Cel mai mare găgăuz

Pentru mine, Mihail Formuzal a fost de la început un personaj curios. S-a evidenţiat din cadrul pestriţ al politicii, a convieţuit fără mare scandal cu oponenţii săi, a impus noi standarde de viaţă găgăuzilor. Dar ne-am dorit să-l cunoaştem şi dincolo de ştirile oficiale despre Găgăuzia şi prezenţa sa sobră în cabinetul de miniştri. A cerut timp de gîndire pentru că nu şi-a afişat nicăieri pînă acum familia şi nu a povestit decît despre munca sa. Primim un ok şi punem la punct detaliile întîlnirii noastre. (Text: Rodica Bileţchi)

Găgăuzia ne-a întîmpinat cu ploaie ciobănească, dîndu-ne peste cap toate planurile privind şedinţa foto. Ne gîndeam să-l fotografiem pe dl Formuzal în locurile lui preferate din Găgăuzia, dar să prindem şi nişte peisaje frumoase de prin părţile celea. Aşa cum nu am mai avut ocazia să vedem pînă acum Găgăuzia, ne-am rătăcit de cîteva ori prin Ceadîr-Lunga, în căutarea casei Başcanului. Glumeam cu colegii mei că ar trebui să întrebăm de o Casă Albă a Găgăuziei. În realitate casa guvernatorului s-a adeverit a fi una modestă, dar ospitalieră. Soţii Formuzal ne aşteptau deja cu micul dejun. Stăpînul casei  ne-a propus din capul locului o cafea preparată după o reţetă specială, pe care o cunoaşte doar el. Ne-am simţit onoraţi, deoarece ne-am dat seama că dl Formuzal nu prea are timp de cafele după ce şi-a întrebat soţia unde-i zahărul. Ne întreabă despre ce o să vorbim, iar atunci cînd aude răspunsul, doamna Formuzal ne spune că vom sta trei zile. Abia mai tîrziu înţelegem de ce. Mihail Formuzal este un orator excepţional, dar are şi ce povesti.            

Care sînt principiile ce vă ajută în carieră?

În primul rînd mă ajută foarte mult carierea mea militară. Acolo am învăţat să gîndesc totul foarte bine şi să planific. Cînd am revenit în patrie, am analizat lucrurile timp de două săptămîni şi mi-am pus atunci drept scop să obţin funcţia de primar al oraşului Ceadîr-Lunga, iar apoi pe cea de Başcan al Găgăuziei.

Eu am foarte multe principii pe care nu le încalc. Timp de şapte ani şi jumătate, cît am fost primar de Ceadîr-Lunga, nu am încurcat niciodată afacerile cu sarcinile unui funcţionar de stat. Nici un locuitor al acestui oraş nu mă poate acuza de faptul că în timp ce eram primar mi-am băgat nasul în afacerile cuiva sau am avut procent dintr-un business sau că am lobat vreun om de afaceri. Şi în postura curentă eu mă ghidez de aceleaşi principii.

Nu am nici un business personal, cu atît mai mult, am fost nevoit să-mi rog soţia să-şi închidă afacerea (un magazin de materiale de construcţii) pentru ca nimeni să nu poată să mă influenţeze prin intermediul ei şi să exercite presiuni asupra mea. Atunci cînd ocupam funcţia de viceprimar al oraşului Ceadîr-Lunga, soţia avea controale în fiecare zi.

Cum vă descurcaţi doar cu un singur salariu?

La fel ca majoritatea cetăţenilor R. Moldova. Ne ajută foarte mult rudele. Noi sîntem şase copii – trei fraţi şi trei surori, dintre care doi sînt cetăţeni ai SUA, doi - ai Federaţiei Ruse. Toţi se descurcă foarte bine. Sîntem o familie care iubeşte să muncească, aşa am fost educaţi de către părinţi. Toţi membrii familiei noastre sînt destul de înstăriţi.

