Rodica Verbeniuc. Parfum de femeie

Rodica Verbeniuc şefa secţiei Comunicări Corporative “Moldcell”

Femei ca ea nu sunt puţine. Doar că ele nu ies cu ostentaţie în evidenţă. Se află mai întotdeauna pe planul secund, deşi munca lor este de primă importanţă. De ele depinde imaginea sau pulsul  companiilor cărora se dăruiesc, uneori ştirbind din timpul şi emoţiile pe care le pot primi în familie. De regulă, reuşesc peste tot. Pentru că sunt inteligente, ştiu să-şi planifice timpul, iar cei de acasă le acordă tot sprijinul.

Cum este o zi din viaţa unei femei ca tine, cu atâtea griji formale şi neformale?

De regulă, ştiu când încep ziua de muncă, nu şi când se va sfârşi. Scurt pe doi, vorbesc mult la telefon, răspund la zeci de mailuri, petrec timpul în şedinţe şi întâlniri, redactez texte, interviuri, implementez tot felul de programe de comunicare pentru a promova activitatea altor departamente şi realizez proiecte socio-culturale, dragi inimii mele. Unii mă percep drept “faţa companiei sau fata de la televizor”, alţii - mâna dreaptă a directorului general pe întrebări legate de parteneriate, jurnaliştii – o persoană exigentă şi meticuloasă, iar copiii – un fel de Moş Crăciun...

Cum reuşeşti să fii şi la “Moldcell”, şi la evenimente mondene, şi alături de fiica ta, Andreea-Paula?

Încerc să le îmbin, evaluând de fiecare dată priorităţile. Tehnologiile de astăzi ne ajută să ne facem munca, fără să fim legaţi de birou. Telefonul mobil şi laptopul nu cunosc noţiuni de tipul program de lucru sau week–end. Multe întrebări le rezolv la telefon, având-o pe Andreiuţa în vizor... În ceea ce priveşte evenimentele mondene - merg selectiv, şi-apoi, nu neapărat eu trebuie să închid uşa după ultimul oaspete....

Iniţial, când coordonam munca secţiei de comunicare de una singură, mi-a fost, într-adevăr, dificil. Oricine din noi are limite... Actualmente, am două colege care mă susţin foarte mult. Nu pot să nu aduc un mare mulţumesc părinţilor, care îmi acordă un sprijin inestimabil în ceea ce-o priveşte pe Andreea-Paula. Socrul meu este un bunic inegalabil, gata oricând şi oricât să stea cu nepoţica, atunci când părinţii ei au de rezolvat peste program tot felul de întrebări.

Ce zice soţul tău despre proiectele tale care, potrivit firii ce-o ai, nu se vor termina niciodată?

S-a consolat, la un moment dat. După primele săptămâni de lucru în companie, când veneam,  diplomatic vorbind – târzior, iar mai metaforic – odată cu cântatul cucoşilor, m-a întrebat cu cine vreau să mă mărit: cu el sau cu ...compania. Am înţeles aluzia şi am acceptat îndată propunerea, simţind că înţelegerea lui are limite. Uite-aşa, glumesc eu, dacă nu eram la „Moldcell” pe-atunci, nu se ştie dacă mă mai măritam. Adevărul e că soţul meu m-a cunoscut în serviciu, fiind în centrul atenţei, activă şi ocupată. El, de asemenea, este o persoană foarte ocupată şi-apoi eu consider că fiecare om trebuie să aibă un spaţiu “de oxigen” propriu doar lui, în care nimeni nu trebuie să pătrundă, altfel se consumă oxigenul şi persoana se poate sufoca....Observaţiile soţului sunt legate mai degrabă de faptul că iau totul prea aproape de inimă şi că mă implic prea tare...

Este o diferenţă între imaginea ta publică şi cea de mamă, soţie, fiică?

Ca şi mamă, sunt mai tolerantă şi indulgentă. Îmi ies de pe fix doar atunci când mi-i fetiţa bolnavă. În educaţie urmăresc să-i cultiv respectul pentru adevăratele valori şi mi-aş dori să-i devin cea mai bună prietenă, atunci când va mai creşte. Ca şi soţie – sunt în primul rând femeie, cu un set divers de “drăcuşori”, cicălitoare şi exigentă, pentru că am mari cerinţe şi faţă de mine, prea “planificată”, emotivă şi sensibilă, altruistă şi răbdătoare, îmi place confortul şi armonia în tot. Ca fiică – respectuoasă, protectoare. Am conştientizat şi apreciat “jertfa” mamei, atunci când am devenit mamă la rândul meu, dar paradoxal, tot de atunci îi acord mult mai puţin timp şi atenţie. Permiteţi-mi să-i fac o declaraţie de dragoste prin intermediul revistei Dvs. şi să-i închin toate poeziile, consacrate mamei, ale maestrului nostru, poetul Grigore Vieru.

Plus la toate, în acest an ai mai făcut o ascensiune: eşti preşedintele Consiliului de Coordonatori al reţelei Pactului Global din Moldova. Ce implică această numire şi de ce ai decis că trebuie să găseşti timp şi pentru ea?

