Omul cu propria definiţie a Succesului

Până nu demult, nu dădea interviuri. Să nu provoace lumea. Dar şi pentru că nu urmărea notorietatea publică. Acum s-a răzgândit. Poate reuşeşte să schimbe nişte stereotipuri, prisma prin care sunt priviţi oamenii bogaţi... Este un învingător prin definiţie. Cel mai preţios pentru el este timpul.

Este pasionat de afaceri. Este convins că morala şi businessul nu sunt antonime. Are principii valabile ani de zile şi nu admite să fie neglijate de cineva. Nu crede că există libertate absolută. Este sigur că lumea se ţine pe oamenii simpli şi că el poate fi alături de ei.  Detaşat de timpurile când avea mai multă vreme să citească, continuă să-i placă Edmond Dantes, contele de Monte Cristo. Uneori cântă. Deocamdată nu mai departe de sala de karaoke. Şi, poate vreodată, când afacerile vor merge singure, va scrie cărţi. Sau va face filme.  

Vă imaginaţi câte comentarii vor fi dupa interviul ăsta? Şi, mai ales, ce fel de comentarii...
Dacă dumneavoastră consideraţi că publicului îi este interesant să afle mai multe despre mine, eu sunt dispus să răspund la orice întrebare. Chiar cu riscul ca astfel să provoc diverse comentarii. Dar, desigur, sper ca aceste comentarii să fie bune sau, cel puţin, corecte.

Nu ştiu dacă vă amintiţi, dar acum 6 ani, v-am solicitat un interviu şi atunci mi-aţi promis că în momentul în care o să ieşiţi din culise, unul dintre primele interviuri va fi pentru „VIP magazin”. Întotdeauna vă respectaţi promisiunile?
În lumea afacerilor, onorarea promisiunilor făcute este una din primele condiţii ale respectului şi succesului. Dacă îţi respecţi cuvântul, ai şi respectul oamenilor. Şi ei îşi doresc să continue colaborarea. Iar odată însuşită această deprindere, mă străduiesc să-mi respect promisiunile în toate cazurile şi situaţiile şi, de obicei, reuşesc. Aşa deci, după cum vedeţi, am ieşit din culise şi sunt la dispoziţia dumneavoastră. Deşi m-a întristat puţin faptul că au trecut atât de repede aceşti 6 ani...

Cine este astăzi Vlad Plahotniuc? Aţi putea să vă faceţi autoportretul?
Mă supuneţi unui exerciţiu deloc uşor. Din câte ştiu, cel mai dificil pentru un pictor este să-şi facă autoportretul, iar pentru un psiholog – să-şi facă propria descriere psihologică. Credeţi că mie mi-e uşor să mă autocaracterizez? Pot doar să vă spun, ca şi prezentare sumară, că sunt un membru al ghildei oamenilor de afaceri, actualmente sunt preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Moldova, activez în domeniu de foarte mulţi ani; îmi place să cunosc lucruri noi, oameni noi, să descopăr noi domenii; mă consider deschis în comunicare şi am ajuns să constat că am o mare capacitate de muncă. Nu o spun în nume de laudă, cu adevărat muncesc foarte mult şi, dacă nu aş fi avut această voinţă de a lucra, probabil n-aş fi obţinut niciun sfert din toate realizările mele.  

Veniţi dintr-o familie de profesori şi gustul pentru lecturi l-aţi avut tot timpul. În care personaje din literatura vă regăsiţi?
Da, în lipsa altor forme şi posibilităţi de a cunoaşte lumea, gustul şi setea de carte am avut-o tot timpul. Am citit mult, cu adevărat mult, uneori haotic, tot ce găseam, începând cu cărţile din biblioteca părinţilor, apoi a şcolii din Grozeşti, apoi cu cele din biblioteca din Nisporeni. Ţin minte şi acum cu câtă nerăbdare aşteptam noi, cei pasionaţi de cărţi şi aventuri, să primim în librăria satului următoarea carte din una din colecţiile editate atunci. Referitor la personajul îndrăgit, atunci când citeşti mult, îţi dai seama că lumea eroilor literari este prea abundentă în personaje care trezesc admiraţia. Dar dacă e să menţionez pe cineva totuşi, ar fi Martin Eden al lui Jack London, întruchiparea caracterului, talentului şi inteligenţei, ori poate Edmond Dantes din „Contele de Monte Cristo” al lui Dumas, întruchiparea romantismului, voinţei şi perseverenţei.