Cu ce se ocupă şi unde lucrează locuitorii Găgăuziei?

Găgăuzia are un spectru larg de domenii. Este bine dezvoltată industria textilă, s-au făcut investiţii foarte mari în acest domeniu, avem foarte multe întreprinderi de confecţii. Avem şi uzine şi fabrici, dar prevalează actualmente sectorul agro-industrial.

Cîţi găgăuzi lucrează peste hotare?

După calculele noastre, în diferite perioade de timp, în special vara, 25 de mii – 30 de mii de persoane se află peste hotare. Găgăuzii pleacă, în special, în medii în care deja sînt adaptaţi. Bărbaţii, de regulă, pleacă în Rusia. Foarte puţini dintre ei pleacă în Ucraina, la construcţii. Femeile pleacă în Turcia, preponderent din simplul motiv că nu au impedimente lingvistice. Ele lucrează în domeniul serviciilor: menajere, asistente medicale, vînzătoare, bone. Turcii apreciază foarte mult capacitatea de muncă şi responsabilitatea femeilor din Găgăuzia. Mulţi dintre ei au grijă ca acestea să primească oficial viză ca să poată munci o perioadă mai lungă de timp. În multe cazuri se stabilesc chiar relaţii de prietenie. Recent, m-am întîlnit cu un ministru din Turcia care mi-a spus că bona copilului său este din Găgăuzia şi că se descurcă foarte bine cu munca. Problema e că putem obţine vize doar pentru o lună.

Aţi solicitat alte condiţii guvernului turc?

Negociem cu guvernul turc obţinerea vizelor măcar pe o perioadă de trei luni şi nu pe una, aşa cum se oferă acum. O lună este un termen prea mic, iar pentru reţinere se plătesc amenzi foarte mari. Am solicitat în repetate rînduri schimbarea condiţiilor pentru găgăuzi, dar noi avem aceleaşi paşapoarte ca şi toţi moldovenii, iar în cazul acesta ar trebui să negocieze Guvernul de la Chişinău. Chişinăul nu-şi doreşte însă acest lucru. Din păcate, Guvernul nostru nu înţelege ce potenţial stă la baza relaţiilor dintre Turcia şi Găgăuzia. În primul rînd avem legături istorice cu această ţară. În al doilea rînd, Turcia ocupă acum un loc important în economia europeană şi dacă Moldova ar crea un climat investiţional pentru turci, aceştia ar putea face investiţii enorme, iar Găgăuzia ar putea fi o punte investiţională.

De multe ori am spus conducerii de la Chişinău că Ambasadorul Moldovei în Turcia trebuie să fie neapărat un găgăuz. În aşa fel Moldova va avea mai mult de cîştigat. 

Aţi accepta postul de ambasador al Moldovei în Turcia, după ce veţi încheia mandatul de Başcan?
Eu aş lucra cu plăcere pentru ţara mea. Cunosc deja mulţi politicieni turci, ştiu cum să abordez problemele.

Cum se dezvoltă parteneriatul cu Turcia?

În doi ani şi jumătate, de cînd sînt Başcan am depus eforturi foarte mari pentru a restabili relaţiile de parteneriat favorabile cu Turcia şi pentru a recăpăta încrederea în Găgăuzia, pierdută în timpul scandalului cu motorina. Eforturile noastre au dat foarte repede roade. Oraşul Ceadîr-Lunga a beneficiat de un grant în valoare de 68 de milioane de lei din partea Guvernului turc, bani utilizaţi pentru schimbarea a peste 130 de kilometri de reţea de alimentare cu apă. Cu puţin timp în urmă am primit de la Ministerul Ocrotirii Sănătăţii al Turciei echipament de diagnosticare de cea mai înaltă calitate în sumă de 10 milioane lei.
Noi nu cerşim nimic de la Turcia. Avem relaţii sănătoase de parteneriat şi întotdeauna negociem ceva reciproc avantajos. De exemplu, oamenii de afaceri turci, care investesc un capital nu mai mic de 300 de mii de euro în Găgăuzia, sînt scutiţi pe o perioadă de cinci ani de impozite, inclusiv de TVA. În plus, noi le garantăm securitatea afacerilor.
Poate fi Găgăuzia un model pentru o nouă formă de conducere?

