VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
Yusuf Baykan. „În businessul de astăzi e nevoie de ceva mai mult decât de cifre”
Noiembrie 2006, Nr. 31

Yusuf Baykan. „În businessul de astăzi e nevoie de ceva mai mult decât de cifre”

Comentează   |   Cuprins

E plăcerea noastră să-l cunoaştem pe Yusuf Baykan, noul manager general al Companiei „Moldcell”. Trecând peste programul său încărcat, a acceptat invitaţia noastră matinală la un business breakfast, cu un „meniu” cât se poate de „professional”: succesele Companiei pe parcursul acestui an. Desigur, discuţia noastră a fost presărată cu impresiile dlui Baykan despre Moldova, despre satele moldoveneşti, despre muzica rock de la Chişinău, el fiind un admirator al trupei „The Snails”. Echilibrat, cu un extraordinar simţ al umorului, Yusuf Baykan este încrezător în succesul companiei pe care o conduce, mai ales că „Moldcell” este un promotor activ al noului concept de business mondial.

Dle Baykan, acum jumătate de an, aţi preluat funcţia de manager general al acestei companii moldoveneşti cu rădăcini scandinave şi standarde europene. Cum evaluaţi  actuala piaţă moldovenească de telefonie mobilă şi rolul companiei pe care o gestionaţi în dezvoltarea acesteia?

Aveţi o piaţă foarte interesantă, pe care am avut posibilitatea să o urmăresc încă din 2000. Moldova de astăzi nu mai este cea de acum şase ani: este totalmente schimbată. În bine. Suntem mulţumiţi că am impulsionat şi noi schimbarea, ba aş zice chiar că aportul nostru la această modificare, în special, pe piaţa de telecomunicaţii mobile, a fost unul substanţial. Astfel, a apărut competitivitatea loială, preţurile au devenit accesibile, s-a diversificat gama de produse şi de servicii. Le putem reaminti, cu toate că astăzi ele sunt evidente. „Moldcell” a introdus în premieră cartele preplătite şi serviciul de mesaje scurte. Nu în ultimul rând, au fost implementate tehnologii avansate care au ridicat piaţa la standarde europene. Şi lista poate continua. Un lucru absolut cert pe care îl remarc nu doar eu este faptul că piaţa s-a schimbat radical la faţă în sensul pozitiv o dată cu venirea „Moldcell” în Moldova.

Este situaţia politică de la Chişinău încurajatoare pentru investitorii străini?

Absolut, altfel nici nu am fi fost aici. Bineînţeles că fiecare ţară  are anumite deficienţe care urmează a fi înlăturate, dar ele fac parte din viaţa economică, politică, socială a unui stat. În ansamblu, situaţia este încurajatoare. Republica Moldova şi-a trasat anumite strategii de orientare spre politica de integrare în Europa. Aceste obiective ale ţării reprezintă un lucru destul de important pentru un investitor străin care îşi doreşte să activeze în ţara dvs.

Personal, cu ce realizări din Moldova vă mândriţi?

Cunosc foarte bine activitatea „Moldcell” şi sunt mândru de absolut tot ce s-a făcut până acum. Inclusiv de faptul că „Moldcell” a obţinut statutul de lider în implementarea noilor tehnologiilor informaţionale şi a adus o abordare novatoare în deservirea clienţilor – 24 din 24 de ore, şapte zile pe săptămână, gratuit. Dacă e să vorbim de cele mai recente realizări, nu aş vorbi numai despre servicii, produse noi care prezintă un scop inerent al afacerii pe care o dezvoltăm, ci despre nişte soluţii de comunicare deosebite, precum lansarea serviciului „Alocard Alternativ”, adresat în exclusivitate persoanelor cu deficienţe de auz. Este un serviciu care confirmă atitudinea noastră faţă de consumatori - pentru noi contează fiecare client. Acest serviciu presupune nu doar preţuri reduse şi avantaje unice, dar şi o echipă de suport care în mod gratuit oferă informaţii prin SMS. “Alocard Alternativ” este o soluţie de comunicare unică nu doar în Moldova, ci şi în Europa.

„Moldcell” a fost întotdeauna sensibil faţă de anumite categorii de populaţie... La anumite probleme sociale şi, mai ales, culturale.

