Valentin şi Stela Oprea. Am mers la psihiatru

Am mers acasă la psihiatrul Valentin Oprea, fireşte, pentru reportaj. Acolo am întâlnit-o şi pe soţia sa, Stela Oprea, nume cunoscut celor care suferă de boli gastrice.  

 Evident, dl Valentin mi-a făcut incursiuni amănunţite şi documentate în paradigma afecţiunilor mentale – schizofrenie, psihoza maniaco-depresivă, retard mental, drogo-dependenţă, paranoia, depresia (noastră, cea de toate zilele) etc…
Mi-a vorbit despre stările sufleteşti, despre sănătatea „cea cu obraji de copil”, ca să-l parafrazez pe Ionel Teodoreanu. „Atunci când te referi la o afecţiune psihică, este corect ca ea sa fie abordată ca o patologie. De foarte multe ori, societatea are o atitudine oarecum incorectă, dacă nu chiar ostilă în această privinţă”, îmi spunea gazda în debutul interviului.

CV.
Valentin Oprea

Născut în 1962, pe 16 mai, doctorul în medicină Valentin Oprea este un nume cunoscut în psihiatrie.

Este conferenţiar universitar la Catedra de psihiatrie şi narcologie FPM, USMF „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău.
 
A făcut stagii în Rusia, România, Franţa, Olanda şi Germania. Este autor a 82 de lucrări ştiinţifice publicate în reviste republicane şi de peste hotare cu tematică psihiatrie, psihoterapie şi narcologie.
Continuă să-şi perfecţioneze studiile în domeniul psihoterapiei psihanalitice, fiind membru al Societăţii moldo-franceze de psihoterapie.

Recent, a fost votat ca membru al Academiei Româno - Americane, for care i-a avut în rândurile sale pe Mircea Eliade, Gheorghe E. Palladi şi Eugene Ionesco.

CV.
Stela Oprea

Născută la Chişinău, pe 29 octombrie 1961.  Specialitatea
gastroenterologie a însuşit-o timp de cinci ani de studii în cel mai prestigios centru de gastroenterologie din România, Bucureşti. Este membru al Societăţii de gastroenterologie şi hepatologie din România şi al Societăţii „Hepateg” din Moldova.

Participa la simpozioane şi congrese ştiinţifice în gastroenterologie, hepatologie şi endoscopie digestivă în ţară şi peste hotare – România ,USA, Germania, Ucraina, Rusia.

Este autor a numeroase articole ştiinţifice cu tematică gastroenterologică şi hepatologică.

Cea mai mare realizare profesională: în viitor.
 
Mottoul preferat: tendinţa spre perfecţiune în familie – ca mamă, fiică şi sotie.

Domnule Oprea, sunt vehiculate uneori prin presă informaţii ciudate. Spre exemplu, persoana X a fost internată în psihiatrie şi i s-a stabilit un diagnostic ca atare, fără ca aceasta să sufere de vreo patologie psihică. Cunoaşteţi asemenea cazuri?  

Personal, n-am întâlnit în practica mea asemenea situaţii şi nu aş accepta sub nici o formă să „tratez” în acest mod pe cineva.  Este inadmisibil şi ruşinos, în acelaşi timp. Există maladii psihice incurabile, care se manifestă ireversibil de la primul acces, în scurt timp producându-se o distrugere a „nucleului” personalităţii. Tulburările psihice rămân astfel pe primul plan, lucru ce duce inevitabil la desocializarea individului.

Dacă omul se consideră normal, doar că are nişte stări de natură depresivă, este firesc să se adreseze psihiatrului. Însă la noi există păreri preconcepute la acest capitol: de vreme ce ai mers la psihiatru, eşti considerat alienat...

Cel care nu ştie încotro s-o ia în acest caz, trebuie mai întâi să consulte medicul de familie, care îl va îndruma să meargă exact acolo unde trebuie. Din păcate, nu cunoaştem în măsura cuvenită care este statutul psihoneurologului, psihiatrului, psihoterapeutului etc. Trăind într-un secol al suprasolicitărilor, nu suntem scutiţi de inevitabilele oboseli cerebrale şi de alte afecţiuni din registrul psihic, foarte grave, din nefericire. Nimeni nu trebuie să se simtă timorat şi complexat, lăsând ca simptomele „să-şi facă de cap”.

CU DISCERNĂMÂNT ŞI LUCIDITATE

Ca profesionist în materie de echilibru sufletesc, cum vedeţi societatea noastră sub aspect psihic?

Nicidecum ameninţată de o severă maladie psihică. Mă refer exclusiv la maladii, nu la stări psihice. Din studiile de ultimă oră, ar rezulta că în ultimul deceniu, incidenţa afecţiunilor psihice nu a cresut, astfel încât, cu discernământ şi luciditate, vom încerca să le evităm, iar pe cele existente, să le tratăm sau să le excludem.

Pare simplu, la prima vedere…

Ba nu este simplu deloc. Să ştiţi că în lume cel mai frecvent sunt înregistrate patologiile cardiovasculare, iar până în 2015, depresiile vor ajunge pe locul doi.

Sumbră perspectivă… Apelează la ajutorul dvs. şi  personalităţi marcante?
 
Cu toţii suntem oameni şi nimic din ceea ce este omenesc nu ne e străin. Nimeni nu este scutit de stres, de depresii. V-am răspuns, cred?

