Galyna Pânzari. Între dantele, catifea, vise şi zbor

Am cunoscut-o în studenţie. Nu doar eu. Toţi care au făcut jurnalism la începutul anilor ’90. Am stat în aceleaşi aule la facultate, am mers cu acelaşi troleibuz, am sprijinit, cu o cafeluţă  în mână, aceiaşi pereţi din culoarele căminului nr. 6, am cumpărat pâine, bere şi Cola de la acelaşi chioşc de la colţul căminului. Diferenţa e că atunci nu aveam idee că cineva dintre noi va ajunge mare designer la Bucureşti. Şi credeam că dragostea furtunoasă a Galynei cu colegul nostru X, înalt ca un fotomodel, le va ajunge pe toată viaţa. Dar a durat exact atât cât Dumnezeu nu a permis ca  această  dragoste să devină o stâncă surpată de valurile unei mări zbuciumate rău de tot... Şi aici s-au oprit amândoi...

Şi-au spus adio pentru totdeauna şi s-au despărţit cu certificatul de divorţ în geantă. Galyna a ascuns undeva, departe de ochii lumii şi de inima ei, prima ei carte cu toate sentimentele trăite până  atunci. Au închis, la propriu şi la figurat, cartea vieţii lor şi fiecare şi-a croit un nou drum în viaţă. De aici încolo, viaţa Galynei este lumea modei şi a vedetelor contaminate necondiţionat de această lume. O viaţă plină de evenimente, prezentări, emisiuni, interviuri, şedinţe foto, colaborări şi proiecte de tot felul. Ultima şi poate cea mai frumoasă colaborare este cea cu deputata şi vicepreşedinta PD-L Raluca Turcan, care a fost şi imaginea ultimei colecţii a Galynei pentru o campanie umanitară, moda şi politica întâlnindu-se să-i ajute pe cei fără posibilităţi. Pentru Galyna acest proiect este înainte de toate unul de suflet, o idee pentru care noi toţi ar trebui să oferim tot ce avem mai bun, idee care a însoţit-o pe Galyna şi la şedinţa foto pentru „VIP magazin”.

Despre moda by Galyna
Primele lecţii de stil din viaţa mea, la propriu, le-am primit de la profesorii Institutului de Design Milano (IED), pe care l-am absolvit acum doi ani. Acolo am cunoscut foarte multe nume sonore din industria modei din întreaga lume. Am legat noi prietenii şi am desenat primele mele schiţe adevărate.

A fost visul meu din copilărie să creez haine. Luam rochiile mamei, uitate undeva prin şifonierele mai vechi şi le scoteam mânecile sau le tăiam în toate felurile, ca apoi să pot coase, pe furiş, la maşina de cusut a bunicii. Erau, fără să realizez, primele mele „creaţii”... Aveam încă de atunci în suflet neastâmpărul de a crea ceva frumos. Când mă „apuca” inspiraţia şi îmi cădeau în mâini hainele mamei, dacă stăteam să mă gândesc la consecinţe, probabil nu mai făceam niciodată nimic... Desigur că experienţele mele mai şi eşuau şi, mama, evident, îşi dădea seama că lipseşte o rochie, o fustă, nişte pantaloni şi bănuia deja ce s-a întâmplat. Acum, aceste amintiri pentru mama mea, dar şi pentru mine, sunt ca nişte diamante preţioase, împrăştiate pe o catifea neagră.

Acum muncesc la noul meu proiect, GALYNA YOUNG, o colecţie de mass market, accesibilă oricărui iubitor de haine frumoase, o colecţie veselă şi fluidă, adresată celor cu spirit tânăr. Este realizată din materiale uşoare, lucrată manual. Hainele se pot purta atât ziua, cât şi seara, în funcţie de accesorizare.

Ultima mea colecţie a fost prezentată la Bucharest Fashion Week de acum câteva luni. Eu zic că a fost bine primită mai ales de criticii de modă de acolo, pe care nu-i costă nimic să-şi şteargă picioarele de cineva pe care vor să-l desfiinţeze. Cel puţin, cronicile din presa mondenă sunau bine. Faptul că am prezentat în aceeaşi seară cu Cătălin Botezatu, care este de departe favoritul presei şi că m-au lăudat şi pe mine cot la cot cu el, mi se pare un mare câştig, mai ales că însuşi Cătălin m-a susţinut şi mă susţine în continuare.