Conducerea Moldovei nici nu a observat că Găgăuzia a întrecut Moldova în multe direcţii. Noi am întors oamenilor libertatea şi nu am creat nimănui probleme artificiale din cauza convingerilor politice. Nu am luat nimănui afacerile. Am creat reguli transparente pe care, în primul rînd, le respectă Başcanul. Am reuşit mai multe să facem şi vreau să vă aduc cîteva exemple. Avem televiziune publică în Găgăuzia, care timp de doi ani şi jumătate critică Başcanul, iar Başcanul aprobă finanţarea acestui post. Iată acesta este un indice de democraţie. Ziarele din Găgăuzia au scris de multe ori foarte urît despre mine şi despre familia mea. Aş fi putut să-i dau în judecată de cel puţin 50 de ori şi aş fi cîştigat, dar nu am făcut-o.

În 1999, cînd am devenit primar de Ceadîr-Lunga, am prezentat colectivului Primăriei 10 puncte după care lucrez şi le-am dat o perioadă de adaptare de 6 luni. După jumătate de an nu am concediat nici o persoană. Cînd am devenit Başcan, am păstrat cîţiva oameni din echipa veche şi am adus oameni noi în echipa mea, inclusiv simpatizanţi ai comuniştilor, dar toţi profesionişti. Funcţionarii de gradul doi şi trei au fost păstraţi toţi, pentru că ei cunosc foarte bine munca. O regulă pe care nu o încalc niciodată este că nu angajez rude.

Mulţi pot să mă critice, poate şi meritat pe unele poziţii, dar faptul că echipa mea a asigurat liniştea în această regiune şi o oarecare dinamică de dezvoltare nu o să-l nege nimeni. Am demonstrat că noi sîntem cel mai mult cointeresaţi în păstrarea statalităţii moldoveneşti. Am elaborat un model politic propriu ce ţine de autonomie. Am pornit de la nişte puncte de reper, cînd am declarat clar că noi sîntem un popor puţin numeros, nu putem şi nu vrem să dictăm voinţa noastră majorităţii populaţiei, dar vom cere consecvent respectarea intereselor acestui popor şi să se ţină cont de ele. Am declarat deschis conducerii republicii că sîntem pregătiţi, avem totul pentru a face din Găgăuzia model de urmat. Vor veni din toată lumea în Moldova să înveţe de la conducerea ţării cum să soluţioneze conflicte interetnice, cum să dezvolte eficient autonomia. Va fi un exemplu pozitiv şi pentru soluţionarea problemei transnistrene. Din păcate, nici un politician din conducerea Moldovei nu a înţeles avantajele incluse în legea despre statutul de drept special al Găgăuziei.

Apropo, cum rezolvaţi problemele interetnice?

Pe teritoriul autonomiei funcţionează trei limbi oficiale: de stat, rusa şi găgăuza. Echipa mea a demonstrat Găgăuziei şi Moldovei întregi cum funcţionează Legea cu privire la limbi în Găgăuzia. Am avut şedinţe în limba găgăuză, apoi în limba de stat – ceea ce nu s-a mai întîmplat pînă la noi – şi în rusă. Aşa noi arătăm cum se respectă legislaţia. Sînt convins că dacă Republica Moldova ar fi decis să recunoască drept oficială limba rusă, s-ar fi rezolvat unele probleme. Moldova habar nu are ce comisioane ar fi cules ca urmare, pentru că cea mai principală bogăţie a Moldovei astăzi este poporul multinaţional care trăieşte în acest teritoriu. Bogăţia Găgăuziei constă în faptul că aici de pe timpuri au trăit găgăuzi, moldoveni, bulgari, ucraineni, polonezi, evrei. Dacă o să analizaţi cei 200 de ani de istorie de cînd trăiesc aici găgăuzii, veţi vedea că nu a avut loc niciodată vreun conflict interetnic.