Este ca şi o obligaţiune a noastră, e o modalitate a companiei noastre de a vedea şi de a simţi lucrurile. Nu suntem nişte investitori care au venit să-şi ia banii şi să plece. Este vorba de a prinde rădăcini, pentru că facem parte din societatea pentru care lucrăm. Suntem în 2006, când percepţia despre business în lume este cu totul alta. Când mergi în Europa şi vorbeşti despre cifre, profit, servicii, număr de abonaţi, e plauzibil: sunt nişte cifre impresionante, rezultate cu care te poţi mândri, dar asta nu e suficient. E nevoie de ceva care merge dincolo de cifre. De relaţii interumane şi de contribuţia în societatea în care trăieşti. Aceasta e, de fapt, ceea ce se numeşte „cultură corporativă”, pe care am moştenit-o de la acţionarii noştri din Scandinavia. Finlanda şi Suedia rămân a fi ţările-lider în aspect tehnologic („TeliaSonera” este pionier mondial în GSM), dar şi la capitolul promovarea noului concept de a fi responsabil din punct de vedere social. Nici nu ne putem imagina lucrurile altfel: acestea sunt valorile companiei noastre şi numai aşa înţelegem să facem corect un business.

Nu este nevoie de sondaje pentru a constata că MOLDCELL deţine poziţia de lider în  implementarea tehnologiilor avansate de comunicare. Până acum, aţi reuşit să ne surprindeţi prin creativitate şi diversitate...

Pot să spun că vom urma strategiile noastre de succes, vom continua să realizăm integrarea informaţională a ţării în Europa, să implementăm soluţiile tehnologic avansate, să promovăm standardele europene de comunicare, pentru a şterge hotarele. Haideţi să păstrăm un mic secret despre noile servicii „Moldcell”, ca să ne bucurăm împreună de surpriză.

Ce planuri şi-a trasat MOLDCELL în vederea consolidării poziţiilor sale „strategice”, ţinând cont de faptul că vom avea patru operatori de telefonie mobilă pe o piaţă relativ mică?

Desigur că avem nişte planuri strategice pe care le vom promova consecvent. Schimbările recente şi considerabile pe piaţa de telefonie mobilă au dus la modificarea structurii acesteia. Le urăm bun venit noilor competitori. Concurenţa este întotdeauna un lucru bun pentru consumatori, cu o singură condiţie: să fie una transparentă, loială şi corectă.

Cât de armonios pot convieţui două standarde de telefonie mobilă – GSM şi CDMA?

De regulă, unul dintre cele două standarde domină piaţa. Avem exemplul Japoniei, Coreei de Sud, al unor ţări din Africa şi America de Sud unde, cu ani în urmă, s-a acceptat standardul CDMA. Pe când ţările europene au votat pentru GSM. Nu cunosc exemple în Europa care să ne arate că aceste aceste două standarde ar fi împărţit în mod egal piaţa. Decizia asupra standardelor este una strategică la nivel de ţară. În ceea ce priveşte Moldova, să vedem care vor fi ofertele finale ale concurenţilor.

Ce arie de acoperire cuprinde compania la acest sfârşit de an şi care sunt prognozele pe următorii ani?

Subiectul acoperii a fost unul sensibil pe parcursul mai multor ani, ţinând cont de faptul că suntem cu doi ani mai tineri decât celălalt competitor. La ora actuală, cuprindem 90% din populaţie şi 89 la sută din teritoriu. „Moldcell” este deja un operator matur. Cu siguranţă, anul viitor subiectul „acoperirii” va fi în afara listei de discuţii. Dar aceasta nu presupune numai instalarea de staţii de bază şi oferirea semnalului. Vorbim de calitatea reţelei şi a semnalului, de capacitatea acesteia - un subiect permanent, indiferent în ce an de operare eşti. Reţeaua este un organism viu ce are nevoie de optimizare, reglare şi de noi capacităţi pentru a oferi servicii de calitate.

Sunteţi la fel de optimist şi la capitolul numărul de abonaţi MOLDCELL?

Ne bucură faptul că numărul de abonaţi este mai mare chiar cu puţin de estimările noastre de la începutul anului. Fiecare grup de companii de telecomunicaţii are propria metodologie şi anumite standarde în calcularea şi raportarea cifrei de abonaţi, care nu sunt reguli absolute. Prin urmare, noi ne conformăm regulilor grupului nostru care presupune eliminarea periodic din baza de date a abonaţilor care nu mai sunt activi. Astfel, facem o curăţare-actualizare continuă a bazei de date şi cifrele publice ale companiei noastre corespund anume acestei metodologii.

