Victor Ţurcanu. Un om ca o stâncă

În acest an, Victor Ţurcanu, preşedintele BC „Victoriabank”, a repurtat încă două mari victorii în cariera sa de bancher. La Londra, la reuniunea liderilor europeni de business de pe lângă Universitatea „Oxford”, i-a fost acordat prestigiosul titlu de manager al anului pentru contribuţie personală în integrarea europeană, iar „Victoriabank” a fost declarată drept una dintre cele mai bune bănci din Europa. Nu în ultimul rând, Victor Ţurcanu a fost decorat cu cel mai înalt titlu al acestui Forum din Marea Britanie - medalia „Regina Victoria”.

Suntem printre primii oaspeţi din casa nouă a lui Victor Ţurcanu. Preşedintele băncii, îmbrăcat lejer, ne întâmpină personal la poarta casei. S-au mutat de câteva zile, deşi construcţia a început cu vreo zece ani în urmă. Nu a avut niciodată suficient timp pentru a finisa lucrările – treburile băncii au fost prioritare în toate „anotimpurile”. În prag ne aşteaptă radioasă şi sclipitoare Galina Rotaru. De mai bine de şapte ani, îi leagă o extraordinară poveste de dragoste: ea – pasională şi plină de viaţă, el – diplomat şi principial. În timpul turului casei, aflăm că ambilor le place să schieze, să călătorească, iar locul preferat de vacanţă este Grecia. Victor Ţurcanu mai este pasionat de ciclism şi, când are puţin timp liber, se plimbă cu bicicleta. Pasiunea nr. 1 însă rămân a fi automobilele: visul lui din copilărie era să înveţe la politehnică. Admirăm galeria cu fotografii – în majoritatea, dl Ţurcanu e alături de nepoţica lui cea mai mare, Alexandra. Descoperim că Victor Ţurcanu vine dintr-o veche familie de preoţi, în special pe linia tatălui (Arhiepiscopul Vikenti de Ekaterinburg este unul dintre verişorii săi).

După ce a absolvit şcoala din satul natal Sculeni, în 1966, Victor Ţurcanu reuşeşte să susţină cu succes examenele la Facultatea de mecanică de la Institutul Politehnic. Însă, în timpul pregătirilor pentru examenele de admitere, profesorul de matematică, Mircea Zambiţchi, îl convinge că anume economia este perspectiva zilei de mâine – drept urmare, îşi transferă actele la Facultatea de economie, specialitatea economie şi organizarea industriei constructoare de maşini. După facultate, repartizat la Uzina de producere a maşinilor agricole, este numit, graţie calităţilor sale organizatorice, în funcţia de inginer superior pe problemele organizării ştiinţifice a muncii. Nu prea se vedea împăcat cu noua funcţie, mai ales că obligaţiunile se reduceau mai mult la întocmirea unui şir întreg de rapoarte. Îşi dorea să muncească cu adevărat, chiar şi în secţia de topire a metalului, dar directorul îi tot spunea că este prea tânăr şi gata. Tânărul însă n-a stat mult pe gânduri şi s-a transferat la altă uzină, la „Electrotocipribor”. Apoi a fost luat la armată, iar în 1977, când s-a format raionul Ialoveni, a fost angajat la Comitetul raional de partid. Între 1986-1988, face şcoala de partid din Kiev şi, întorcându-se acasă, găseşte raionul Ialoveni în fruntea mişcării de eliberare naţională. Atunci Victor Ţurcanu a înţeles că partidul care l-a antrenat, pentru calităţile de lider, într-o sarabandă ideologică, nu mai avea mult de trăit şi că trebuie să-şi încheie activitatea politică şi să treacă la meseria sa de bază.

Dle Ţurcanu, cum a apărut ideea creării unei bănci comerciale în timpurile sovietice?