Există reproşuri că găgăuzii nu doresc să cunoască limba de stat.

Cel ce acuză nu înţelege multe lucruri. Pe cînd eram primar al oraşului Ceadîr-Lunga, vă pot demonstra corespondenţa, i-am scris o scrisoare ministrului Educaţiei în care am solicitat profesori de limbă moldovenească. Am primit un răspuns precum că pe teritoriul Găgăuziei nu există nici o problemă în ceea ce ţine de predarea limbii de stat. M-am adresat misiunii OSCE şi am început realizarea proiectului privind instruirea funcţionarilor de stat pentru însuşirea limbii moldoveneşti. Personal simt un disconfort, pentru că nu posed limba de stat într-o măsură în care mi-ar permite să comunic cu oricine. Eu am nevoie s-o învăţ şi am s-o învăţ, dar avem şi un motiv obiectiv din cauza căruia nu putem să cunoaştem atît de bine limba de stat ca în restul teritoriului ţării: nu avem un mediu lingvistic comunicativ.

Ce a făcut Republica Moldova pentru ca găgăuzii să cunoască limba de stat? Ni s-au acordat nişte mijloace suplimentare destinate însuşirii limbii de stat de către populaţia regiunii, organizării de cursuri, stimulării acestui proces? Ar fi putut stimula bugetarii care doresc să înveţe limba de stat cu un adaos de cinci la sută la salariu. Am uneori senzaţia că însăşi conducerea centrală a republicii nu doreşte ca în Găgăuzia să se cunoască bine limba de stat. De ce ar avea nevoie de un mediu concurent?  

Ce relaţii aveţi cu noua conducere de la Chişinău?

Este un timp prea scurt. Cel puţin o sută de zile sînt necesare ca să fie clar în ce direcţie merg lucrurile. Încă nu putem vorbi de schimbări, doar că pot spune că toţi membrii cabinetului de miniştri demonstrează în raport cu mine respect. Am reuşit să construiesc relaţii normale şi cu puterea comunistă. Timp de doi ani şi jumătate, de cînd sînt în funcţie, s-au schimbat mai mulţi miniştri, iar eu doar cu unul singur nu am putut găsi limbaj comun şi anume cu ex-ministrul Educaţiei Victor Ţvircun.
Pentru a reintra în viaţa politică a Moldovei, sînt necesari reprezentanţi ai Găgăuziei care ar face parte din organele de conducere ale Moldovei. I-am solicitat fostului preşedinte al Moldovei să adune 20-30 de copii găgăuzi, absolvenţi ai universităţilor, care cunosc limba de stat şi să-i repartizeze prin toate ministerele, astfel încît să fie implicaţi şi ei în viaţa politică a Moldovei. În aşa mod Găgăuzia s-ar simţi necesară acestei ţări.

Ce părere aveţi despre politicienii moldoveni?

Sînt prea puternice pornirile militare ale acestora. Elita politică moldovenească demonstrează dorinţa de a lupta. Primul a implementat lupta în politica de la noi Vladimir Voronin. În opinia acestuia exista doar Partidul Comunist, iar ceilalţi erau doar gunoaie care doreau să fure acest stat. El sistematic distrugea oponenţii săi politici în loc să reunească ţara şi politicienii. El nu a reuşit să rezolve nici o problemă dificilă cu care se confruntă Moldova. În continuare ni se propune aceeaşi luptă. Liberal-democraţii vor lupta cu comuniştii. Dar cînd vom munci, dacă luptăm aşa de mult?

