Negru pe alb cu Nicolae Ciornîi

„Îmi ies din minţi”, răspunde Nicolae Ciornîi la „cummerge”-le meu. Între timp, fetele de la Fotoroom.md instalează luminile. „Politica noastră este monopolizată de anumiţi inşi care, pur şi simplu, nu mai permit nimănui accesul”. „Da, aprob eu. Ori la ei în partid, cu ei, ori aşa cum e acum în politică, fără dumneavoastră”. „Cam aşa e. Dar eu oricum voi rupe această plasă de păianjen”.  

Nicolae Ciornîi este intrusul care mai caută uşa prin care ar intra elegant în politica de la noi. Nu are treabă cu nimeni de pe aici, îşi caută de drumul său, de mesajul său, de visul său, dacă vreţi. Iar visul, cum să vă spun, în cazul lui Ciornîi este şi mare, şi romantic, dar şi de un infantilism iertabil, din cauza sincerităţii sale. Pare aproape imposibil, acest vis  – să-i vadă pe moldoveni fericiţi. Pe toţi. Fără excepţie.

Ultima oară, ne-am întîlnit în ajun de 2010, în biroul său de la „Zimbru”. Nicolae Ciornîi părea mult mai entuziasmat atunci. Se pare că sînt prima ziaristă care a aflat din prima sursă că Ciornîi ar vrea să intre în politică. Îmi amintesc, nici nu-mi servisem ceaiul pînă la capăt, cînd veni Dumitru Braghiş. Intră ca Elvis: bine dispus, uşor emoţionat. Fusese uimit să mă vadă acolo. Eu, însă, în cap, făcui imediat legătura - Braghiş vrea să vîndă partidul. Oare ce să vîndă din el, că în ajun mai plecase o echipă din PSD la Dumitru Diacov, se pare… Erau doar gîndurile mele. Precizez - Braghiş nu a vîndut nimic şi Ciornîi nu a cumpărat nimic. Au fost doar discuţii, intenţii.

Acum, în ianuarie, cînd ne revedem pentru acest interviu, sper să obţin mai multe declaraţii, în exclusivitate pentru „VIP magazin”. Deşi e odihnit, Nicolae Ciornîi pare impacientat. Are privirile alarmate. Aşa arată un om nelămurit pînă la capăt…

Nou în politică

Proiectul dvs. politic e al Moscovei? A trecut mai mult de o lună de cînd aţi declarat public că vă lansaţi în politică, iar prin culise se vorbeşte că aţi creat mari confuzii în rîndul celor ieşiţi din PCRM. Ei contau pe sprijin de la Moscova şi au înţeles că le-aţi fi trecut drumul, ca o pisică neagră...
Exclus. Nu sînt angajat de nimeni, dar nici nu m-am determinat definitiv cum anume să intru în politică. Nu am nicio obligaţiune faţă de nimeni. Ştiu, însă, că poltica nu este un lucru foarte simplu. Nu mă sperie, dar, cu părere de rău sau de bine, în politică trebuie să pompezi foarte mulţi bani. În consecinţă, atunci cînd vii la putere, în loc să faci politică şi să creezi ceva pentru oameni, eşti forţat să te gîndeşti cum să-ţi scoţi banii. Acest lucru este anormal. 

V-aţi consultat cu politicienii activi de la noi? V-au spus cît costă să faci un partid de la zero?
Se vehiculează diferite sume – de la 30 de milioane euro pînă la jumătate de milion, tot de euro.

Ce poţi face cu 30 de milioane în politică? Un partid puternic, locuri în parlament, postul de preşedinte?
Nu-mi propun să ajung preşedinte sau premier. Am alte intenţii. Am realizat ceva în viaţă şi cred că mai pot reuşi ceva. Mi-ar plăcea ca oameni ca mine, care au reuşit cîte ceva pentru sine, să-şi cumuleze eforturile şi să investească în edificarea acestei ţări. Trebuie să-i dăm omului libertatea să facă ceea ce poate. Deloc întîmplător m-am gîndit că noul partid, dacă ajung să-l fondez, se va numi Partidul Muncii şi Dreptăţii. Într-o astfel de formaţiune, şi persoana fizică, şi cea juridică ar reuşi să dezvolte ceva prin muncă.

