Mihaela şi Robert de Groof. Love story

Mihaela este directoarea programului MBA (Masterat în Gestiunea Afacerilor), proiect lansat în Moldova de Şcoala Superioară de Comerţ din Grenoble, Franţa. Minionă, inteligentă, cu un umor rafinat şi maniere europene, ea dă preferinjă lucrurilor simple şi elegante. Frumosul Land Rover Discavery, grăbit şi cu caracter, ca un cal nărăvaş de rasă însă, o înnebuneşte. Robert, consulul onorific al Ţărilor de Jos în R. Moldova, europeanul rece şi spilcuit, este opusul Mihaelei. Un alter ego de la celălalt pol. Diplomat cu stagiu, este calculat şi manierat. Marcat de tabieturi profesional Robert, în casual sau formal, impresionează.

S-au cunoscut acum vreo şapte ani. Mihaela, pe atunci la universitate, 1-a întâlnit accidental pe Bob. El vorbea spaniola, franceza, engleza şi germana. Ea - româna, rusa şi italiana. Comunicau prin gesturi şi era amuzant. începutul a fost dincolo de cuvinte. Un bal de caritate, o recepţie la care au mers împreună fără a înţelege ce li se întâmplă. Ea credea că erau doar prieteni. El însă înţelesese din prima că relaţia lor este una aparte, că aşa ceva nu se poate termina cu o simplă amiciţie. Ştia deja că trăieşte experienţa unică, pentru care probabil soarta 1-a şi adus în Moldova. „Era fascinant, mărturiseşte Bob, nu vroiam însă să forţez evenimentele. O iubeam şi speram că voi fi iubit. Două luni comunicarea dintre noi a fost dincolo de cuvinte."

După vreo şapte luni, Mihaela le-a zis părinţilor că îl iubeşte pe Bob şi că vor merge la oficiul stării civile. Taică-său, abia reţinându-se, i-a spus să se mai gândească. „Ştiu că sunt iubită şi iubesc." - a răspuns Mihaela.

Bob era după alte două căsătorii, iar Mihaela după un divorţ. Prima ei dragoste s-a fructificat într-o nuntă bogată, la 19 ani, jucată undeva în nordul Moldovei. Mirii erau romantici, cu plimbări sub clar de lună şi versuri rupte din sentimente. De la 16 ani erau împreună, studenţi în România. împreună s-au format ca personalitate. Mihai îi era ca frate şi prieten. "A fost ca în Delavrancea, spune Mihaela. Nuntă tradiţională moldovenească, la ţară, cort, mese interminabile şi pline de bucate. Căsnicia a durat cinci ani, a fost frumos, dar într-un moment am înţeles că e altceva decât îmi doream. Am preferat să pun punct. Mi-a rămas senzaţia confuză şi derutantă de neîmplinire." Părinţii ei, tandri unul cu altul după o viaţă întreagă trăită împreună, pentru care familia este ceva sacru şi nu poate fi zdruncinată, au trăit o adevărată dramă la divorţul copiilor.

Bob a intrat în viaţa ei pe neaşteptate. Sentimentul era copleşitor. O altă etapă, de maturitate şi împlinire proiecta dragostea. Cu altfel de poezie şi proză franţuzească de bun gust. "Bob este un om integru. Nu ştiu dacă m-a cucerit. Sigur e că a devenit o parte din mine şi împreună ne pierdem pentru a ne regăsi în unitatea de la începuturile lumii. Dragostea noastră e dincolo de cuvinte în atemporal", - spune Mihaela. „Nu eram atât de simpli, în nici un caz atât de simpli pe  cât vroiam să fim. De aici venea o stare deosebită: se întâmpla cu noi, ni se întâmpla şi făceam împreună să se întâmple şi să ni se întâmple ceva aparte, dens, intens, miraculos. Era o senzaţie de plinătate, chiar dacă uşor nostalgică, pe care o resimţeam ca pe o binecuvântare", - zice Bob.

