Stratan. Pavel Stratan

Mai cunoaşteţi o femeie care ar fi încurajat cu tot largul minţii apariţia soţului ei într-un pictorial cu două modele şi focoase, şi sexoase, şi deştepte? Aşa a făcut Rodica, soţia lui Pavel Stratan. Fără pic de gelozie. Şi fără umbră de scandal. Pavel are dreptate – de asta Rodica este şi rămîne singura lui mare iubire. Şi pe urmă, în pielea lui Bond Pavel a intrat pe o jumătate de zi de shooting, în rest aparţinînd în întregime familiei sale.

Cît i-am provocat noi confesiunile pe fundalul gustos al unui prînz şi a unei cine, toţi bărbaţii din local s-au apropiat să dea cu el noroc. Între noroace, am aflat de ce nu poate cînta „Visul” la bis. Că lacrimile sale sînt totdeauna adevărate. Că poartă costume de marcă, dar tot el ar fi şi într-o cămaşă de in. Conduce un jeep, dar tot Pavel Stratan ar fi într-o căruţă cu doi cai şi o chitară aruncată-n fîn. Chiar dacă „asară a jisat un jis frumos”, vorbeşte impecabil româna şi are personal grijă de blogul său.  Are cele mai tari clipuri din spaţiul carpato-danubiano-pontic şi este unul din puţinii care mai poate crede în „şi nu-i drept”.

James Bond? Aş vrea să fiu un fel de Bond. Bărbat-bărbat. Îmi plac filmele cu el, ce bărbat n-ar vrea să fie ca el? Şi eu port numai costum. De la Hugo Boss. Avem acelaşi stil.

Ţăranul de la Nişcani sau James Bond, în esenţă, sînt acelaşi. În orice caz, starea sufletului meu de dinaintea clipei care mi-a adus celebritatea nu a suportat nici o schimbare.

Decît material, celebritatea mea nu a schimbat nimic în mine. Un pic m-am închis pe dinăuntru, un pic nu se întîmplă lucrurile cînd eşti privit din toate părţile. Înainte mergeam pe stradă şi priveam într-un punct. Acum, cînd lumea te vede, se uită, vrea să te salute, te cîntăreşte din toate unghiurile, e un pic mai greu. Dar un pic mai frumos. E foarte frumos cînd lumea cere autograf, cînd îmi spune cum a fost cînd m-a descoperit… Mai este o chestie – nici nu am fani care să cadă pe jos, să leşine, sau să sară în sus, să facă isterie, să-şi smulgă părul din cap. Cine se apropie, o face foarte frumos.

Mai bine mă simt cînd mi se spune tatăl Cleopatrei, decît Pavel Stratan.

Lucrez de doi ani la albumul Cleopatrei. Sper să fie mai bun decît primul, cu muuuuuuuuult mai bun!!! Are alt mesaj, diferă stilurile, am făcut şi cîteva piese cu influenţe hip-hop. În cîteva intervin şi eu, la refren. Facem duet.

Emoţiile pe care le am acum sînt mai mult muncă, decît emoţii. Vreau mai multe de la noul album, vreau să iasă cu mult mai bine. Cleo intră în studio, înregistrează şi fuge la joacă, iar eu trebuie să ştiu ce cîntă, ce mesaj are, cum cîntă.

„Roy distribution”, care se ocupă de păpuşile pentru copii, a venit cu propunerea ca o fabrică spaniolă să producă o păpuşă identică cu Cleopatra. Mi-a plăcut ideea, singura mea condiţie fiind ca păpuşa să semene mult cu Cleo, să-i poarte hainele, să fie de calitate şi să aibă cipul “Ghiţă”. Nu mă gîndeam la preţ, ci la calitate, ca să se poată juca cu ea şi cel mai mic copil.

Reacţia Cleopatrei cînd şi-a văzut clona a fost foarte stranie. A zis că nu vrea ca şi păpuşa să crească odată cu ea. I-am zis că păpuşa nu se va schimba niciodată. Şi că va purta hainele în care s-a născut, doar dacă Cleo va dori să i le mai schimbe. În primele trei zile de la lansarea păpuşii Cleopatra în România s-au vîndut cinci mii de bucăţi.