Ce întrebări despre viaţă vă frământau în copilărie? Aţi găsit răspunsurile la ele? Care sunt amintirile pe care nu aţi vrea să le uitaţi niciodată?
O, copilăria într-adevăr a fost pentru mine perioada marilor curiozităţi. Eram foarte curios, cumva excesiv de dornic de a vedea, de a atinge lucrurile din jur, am explorat în lung şi-n lat împrejurimile satului meu natal. Uneori, ceea ce citeam în cărţi, nu întârziam să înscenez în realitate. Eram un grup de băieţi cu o fantezie bogată şi, după ce citeam vreo carte de aventuri sau priveam vreun film despre război, imediat ne organizam şi „regizam” vreo bătălie de zile mari, de se ridica colbul pe uliţele satului. Nu am cum să uit acele vremuri, sunt printre cele mai frumoase momente din viaţa mea.

Cât priveşte întrebările despre rostul vieţii, nu pot să zic că eram un „filosof în pelinci”, pe care să-l preocupe tainele universului şi ale existenţei de la fragedă vârstă. Asemenea gen de frământări au apărut mai curând în adolescenţă, în studenţie. În copilărie însă îmi doream lucruri simple: să cresc mare, sa devin puternic, să călătoresc, să văd lumea.

Ce este pentru dvs. libertatea?
Ceea ce am azi şi, bineînţeles, ceva spre ce tindem cu toţii în mod natural... E poate un paradox, dar oamenii care îşi permit să lanseze diferite proiecte, descoperă la un moment dat că sunt ostatici ai enormei responsabilităţi pentru acele proiecte. Şi atunci ai de ales, renunţi parţial la libertate sau renunţi la proiectele tale, la dezvoltarea cărora trebuie să munceşti. Dar, probabil, nici nu există libertate absolută.    

Bob Dylan, muzicianul, spunea într-un interviu că atunci când se uită la ştiri, întelege că oamenii care conduc lumea nu ascultă niciodată muzică. Dvs. ce muzică ascultaţi, dacă ascultaţi, bineînţeles, şi dacă aveţi timp pentru asemenea plăceri selecte?
Eu, la rându-mi, atunci când mă uit la unele ştiri, înţeleg că oamenii care conduc lumea nu prea îi ascultă pe oamenii simpli, pe care se ţine această lume. Dar acesta e un subiect aparte. Cât priveşte muzica, sunt prieten cu ea de mult timp, de când, în paralel cu şcoala medie, am absolvit şi şcoala muzicală din sat, apoi am fost o perioadă membru al orchestrei Universităţii Tehnice din Chişinău. Şi, desigur, am preferinţele mele în materie de muzică. Îmi place muzica retro, îmi place jazz-ul, dar şi estrada moldovenească din anii ’70-’80, muzica instrumentală, dar şi unele tendinţe în muzica contemporană. Important e ca muzica să aibă sens şi să trezească emoţii. Sunt melodii de la care te trec fiorii, când le asculţi. Ca un exemplu, aş putea să evoc efectul pe care-l are asupra mea muzica lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Şi, în premieră, vă mai destăinui ceva: când am dispoziţia şi anturajul potrivit, mă încumet să interpretez diverse melodii la karaoke întreaga noapte. Este pentru mine o evadare din tumultul stresului cotidian, dar şi o revenire în anii copilăriei şi tinereţii...