Moldova încă nu-şi dă seama de toate prejudiciile aduse de puterea anterioară. Partidul Comuniştilor, demonstrînd secvenţe de la incendierea Parlamentului şi Preşedinţiei, nu conştientiza că rezolvă o problemă de moment în a menţine puterea, dar după ce tot globul a urmărit acele fărădelegi, ce investitor străin idiot va veni cu banul aici?  Moldova va mai „înghiţi” vreo doi-trei ani acele cadre de la incendierea instituţiilor statului, iar cel care a organizat toate astea, nu s-a gîndit la perspectivele acestei ţări.

Aţi avut intenţia să participaţi la alegerile parlamentare?
Eu sînt preşedintele Consiliului Naţional al Partidului Popular Republican. Am fi vrut să participăm la alegeri şi am fi făcut faţă pentru că avem un program foarte interesant şi o linie clară ce ţine de perspectivele dezvoltării Moldovei, dar totul s-a oprit în problema financiară –  partidul nostru nu are deocamdată o asigurare materială care ne-ar fi permis să ne afirmăm la un nivel înalt pe arena politică a Moldovei, la alegerile parlamentare.

La 50 de ani, ce nu aţi reuşit încă în viaţă?
Am vrut să am patru feciori şi o fată. Mai vreau doi băieţi…

Cum a fost copilăria dvs.?      
Cred că am fost foarte bine educaţi în copilărie. Am crescut într-o familie profund religioasă. Mama şi tata ne-au educat după tradiţii creştineşti, ceea ce a influenţat foarte mult formarea personalităţii mele. Aş putea ridica vocea şi aş putea vorbi urît cu un şef, dar niciodată nu-mi permit acest lucru în raport cu un om simplu. Am crescut în satul Beşghioz, situat la 7 km de Ceadîr-Lunga. Din copilărie am fost impresionat de forţa de muncă şi de efortul pe care îl depunea tatăl meu. Tatăl meu lucra pentru trei oameni ca să ne poată întreţine pe toţi şi să ne poată oferi studii de calitate. El s-a ocupat şi de desţelenire şi la munci peste hotare umbla încă pe timpurile celea. A construit trei case. Era extrem de sever atunci cînd venea vorba de învăţătură. Am primit-o odată în copilărie, pentru că am luat nota patru la dictare la limba rusă. Şedeam în ultima bancă cu un prieten şi în timpul dictării jucam dame concomitent. Am scăpat o virgulă şi am luat nota patru. El ne cerea să învăţăm mult şi datorită acestui fapt toţi am învăţat foarte bine. Mama a lucrat în brigada de construcţie a colhozului, ne-a crescut pe noi toţi. A fost mult timp bolnavă. Mama nu-i ceda cu nimic tatei în privinţa lucrului. Muncea foarte mult şi era foarte îngrijită.
Cel mai impresionant lucru din copilăria noastră este frizura. Ne rădeau pe cap şi ne lăsau doar un ciuf în frunte. Un timp erau la modă şalvari ca ai cazacilor. Îi îmbrăcam, încălţam sandale pe piciorul gol şi cu acel ciuf în frunte eram tare caraghioşi, dar ne consideram în pas cu moda.

De ce aţi ales cariera de militar?

Nu aveam anumite scopuri, pînă cînd la ai mei 16-17 ani pe tatăl meu l-au invitat la comisariatul militar şi i-au spus că parametrii mei sînt buni pentru armată şi că nu ar fi rău să mă dea la o Academie militară. Tata nu le-a dat nici un răspuns concret, dar cînd s-a întors acasă mi-a povestit toată discuţia şi am decis să examinez această posibilitate, după care am spus că vreau să devin militar. Decizia mi-a fost influenţată foarte mult de cărţile pe care le citeam atunci şi de faptul că un rol important în acea perioadă îl avea educaţia patriotică. Din clasa noastră doar eu am devenit militar.

Cum v-aţi cunoscut soţia?  

