Vitalie Pârlog. Între un proiect de mariaj şi unul de integrare europeană

Are 32 de ani şi, cu siguranţă, e cel mai tânăr ministru al Justiţiei de la independenţă încoace. Vorbeşte cu plăcere despre ceea ce face în biroul de ministru şi, mai rar, despre viaţa sa privată. Se ştie doar că este singurul ministru necăsătorit şi unul dintre cei mai „bine cotaţi” burlaci de la noi. A acceptat fără ifose să vorbească despre activitatea sa profesională, dar şi despre viaţa sa privată. Totuşi, prima mea întrebare nu a fost despre sentimente.

Cum e să fii ministru la doar 32 de ani? Cineva, de la o parte, ar spune că sunteţi un mare norocos.

Este o mare răspundere. Sunt conştient de faptul că în persoana mea a fost investită o încredere enormă şi trebuie să fac faţă aşteptărilor. Funcţia de ministru presupune, înainte de toate, un volum imens de muncă şi abia apoi nişte aspecte mai plăcute. Desigur, există şi un sentiment de mândrie. Dar acest sentiment apare doar atunci când văd rezultatele activităţii mele, când văd că efortul meu este apreciat.

V-a fost greu să vă alegeţi echipa de viceminiştri? Ce a avut prioritate – profesionalismul sau vârsta?

Pe ambii viceminiştri ai Justiţiei îi cunosc de mulţi ani. Ei activau în aceste funcţii încă înainte de numirea mea în postul de ministru. Personal, activez în cadrul Ministerului Justiţiei mai bine de cinci ani. De aceea, numirea mea în funcţie de ministru doar a schimbat unele accente în colaborarea cu viceminiştrii, nu şi esenţa acestei conlucrări.        

Ce credeţi despre politică?

Funcţia de ministru este una politică prin definiţie, dar ministrul, în activitatea sa, trebuie să fie şi un bun tehnocrat. Politica este un element indispensabil al democraţiei, deoarece le permite partidelor să preia puterea în mod democratic şi, exercitând actul guvernării, să contribuie la creşterea economică, la ridicarea nivelului de trai al populaţiei. Într-un fel sau altul, miniştrii au tangenţe directe cu politica, chiar dacă se străduiesc ca în munca lor să nu facă politică. Aceasta pentru că ei fac parte dintr-o echipă, sunt promovaţi de formaţiunea politică aflată la guvernare, iar Executivul are nevoie de acoperire politică şi implementează programul electoral al formaţiunii politice respective.

Sunteţi de acord cu cei care afirmă că puterea politică de multe ori este ostaticul unor miniştri, de rezultatele activităţii cărora depinde soarta acesteia?

Categoric, nu. Cei care conduc o ţară sunt o echipă, unde fiecăruia îi revin anumite responsabilităţi. Iar rezultatele, luate în ansamblu, formează tabloul general al guvernării. Membrii unei echipe trebuie să acţioneze în comun, fără a fi ostatici ai cuiva. Totodată, fiecare membru al echipei e obligat să-şi onoreze cu maximă responsabilitate atribuţiile pentru a nu-i pune în situaţii dificile pe colegi.

Se ştie că ministerul pe care-l conduceţi este responsabil de realizarea unei părţi importante a Planului de Acţiuni Moldova – Uniunea Europeană. Rezultă că de dvs. depinde în mare parte imaginea guvernării noastre în Occident.

Aveţi dreptate, noi realizăm şi coordonăm mai multe componente de bază ale planului menţionat. Dar există şi alte ministere care coordonează componente importante ale aceluiaşi document. Prin urmare, este vorba de ceea ce afirmam mai sus – lucrul în echipă pentru un scop comun. Cât priveşte imaginea Moldovei în Occident, vă asigur că nu va fi decât una bună.

Dle ministru, o întrebare poate banală, poate dureroasă – mai există corupţie în justiţia moldovenească?

La acest capitol cred că nu contează atât ceea ce spunem noi, cât ce spune şi, mai ales, ce simte cetăţeanul de rând. Cu toate acestea, nu trebuie să ne ascundem după deget şi să încercăm să ne minţim pe noi înşine – există unele manifestări la capitolul corupţie în sistemul de justiţie. Dar, de multe ori, se exagerează când se vorbeşte despre proporţiile corupţiei în acest domeniu. Aş zice că manifestările de corupţie şi protecţie au la bază mai mult nişte elemente strict „tradiţionale”, cum ar fi cumetrismul şi nănăşismul.

Serviciul vă lasă şi ceva timp pentru viaţa personală?

Mă străduiesc să-mi croiesc timp şi pentru unele preocupări de ordin personal, dar nu pot să mă laud că fac performanţe la acest capitol.

Sunteţi singurul ministru necăsătorit din Cabinetul Tarlev şi, pentru parametrii moldoveneşti, ar fi trebuit deja să vă vedem cu cineva la braţetă…

Nu e nici un secret în starea mea civilă. Consider că mariajul este un pas foarte serios în viaţa unui om şi, de la o vreme, mă gândesc că e timpul să întemeiez o familie. Până acum, am fost prins, ca să mă exprim mai plastic, „între clamele obligaţiilor de serviciu”, fiind vorba de nişte atribuţii pe care le-am avut inclusiv în funcţiile anterioare. Îmi doresc mult să mă căsătoresc. Dar cine nu-şi doreşte acest lucru!?