Vă interesează, în general, ce crede lumea despre dvs.?
Cred că majorităţii oamenilor le pasă cum arată în ochii altora. Deci, desigur că îmi pasă şi mie ce gândeşte, dar mai ales ce vorbeşte lumea despre mine. Eu mereu am avut grijă ca oamenii cu care contactez să rămână cu impresia unei relaţii corecte cu mine. Doar că nu am făcut din asta un scop în sine, ci a reprezentat un principiu al corectitudinii în abordarea relaţiilor. Eu am familie, am rude, am prieteni, am angajaţi, am mândria mea personală şi ţin la buna mea reputaţie. Din momentul în care cineva atentează la această reputaţie, aducându-mi afronturi, evident că încep să fiu deranjat. Pentru că orice bârfă şi rea intenţie lovesc nu doar în mine, dar şi în cei dragi mie. De asemenea, presupun că orice bărbat preţuieşte numele pe care l-a moştenit şi doreşte să nu-l păteze cu nimic, ci să-l transmită cu evlavie fiilor săi.

Care a fost momentul decisiv care v-a făcut să ieşiţi din umbră şi de ce aţi făcut-o? De ce acest lucru nu s-a întâmplat câţiva ani mai devreme?
Toate la timpul lor, aşa ştiu eu să-mi programez acţiunile şi etapele vieţii în general. În privinţa ieşirii mele în public anume acum, explicaţia e simplă – s-a acumulat o masă critică de informaţie, zvonuri, exagerări, „legende” cu privire la persoana mea, care luau forme pe alocuri de-a dreptul fantasmagorice, şi am hotărât să pun punct acestor inepţii, să apar în faţa publicului larg, să arăt că sunt un om ca toţi oamenii, nu un căpcăun, cum au vrut unii să mă înfăţişeze, că pot oferi eu însumi informaţia care îi interesează pe jurnalişti, că pot să ies la rampă, dacă situaţia o cere. Deşi, vă spun cu toată sinceritatea, nu sunt dintre cei care râvnesc afirmarea publică şi poate nici nu mi-aş fi făcut apariţia în faţa camerelor de luat vederi, în presă în general, dacă nu eram impus de circumstanţe sau de necesitatea de a-mi apăra bunul nume.   

Cum reacţionaţi la critică şi la atacuri agresive?
Calm... Prima reacţie este să-l las pe atacator în pace, să-nţeleg mai bine motivele sale. În general, critica nejustificată o simt mai deranjantă atunci când ricoşează spre mine prin reacţiile şi revolta oamenilor din preajma mea.     

Morala şi businessul, cât de aproape sau departe sunt una de alta?
Este un stereotip bine ancorat în mentalitatea noastră că morala nu ar avea puncte de contact cu businessul şi trebuie să recunosc că în multe cazuri acest stereotip este justificat. Anii ’90 şi-au lăsat amprentele asupra percepţiei majorităţii despre business, acesta fiind etichetat ca o îndeletnicire a durilor. Şi mai este-o vorbă din popor, „banul nu are frate”, şi din câte ştim, tot ce vine din popor are un grăunte de adevăr. Deci, da, morala şi businessul evident că nu sunt sinonime, dar n-aş vrea să cred că sunt antonime. Nici chiar aşa. Până la urmă, businessul tot oamenii îl fac. Iar oamenii sunt totuşi fiinţe morale, nu? Apropo, chiar recent răsfoisem o carte interesantă, „Capitalism moral”, în care autorul susţine ideea că este posibilă coexistenţa între interesul privat şi binele public şi aceasta ar fi o practică de bun ton. Îi dau în acest sens toată dreptatea şi subscriu întru totul ideii că oamenii de afaceri trebuie să ştie să-şi doneze banii în scopuri de caritate, pentru filantropie şi mecenat, dar şi pentru susţinerea diferitelor politici publice. Şi dacă a venit vorba, asta şi facem noi prin Fundaţia „Edelweis”, implementând proiecte la nivel naţional. Sau, tot la acest subiect, să ne amintim de un exemplu recent, cel al marilor magnaţi din Statele Unite, care au declarat că îşi oferă jumătate din avere pentru scopuri filantropice. Este acesta un gest moral? Este. Deci punctele de contact dintre morală şi business depind până la urmă de oamenii care fac business.   