Ideea vine de la fosta mea locţiitoare, Galina Proidisvet, care avea o bogată experienţă în domeniul bancar. M-a cucerit imediat această idee. Nu aveam nici un ban pus deoparte, dar am înţeles că e vorba de ceva nou şi de perspectivă. Ne-am apucat să studiem materialele, să discutăm ideile şi să facem calculele. Totul se întâmpla în primăvara lui 1989: în Moldova nu era nici o bancă comercială, iar primele instituţii de acest gen abia apăruseră la Moscova şi Leningrad. Problema principală era capitalul: pentru organizarea şi înregistrarea băncii, conform cerinţelor Băncii de Stat a URSS, era nevoie de un capital iniţial de cinci milioane de ruble. Când am ajuns la problema banilor şi a fondatorilor, în condiţiile în care toate întreprinderile erau de stat, am convins cunoştinţele noastre, şefi de întreprinderi, preşedinţi de colhozuri (care erau foarte bogate pe timpurile celea, cu câte 3-4 milioane de ruble disponibile în cont) să „investească” în ideea fondării unei bănci comerciale.

Ce anume le-aţi promis, cum aţi reuşit să-i convingeţi să dea banii statului într-o afacere particulară?

Toată lumea se gândea ca nu cumva să le pierdem banii, mai ales că printre primii fondatori ai băncii au figurat şi câteva colhozuri. Pe timpurile celea, dobânda maximală la Banca de Economii la depunerile populaţiei era 3%, dacă plasai bani pe o perioadă de trei ani şi mai mult. Noi le spuneam că am făcut anumite estimări şi că în primul an de activitate vom achita dividende în jur de 7%. Toţi credeau că acestea sunt doar iluzii, dar până la urmă ne-au încredinţat banii, iar banca, în primul an de activitate, a plătit dividende mai mari decât cele promise -  7,2%.

Mai există o „Victoriabank” în lume?

Din câte cunosc, nu există. La început, se vehicula ideea să denumim banca „Valeologia”, în cinstea fondatorului de bază, concernul cu acelaşi nume. Însă angajaţii Băncii de Stat de la Moscova ne-au sugerat ideea să găsim o altă denumire. Era exact perioada în care apăreau fel de fel de cooperative cu denumiri de genul „avântul”, „succesul”, „diamantul”... Dar o bancă trebuia să aibă o denumire solidă. Aşa am găsit într-un dicţionar cuvântul „victoria” şi explicaţia acestuia - „lupta pentru victorie” şi nu a fost nici o asociere cu numele meu. M-am gândit atunci că implementarea unui nou sistem bancar în republică va fi într-adevăr o luptă... La 22 februarie 1990, BC „Victoriabank” a fost înregistrată la Banca de Stat a URSS cu numărul 126. Iar istoria simbolului băncii – un cal înconjurat de stele – este şi mai simplă: 1989 a fost anul Calului alb şi l-am ales ca să ne aducă noroc.

Ce salariu avea un preşedinte de bancă pe atunci?

Salariul preşedintelui a fost stabilit la 700 de ruble.

Ce alte amintiri aveţi din perioada „începutului”?

La 12 aprilie 1990, am făcut prima operaţiune financiară, aveam închiriată o încăpere pe strada Şciusev şi printre primii clienţii ai noştri s-au numărat cooperativele. În primul an, am lucrat cinci oameni. Trebuia să căpătăm încrederea fondatorilor şi a populaţiei şi am muncit din greu ca să ne respectăm promisiunile. Ca să economisim, aduceam tot ce se putea de acasă, mese, scaune, telefoane. Ţin minte că am închiriat un computer, „Robotron”, şi, neavând un sistem de pază, seara, înainte de a pleca acasă, desfăceam computerul şi-l băgam în safeu. Nu ne permiteam să angajăm măcar o femeie de serviciu  sau paznic sau să instalăm un sistem de alarmă - aveam afară doar un bec pus de formă.

Fondatorii au rămas aceiaşi?

În perioada de reforme, am avut posibilitatea să ieşim în afara ţării. Din discuţiile cu bancherii străini, am înţeles că nimeni din exterior nu va coopera cu noi până când nu vom mări capitalul privat. Şi atunci când întreprinderile de stat au început să se reorganizeze, cotele acestora au fost transmise colectivelor şi altor companii. Astfel, în 1994-1995, banca a reuşit să-şi majoreze capitalul privat până la 60-75%. În 1995, după ce Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a studiat piaţa Moldovei cu scopul acordării liniilor de finanţare pentru susţinerea mediului de afaceri, „Victoriabank” a semnat la Londra prima linie de credit pentru dezvoltarea businessului mic şi mijlociu, în valoare de 4 milioane de dolari SUA.