„Proiectul” dvs. de mariaj are cumva un contur real sau este doar o aspiraţie ce ţine de viitor?

Sigur că are un contur real. Am spus că mă gândesc serios să fac acest pas. Dar nu vreau să anticipez lucrurile, de aceea nu voi deschide parantezele la acest subiect.

În lipsa soţiei, cine are grijă de garderoba şi ţinuta dvs.? Cine vă dă sfaturi cum să vă îmbrăcaţi dimineaţa, ce cravată să vă puneţi etc.?

Dacă eşti de mai mult timp în serviciul de stat apar anumite deprinderi privind ţinuta vestimentară. Aşa că mă descurc binişor, pentru că am o experienţă în serviciul de stat de zece ani, lucru care mi se pare relevant. Obişnuiesc să-mi aleg singur hainele şi încălţămintea. De aceea, viitoarea mea soţie nu va avea griji în plus. Dar, dacă-mi va da sfaturi utile în acest sens, mă voi bucura. Poate că o să par prea idealist, dar consider că familia şi serviciul trebuie să se completeze reciproc, să coexiste într-o armonie totală. Tocmai aşa au stat lucrurile în familia în care m-am născut şi am crescut.
 
Apropo, aţi pomenit de familie, dar această latură a vieţii dvs. este într-un con de umbră.

Provin dintr-o familie de profesori din satul Vărzăreşti, raionul Nisporeni. Acum părinţii mei sunt pensionari, după ce şi-au făcut onest meseria întreaga viaţă. Am un frate. Familia mi-a cultivat un sistem de valori, care a stat la baza a tot ce am obţinut în viaţă. Este vorba, întâi şi-ntâi, de respectul faţă de oameni, de muncă conştiincioasă, de responsabilitate faţă de tot ce fac. Ţin foarte mult la părinţii mei şi, în special, în ultimul timp, profit de orice ocazie ca să merg acasă.

După ce aţi ajuns ministru, aveţi mai mulţi prieteni sau mai puţini?

Înţeleg aluzia: la moldoveni, când cineva ajunge într-o funcţie importantă, imediat în cale îi apar noi prieteni. Desigur, am şi prieteni noi, dar nu neapărat datorită funcţiei pe care o ocup. Eu ştiu cine e sincer şi cine simulează prietenia şi am o atitudine corespunzătoare faţă de fiecare. Cu regret, am prea puţin timp pentru a mă întâlni şi a ieşi undeva cu amicii.

Ziceaţi că nu prea aveţi timp pentru viaţa personală. Totuşi, trebuie să existe vreo modalitate de a vă „deconecta” de la rutină?

Dacă vă referiţi la concediu, nici nu-mi mai amintesc când mi l-am luat ultima dată. Bunăoară, în funcţia precedentă (agent guvernamental al Guvernului Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului – n.r.).  nu puteam deloc să-mi planific timpul liber, deoarece activitatea mea depindea mult de structurile europene. Trebuia să răspund în permanenţă „la apel” ca să intervin în caz de solicitări din partea acestor structuri. Nici acum situaţia nu s-a schimbat cu mult. Ştiţi poate că pentru membrii Guvernului a devenit un fel de tradiţie lipsa concediului. Totuşi, îmi croiesc câte ceva timp. Să zicem, în unele seri, după orele de serviciu sau în unele zile de odihnă. De fapt, consider că timp liber nu-şi poate face doar un om dezordonat. Iar acele puţine ore de odihnă prefer să le petrec împreună cu prietenii. În plus, pentru mine faptul că mă ocup cu lucrul care-mi place este tot un fel de odihnă.  

Practicaţi un anume gen de sport?

Sunt un împătimit al tenisului. Oricât de ocupat aş fi, găsesc un mic răgaz pentru a mânui racheta. De multe ori, o fac după ora nouă seara. A juca tenis pentru mine înseamnă în egală măsură mişcare şi relaxare, chiar dacă acest tip de sport presupune un efort fizic considerabil. Tenisul îmi ajută să fiu într-o formă excelentă. Mă refer inclusiv la forma morală. De asemenea, îmi place să înot. Uneori, dacă am timp, după o partidă de tenis, merg la bazin. Cu atât mai mult cu cât terenul de tenis şi bazinul sunt în imediată vecinătate.

Ştiu că sunteţi şi un iubitor de automobile. Ce mărci preferaţi?

Îmi plac maşinile sigure şi confortabile. Consider că după automobilul pe care îl conduce un om se pot face unele constatări vizavi de personalitatea şi caracterul celui de la volan. Îmi plac automobilele de marca BMW şi „Mercedes”.

V-am văzut recent la un show aviatic...

Da, este şi aceasta o mare pasiune a mea. Mi-aş dori mult să învăţ a pilota aparatele de zbor, dar iarăşi de vină e lipsa de timp... De aceea, mă limitez la rolul de spectator al asemenea show-uri. Deşi, dacă e să fim sinceri, numărul lor în Moldova este destul de mic.      

 Ce planuri de viitor aveţi?

În ceea ce ţine de viaţa privată, am şi spus că intenţionez să întemeiez o familie. În plan profesional, doresc să fac tot posibilul pentru a contribui la dezvoltarea sistemului justiţiei naţionale, astfel încât acesta să fie adus la un nivel comparabil cu cel existent în ţările Uniunii Europene, dar şi cu cel din alte state dezvoltate.  

Interviu realizat de Victor Munteanu