Este mai degrabă o iniţiativă în ascensiune, iar eu am fost aleasă de către consiliul reţelei drept preşedinte, pentru anul 2008, mai degrabă pentru că îmi pasă. Cred cu căldură în valorile promovate şi veneam de fiece dată cu diverse propuneri... Ce înseamnă acest Pact Global? Este cea mai largă iniţiativă globală de responsabilitate corporativă, lansată pe 26 iulie, 2000, de către secretarul general al Naţiunilor Unite. Actualmente, enumeră peste 5000 de participanţi, din peste 120 ţări ale lumii, făcând parte din 70 de reţele locale. Reţeaua din Moldova şi-a anunţat aderenţa la finele lui 2006, în prezent incluzând 29 de companii membre. Prin semnarea PG, companiile îşi exprimă dezideratul de a respecta, promova şi îmbunătăţi bunele practici, formulate sub forma a 10 principii, clasate pe patru domenii: Drepturile Omului, Standardele de muncă, Protecţia mediului ambiant şi Lupta cu corupţia. Cu alte cuvinte, companiile-membre vor urmări să desfăşoare o activitate corectă, respectând valorile declarate global, ce va duce în timp la crearea unui mediu de viaţă şi afaceri mai sănătos, democratic şi durabil financiar. Orice companie, instituţie, asociaţie sau ONG poate deveni membru. Principiul este simplu – intră cine doreşte şi rămâne cine poate, deoarece criteriul de evaluare a performanţelor îl constituie raportul anual pe care membrii trebuie să-l prezinte oficiului Naţiunilor Unite. Activitatea reţelei locale este coordonată de către oficiul UNDP din Moldova.

În Pactul Global, ai alături oameni de succes care îşi administrează sclipitor propriile afaceri sau au grijă de companii importante de stat.  Ce vă uneşte?

Ne uneşte aceeaşi pornire de a îmbunătăţi societatea în care trăim şi activăm, începând cu propriul exemplu. Nu pot fi ignorate nici avantajele pe care le obţin membrii. Odată cu globalizarea se urmăreşte tendinţa businessului modern de a încorpora şi promova responsabilitatea social corporativă (RSC). Pentru ca acţiunile să fie cotate la bursele de valori, pentru ca o companie să se bucure de notorietate, bună reputaţie, apreciere din partea acţionarilor, angajaţilor, clienţilor – indicatorii financiari nu sunt suficienţi. Faptul că la ora actuală reţeaua locală enumeră 29 companii vorbeşte că, cel puţin business-ul din Moldova este gata să se ralieze cu tendinţele moderne, să accepte şi promoveze standardele europene.

Care sunt lucrurile pe care le puteţi schimba în business, mentalităţi şi, în general, ce aţi vrea să modificaţi în portretul actual al societăţii moldoveneşti?

Vorbind concret, reţeaua are stabilit un plan de activităţi pentru anul în curs. Unele dintre ele sunt îndreptate pentru promovarea reţelei PG şi a conceptelor legate de aceasta, altele constituie iniţiative publice cu caracter social, iniţiative legislative, de creare a unui cadru legal pentru “mesajul social“ şi, respectiv, amendarea legislaţiei cu privire la publicitate ş.a. Dacă e să mă refer la schimbarea de mentalităţi, atunci cred că a venit timpul să înţelegem – atât fiecare companie, cât şi fiecare cetăţean în parte – scopul nu scuză mijloacele... Resursele naturale nu sunt nelimitate, resursele umane trebuiesc respectate şi valorificate, copiii trebuiesc protejaţi şi educaţi armonios, iar corupţia este unul dintre obstacolele cele mai mari în drumul spre o societate cultă, civilizată şi prosperă. Dacă am reuşi să promovăm bunele practici ale Pactului Global, cu siguranţă vom deveni o ţară cu respect pentru libertăţile democratice, atractivă pentru investitori, apreciată şi iubită de cetăţenii noştri.

Ce motivaţii ai să renunţi la timpul tău în favoarea unor interese publice?

Speranţa că ceea ce facem contează mult pentru cineva, că va aduce valoare, va fi un pas spre o schimbare în bine, va dărui cuiva emoţii pozitive şi va aduce oamenilor încrederea că minunile pot fi create de noi înşine.  

Şi, la final, spune-mi, te rog, chiar crezi că o femeie, mai ales una foarte tânără ca tine, poate reuşi orice? Sau poate altfel, până unde poate ajunge o femeie?

Cuvântul „foarte” ar trebui omis. Am intrat în categoria seducătoarei vârste de mijloc. Nimeni nu poate şti din start unde poate ajunge o femeie. Nici chiar ea însăşi. Întregul nostru drum prin viaţă este o înfruntare de limite, căutare de compromisuri şi îmblânzire de provocări. Cu siguranţă, Femeia posedă o calitate unică – capacitatea de a se dărui. Important este să aibă pentru cine. Atâta timp cât iubeşte, crede şi vrea - poate realiza orice şi ajunge oriunde.
 
Câţi bărbaţi au încredere în tine?

Iertată-mi fie lipsa de modestie – cred că toţi care mă cunosc un pic mai mult.  

Text: Rodica Ciorănică. Foto: Roman Rîbaliov