Aţi spus „dacă”. Să însemne această ezitare că nu v-aţi clarificat deocamdată cu această problemă?
Cu siguranţă, voi intra în politică. Dar nu pot să dorm, zile şi nopţi mă gândesc dacă face să creez un partid nou sau poate că ar trebui să mă asociez la o echipă prezentă deja pe arena politică. O echipă pe care o respect şi căreia prezenţa mea i-ar aduce un plus de imagine.

Unde v-aţi regăsi? Cine ar putea deveni posibilii dvs. parteneri? Vă vedeţi alături de Dumitru Braghiş sau de Vladimir Ţurcan?
Sincer vorbind, nu mă prea văd compatibil cu cineva dintre actualii politicieni. Poate aş opta pentru Marian Lupu, poate că pentru Dumitru Braghiş. De pe centru-dreapta îl respect pe Vlad Filat. Şi nu pentru că e prim-ministru. Îl cunosc de foarte mult timp. Este un om şi un politician realist. Sînt uimit de performanţa atinsă de el în 2009.

Ce părere aveţi despre introducerea sintagmei „limba română” în Constituţia Republicii Moldova?
Constituţia a fost adoptată acum 19 ani. Eu sînt moldovean, trăiesc în Moldova, vorbesc limba moldovenească, care-i identică cu cea română. Optez pentru articolele adoptate deja în Constituţie. Cred că de aceeaşi opinie sînt nu doar ruşii, ucrainenii, găgăuzii, bulgarii, dar şi mulţi moldoveni. Nu cred că e cel mai potrivit moment pentru asemenea chestiuni sensibile. La noi, adevărata problemă e că omul nu are ce mînca, nu are unde trăi şi, deseori, nu are un loc de muncă. Celelalte situaţii se rezolvă de la sine. Poporul, nu politicienii, le vor soluţiona. 

Ce personalităţi sînt astăzi alături de dvs. ?
Alături de mine sînt foarte mulţi oameni, iar mulţi mă mai caută, după ce mi-am anunţat intenţiile de a intra în politică.

Preşedintele Snegur se regăseşte pe lista dvs.?    
Nu l-am abordat cu o astfel de propunere. La aniversarea recentă a dumnealui, nu am vorbit despre politică.

Dar Constantin Tampiza, care vă este prieten şi coleg de mai mulţi ani?
Nici dînsul nu se va regăsi în echipa mea. Pe Tampiza nu-l interesează politica. El este alături de mine, mă susţine foarte mult, dar nu cred că va intra în partid. Vă asigur, el are cu ce se ocupa. Dacă voi fonda un partid, va fi unul cu oameni tineri, oameni noi, dar şi cu o anumită experienţă.   

Nu pot să cred că veţi renunţa la afaceri în favoarea politicii.
Nici nu am de gînd să renunţ. Politica şi afacerile vor convieţui.

Spunea cineva cum, la o întîlnire cu electoratul, preşedintele Snegur le spunea oamenilor că e tare greu în politică. La care, Nicolae Sulac, regretatul, a zis-o foarte plastic: „Ei, şi nu înţeleg, dle preşedinte, şi ti traji neata aşa la greu? Vino încoaşi, la noi, că-i mai uşor...” De ce vă atrage politica?
Vreau să protejăm oamenii şi să le oferim un alt nivel de viaţă. E imposibil să facem afaceri profitabile, atît timp cît oamenii sînt săraci. Lucrurile se pot schimba prin atragerea investitorilor şi prin crearea unui climat investiţional sigur. Acum birocraţia este la cel mai înalt nivel. Avem numeroase organe de control, care îţi cer o sumedenie de acte, de licenţe etc. Cine ar dori să facă afaceri la noi atîta timp cît există aceste impedimente birocratice?

Am simţit acest lucru pe pielea mea, în pofida faptului că am putut intra la orice funcţionar, de orice nivel. Inclusiv la Voronin. Nimic nu m-a ajutat să pot crea mai multe locuri de muncă şi să aduc impozite la stat.

