Tudor Ţărnă. Generalul Gintei Latine

Maestrul în arte Tudor Ţărnă, deţinătorul Ordinului „Crucea Patriarhiei Române pentru mireni”, dar şi al multor alte distincţii, s-a născut la 22 februarie 1947, la Ghetlova, Orhei. Azi, la 60 de ani, rămâne la fel de candid ca un copil şi trăieşte bucuria sau dezamăgirea cu tot atâta intensitate. Se ataşează uşor de oameni, pune preţ pe prietenie, care e pentru o viaţă şi, oricât de grea ar fi o trădare, pentru el a ierta e mai presus de toate. Oricât l-ar durea, ştie că nu poţi pecetlui o rană cu răzbunare.

Familia, sfânta sfintelor

Jovial, binevoitor şi foarte emotiv, Tudor Ţărnă a avut o copilărie care nu se deosebeşte prea mult de a altora. Atâta doar că, fiu de contabil fiind, familia lui a cutreierat satele Moldovei, unde era trimis să lucreze tatăl său, Timofei Ţărnă. Abia reuşea Dorel să-şi facă prieteni într-o localitate, că familia iar trebuia să se mute şi să ia totul de la început în altă parte.

Mai tânjeşte după viaţa de la ţară şi, în lipsa acesteia, îngrijeşte pământul, florile şi copacii din preajma blocului în care locuieşte. Familia rămâne, însă, „sfânta sfintelor”. Pentru copii a avut întotdeauna cea mai mare dragoste: indiferent că l-au ascultat sau nu atunci când şi-au ales drumul în viaţă.
 
Îi place să gătească, iar în bucătăria familiei Ţărnă se dă o luptă pe două fronturi. Mama Zina este o bucătăreasă cum alta nu găseşti, dar chiar şi atunci când găteşte ea, Dorel Ţărnă îi este alături cu remarcele şi sfaturile: unde să mai adauge sare, ce condiment e binevenit la mâncarea cutare etc., etc. Zina Ţărnă parează: „Dacă găteşte Dorel, bucătăria e ca după asediu, cineva trebuie neapărat să le pună pe toate la loc. Dar mâncarea pe care o face el e delicioasă.”

Copila de la orfelinat

Povestea de dragoste dintre Zina şi Dorel Ţărnă ar putea servi drept subiect de roman. Atunci când s-a înfiripat, ambii erau studenţi la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu”, Facultatea actorie şi regie. În toamna lui 1969, facultatea lor a fost trimisă la muncă patriotică, într-un colhoz din Căuşeni.

Zina Ţărnă îşi aminteşte cum li s-au întretăiat drumurile: „Dorel venise la facultate după armată şi era mai răsărit decât ceilalţi colegi. Înalt, bine făcut, era şeful grupei, iar la colhoz grupa noastră l-a ales brigadier. Eu eram venită de la casa de copii şi trebuia să muncesc, pentru că altă sursă de venit nu aveam. Evident, mă gândeam mai mult la norma pe care o aveam de îndeplinit, nu la aventuri. Îmi pusesem scopul să mă căsătoresc după ce voi împlini 25 de ani… La colhoz, Dorel, avea şi el norme şi aşa s-a întâmplat că rândurile lui de vie erau alături de ale mele. El lucra pe un rând cu actualul deputat Petru Palamarciuc, iar eu – cu Veronica Proca, cumnata lui Grigore Grigoriu. Dorel şi Petru lucrau foarte bine, rândurile lor erau culese îngrijit. Toţi mergeau la amiază să ia masa, dar eu şi Veronica luam pâine de acasă şi o mâncam cu câte un strugure. Dar nu ştiu cum se întâmpla că, deşi ne străduiam să îndeplinim norma şi nu rămâneam în urmă, tot ei erau mai harnici decât noi. I-am urmărit vreo două zile, am văzut că băieţii se duc să ia masa şi ne-a venit o idee cum să spargem norma – căram lăzile de poamă de pe rândul lor pe rândul nostru. Evident, le lăsam şi lor patru-cinci lăzi, ca să nu le dăm de bănuit. Aşa am început să facem normă dublă sau chiar triplă, uneori. Băieţilor nu le ieşea la socoteală şi într-o zi, chipurile, s-au dus să mănânce, dar s-au aşezat la pândă şi ne-au prins. N-a mai ieşit cu scandal, dar acea întâmplare a servit drept motiv să intrăm în vorbă”.