Unii spun că businessul trebuie să existe în afara politicului, alţii susţin că politica şi businessul nu pot exista una fără alta.
Businessul poate exista în afara politicului doar într-un stat care are legi bine elaborate şi funcţionale, care să protejeze oamenii de afaceri şi să stimuleze investiţiile. Într-un asemenea stat, se creează în tempouri rapide o clasă de mijloc şi se umplu cu bani deopotrivă şi bugetul, şi buzunarele cetăţenilor. Este Republica Moldova un asemenea stat? Mă îndoiesc. De aceea, businessul caută căi de a se face auzit de către mediul politic, de a-şi spune păsul, de a propune soluţii, reforme legislative şi de alt ordin. Dialogul dintre mediul de afaceri şi mediul politic trebuie să fie permanent. Dar, dacă e să formulez pe scurt răspunsul la întrebarea dumneavoastră, businessul ar exista cu mare drag în afara politicului, cu condiţia ca politicul, mai bine zis statul, să creeze condiţii favorabile pentru întreprinzători, şi, dacă e să o spunem metaforic, să ia de la întreprinzători doar lâna, nu şi pielea. 

Când şi cum aţi facut primii bani serioşi? Circulă diferite legende despre asta. (Rockefeller spunea: nu mă întreba cum am făcut primul milion, că pentru restul pot răspunde).
Eu ştiam că Henry Ford a spus-o, declarând că poate explica provenienţa oricărui dolar care-i aparţine, cu excepţia primului milion, dar nu contează cine a spus-o, tot acolo e. Primii bani (pe atunci serioşi) i-am câştigat colectând cu o echipă de băieţi struguri, prelucrându-i în vin şi apoi exportând vinul în Federaţia Rusă. Atunci mulţi au încercat calea de întreprinzător, dar nu toţi au avut aptitudini sau suficientă insistenţă şi noroc în această meserie. Eu consider că le-am avut pe toate trei.

Succesul v-a schimbat ca persoană? Aţi devenit mai insuportabil, enervant, sau mai bun, mai uşor de înghiţit?
Mi se pare că mai mult m-a schimbat nu atât statutul meu, cât multele responsabilităţi care s-au acumulat, timpul mereu deficitar. Am început într-adevăr să preţuiesc foarte mult timpul, iar această preţuire a timpului imprimă o anumită dozare în comunicarea cu oamenii, inclusiv cu cei dragi mie. Poate unii interpretează această abordare a relaţiilor ca pe o atitudine distantă şi pur pragmatică, dar eu insist să-i fac să înţeleagă că de vină e doar obsesia mea de a folosi timpul eficient. În rest, în pofida stresului specific activităţii mele, mă străduiesc să nu fiu enervat şi enervant, să-mi păstrez calmul şi, dacă nu întotdeauna îmi reuşeşte, să-mi fie iertată emotivitatea. Vorba anticilor, om sunt şi nimic omenesc nu mi-e străin.     

Se spune că succesul e posibilitatea de a te trezi dimineaţa şi de a te culca seara, între aceste două lucruri reuşind să faci ceea ce cu adevărat îţi place... La dvs. cum e?
Probabil, există diferite definiţii pentru succes, în tot cazul definiţia propusă de dumneavoastră nu e cea pe care aş accepta-o. Pentru că eu personal mă consider un om de succes şi în afaceri, şi în viaţa personală, însă asta nicidecum nu se împacă cu libertatea de a mă trezi şi de a mă culca când doresc. Succesul este o muncă permanentă, şi, totodată, succesul poate fi un lucru efemer, care dispare rapid dacă nu-l întreţii. El nu îţi permite relaxare, nicidecum. Aţi auzit de politicieni de succes care să aibă duminici? Sau de savanţi cu renume care să lenevească? Sau de sportivi campioni care să renunţe la antrenamentele obligatorii? Poate şi sunt excepţii, dar realitatea e că succesul îi stimulează pe oameni să fie la înălţimea lui, iar asta înseamnă muncă şi iar muncă. Pentru mine succesul, starea de succes, are deci o altă definiţie – satisfacţia de pe urma atingerii scopurilor şi libertatea de a-ţi proiecta oricare alte scopuri, oricât de inimaginabile şi inaccesibile pentru alţii ar fi ele. Să nu uităm, scopurile mari fac campionii mari.    