I-aţi povestit despre proiectele dumneavoastră şi nu v-a permis?
Nu ştiu de ce, poate din invidie sau poate că aşa-i firea moldoveanului.Am avut un proiect cu un teren agricol pe care să construim mai multe fabrici, în imediată apropiere de Chişinău. Ar fi însemnat locuri de muncă, dar şi colaborări cu ţăranii din zonă. Ţăranii ar fi avut unde să-şi ducă produsele şi ar fi putut primi imediat bani pentru asta. Nu mi-au permis.

Am vrut să privatizez hotelul „Naţional” şi am discutat subiectul la cel mai înalt nivel. Ideea mea a fost acceptată, am participat la tender şi l-am cîştigat. Mă gîndeam să-l reconstruiesc şi să-l modernizez pînă la nivelul de patru stele.

Concomitent, în vreo sută de sate, urma să deschidem cîte un restaurant şi un mic hotel. Turiştii care ar fi venit la „Naţional”, ar fi avut unde pleca după asta, pentru a vedea şi alte locuri din Moldova. Acel proiect le-ar fi oferit şi ţăranilor locuri de muncă, dar ar fi adus şi bani la buget. Am fi dezvoltat turismul rural. Pînă la urmă, mi-au refuzat. Sînt sigur că chiar puteam realiza acest proiect. Îl vedeam cu ochii deschişi.

Se fac sau nu bani în politică?
Politica cere investiţii mari. Oamenii cheltuiesc bani enormi pentru proiecte politice, apoi se gîndesc cum să-i recupereze. Aşa se naşte corupţia.

Vladimir Voronin a tratat cu ironie ideea dvs. de a veni în politică. Ce nu aţi împărţit cu el?
De prin 2002, fiind deja preşedinte, nu a vorbit cu mine vreo trei ani. I-o fi spus cineva ceva… Pe urmă, am avut nişte întrevederi. De serviciu. Cu vreo trei luni înainte de 7 aprilie, i-am spus că aş vrea să revin acasă, intenţionînd să mă ocup de politică. Dar, cu siguranţă, nu în partidul său. Mi-a zis că vom mai reveni la acest subiect. A fost, însă, ultima discuţie.

Acum cîţiva ani, poliţia vă asediase casa. De ce?
În timpul alegerilor din 2005 mi-au asediat casa sub pretextul că acolo s-ar găsi două femei din Rusia, care practică nişte activităţi antistatale. Au vrut să-mi percheziţioneze casa, pe cînd eram plecat în Europa, în interes de serviciu. Le-am interzis, l-am sunat şi pe Tarlev, iar peste o zi şi-au cerut scuze şi au spus că au încurcat adresa. Ridicol, nu?

Dar la afaceri, nu au atentat?
Nu. Din fericire.

Cînd am intrat în casa dumneavoastră, am văzut pe peretele din hol o fotografie – familia Ciornîi, cu copii şi nepoţi, alături de familia Voronin. Pare un portret a două familii foarte apropiate.
Nu, poza este de la deschiderea stadionului „Zimbru”. Este şi familia Tarlev acolo, poate nu aţi observat-o. Nu ne-am întîlnit niciodată în altă parte cu familiile.

Cluburile de fotbal sînt un hobby al miliardarilor?
Da, e un hobby, mai ales în ţările din CSI.

Vladimir Voronin a ironizat şi pe seama ratingului Clubului Zimbru în Europa... De altfel, nu prea e de lăudat.
Trăim într-o ţară săracă. Am cumpărat Clubul Zimbru şi am făcut din el un centru pentru copii şi tineri, astfel încît aceştia să aibă o ocupaţie. Mi-am dorit şi încă îmi doresc să ocup locuri de frunte în Europa, dar la fel pot ironiza şi eu pe seama ex-preşedintelui Voronin – după opt ani de guvernare comunistă, nici Moldova nu este pe primul loc în Europa după nivelul de trai.  

Cu cine aţi votat în alegerile parlamentare?
Cu o formaţiune de centru-dreapta.

