![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() | ![]() |
O zi plină de impresii. Sîntem după primul concert al „Fabricii de Staruri 2” şi ne pregătim de filmările pentru copertă. Se pare că dintre noi toţi, Dan Negru e cel mai relaxat. Şi-a făcut bine treaba, a apăsat „delete” la emoţiile de aseară şi savurează o nouă zi. Lily Lozan e după prima sa înregistrare pentru „Agenda Zilei”.
E impresionată de Casa de Staruri şi participanţi. Culoarea albastră o prinde cum nu se poate de bine. Albina e încă la coafor, telefonul îi sună în continuu – prietenii o felicită pentru debut. Hotelul „Nobil” se transformă într-un platou mare de filmare. Punem umărul la instalatul luminilor (cam multe şi grele), căutăm unghiurile potrivite, ne revoltăm de eliminarea lui Ionel Istrati... De undeva, se aude „The Queen” şi Dan încearcă să dea sonorul mai tare. Albina îşi face apariţia într-o rochie colorată cu paiete.
Ei trei, Negru, blonda şi bruneta, fac împreună un portret frumos. Şi o echipă bună. „Şeful” fetelor mai strecoară nişte glumiţe şi ele rîd cu poftă. Fotograful se aude cu „he-he-hei!”. Dan îl descoase dacă nu-l cunoaşte pe Alex Gîlmeanu, un fotograf la modă, cu care lucrează vedetele de la Bucureşti. „VIP magazin” a şi publicat cîteva poze de-ale lui la pictorialul cu Andreea Raicu.
Întreb fetele cum s-au simţit în preajma lui Dan. Fooarte bine, îmi spun ambele. „E un tip grozav! E la fel de vesel în viaţă ca şi în scenă”, mărturiseşte Lily, aflată la prima sa experienţă televizată. „Este profesionistul care simte vibraţia publicului fără ca să o retuşeze sau să o treacă prin prisma scribilor. Nu are nevoie de text pentru a fi impecabil, este într-un permanent dialog cu publicul său şi-l menajează în funcţie de situaţie şi context. Sînt mîndră de faptul că am şansa să lucrez alături de el, chiar dacă întrevederile noastre profesionale sînt mai reduse, ţinînd cont de faptul că el este prezentator în scenă, iar eu – la partea de reality. „Fabrica de Staruri” este cu adevărat o experienţă frumoasă pentru mine. Este primul pas cu adevărat ferm în televiziune. Învăţ din mers, chiar dacă la început îmi este foare greu. Îmi doresc să simt şi eu vibraţia publicului aşa, ca Dan, pentru a înţelege ce însemnă TV în adevăratul sens al cuvîntului”.
Albina confirmă: „Dan e o persoană cu o extraordinară experienţă în TV, a prezentat show-uri alături de vedete precum Mihaela Rădulescu. M-am gîndit mult cum o să fie prima noastră apariţie, dacă vom fi compatibili în scenă, dacă voi avea sau nu emoţii. Cred că am ce „fura” de la Dan. Mi-am dorit foarte mult să ajung să fiu implicată în calitate de prezentatoare într-un show ca „Fabrica de Staruri”. E un vis de-al meu, pe care îl trăiesc acum. Sînt foarte fericită, ştiu că am multe de învăţat şi cred că cel mai bine mă voi simţi la finalul Proiectului, atunci cînd voi realiza ce experienţă am acumulat. Vreau să le mulţumesc celor care au crezut în mine şi mă voi strădui să fiu la nivelul aşteptărilor”.
Dan le dăruieşte fetelor încă un zîmbet şi le spune că s-au descurcat bine cu transmisiunea live şi le-a promis că şi data viitoare, în cazul în care nu merg microfoanele, le ajută cu „bim-aladim”...
Coafură şi machiaj: Salonul Dessange. Ţinută: magazinul „Fashion Avenue”.
Dan: Scervino şi Ice Iceberg. Lily şi Albina: Diane von Furstenberg. Stil: Aurelia Neider.
Fotografii: Roman Canţîr. Locaţie: Nobil Luxury Boutique Hotel

dan e bravo.....dar dau preferinta blondei Albinutei)
Albina si Lily...sunteti de nota 10..Multa bafta tuturor..
Apropo,Gabitza(coprezentatoarea lui Dan)..de ce nu apare prin poze ?? (lol) :D
bravo Dane !
Albinuta super sexy))..liliy tot ...dan super!!!macar avem cu ce ne mindri
dar cum sa ma inregistrez si eu la da sau nu