Aţi avut parteneri de afaceri care astăzi se postează între rivalii dvs. cei mai acerbi... Ce aţi învăţat din această poveste?
Da, e o poveste cu zmei. Mai bine zis, cu balauri, cu mai multe capete. Ce să vă zic, din păcate, aşa e lumea afacerilor, aşa e, de altfel, şi lumea politicii. La un moment dat apare invidia, ranchiuna, interese egoiste, interese mercantile sau politice de moment, alte motive ascunse şi toate acestea se revarsă sub forma unei campanii de defăimare, cu toate caracteristicile proprii unor oameni care cunosc arta manipulării şi a propagandei şi care dispun de anumite instrumente mediatice. Îmi pare rău pentru cei care mă atacă acum în haită, ei au păşit pe o cale greşită. Din toată această istorie am învăţat doar că trebuie să dau mai des ascultare glasului intuiţiei mele, care uneori îmi şoptea să fiu mai atent cu unii oameni care ţopăiau în jurul meu, cu zâmbetul pe faţă şi cu piatra în sân.      

Acelaşi Rockefeller, primul milionar în dolari din istorie, spunea că prietenia bazată pe afaceri e mai bună decât afacerile bazate pe prietenie... Cum comentaţi?
Acest Rockefeller probabil e şi el un fel de Stan-păţitul, dacă a spus-o aşa. Dar până la urmă, vedem că Rockefeller a rămas un nume respectat, iar cei cu care el s-a fript, au rămas în umbra istoriei. Le mai ştie cineva numele?  

Mulţi analişti consideră că tindeţi să deveniţi un Silvio Berlusconi al Moldovei. Este un exemplu pentru dvs. ceea ce face el în Italia sau, mai degrabă, vă este apropiat prin politicele sale Vladimir Putin?
Tare ne place nouă să luăm modele din străinătate şi să încercăm să le aplicăm în condiţiile Republicii Moldova. Ştiu că unii de la noi încearcă să-i imite pe unii politicieni de peste hotare, poate chiar pe unii dintre cei menţionaţi de dumneavoastră, dar acesta, fiţi sigură, nu e stilul meu. Prefer să fiu un original, nu o copie. Sunt ceea ce sunt acum, om de afaceri eficient, am foarte multe idei şi proiecte în desfăşurare, de aceea, astăzi mai mult decât orice mă preocupă domeniul afacerilor, unde mă simt cu adevărat în mediul meu.  

Dacă aţi avea puterea să numiţi dvs. oamenii pentru cele mai importante funcţii în stat, cine ar fi aleşii pentru posturile-cheie?
E suficient să-mi spun preferinţele, că îndată tot felul de bârfitori şi comentatori de serviciu se vor lansa în câte şi mai câte interpretări deocheate pe marginea celor spuse. Apropo, unul dintre scandalagiii de meserie deja a şi declarat că funcţiile-cheie în stat sunt coordonate de mine. Eu cred că asemenea gen de declaraţii reprezintă o ofensă inclusiv în adresa demnitarilor. Din acest motiv, eu nu vreau să dăunez nimănui prin întocmirea unor liste cu preferinţe, nici celor care sunt demnitari, nici celor care ar putea fi.    

Atunci o să vă rog să caracterizaţi, pe scurt, principalii actori politici.
Tot aţi găsit o formulă de a insista asupra precedentei întrebări. Ei bine, dacă pe scurt, atunci voi puncta unele din calităţile lor forte:
Voronin – lider de fier, cu un magnetism puternic.
Tkaciuk – politician strateg de înaltă markă.
Dodon – profesionist, politician de perspectivă.
Filat – manager politic de succes.
Lupu – politician cu calităţi de preşedinte al întregului popor.
Diacov – politician foarte abil şi experimentat.
Ghimpu – politician onest şi principial.
Chirtoacă – politicianul „noului val”.
Urechean – politicianul gospodar.

Cum credeţi, Moldova are mulţi milionari în euro?
Mai puţini decât aş vrea să fie într-o ţară care se vrea bogată.