Mi-am planificat cariera militară. Aşa că, potrivit planurilor mele, urma să mă căsătoresc la 33 de ani. Mi-am făcut aceste planuri la 24 de ani, cînd am absolvit şcoala militară. Un prieten de-al meu s-a însurat şi m-a invitat în calitate de martor la nunta sa. Am acceptat şi am participat la nunta din Katakurgan, Uzbekistan. Acolo am văzut-o pe viitoarea mea soţie, Liuba. Am început să ne întîlnim şi pentru că mai aveam încă mult timp pînă la 33 de ani, nici nu mă gîndeam la o relaţie serioasă. Ea avea 18 ani, iar eu 26 şi cred că tinereţea şi frumuseţea ei m-au fermecat. Peste un şi jumătate ne-am căsătorit. Am trăit în Uzbekistan, dar nunta am făcut-o în Moldova. 10 ani, cît a decurs cariera mea militară, am stat în Uzbekistan, dar după destrămarea URSS nu am mai vrut să rămîn acolo.

La 31 de ani ai mei  fiica noastră Cristina avea deja 4 ani. Acum ea are 22 de ani şi va absolvi anul acesta Universitatea din Geneva, Facultatea de Politologie şi PR. Cristina este copia mea. La 14 ani ea mi-a spus că îşi va face studiile ori la Universitatea Cambridge, ori Oxford, ori la MGU. După ce a terminat 10 clase, am trimis-o să-şi continue studiile la sora mea, în oraşul Serpuhov din Rusia. Acolo a absolvit liceul. În paralel, a participat la un program de admitere la MGU şi la o olimpiadă organizată de această instituţie. S-a plasat pe locul II la olimpiadă şi a intrat la facultate fără examene de admitere. După ce a finisat anul I mi-a spus că nu este foarte mulţumită de calitatea studiilor şi că vrea să plece la Universitatea din Geneva. Nu i-am permis să plece. I-am spus că trebuie să finiseze şi anul II, iar în acest timp să înveţe franceza, după care putea să plece la Geneva. Cristina aşa a şi făcut. A susţinut examenele de admitere, iar pînă la Anul Nou va fi deja absolventă. Vrea să continue studiile, dar încă nu s-a determinat cu masteratul. Mă bucur că a reuşit să-şi realizeze visurile, doar că mă gîndesc că nu va mai reveni acasă, pentru că o să-i fie aici prea strîmt. Maxim s-a născut în Moldova şi are 16 ani. Într-un timp era pasionat de calculatoare şi de programare. Acum îi place chitara. Încă este în căutare. Cel mic, Egor, are cinci ani şi simt eu că o să fie jurist de meserie. Este foarte şmecher şi deja analizează şi încearcă să-i supună pe toţi voinţei sale.

Cît timp sînteţi acasă?                   
Eu lucrez fără zile de odihnă. Sîmbătă primesc în audienţă conducătorii, iar duminică îmi planific săptămîna. La 6 dimineaţa mă trezesc şi la 12 de obicei mă culc. Nu am nici o zi liberă, dar 10 zile pe an îmi iau concediu şi plec cu toată familia în vacanţă, peste hotare. De cele mai mari sărbători îmi iau liber, ele îmi dau posibilitatea să mă aşez şi să planific lucrurile serioase. Chiar şi atunci cînd plecăm în vacanţă neapărat iau cu mine computerul şi îmi pun un scop pe care urmează să îl gîndesc şi să-l realizez.

Ce vă place să faceţi în afară de politică?
Îmi place mult preferansul, dar nu am cu cine să-l joc. Cînd eram militar jucam foarte des. Nu demult am citit despre Sergiu Boico din Chişinău, care a devenit campion mondial la preferans şi mă tentează ideea să-l găsesc şi să-i testez capacităţile.

Îmi place să colecţionez susacuri. Acestea au forma unor vase şi în trecut chiar erau folosite ca vase pentru apă. Ele sînt confecţionate de un singur meşter din Găgăuzia. Am o colecţie impresionantă de băuturi alcoolice din toată lumea şi peste 30 de sorturi de cafea.   