Căsătoria a fost fără fast, inutil dealtminteri. Au mers la oficiul stării civile, însoţiţi de avocat. Lipsă totală de provincial şi un "întreg alai" nunţial. "A fost o zi obişnuită de vară. Angajatele oficiului ne-au privit cu suspiciune, iar fotograful localului ne-a întrebat plictisit unde sunt florile", - povesteşte Mihaela. După ceremonie, au mers la terasă. Din vara calmă au trecut cinci ani. Sunt un cuplu fericit şi atipic. Foarte european. Bob iubeşte energia debordantă a Mihaelei. Faptul că vrea să facă zece lucruri odată. Şi le face. Asta e partea interesantă a relaţiei lor, sau a părerii lui despre ea. Pentru că el, europeanul rece, glacial, controlat, calculat, explorează şi nu poate afla până la sfârşit femeia cu un caracter marcat de influenţele slave: cu multă beatidine aparentă şi tristeţi interioare.

Am realizat interviul imediat după Revelion şi ne-au spus zâmbitori că de ani întâlnesc revelionul în aceeaşi componenţă - cu doi prieteni pe care-i ştiu de o viaţă. Plictisitor, m-am gândit. Şi mai n-am dat-o în bară. „Plătim tributul ceremonialelor. Ieşim prea des chiar, e un aspect mai puţin cunoscut al statutului nostru. Ne odihnim cu adevărat acasă în doi, cu cei mai apropiaţi."

Bineînţeles că ea şi-a tăiat un deget feliind somonul pentru masa de sărbătoare. Şi culmea e că acest deget rănit ar fi nimerit şi în pozele făcute cu ei, dacă Bob nu ar fi fost atât de atent. Mihaela e impulsivă şi plină de viaţă. Bob reacţionează cu calm la toate, e domn şi psiholog de meserie.

Sunt cu adevărat fericiţi, cred, în casa cu istorie de mobilarea căreia s-a ocupat Mihaela, după ce şi-a desenat fiecare în minte cum va arăta.

Pentru ei, cina în familie este un eveniment. Este o ocazie specială de a spune încă o dată „te iubesc". Nu-şi imaginează cum au trăit înainte de a se cunoaşte. „Cred că nu am trăit până la venirea ta" - spune Bob în dictafon privind în ochii Mihaelei. Sunt atât de frumoşi în odăile cu tablouri care îşi duc tăcute viaţa pe fundalul muzicii de Brahms.

Este un cuplu de amanţi şi prieteni care nu percepe uzura timpului. Poate, pentru că două poluri s-au întâlnit într-o pasiune ce depăşeşte înţelegerea pământenilor.

Pare cea mai sigură şi stabilă relaţie din câte pot fi. E o aparenţă. „Numi place noţiunea de siguranţă în contextul sentimentelor, pentru că dragostea este o cunoaştere permanentă, cu riscurile implicite pe care ţi le asumi atunci când dăruieşti tot ce ai mai bun." - spune Mihaela. Mihaela gândeşte nestandart. E altfel decât alte femei. E unica femeie, Elena din Troia şi Nica din Samotracica în acelaşi timp, - spune Bob Deşi are două experienţe matrimoniale, Mihaela nu vrea să definească dragostea. „Nu teoretizez. Trăiesc fiecare clipă ca ultima, în sentimente fireşti, umane" - spune Mihaela. Bob ştie că iubirea e cel mai important lucru între doi oameni. „Cuvintele şi imaginile sunt atât de palide în codificarea sentimentelor. Verbul „ a iubi" este doar unic în toate limbile şi nu poate avea sinonime. Dragostea pentru Mihaela îmi face viaţa integră - spune Bob, care se teme să o piardă, să rămână o seară fără ea, se alertează dacă ea nimereşte într-un ambuteiaj sau i se sparge un cauciuc, o adoră, o admiră, îl fascinează. Pentru că Mihaela este unică şi rămâne enigma pe care el vrea s-o descopere. La nesfârşit.

Text: Rodica Ciorănicâ
Foto: Dumitru Doru
Locaţie: NOBIL Hotel
Machiaj: Victoria Odobescu