eviţkaia, Komarniţkaia, Krîjanovschi, E. Erjikovski, E. Salin, O. Timofeev, Şildkerd ş. a.
Istoria artei vocale din Basarabia nu poate fi scrisă fără aceste nume.
23 iunie 1935
În perioada interbelică Chişinăul a beneficiat de cîteva şcoli de artă dramatică şi vocală: Conservatorul Unirea, Conservatorul Naţional ş. a. În aceste şcoli se forma elita artistică nu numai a Basarabiei, căci mulţi din foştii discipoli au ajuns şi celebrităţi universale. Fiecare promoţie, conform tradiţiei, venea cu un concert festiv, în care fiecare absolvent încerca să demonstreze tot ce are mai bun şi ce a acumulat de la profesorii săi. Iar alături de profesori, care în acea vreme erau o pleiadă de invidiat, nu era uşor să evoluezi. În această poză este surprinsă a X-a promoţie a clasei pregătite de Maria Zlatov, după concertul din 23 iunie 1935. Registrul de nume din această poză impresionează: M. Eviţkaia, Komarniţkaia, Krîjanovschi, E. Erjikovski, E. Salin, O. Timofeev, Şildkerd ş. a. Istoria artei vocale din Basarabia nu poate fi scrisă fără aceste nume.
Este greu de explicat faptul, dar basarabenii în epoca ţaristă aveau o mare trecere la curtea imperială. Numai familia Krupenski a dat şase ambasadori în cele mai importante ţări europene şi chiar în Japonia.
Femeile acestei familii făceau parte din elita rusească şi erau, în marea lor majoritate, domnişoare de onoare, adică garda de onoare a împărătesei. Elena Matei Krupenski, una dintre reprezentantele marcante ale acestei familii, a exercitat şi ea acelaşi rol, la curtea împăratului Rusiei. Această poză ne dă ocazia să ne imaginăm clar cum arăta o asemenea doamnă.
Este greu de explicat faptul, dar basarabenii în epoca ţaristă aveau o mare trecere la curtea imperială. Numai familia Krupenski a dat şase ambasadori în cele mai importante ţări europene şi chiar în Japonia. Femeile acestei familii făceau parte din elita rusească şi erau, în marea lor majoritate, domnişoare de onoare, adică garda de onoare a împărătesei. Elena Matei Krupenski, una dintre reprezentantele marcante ale acestei familii, a exercitat şi ea acelaşi rol, la curtea împăratului Rusiei. Această poză ne dă ocazia să ne imaginăm clar cum arăta o asemenea doamnă.
 Sfîrşitul anilor ’50 ai secolului XX, a adus într-un atelier fotografic două familii de scriitori: Vladimir Rusu şi Petrea Cruceniuc. 
Mobilă de decor butaforic, zîmbete schiţate voit, o stare de nesiguranţă, care domina intelectualii acelor vremi poststaliniste. Peste cîtva timp, Vladimir Rusu îşi va pune capăt zilelor, din cauza criticilor din partea demnitarilor de partid, iar Petrea Cruceniuc va continua să fie un scriitor-simbol, fără operă semnificativă. Două epoci, una interbelică plină de viaţă şi peste 20 de ani o altă epocă, dominată de nesinceritate. Aceasta a fost istoria recentă a Basarabiei. Sfîrşitul anilor ’50 ai sec. XX
Sfîrşitul anilor ’50 ai secolului XX, a adus într-un atelier fotografic două familii de scriitori: Vladimir Rusu şi Petrea Cruceniuc. Mobilă de decor butaforic, zîmbete schiţate voit, o stare de nesiguranţă, care domina intelectualii acelor vremi poststaliniste. Peste cîtva timp, Vladimir Rusu îşi va pune capăt zilelor, din cauza criticilor din partea demnitarilor de partid, iar Petrea Cruceniuc va continua să fie un scriitor-simbol, fără operă semnificativă. Două epoci, una interbelică plină de viaţă şi peste 20 de ani o altă epocă, dominată de nesinceritate. Aceasta a fost istoria recentă a Basarabiei.
Intelectualii basarabeni în perioada interbelică au avut un comportament distinct şi, chiar prin felul lor de-a fi, au ştiut să imprime epocii un colorit irepetabil. De aceea, amintirile din acele timpuri sînt dominate de nostalgie.
În casa preotului scriitor Petre Gheorghian a pozat familia acestuia: fiica Lidia, soţia, nepotul Leonid, o prietenă a familiei şi prefectul de Bălţi, Haralambie Gheorghian. Atmosferă paşnică, patriarhală, luminată de un frumos covor moldovenesc şi de-un interior de casă, în care spiritul domneşte şi sălăşluieşte netulburat. Nu-s obiecte de lux, dar toate lucrurile din interior denotă gust şi dragoste de viaţă. Dar ce este mai scump ca dragostea de viaţă, ca bucuria de-a trăi împlinit?
Intelectualii basarabeni în perioada interbelică au avut un comportament distinct şi, chiar prin felul lor de-a fi, au ştiut să imprime epocii un colorit irepetabil. De aceea, amintirile din acele timpuri sînt dominate de nostalgie. În casa preotului scriitor Petre Gheorghian a pozat familia acestuia: fiica Lidia, soţia, nepotul Leonid, o prietenă a familiei şi prefectul de Bălţi, Haralambie Gheorghian. Atmosferă paşnică, patriarhală, luminată de un frumos covor moldovenesc şi de-un interior de casă, în care spiritul domneşte şi sălăşluieşte netulburat. Nu-s obiecte de lux, dar toate lucrurile din interior denotă gust şi dragoste de viaţă. Dar ce este mai scump ca dragostea de viaţă, ca bucuria de-a trăi împlinit?
Aşa se face că noi astăzi ignorăm istoria sudului basarabean. Ceea ce s-a întîmplat după 1940, cînd din geografia Basarabiei a fost zmuls sudul ca şi cum ne face să nu ne mai interesăm de el, dar acolo a existat aceeaşi lume frumoasă, aceeaşi frămîntare economică şi culturală, religioasă şi socială. Zemstvele din sudul Basarabiei erau celebre prin fruntaşii săi. Băncile din sudul Basarabiei, porturile din sudul Basarabiei, totul se datora marilor personalităţi ale vremii.
Gavriil Bezviconi i-a descris în memoriile sale publicate în revista “Din trecutul nostru”, iar fiul său Gheorghe a intrat în posesia unor poze care prezintă aceste personalităţi. Pe trei dintre ei îi avem în faţă: Ivan Grigore Adler, Alexandru Dimitriev Koncev şi Timofei David Borisov, toţi surprinşi în biroul de lucru în frumosul oraş Ismail.
Aşa se face că noi astăzi ignorăm istoria sudului basarabean. Ceea ce s-a întîmplat după 1940, cînd din geografia Basarabiei a fost zmuls sudul ca şi cum ne face să nu ne mai interesăm de el, dar acolo a existat aceeaşi lume frumoasă, aceeaşi frămîntare economică şi culturală, religioasă şi socială. Zemstvele din sudul Basarabiei erau celebre prin fruntaşii săi. Băncile din sudul Basarabiei, porturile din sudul Basarabiei, totul se datora marilor personalităţi ale vremii. Gavriil Bezviconi i-a descris în memoriile sale publicate în revista “Din trecutul nostru”, iar fiul său Gheorghe a intrat în posesia unor poze care prezintă aceste personalităţi. Pe trei dintre ei îi avem în faţă: Ivan Grigore Adler, Alexandru Dimitriev Koncev şi Timofei David Borisov, toţi surprinşi în biroul de lucru în frumosul oraş Ismail.
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+9°