Ce părere aveţi despre Guvernul Filat?
Pot să mă pronunţ doar despre Filat. Cred că e foarte bine ceea ce face el în economie pentru a scoate ţara din impas. Sînt nişte paşi concreţi. Cred, însă, că ar trebui să se ocupe mai puţin de declaraţii legate de istorie, limbă, de subtitrarea filmelor în cinematografe. În rest, are tot respectul meu.

Ce prognoză aveţi pentru viitorul apropiat al PD, PLDM, PL, AMN şi PCRM ?
Pe dreapta, electoratul va fi împărţit de 2-3 partide. Pe stînga, foarte multe partide vor să smulgă alegători de la PCRM. Formula ideală ar fi ca formaţiunile cu doctrine similare, de pe dreapta şi de pe stînga, să se unească, astfel încît să rămînă doar cîte două partide puternice.

Dacă aţi fi premier, pe cine aţi numi în posturile-cheie din Guvern?
Oameni ca Gheorghe Efros, Ion Casian, Andrei Stratan. Doar profesionişti.

Ce aţi făcut la 7 aprilie?
Cu nişte prieteni, eram în România, la Olăneşti, făceam un tratament. Cînd am văzut la televizor ce se întîmplă, am abandonat cura şi, pe 7 seara, eram aici.

Ce aţi simţit?
Am avut nişte emoţii foarte neplăcute. Aici am afaceri, aici sînt copiii şi nepoţii, prietenii, rudele, sora şi fratele meu... Am simţit că trebuie să fiu lîngă ei. Eram gata să ies în piaţă, să strig: „Oameni buni, ce faceţi?”. Eram gata să ies, dacă ar fi continuat...

Afaceri de milioane

Ce fel de afaceri aveţi în Europa?
Am afaceri active în România, în domeniul petrolier şi în agricultură, am investit mult în sfera imobiliară. În Moldova, la fel. Şi în Ucraina - puţin.

Despre dvs. se spune că aţi fi unul dintre puţinii oameni de afaceri cu bani lichizi. E adevărat?
Dacă e să vorbim cinstit, am citit şi eu că aş avea 300-500 milioane euro. Eu nu spun că-s sărac, sînt bogat, dar toţi banii mei sînt investiţi. Ei lucrează. Astăzi nu pot să spun nici măcar că întreprinderea cutare costă atît sau atît. Pentru că nimeni nu cumpără, nu există cerere pe piaţă.

Dacă-i aşa, de unde luaţi cîteva milioane pentru a investi în politică? Vindeţi ceva?
E posibil. Eu nu am azi bani, să mă duc undeva, să bag mîna şi să-i scot. Deci, nu e corect să se vehiculeze cu cifre. Stadionul „Zimbru”, de exemplu, costă bani. Dar nu-s bani gheaţă. Avem aici un teren de fotbal, un hotel, un sediu administrativ. Cît costă acestea, nu pot să spun.

Dacă ar trebui să vindeţi mîine?
Nimeni nu ar cumpăra.

De fapt, întrebam dacă aţi fi gata să renunţaţi la ceva?
Desigur! Aş fi gata, dar nu la această întreprindere, la acest centru. Am terenuri, pămînt arabil, dar nu pot să spun cît costă un ha de pămînt. Cu cît pot să-l vînd? Piaţa dictează. Banii îi vezi atunci cînd poţi să negociezi, să vinzi. În România am întreprindere şi terenuri, o fabrică mică de vin, aici – una mai mare, tot de vin. La Soroca, avem pămînt şi o întreprindere prelucrătoare de seminţe. Nu insistaţi, nu pot să spun cît costă acestea.

Care afacere vă este mai aproape de suflet?
Cel mai aproape de suflet îmi sînt întreprinderile petroliere.