Anul trecut, segmentul de clienţi corporativi a cunoscut o creştere de 40%. Şi această tendinţă de creştere se menţine. Care ar fi reţeta unui asemenea succes?

Segmentul corporativ este unul foarte important pentru noi. Căci ne poziţionăm nu doar ca o companie operatoare de telefonie mobilă, care oferă soluţii de comunicare, ci şi ca o companie parteneră de business. Suntem conştienţi de faptul că segmentul corporativ include persoane ocupate, cu aşteptări foarte înalte – acestea au nevoie de comunicare mobilă ca instrument de afaceri, nu doar de comunicare simplă. Soluţiile precum „Moldcell Transport Manager”, „Moldcell Data Kit”, „Moldcell Mobile Office” pe de o parte simplifică viaţa şi activitatea lor, iar pe de altă parte – contribuie la dezvoltarea afacerii.

Predecesorul dvs., Halim Ateş, spunea, într-un interviu acordat revistei noastre, că succesul MOLDCELL se datorează echipei. Cum vedeţi dvs. echipa cu care lucraţi, mai ales că aţi fost şi membru al Consiliului de supraveghere în 2005?

Sunt absolut de acord cu ceea ce a declarat predecesorul meu: echipa „Moldcell” este într-adevăr una foarte bună. Nu mă refer doar la o performanţă individuală pe care o au membrii echipei, ci şi la abilitatea oamenilor de a lucra în echipă. Cunoşteam echipa înainte de a fi numit manager general, aceasta fiind unul din atuurile pentru care am acceptat postul propus.

Ce şanse de creştere profesională poate oferi MOLDCELL?

În afara faptului că se oferă condiţii sigure de muncă, există oportunitatea de a lucra într-un grup de nivel internaţional şi de a beneficia de tot de înseamnă acest grup – experienţă, know-how şi valori. Vreau să spun că unele programe internaţionale sunt deja dirijate de angajaţii „Moldcell”. De exemplu, în „Topul talentelor” – un program special al „TeliaSonera” – au fost selectate numai 25 de persoane din 28.000 de angajaţi “TeliaSonera”. Una dintre ele este din Compania „Moldcell”.

Care au fost momentele de impact care v-au influenţat cariera?

Cred că sunt două momente mai importante: primul – atunci când am decis să mai fac o facultate, cea de finanţe. Cea de-a două decizie importantă ţine de schimbarea domeniului de activitate: am părăsit cariera investiţională şi am ales telecomunicaţiile. Nu regret nici o secundă alegerea făcută, pentru că activez într-un domeniu extrem de dinamic. Oferta a venit din partea Companiei „Turkcell”, care nu este doar o companie ofertantă de lucru din Turcia, ci şi cea mai puternică din regiune.

Cine sunt cei care v-au ajutat să vă formaţi ca profesionist?

Înainte de toate, părinţii mei. Sunt profesori universitari şi au contribuit în cel mai direct mod la stabilirea unor valori fundamentale în viaţa mea. De la ei am deprins disciplina, atenţia asupra detaliilor – e important să nu-ţi scape nimic, ei m-am învăţat să muncesc, căci numai munca de zi cu zi poate să dea rezultate frumoase. În plan profesional, nu pot să nu vorbesc de Erdal Durukan, preşedinte al “TeliaSonera” pentru operare în Eurasia şi director executiv al bordului de conducere al “Fintur Holdings” BV. Îl cunosc de mai bine de şapte ani, dintre care cinci ani am lucrat nemijlocit alături de el. Este o persoană cu verticalitate şi cu o ţinută morală impecabilă, un conducător-model nu numai pentru mine.

Text: Rodica TROFIMOV
Foto: Dumitru DORU
Fotografiile au fost realizate în incinta Hotelului „Nobil”. Mulţumim gazdelor pentru amabilitate.


Sus ↑

 Comentarii: CommentsTitleIcon






* Nu sunt admise comentariile ce conţin cuvinte indecente şi atacuri la persoană.


code
Trimite
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
-15°