Credeţi în Dumnezeu? Ce rol joacă credinţa în viaţa dvs.? Vi s-au întâmplat minuni, evenimente paranormale?
Am crescut într-o familie cu frică de Dumnezeu, mai mult sub influenţa părinţilor şi a bunicilor. De atunci am învăţat că Dumnezeu, credinţa în general, trebuie să joace un rol de arbitru moral în viaţa mea. Şi asta îmi e de ajutor; dacă îţi raportezi deciziile şi acţiunile la rigorile credinţei, ştii sigur că nu deviezi de la moralitate şi corectitudine.

La care dintre realizările dvs. ţineţi mai mult?
Toate realizările sunt aproape de inima mea şi e şi logic să fie aşa – în toate, la diferite etape ale vieţii, am investit muncă şi o părticică din sufletul meu. Cu toate că afacerile clasice presupun doar pragmatismul şi eficienţa, eu, probabil, mai operez şi cu noţiuni mai spirituale şi romantice. Deci, toate afacerile mele au marcat anumite perioade ale vieţii mele şi ţin foarte mult la ele.

Aveţi vise care nu s-au împlinit?
Poate nişte vise aşa, mai utopice, de genul să fac înconjurul lumii în traseu continuu, să escaladez piscul Everestului, să vizitez tărâmurile vechilor civilizaţii. Vedeţi, sunt vise mai curând copilăreşti, unele practic irealizabile, dar care te frământă şi la maturitate.

O veche maximă latină susţine că „a greşi e omeneşte”. Aţi făcut multe greşeli în viaţă pe care le regretaţi actualmente? Eşecul este o tragedie pentru dvs. sau ieşiţi cu brio din situaţii dificile?
Nu m-au făcut părinţii din faşă businessman de succes, a trebuit să bătătoresc eu însumi propria mea cale, iar calea afacerilor, se ştie, nu este acoperită cu covor roşu. Au fost de toate la începuturi. Cunosc gustul greşelilor, dar am luat din ele experienţă şi înţelepciune. Ştiu cum e să te doară când pierzi, ştiu cum te pot măcina regretele. Cine n-are regrete, nu evoluează şi, probabil, nu şi-a trăit viaţa din plin. Recunosc că eşecurile, puţinele câte fuseseră, m-au deranjat, pentru că eu de fire sunt un învingător. Nu-mi place să pierd, am întotdeauna ca obiectiv reuşita şi mă dedic întru totul ei. Vorba ceea: punct ochit, punct lovit.  

Ce slăbiciuni aveţi?
Cum spunea Iulius Caesar, neajunsurile sunt o continuare a virtuţilor mele. Ele sunt „partea întunecată a Lunii”. Le am şi eu, evident. Nu mai puţine decât alţii, dar nici nu mai multe. Aş putea menţiona perfecţionismul şi duritatea ocazională, exigenţa uneori exagerată.

Cum arată o zi obişnuită din viaţa dvs.?
Fiecare zi are specificul său, deoarece nu am un orar rigid. Azi pot fi toată ziua la oficiu, mâine pot să plec pe câteva zile în deplasare, într-o altă zi să vizitez unele obiective în teritoriu şi tot aşa. În tot cazul, mă trezesc dimineaţa devreme şi mă culc foarte târziu, după miezul nopţii. Şi aşa, ani de zile. Găsesc timp şi pentru sport. Am spus că am o capacitate de muncă deosebită şi mă bucur că am parte de această energie creatoare. Poate că sună patetic, dar simt o energie şi o imunitate inoculată în mine încă de mic copil de pământul satului de baştină.

Aveţi doi feciori. Ce aşteptări aveţi de la ei?
Să fie bine educaţi, să înveţe bine, să-şi aleagă o profesie care să le fie pe plac şi să devină oameni respectaţi. Personal, îi voi învăţa să fie disciplinaţi şi dedicaţi scopurilor, pentru că disciplina şi voinţa sunt garanţii sigure ale succesului în viaţă, oricare ar fi domeniul lor de aplicare.