Cum a început mariajul dumneavoastră cu „Lukoil”?
Am plecat în Siberia de Vest, la Cercul Polar, 25 de ani în urmă. Pur şi simplu, am vrut să plec undeva. Acolo am lucrat în construcţii, pentru infrastructură. Am făcut şi alte lucruri necesare pentru extragerea gazelor şi ţiţeiului. În mai puţin de un an, am devenit şef al unei companii de construcţii foarte mari, aflată în subordinea Moscovei. Am lucrat în această funcţie vreo 7 ani, construind pentru întreprinderea petrolieră a lui Vagit Alekperov, actualul preşedinte al companiei „Lukoil”. După ce s-a destrămat Uniunea Sovietică, m-am întors în Moldova, iar Alekperov, a venit încoace pentru a deschide o filială a acestei companii. Atunci ne-am reîntîlnit. Mircea Snegur, care era preşedinte, m-a chemat şi mi-a zis: „Iată aşa şi aşa, ce facem?”. Eu am răspuns că singura ieşire din impasul în care ne aflam, era să obţinem resurse energetice. Aşa au început să investească bani în Moldova. M-a invitat pe mine, în 1995, cînd a fost fondat „Lukoil Moldova”. Atunci aveam obligaţiuni în altă parte, din care cauză am luat decizia abia peste vreo trei ani. În 1998, am devenit director „Lukoil Moldova” şi am salvat întreprinderea dintr-o situaţie foarte complicată. După aceea, mi s-a spus că situaţia e dificilă în România. Am plecat încolo, dar Moldova a rămas oricum în diviziunea mea. A urmat Serbia, Ungaria. Apoi în Ucraina era dificil şi am acceptat să merg încolo. Apoi mi s-a propus să trec la Moscova, în funcţie de vicepreşedinte pe dezvoltarea businessului din afara Rusiei – Ţările Baltice, Finlanda, Cehia, Slovacia, Polonia, Turcia - 26 de ţări. Şi SUA.

Sînteţi şi acţionar „Lukoil”?
Da.

Cîte procente din numărul de acţiuni deţineţi în companie?
Nu pot să zic.. Am 0,000.... Dar e suficient. Acţiunile sînt foarte scumpe. Valoarea unei acţiuni se schimbă în fiecare zi. Astăzi o acţiune valorează vreo 56 dolari.

Cîţi oameni lucrează acum în companiile dvs.?
Vreo 5 mii. Au salarii bune şi concedii bine plătite. Copiii lor se odihnesc vara în tabere. E prima întrebare pe care o pun atunci cînd vin într-o întreprindere de-a mea: „Ce salariu ai, cum trăieşti? Ai casă, ai copii, ai familie?”. La „Lukoil” făceam la fel. În niciun caz, managerul nu ar trebui să-şi crească salariul din contul omului care lucrează la întreprindere. El trebuie să aibă un salariu decent, ca să nu fie nevoit să fure. Dacă este chinuit de lipsuri, nu va pune suflet în ceea ce face. Este ştiut, ca să pună suflet, trebuie să fie mulţumit de remunerare.

Aţi lucrat la „Lukoil Rusia”. Dacă veniţi în politică, veţi fi mai aproape de Rusia sau de România?
Neutralitatea e cea mai bună. Aproape de toţi. Şi de România, şi de Rusia, şi de America, şi de Europa, şi de Ucraina.

E posibil aşa ceva?
Sigur că e posibil, de ce nu? Nu susţin nici integrarea în NATO, nici dependenţa de Rusia. Neutralitatea este statutul cel mai bun.

Cîţi milionari în euro credeţi că sînt la noi?
Sînt, dar nu ştiu cîţi. Personal, cred că îi cunosc pe vreo zece.

De unde credeţi că s-au luat atîtea case sclipitoare în jurul Chişinăului? Cine sînt proprietarii? O parte sînt cei care au afaceri şi îi cunoaştem, dar ceilalţi?
Oamenii corupţi, funcţionarii care îşi ascund proprietăţile sub numele mamei, mătuşii, nănaşilor.

Care sînt cele mai profitabile afaceri pe timp de criză?
Cele din producere, deşi nu pot să spun concret care anume. Cel care produce, va rezista. Dar e vorba de produse pentru care există cerere – şi în rîndul cumpărătorilor autohtoni, şi în afară.

Ce soluţii anticriză aveţi? Cum va evolua situaţia în 2010?
Va fi un an greu, dar, spre sfîrşitul anului, criza se va îmblînzi. Deocamdată, nu am ajuns încă în cel mai adînc punct al ei. În Moldova sînt puţine investiţii, iar lumea se teme de credite.