De ce vă temeţi?
Mi-i frică să pierd oamenii apropiaţi şi mi-i frică de Dumnezeu.

Am mai fi stat la discuţii cu Başcanul, dar îi răpisem deja jumătate de zi şi urma să ajungem şi la Comrat, la locul lui de muncă. Încercăm să-l convingem pe Başcan să-l ducem cu maşina noastră la serviciu. Acceptă într-un final, îşi ia agenda şi trei telefoane mobile şi apreciază din start confortul maşinii. Pe drum ne povesteşte despre Ceadîr-Lunga şi despre ce a realizat în acest oraş atunci cînd a fost primar. Ne spune cu mîndrie că i-a dat viaţă. A organizat în primul lui an de primărie peste 40 de evenimente culturale,  astfel încît toţi locuitorii să participe activ la viaţa oraşului. Ne distrează şi cu un banc despre militari şi menţionează cu nostalgie că a fost o perioadă extrem de frumoasă din viaţa lui. 25 de minute pe zi Başcanul le face de acasă pînă la birou. A refuzat să stea în reşedinţa oficială de la Comrat, deoarece nu s-a putut acomoda. Biroul guvernatorului este unul spaţios şi amenajat funcţional. Nici un fel de lideri politici în rame, doar portretul ţarului rus Alexandru I, pentru faptul că a permis găgăuzilor să se stabilească cu traiul în Bugeac. Ne arată cărţile care le citeşte şi ne povesteşte despre puţinele cadouri din birou, care la fel ca celelalte vor ajunge în Muzeul din Comrat. O poză de grup, ca amintire, pune punct vizitei noastre.

ANCHETĂ

Ce este, în opinia dvs., situaţie critică dezastruoasă?
Este atunci cînd omul vrea să cîştige bani pentru a-şi asigura familia, dar, obiectiv, circumstanţele sînt în defavoarea lui, aşa încît el nu poate face asta.
Unde aţi dori să trăiţi?
Aici, unde trăiesc acum. Îmi place.
Ce este, pentru dvs., fericirea supremă?
Să-mi văd alături copiii sănătoşi şi fericiţi.
Care greşeli pot fi iertate uşor?
Greşelile care au apărut ca urmare a necunoaşterii unei situaţii reale.
Personajul literar preferat: În copilărie era „Tăunul”. Acum e greu să spun. Cred că omul stăpîn pe soarta sa, pe care şi-o făureşte singur.
Personajul istoric preferat: Esop.
Eroul preferat din viaţa reală: Nu înţeleg oamenii care admiră pe altcineva: fiecare om este în stare să obţină tot ce îşi doreşte singur, ai programat obiectivul şi îl realizezi.
Pictorul preferat: O pleiadă întreagă: Raffael, Tiziano, Velasquez, Goya. Am o preferinţă specială pentru pictorii din epoca „Renaşterii”.
Muzica preferată: E o arie foarte largă… de la country pînă la pop, rock… Sînt unele lucrări care îmi plac, din diverse genuri. Ceva special, aparte, nu cred.
Ce cîntec puteţi asculta la nesfîrşit?
„Господа офицеры”.
Ce calităţi deosebite apreciaţi la bărbaţi?
Grija de familie, copii, pentru care trebuie să dea totul, ca să aibă copilărie fericită şi îndestulată, dar şi trebuie să le dea un impuls, să-i pornească în viaţă.
Dar la femei? Cea mai importantă: tot timpul a ocrotit căldura (focul), încă din peşteră. Aceasta e sarcina ei şi pentru aceasta o apreciez.
Calitatea principală a caracterului dvs.: Capacitatea de muncă, probabil şi ambiţia.
Defectul principal:Impulsiv.
Culoarea preferată: Culoarea albastră a cerului.
Deviza: Fiecare ajunge acolo unde doreşte.