Şi acele lăzi de struguri, bată-le vina, au avut efectul câtorva săgeţi de Cupidon, fără ca protagoniştilor acestei poveşti să le treacă prin cap cât de mult se poate îngroşa gluma. Zina Ţărnă îşi continuă firul poveştii: „Când am revenit la facultate, ne întorceam împreună la căminul studenţesc. Eu nu eram o fire foarte atrăgătoare, ieşită din comun şi nu ştiu ce l-a făcut să mă observe din toate fetele anume pe mine. Nu-mi dau seama ce l-a atras: poate educaţia pe care o primisem la casa de copii... Eram prea sinceră, cu un exagerat simţ al dreptăţii. Nu eram genul celor care, atunci când vorbesc, se orientează după situaţie. Cu timpul, viaţa m-a învăţat să fiu mai precaută.

Dorel a început să mă conducă acasă, m-a invitat la cafenea. Iar fetele din grupă au prins să se întrebe, nedumerite, ce-o fi găsit el la mine. Ele erau frumoase, bine îmbrăcate, purtau cizme de lac, care erau pe atunci în mare vogă, frecventau sălile de dans. Eu eram mai retrasă şi nu mergeam pe la distracţii. Şi colegele mele au început să-l „prelucreze” pe Dorel: „Ce-ţi trebuie ţie fata asta săracă de la casa de copii?”.

„Nu plânge, vom face împreună o familie”

Într-o bună zi (erau încă studenţi în anul întâi, se întâmpla prin luna aprilie), la o lecţie de “Măiestria actorului” la Petru Baracci sau Veniamin Apostol, Dorel Ţărnă a rugat profesorul să-i permită să facă un anunţ. A ieşit în faţă şi a spus că ţine neapărat să facă acest anunţ în prezenţa tuturor colegilor. S-a aşezat în genunchi în faţa Zinei şi i-a cerut mâna. „Ce puteam să-i răspund? Niciodată, până în acel moment, nu vorbisem de căsătorie sau despre o relaţie între noi doi. Şi el a adăugat: „Dacă are cineva întrebări, să mi se adreseze mie”. S-a aşezat la locul lui. Nu am mai auzit nimic din ce se vorbea la lecţia aceea. Eram totalmente absentă. Când am ajuns în Grădina publică „Ştefan cel Mare”, încercam să întreb ceva, dar nu puteam, pentru că plângeam şi cuvintele mi se opreau ca un nod în gât. El mă liniştea: „Vom face împreună o familie, totul va fi bine”.  

Şi, într-adevăr, am făcut o familie temeinică, avem doi băieţi frumoşi, pe Mihai şi Nicu. Mihai are un fecior mare, locuieşte cu familia la Paris. Am o noră extraordinar de frumoasă, o bună gospodină, o fată excepţională, cum şi-ar dori foarte multe soacre, dar şi foarte mulţi bărbaţi şi-ar dori o soţie precum este Cristina. Doruţu, nepotul nostru, este ascultător, cuminte şi talentat: cunoaşte cinci limbi. Şi să vezi coincidenţă: în acest an, Dorel Ţărnă împlineşte 60 de ani, Nicu Ţărnă – 30, iar Doru Ţărnă – 15 ani!”

În ’70 cei doi s-au căsătorit, în ’71 s-a născut Mihai şi familia Ţărnă a fost detaşată după absolvirea facultăţii la Orhei, la Palatul de cultură, unde cei doi soţi au activat vreo trei ani, după care regretatul Veniamin Apostol, care era regizor-şef la Teatrul „Mihai Eminescu”, l-a invitat pe Tudor Ţărnă în calitate de actor şi familia s-a mutat la Chişinău. Şi Zina Ţărnă a avut o ofertă în teatru, dar au convocat o şedinţă de familie la care s-a decis că doi actori într-o căsnicie e prea de tot. „Şi, astfel, am fost crainică la radio timp de 25 de ani, până unul dintre şefii „Teleradio-Moldova” nu a vrut să prelungească contractul meu de muncă din simplul motiv că poziţiile noastre politice nu coincid”, povesteşte Zina.