Cum este soţia perfectă pentru un bărbat atât de ocupat ca dvs.?
Iubitoare, inteligentă, răbdătoare, o mamă bună pentru copiii mei şi bună gospodină.

Pentru care lucruri aţi vrea să-i spuneţi „mulţumesc” soţiei dvs.?
Pentru toleranţă şi înţelegere, pentru că a fost alături de mine de la început. Presupun că a avea un soţ ca mine nu e tocmai uşor.

Aveţi afaceri profitabile, familie, copii, avion... la ce mai visaţi acum?
M-aş limita la familie, copii, afaceri profitabile, sănătate şi linişte sufletească. Restul vine de la sine.

CHESTIONAR
În ce constă, pentru dvs., fericirea perfectă?
Există şi fericire imperfectă? Pentru mine, în particular, fericirea constă în puterea de a tinde mereu spre ceva nou.
Ce vă face să vă (mai) ridicaţi din pat dimineaţa?
Bucuria de a trăi o nouă zi şi ambiţia de a face mai mult!
Când e ultima oară când aţi avut o explozie de râs?
Zilele acestea.
Când aţi plâns ultima oară?
Demult, nu mai ţin minte.
Care vă  este principala  trăsătură de caracter?
Voinţa.
Care e principalul dvs. defect?
Duritatea, perfecţionismul.
Care sunt eroii dvs. astăzi?
Oamenii devotaţi profesiei lor, cum ar fi performerii sportului.
Ce calitate preferaţi la un bărbat?
Bărbăţia, suplimentată de inteligenţă.
Ce calitate preferaţi la o femeie?
Feminitatea, suplimentată de inteligenţă.
Care sunt scriitorii dvs. preferaţi?
 Cei din adolescenţă: Jack London, Alexandre Dumas, Antoine François Prévost.
Care e compozitorul  preferat?
Ennio Morricone.
Ce cântec fredonaţi în duş?
De fapt, acolo eu mă spăl.
Care e cartea pe care o iubiţi cel mai mult?
Sunt mai multe, în diverse perioade ale vieţii – diferite… În adolescenţă – „Manon Lescaut”, de Prevost.
Ce film v-a plăcut cel mai mult?
În privinţa filmelor, nu am preferinţe speciale. În privinţa actorilor – Robert de Niro.
Care e pictorul pe care-l preferaţi?
Aivazovski – mereu am admirat cum pictează natura şi oamenii în acţiune. Dintre pictorii moldoveni – Grigorashcenco, Childescu şi Serbinov.
Care e băutura  preferată?
Vinul alb moldovenesc - „Traminer” din Nisporeni.
Ce culoare preferaţi?
Toată gama culorilor calde, în special culoarea bej.
Care credeţi că e cea mai importantă reuşită a dvs.?
Copiii şi afacerile mele.
Care e cel mai mare regret pe care îl aveţi?
Regret durata prea scurtă a zilei – doar 24 de ore.
Ce talent v-ar fi plăcut să aveţi?
De scriitor.
Ce iubiţi mai mult pe lume?
Lumea.
Dacă aţi putea schimba ceva la felul cum arătaţi, ce anume ar fi?
Nimic, sunt mulţumit de mine.
Ce detestaţi mai mult?
Laşitatea.
Care e cea mai mare teamă pe care o aveţi?
Teama pentru siguranţa şi sănătatea apropiaţilor mei.
În ce împrejurări obişnuiţi să minţiţi?
Nu mint. Sau foarte rar, atunci când ştiu că adevărul doare şi poate fi evitat.
Care vă e deviza în viaţă?
Ceea ce nu lucrează, se deconectează: creierul, muşchii, spiritul.
Cum v-aţi  dori să muriţi?
Cum îmi este dat, dar cu gândul la o viaţă împlinită.
Cum ar suna epitaful care aţi vrea să vi se scrie?
Ar suna laconic.
Dacă l-aţi întâlni pe Dumnezeu, ce aţi dori să vă spună?
Nu gândesc în aşa fel despre Dumnezeu, dar, dacă ar fi totuşi posibil să-l văd, nu cred că aş mai dori ceva.

(Text de Rodica Ciorănică. Foto de Roman Canţîr)