„Nu pot fi fericit de unul singur”

Care e principala trăsătură a caracterului dvs.?
Interesant... Vreau ca cei din jurul meu, care lucrează cu mine, să trăiască mai bine, să aibă o viaţă îndestulată. Mă doare inima pentru ei şi mă las uşor impresionat de tot ce văd. Cînd e bine la alţii, mă bucur şi mă simt şi eu bine, dar cînd e greu, îmi este greu şi mie. Am şi un neajuns – am prea multă încredere în oameni. Am înţeles că altfel nu pot, că nu mă pot schimba.

Ce apreciaţi la prieteni?
Cinstea. Urăsc trădarea, incorectitudinea şi lipsa de punctualitate. Dacă ai promis – fă. Dacă nu poţi, nu afirma contrariul. La prieteni, apreciez să poţi fi alături de ei oriunde, fără a te teme că te vor trăda. Dacă nu am încredere într-un om, pot comunica cu el, pot fi în relaţii diplomatice. Între timp mă gîndesc ce pot face cu el mai departe. Pot să lucrez cu el, să încerc să-l conving de anumite lucruri, pot să-i ofer posibilitatea să se regăsească pe sine, să fie alături de mine, dar dacă m-am convins că nu pot schimba nimic, acest om nu mai există pentru mine.

Care sînt amintirile din copilărie pe care le purtaţi cu dvs. peste tot?
Am muncit de cînd mă ţin minte. Poate de la 6, 7 sau 8 ani. Acasă aveam tot timpul de lucru. Am fost cinci copii în familie şi tot timpul am muncit. Ţin minte, nu mă obliga nimeni, nici părinţii, nici fraţii mai mari. Ştiam singur ce trebuie să fac, fără discuţii. Sigur, asta vine de la părinţi, de la fraţi, de la neamuri. Orice făceam, mama îmi spunea: „Coliţă, ai cîştigat o rublă, împartă-te cu surioara, ai prieteni din familii mai sărace, împartă-te cu ei”. Noi nu eram bogaţi, dar erau oameni care trăiau şi mai greu. Şi ea mă învăţa să nu uit de prieteni, surori şi fraţi.

Mai tîrziu, după ce am plecat de acasă, n-o să uit niciodată, cum de oriunde aş fi venit şi oricînd aş fi venit, mama mă aştepta mereu la portiţă. Pe atunci nu erau telefoane, internet, dar ea simţea şi mă aştepta… Ţin minte chiar mirosul de acasă care mă urmăreşte peste ani… Cînd am plecat în lume, aveam aceeaşi măsură la încălţăminte cu tata. El se uita la pantofii mei şi-mi spunea, ţin minte ca astăzi: „Ia 18 ruble, să-ţi cumperi pantofi noi. Aceştia adă-mi-i mie, să-i repar la Dusea-ţiganul”. Aşa şi făcea. Cum pot să uit asta? Nu am avut niciodată o mînă păroasă care să mă împingă din urmă. Prin muncă, am reuşit tot ce am în viaţă. Nu spun că sînt un om talentat şi cultivat atît cît aş vrea să fiu, în toate domeniile. Aş fi vrut, poate, să fiu mai dotat, chiar şi în fotbal, care mi-a plăcut întotdeauna, dar nu am avut posibilitate să-mi dezvolt aceste aptitudini, deoarece am fost nevoit să muncesc, de mic copil.  

Care este culoarea preferată?
Albastru, culoarea cerului.

Aveţi timp pentru lecturi?
Da, citesc mult, în limba rusă. Îmi plac Goethe, Gamzatov, Cehov.

Care este ideea de care vă conduceţi în viaţă?
Ceea ce am zis deja. Nu pot să fiu fericit de unul singur, dacă în jurul meu e atîta lume osîndită, tristă, flămîndă. Vreau ca cei care mă înconjoară să fie fericiţi, să le fie bine.


Text: Rodica Ciorănică
Foto: www.fotoroom.md