Întâlnirea cu familia lui Dorel a apropiat-o pentru totdeauna de neamul Ţărneştilor, precum avea să mărturisească mai târziu: „Dorel a avut nişte părinţi extraordinari. Mama Lidia şi tata, ori tunea Timofei, nu mai sunt. Mama lui Dorel a avut o soartă grea şi a crescut fără părinţi. Eu am rămas fără părinţi la vârsta de zece ani şi mama-soacră m-a apropiat foarte repede de ea. Nu a încercat niciodată să mă educe cum îi place şi am găsit imediat limbaj comun. Tot ea m-a ajutat să devin un pic mai diplomată şi l-a crescut pe Mihai cât eram noi studenţi”.

Măturător şi director la Naţional

Curios este faptul că actualul director al Centrului de Artă şi Cultură „Ginta Latină” se poate lăuda cu performanţa că în Teatrul Naţional a trecut toate etapele unui angajat al unei instituţii de cultură. Timofei Ţărnă, tatăl lui Dorel, îi aducea fiului bani. Pe vremuri, 30, 40, 50 de ruble săptămânal era o sumă frumuşică. Dorel cumpăra daruri şi dulciuri pentru Zina, care era zveltă ca o trestie, iar el spera că dulciurile o vor ajuta să pună ceva carne pe ea. Odată însă aleasa inimii lui a refuzat să mai primească aceste atenţii, spunându-i că le va lua doar când va şti că sunt cumpărate pe banii lui. Şi atunci tânărul Tudor Ţărnă s-a angajat în calitate de măturător la Teatrul Naţional. „În cartea lui de muncă veţi găsi că la Naţional, Tudor Ţărnă a fost mai întâi măturător, apoi actor, apoi vicedirector, iar, mai târziu, director”, afirmă Zina Ţărnă.

Ambii fii au mers pe urmele părinţilor, studiind actoria. De muzică s-au „molipsit” pe ospeţe, la familia Todoroiu. Fetele familiei, Nicoleta (interpreta Nicoleta Todoroiu) şi Diana (soţia lui Victor Micuşa, administrator „Micuşa-Stil”) cântau la chitară şi băieţii nu au vrut să fie mai prejos. A început Mihai, iar Nicu i-a călcat pe urme lui badea, ca mai apoi să-l depăşească. Astăzi, când se întâlnesc, cântă până în zori la chitară: fraţii cunosc pe dinafară întreg repertoriul Cenaclului „Flacăra”.
 
Unul la Paris, al doilea la „Gândul Mâţei”

Mihai Ţărnă urmează, într-un fel, parcursul tatălui său. Acum câţiva ani, el a plecat cu o bursă de studii la Academia Privată de Cinema din Paris EICAR. A susţinut masteratul la regie la aceeaşi instituţie, iar cei de la catedră i-au propus să rămână la Academie în calitate de profesor. Vine rar pe acasă, dar se simte legat de familie oriunde se află: „Vreau să-i mulţumesc destinului că anume Tudor Ţărnă, şi nu altcineva, este tatăl meu. Cu anii, noi, copiii, ne dăm seama cât de mult contează părinţii. Regret că vin rar pe acasă, că nu-i sun mai des, dar însuşi faptul că ei EXISTĂ e foarte important. Părinţii sunt ca o rădăcină, ei sunt cei care ţin arborele, iar tatăl meu este puternic şi viguros ca un copac. Tata are capacitatea de a-i înţelege pe semeni, ceea ce contează atât de mult, deoarece oamenii se înţeleg tot mai greu. Nu ştiu de unde vine poezia lui, nu am înţeles niciodată de unde şi cum îi vine gândul, dar el ştie să ajungă la sufletele oamenilor. Pentru mine, tata este ca un Ion Creangă: atât de pământesc şi, în acelaşi timp, nobil. Este simplu, dar ştie să păstreze un fel de distanţă care îi dă un soi de nobleţe”.

Mezinul, Nicu Ţărnă, cunoscutul solist al formaţiei „Gândul Mâţei”, afirmă că între el şi tata conflictul dintre generaţii nu a avut niciodată... sorţi de izbândă. Mai mult chiar, aproape toate textele formaţiei sunt semnate de Tudor Ţărnă: „Cu tata ne împăcăm foarte bine. Uneori, îi pun să asculte muzica şi eu cânt doar „la-la-la-uri”, iar el prinde subiectul. Când vreau să-i spun cum aş vedea eu piesa, cum o simt, el îmi spune: „Lasă, eu ştiu despre ce trebuie să scriu”. Şi textele lui confirmă acest lucru”, spune Nicu.
Liliana Popuşoi