Cum aţi rezistat în situaţia în care la Chişinău apăruseră şi alte bănci comerciale?

Am reuşit să căpătăm încrederea clienţilor, dar şi a celorlalte bănci, cu care devenisem parteneri. Situaţia s-a schimbat şi mai mult când BERD a devenit unul dintre acţionarii băncii – a fost un transfer de imagine imediat. „Victoriabank” a fost prima bancă din Moldova care a lansat cardurile magnetice şi a deschis primul centru de procesare a operaţiunilor prin carduri. În paralel, am demarat o activitate importantă – deschiderea filialelor. Prima a fost inaugurată la Bălţi. Din 2005-2006, am abordat o politică intensă de extindere a băncii, astăzi avem inaugurate peste 37 de filiale şi reprezentanţe în care muncesc 760 de angajaţi. La ora actuală, „Victoriabank” se situează pe primele poziţii la capitolele volume, depozite, portofoliul de credite, rentabilitate, profit şi alţi indici importanţi.

Ce parte din acţiunile băncii vă aparţine?

La ora actuală avem 193 de acţionari. Personal deţin 10,45% din acţiunile băncii. BERD-ul a rămas la 15,2%, „Alpha Bank România” deţine 12,5%. Restul acţiunilor sunt proprietatea companiilor care au venit în bancă în 2005 şi a altor acţionari mai mici.

Nu e secret că foarte multe firme care au apărut în primii ani de independenţă au falimentat. Lăsând modestia la o parte, spuneţi-ne ce anume a determinat ca „Victoriabank” să nu treacă prin crize şi să meargă mereu înainte?

Ceea ce mi-am propus din capul locului a fost să facem o bancă serioasă. Ţin minte când am început să stabilim relaţii cu bancherii din afară, ei ne povesteau despre băncile lor cu tradiţii de zeci de ani. Mi s-a trezit sentimentul patriotic şi m-am gândit: de ce n-ar avea ţara noastră o astfel de bancă? Chiar nu putem să construim o structură economică puternică? În al doilea rând, disciplina, atât cea financiară, cât şi cea de organizare, prudenţa şi responsabilitatea au contat foarte mult. Tragedia întreprinderilor care au dat faliment în anii ’90 a fost goana după un profit imediat şi rezolvarea problemelor personale. Noi ne-am gândit aşa: banca trebuie să fie curată ca o biserică – oamenii trebuie să aibă încredere în ea. De aceea, ne-am străduit să facem totul corect, în mod profesional şi la timp, să ne respectăm promisiunile şi obligaţiile, chiar şi în cele mai grele timpuri economice.

Care latură a caracterului  dvs. o apreciaţi cel mai mult?

Cred că simţul responsabilităţii. Dacă mi-am dat cuvântul, fac totul ca să-l respect. Pentru mine nu a contat timpul personal, nu au existat probleme personale, doar banca şi problemele ei. Cred că şi activitatea în organele de partid, cât şi studiile de la şcoala de partid m-au ajutat să-mi perfecţionez calităţile de organizare şi cele profesionale necesare unui manager, căci în viaţă cel mai greu lucru e să lucrezi cu oamenii. Mă bucur că în aceşti ani am reuşit să pun baza unei echipe puternice de profesionişti, aidoma unui spărgător de gheaţă, care pe parcurs s-a completat cu cadre tinere. De la 5 oameni, am ajuns astăzi la aproape 750 de angajaţi. „Victoriabank” a devenit şi o imagine atrăgătoare a ţării în Europa. Atunci când e vorba de emiterea unei garanţii sau respectarea unor obligaţiuni, băncile din străinătate recunosc „Victoriabank” sau „Moldova-Agroindbank”.   

Sunteţi prieten cu doamna Vrabie, preşedintele MAIB?

Suntem colegi, prieteni, parteneri şi pe parcursul activităţii am aflat că suntem şi pământeni.

A trecut un an de la incidentul dramatic în care aţi fost învinuit de tentativă de luare de mită. Ce s-a întâmplat atunci în mintea dvs.?