Situaţia existentă în ţară, cu şocurile inerente unei economiei de piaţă „în faşă” şi cu toate fluctuaţiile din viaţa socială vădeşte o inadaptare a mentalităţii noastre la realităţile zilei. Cum suntem afectaţi sub acest aspect?

Fără doar şi poate, toate generează, într-o măsură mai mare sau mai mică, instalarea stărilor de anxietate, depresie şi labilitate emoţională. Mă refer exclusiv la stări psihice, şi nu la maladii, care nu sunt atât de frecvente, din fericire.

Doamna Oprea intervine la ţanc în subiect şi mă ajută cu o întrebare potrivită: de fapt, cea mai interesantă întrebare a interviului:
De ce, oare, atunci când te duci în ţările occidentale, vezi lume zâmbitoare, amabilă, iar la noi, este exact invers? Bineînţeles, au şi străinii depresii, mai vedem pe la ştiri ce se întâmplă şi acolo… Având experienţa muncii peste hotare, domnul Oprea răspunde la fel de prompt:

În cazul unui moldovean, de obicei, depresia poate fi generată de un incendiu care i-a distrus casa sau de alte întâmplări tragice. Adică, omul nostru e „demolat”, cu moralul la pământ în şituaţii-limită. Pe când occidentalul are, de cele mai dese ori, depresii de genul: „Uite, amicul  meu şi-a cumpărat maşină de 86 mii de euro, iar eu de numai 26 mii…” Din punctul meu de vedere, noi suntem mult mai rezistenţi, dar şi mai necăjiţi. Totul ni se trage de la condiţiile noastre de existenţă, de la nivelul de cultură, de la valorile cultivate în familie şi de la posibilităţile financiare. Şi tocmai din acest motiv suntem complexaţi, ne simţim frustraţi. Cu o asemenea „zestre”, n-ai cum să nu fii crispat şi oţărât. Stela a ridicat o problemă care s-ar preta ca subiect pentru o conferinţă ştiinţifică de două săptămâni şi zău c-o fac şi pe asta! (râde).

Discuţia cu nişte interlocutori atât de versaţi a durat ceva timp. În fine, am schimbat registrul. Ambii medici sunt nişte persoane foarte simpatice şi care, dincolo de munca lor, duc o viaţă activă.

„BLÂNDEŢEA NOPŢII” A LUI  F. S. FITZGERALD

Această operă îmi aminteşte oarecum de amfitrionii mei. Psihiatrul din romanul care a făcut istorie seamănă la chip şi chiar la felul de a fi cu dl Oprea – la fel de pasionat de munca sa, la fel de bine făcut, la fel de agreabil. Şi soţia psihiatrului aduce mult cu consoarta lui Dick, eroul din roman, doar că doamna Stela, spre deosebire de protagonista „Blândeţii…”, Nicole, este o femeie pe cât de frumoasă, pe atât de împlinită şi înconjurată de succes, o persoană nobilă, o intelectuală prin excelenţă. Doamna Stela este medicul care, dincolo de profesionalism, este şi un bun psiholog. Am avut ocazia să aud numai păreri de bine despre D-sa. Ştiţi ce a spus un pacient de al său, foarte cunoscut şi foarte drag mie? „Ea are inimă şi încă una mare. Ştie să te facă sănătos prin simpla ei prezenţă, prin neodihna ei. Este un înger, dar unul care nu se ogoieşte până nu te vede pus pe picioare. Şi dacă te doare nu doar stomacul, ci şi inima, bunăoară, îţi aduce cardiologi, unul mai bun decât altul, discută cu specialiştii, caută soluţii şi o ia de la capăt, dacă e necesar.” Cu alte cuvinte, doamna Stela este o persoană stelară şi prenumele i se potriveşte de minune.

 ...Nimic din ceea ce se cheamă societate nu le este străin. Au cununat sase perechi de tineri, găsesc timp pentru vizite, sunt pasionaţi de tenis, de lecturi, de teatru. Am fost martora unei discuţii contradictorii despre premiera „Monoloagele vaginului”. Păreri din perspectiva medicilor, axate şi pe educaţia sexuală.

Cuplul Oprea călătoreşte mult prin ţară, dar şi peste hotare. Priveam fotografiile de familie şi visam cu ochii deschişi America, Franţa, Germania, Italia… Şi nu-şi aleg destinaţia voiajului ca să urmeze hatârurile modei, ci cutreieră locurile încărcate de istorie, cultură şi civilizaţie.

Soţii Oprea au o fiică. Studiază la ASE în Bucureşti. Am văzut-o în poze doar. Frumoasă şi, din vorbele părinţilor, cu un caracter puternic. Perseverentă şi intransigentă, Dana va ajunge departe. Are un exemplu extraordinar de viaţă în persoana părinţilor, dar şi în cea a bunicilor şi rudelor.

Şi părinţii celor doi soţi sunt medici. Un fel de dinastie, cum s-ar zice...  

 Aşadar, azi am fost la psihiatru şi am realizat că, în definitiv, în existenţa noastră multe lucruri depind de forul  interior al fiecăruia. „Omul este ceea ce face”,  scria Andre Malraux. Stela şi Valentin Oprea m-au convins, iată, încă o dată, de acest adevăr. Am rămas plăcut impresionată de comunicarea cu doi oameni moderni, dar care ţin la tradiţie. Rămân la părerea că poate ar fi normal să mai trecem pe la psihiatru, pe la psiholog, doar aşa, „cu văzutul”, ca să nu ne pomenim ajungând mai târziu tot la ei, doar că de nevoie.  

Marcela Gafton