Noi păstrăm numai prima păpuşă. Restul s-au dus la prietenele şi prietenii ei. Foarte mulţi băieţei au venit la lansare. Mă gîndesc că în R. Moldova păpuşa va costa mai puţin decît în România.

Toţi vor să ajungă în Japonia, iar eu, cînd am avut această  şansă, m-am oprit… Am renunţat. Orice alt părinte ar fi procedat la fel, dacă s-ar fi gîndit la copilăria copilului, nu la bani. Dacă acceptam concertul în Japonia, trebuia să acceptăm şi altele, în alte ţări. Asta însemna începutul unei vieţi în avioane. Dacă japonezii ar fi inventat o grădiniţă zburătoare…, poate mă mai gîndeam. Dar am făcut cum mi-a şoptit datoria mea de părinte. M-am ferit de ideea ca Cleopatra de la această vîrstă să zboare cu avioanele. Excepţie fac avioanele care ne duc la mare, în vacanţă.  

S-ar părea că unui copil atît de mic un succes atît de mare i-ar face rău. Dar totul depinde de părinte. Pe undeva, ea ştie că este celebră, şi că este copil, şi că se uită lumea, dar nu exagerează niciodată cu propria valoare sau importanţă.

Eu muncesc foarte mult pentru fericirea mea. A munci înseamnă a face lucrurile foarte serios. A te pregăti de orice se poate întîmpla, a cunoaşte foarte multe, a vedea ziua de mîine, a te pregăti pentru ea. Am ştiut tot timpul că dacă o să muncesc mai mult  la o piesă, ea va fi mai bună, dacă o să citesc mai mult, voi cunoaşte mai mult, dacă o să discut mai mult cu Rodica, soţia mea, o să ne înţelegem mai bine. Nu mi-a fost oarecum de nimic. Am pus muncă în orice şi de aici mi-a venit şi norocul să am noroc.

Rodica e fericită că mă vede pe mine fericit, Cleopatra e fericită că ne vede zîmbind, iar eu sînt fericit şi aşa, şi aşa.

Nu m-am gîndit să am acest succes. Niciodată. Şi mai ales că el va veni prin muzică. Nu-mi imaginam că pot face o piesă pe care să o asculte atîta lume. Nici azi nu mă pot deprinde cu succesul. La concert, nu-mi vine a crede că toată lumea asta a venit pentru mine. Fiecare concert e ca primul.

Eu nu iubesc să cînt în aer liber, îmi plac concertele pentru care se vînd bilete. Nu pentru că aş avea mai mult de pus în buzunar. Nici nu am dus cont unde am cîştigat mai mult – din onorariu sau bilete. Cred că sumele nu diferă prea mult. Dar îmi place că cei care au plătit un bilet, ştiu sigur că au venit să-mi asculte piesele cu plăcere.

 Prima dată am cîntat prima piesă pe care am compus-o cînd am făcut cunoştinţă cu soţia mea. Şi atunci eram într-un cămin. Altfel, nu îmi pierdeam nopţile pe la fete prin cămine. Eram cuminte. Şi acuma-s cuminte. Mie mi se pare că sînt unicul cîntăreţ care după concert merge la hotel. Ca să doarmă. Şi nu pentru că mi-ar fi somn, dar chiar nu-mi place să mă distrez în cluburi de noapte.

Cleopatra va avea un frăţior. Nu ştim cum o să-l  cheme, dar sînt fericit pînă la Dumnezeu. Şi soţia mea tot.

Avem loc în casă şi pentru încă vreo doi copii. De-ar mai fi.

Cînd a auzit vestea, Cleopatra m-a întrebat: Tăticu, dar frăţiorul o să mă asculte?

Orice părinte care ar cînta şi-ar dori ca şi copilul lui să cînte. Dar dacă există vreun cîntăreţ care ar spune lucrul ăsta invers, înseamnă că el degeaba cîntă şi mai înseamnă că nu-i place ce face. Tata a lucrat toată viaţa lui pe tractor şi a vrut să mă vadă tractorist.  Eu am cîntat şi mi-a plăcut şi mi-am dorit ca şi Cleo să cînte. Dacă băiatul o să fie dotat, va cînta cu Cleopatra.