Ziua de 12 octombrie 2005 cred că nu o voi uita niciodată. La început, am crezut că e un atac banditesc. Când am auzit cine sunt oamenii cu cagule şi ce structură reprezintă, m-am întrebat ce am făcut şi ce se întâmplă de fapt? După ce mi s-a adus învinuirea, tentativa de luare de mită, am explodat ca un vulcan... Am scăpat o lacrimă după zece zile de detenţie, purtam în mine un mare sentiment de obidă. Nu ştiu cum să descriu acest sentiment, când stai închis între patru pereţi şi auzi peste perete zgomotul troleibuzelor şi îţi imaginezi cum merge lumea pe stradă, liberă... Cred că sunt o persoană destul de bine remunerată în republică, mă bucur de stima acţionarilor, a băncilor străine, partenerilor, toţi aveau încredere în persoana preşedintelui Ţurcanu, inclusiv structurile internaţionale, precum Banca Mondială, BERD sau FMI şi, în aceste condiţii, cum se poate întâmpla să ţi se aducă astfel de învinuiri, să te înjosească aşa de brutal? De doi ani se desfăşoară procesul de judecată şi nu se ştie când se va încheia, căci totul se tergiversează intenţionat. Pe marginea acestor încălcări grave, comise de organele de drept ale republicii, la 23 octombrie curent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică decizia referitor la constatarea acestor încălcări.

În condiţiile acestea de concurenţă destul de aprigă, cum ne convingeţi să devenim clienţii dvs.?

Pentru „Victoriabank” contează fiecare client – indiferent de potenţialul lui, mic sau mare. Stabilind o relaţie cu banca, orice persoană este preocupată de potenţialul ei, de transparenţă, corectitudinea şi profesionalismul echipei, de componenţa acţionarilor. Toate acestea „Victoriabank” le posedă la cel mai înalt nivel. Noi suntem profesioniştii care îşi depun nu numai energia şi cunoştinţele, dar şi sufletul în tot ceea ce fac, pentru că nu există problemă care să nu-şi găsească rezolvare la banca noastră. Marele atu al băncii este flexibilitatea, pentru că suntem conştienţi de faptul că în mediul de afaceri moldovenesc nu există numai lumină verde, dar şi multe obstacole. De aceea, în funcţie de fiecare situaţie, elaborăm mecanisme flexibile de soluţionare a diverselor situaţii. Pe lângă toate acestea, banca are un pachet divers şi atrăgător de servicii şi produse bancare pentru orice categorie de clienţi.

Pe cine dintre personalităţile ţării, din cultură, afaceri, apreciaţi cel mai mult?

Din domeniul economic, nu pot să nu evidenţiez companiile care au realizat ceva pentru economia ţării noastre: „Acorex Wine”, „Lion Gri”, „Bucuria”, „Codru ST”, Fabrica de sucuri din Soroca, „Alfa Nistru”, „Knauf” de la Bălţi, dar şi pe cei care şi-au făcut propriile afaceri mici, dar de succes, precum „Moara lui Ion Guzun” ÎI din s. Măgdăceşti. Din cultură şi artă, ţin foarte mult la Aurelian Dănilă, Ion Suruceanu, Ion Druţă, Iurie Matei, L. Hâncu. Nu o dată, „Victoriabank” a sprijinit echipa republicii la paraşutism şi diferite personalităţi din cultură.

V-a spus cineva că semănaţi cu Mihail Gorbaciov?

Câteodată îmi mai spune lumea. Mezinului familiei, Roman, când era mic, îi plăcea să spună: „Tata meu e Lenin”.

Cu ce se ocupă fiii dvs.?

Băiatul mai mare, Eugen, a lucrat la bancă cu cardurile magnetice, dar a fost nevoit să plece după toate restructurările din ultimii ani. Acum îşi creează propria afacere. Roman şi-a lansat şi el propriul business, după ce a fost angajat şi la KPMG, „Moldcell”, „Alpha Bank România”. Ambii sunt căsătoriţi şi mi-au dăruit câte o nepoţică, Alexandra şi Taisia, şi sunt foarte fericit când le am în preajmă.

Fotografii de Dumitru Doru
Text de Rodica Trofimov