Ce gîndesc eu despre iubire n-aş spune niciodată la altcineva. Fiecare are reţetele lui, valabile numai pentru dînsul. Eu nu cred că dacă aş spune cum iubesc eu, ar ajuta pe cineva.

E foarte greu să spun ce e pentru mine Rodica. Ar trebui să spun tot ce e pe lumea asta. Ea e totul. Între noi doi există o legătură pe care nu o pot explica, un fel de a ne înţelege din priviri, din tăceri... În prima zi am cunoscut-o, a doua zi am mers la mine acasă, iar a treia zi - la ea. Am făcut nunta la Chişinău. Eram student la Arte.

Din 99 sînt student la Arte. Dacă stau aşa de mult la Arte, înseamnă că-mi place. O să fiu un mare actor, dacă învăţ al zecelea an deja.

 Colegii mei de la Arte lucrează de acum prin teatre. Radu Corlăteanu am auzit că e regizor la Cătălin Josan la videoclip, cel cu fetele,  Monica Demonica. Alţii sînt plecaţi peste hotare. Numai eu am rămas în Academie, dintre toţi colegii.   

Fratele meu Nelu e cel mai frate dintre toţi fraţii lumii. Îl respect foarte mult, nu numai că e mai mare decît mine cu 5 ani, dar şi pentru că părerea lui întotdeauna a contat în orice, atît în muzică, cît şi în viaţă.

Cînd merg acasă, mama îmi spune de cîte ori am cîntat la radio, de cîte ori m-au arătat la televizor. Ce scriu ziarele despre mine. Că fata mea a cîntat de atîtea ori, Nelu de atîtea, eu de atîtea. La ce post. Ce-a spus “Antena C” despre mine şi tot aşa. Mama-i foarte fericită. Eu cîteodată aflu ce fac eu de la mama. Aflu uneori mai devreme decît se întîmplă cu mine. Adică, mă sună mama şi-mi spune că o să cînt la Cluj în sala cutare. Eu ştiu doar că o să merg la Cluj, dar ea află din reclamă şi mă informează înaintea agentului meu.

Aş vrea s-o aduc pe mama la Chişinău. Nu ştiu ea dacă ar vrea. Oraşul ar plictisi-o. Ea ar vrea să audă găinile, curcile, să-i latre cîinele în ogradă…

 Şi apoi la cine ne-am duce în sat, dacă ar sta mama cu noi? De fapt, ne-am duce acasă la mine. M-aş duce cu mama acasă la noi.

Eu sînt foarte fericit. Cel mai fericit. Şi mi se pare că soţia mea tot e cea mai fericită femeie din lume şi mi se pare că şi copilul meu tot. Şi dacă eu am mîncat bătaie de la tata toată copilăria, înainte de a se naşte Cleopatra, i-am spus soţiei mele că o să fac tot ce e în puterile mele ca ea să fie cel mai fericit copil din lume.

A face un copil fericit, nu înseamnă să-i dai totul. Înseamnă să-l faci să simtă fiecare clipă, asta-i o muncă foarte mare, de care părinţii mei nu s-au ocupat. Am făcut prostii - bătaie. Copiii mei niciodată nu vor spune o vorbă nelalocul ei…

Tata mă bătea că eram eu rău. Dar nu-mi spunea cum să fac să nu mai fac.

La timpul pe care-l am pentru educaţia Cleopatrei, mă ocup numai de asta. Pe cînd tata, săracul,  nu mai avea vreme să citească cărţi de filozofie, el ştia că avem treabă, că asta trebuie făcut la amiază, iar asta - pînă seara. Eu am tot timpul din lume pentru fata mea. Tata nu s-a ocupat cu lucrurile astea. Dar mie mi se pare că ea tare mare noroc a avut  de bunicul ei.
Dacă tata nu era aşa de dur cu mine, dacă nu mă bătea aşa de tare, eu nu aş fi fost aşa de bun cu Cleopatra.

A fi fericit e o muncă. Nu un dar. Nu înseamnă că te-ai născut fericit şi toată viaţa zîmbeşti. Şi vă spun şi în ce constă fericirea mea. Eu niciodată nu încerc să fac ceva. Eu întotdeauna fac. Eu ori fug şi ajung, ori stau şi aştept. Niciodată nu mă tem că nu o să-mi reuşească. Cu toate că se poate şi aşa. Şi niciodată nu regret ceva ce nu-mi reuşeşte, cu toate că sînt foarte puţine lucruri în viaţă care mie nu-mi reuşesc. Şi odată ce m-aş opri, ar începe să se schimbe toate lucrurile în viaţă. Fiecare mişcare de mînă atrage după sine o nouă mişcare. Pe drumul pe care te-ai pornit, trebuie să mergi.

Dacă şi aş vrea ceva să schimb, nu ştiu… Doar mă tem de un lucru – şi asta n-o să se întîmple – mă tem să nu ajung la un moment în care să-mi dispară gustul de a munci. Cîteodată parcă mă uit că am tot ce e necesar pentru mine. Dar totdeauna îmi fac loc pentru altceva, nou. Şi merg înainte. Pentru că succesul e numai în mersul înainte.

Am fost în Irlanda la un concert. Oamenii care m-au invitat sînt miliardari. Multi-miliardari. Şi în barul lor, în care eu am cântat, fiica lor lucrează chelneriţă. Are 16 ani. Sigur că tatăl ei o să-i lase miliardele, dar ea ştie că trebuie să ştie să muncească, să înveţe cum se cîştigă banul.

Am o maşină mare pentru că îmi plac maşinile mari. Poate o să-mi iau una şi mai mare, dacă o să găsesc.

În maşină ascult muzica de la radio. Şi fredonez ce se cîntă la radio. Dau la oricare post şi mă bucur. Şi Cleopatrei îi place tot ce se cîntă la radio.

Piesa „Visul” e cea mai profundă amintire din copilărie. Îmi dă cele mai mari emoţii. În Irlanda foarte multă lume m-a rugat să cînt „Visul” şi nu am putut. Mi-au dat lacrimile şi aş fi stricat atmosfera frumoasă de acolo.

Dacă tata ar fi în viaţă, alături, cred că s-ar bucura. Şi-ar aminti cuvintele pe care le spunea cînd mă vedea cu chitara în mînă – „Cu chitara departe n-ai s-ajungi”.

Prima chitară nu o mai am. Vreo două mi le-a stricat tata de cap. Dar am o chitară veche. O ţin aşa cum păstrez rochia cu buline a Cleopatrei, geamantanul, prima păpuşă…

Dacă aş face afaceri, aş face multe locuri de joacă pentru copii. Asta nu ne ajunge. Şi acelea care sînt, sînt din fier rece. Aşa că, pînă atunci, merg prin parcuri, la Mc Donald’s, oriunde unde există un minuscul loc de joacă…

Lumea zice că sînt milionar. E adevărat, am un milion de lei vechi româneşti. Dacă serios, niciodată n-o să am mai mulţi bani decît merit. Nici nu vreau să am, nici nu aş avea gust pentru ei, nici miros: banii mulţi pentru mine sînt banii mai
mulţi decît eu merit. Nu am şi n-o să am niciodată mai mult decît aş merita.

Aş fi putut avea milioane, dar nu e normal să o fi exploatat pe Cleo. Un concert pe an consider că e de ajuns pentru ea ca să-şi promoveze un album. Lumea spune: eu în locul tău m-aş duce, aş da concerte, …dar eu nu cred. Nu cred. Trebuie să ai un copil ca şi Cleopatra şi un suflet ca al meu, ca să mă înţelegi.

Filozofia mea e făcută din lucruri foarte simple. Vă spun doar ultima strofă din piesa Cleopatrei „Dăruieşte”.

Trăim vremelnic prin ceea ce din jur primim
Dar vom trăi veşnic doar prin ceea ce dăruim
Şi-ar trebui să ne grăbim, căci viaţa-i cu-mprumut
Cu cît mai mult puţin rămîne, cu-atît puţin e tot mai mult.  

 Text: Rodica Ciorănică  Foto: www.fotoroom.md  
Text: Rodica Ciorănică  Foto: www.fotoroom.md