În rochiile mele se regăsesc femeile rafinate, care apreciază luxul la adevărata lui valoare, care nu poartă o haină pentru că este de firmă, ci pentru că este impecabil croită, dintr-un material fin, femei care nu fac rabat de la calitate. Eu nu creez haine pentru femei vulgare, ci pentru femei care ştiu că frumosul nu constă în goliciune, ci în eleganţă şi rafinament. Clientele mele, în marea lor majoritate, sunt independente financiar, sunt femei educate, de carieră, care însă, deşi sunt ocupate, nu uită să fie frumoase.

Femeile care poartă rochii Galyna au ceva din graţia şi feminitatea Gretei Garbo, din eleganţa şi prestanţa celebrei Jaquelline Kennedy, dar şi din feminitatea şi sex appeal-ul Madonnei. Eu cred că dacă ar fi nevoie de o poveste scrisă pe eticheta fiecărei rochii, ar fi cu siguranţă una retrăită de sufletul fiecărei femei. Chiar dacă ele diferă, rămân unice şi frumoase. De multe ori, mă inspiră starea mea de suflet, când pregătesc o colecţie, pentru că ceea ce exprimă sufletul tău, cred, te reprezintă cel mai bine şi, în acelaşi timp, redă emoţii necunoscute celor din jur. Tocmai de asta îmi place să cred  că fiecare rochie e o poveste frumoasă, iar colecţiile mele vor deveni cândva istorii.

Într-o ţară în care piţipoancele devin modele pentru tânăra generaţie, trebuie să redescoperim feminitatea adevărată.

Raluca Turcan, dna deputată care în timp mi-a devenit şi o bună prietenă, mi-a apreciat din prima hainele. Raluca este exact femeia la care mă gândesc atunci când pun pe hârtie un model nou - una puternică, frumoasă, încrezătoare şi de succes. Anul acesta, i-am propus să demarăm împreună o campanie - rochii frumoase pentru femei inteligente, şi ea să mă ajute să învăţ femeile ocupate să nu uite de ele. De aici ne-a venit ideea campaniei umanitare. Mă bucur că Raluca a acceptat să închidă prezentarea mea de la Bucharest Fashion Week, că amândouă am pus la punct această colaborare care se vrea, fără să pară forţat, un pic educativă. Noi sperăm ca parteneriatul nostru să fie unul de cursă lungă şi, cine ştie, poate că încet, încet vom reuşi să schimbăm nişte mentalităţi. Lumea showbiz-ului poate fi sensibilizată de astfel de iniţiative şi ne dorim ca ideea de ajutorare a celor fără posibilităţi să capete o mai mare audienţă. Până la urmă, e o provocare făcută acestui mediu, pentru că oamenii obişnuiţi privesc moda ca pe o chestiune neserioasă.

La întrebarea dacă e lumea modei în stare să se facă utilă pentru societate sau va rămâne dedicată exclusiv elitelor luxului, vom răspunde după finalizarea acestor proiecte. Lumea modei are şi ea o datorie faţă de societate, sunt necesari doar mici paşi pentru a o onora.

Despre VIP-urile şi scandalurile Bucureştiului
VIP-urile Bucureştiului sunt de toate felurile, ca peste tot, oameni ocupaţi, care chiar au construit prin muncă şi performanţă o carieră, şi fete care stau la braţul unor domni, au un vocabular sărac, dar o garderobă generoasă, frecventează cluburile de noapte, iar ziua îşi vând poveştile ziarelor de scandal. Sunt oameni pentru care monitorizarea presei a devenit o a doua ocupaţie, care vor să apară în ziare oricum, oricând, cu orice. Nu agreez genul, dar fiecare îşi croieşte drumul aşa cum crede de cuviinţă. Mie nu-mi place să judec.

Sunt jurnalistă, iar când văd emisiuni goale de scandal, presă care inventează subiecte şi îţi transformă succesul într-o ladă de gunoi, păpuşi gonflabile care fac pe lupul moralist, deşi au un trecut îndoielnic, mi-e un pic greaţă. Dar am învăţat să mă desprind de lumea asta şi să trăiesc aşa cum îmi place mie, mă uit la emisiunile care îmi plac, mă întâlnesc cu oameni în a căror valoare cred, nu caut celebritate cu orice preţ, ci încercând să fac performanţă în meseria mea. Dacă înveţi să te rupi de ce nu-ţi place, de ce te dezgustă, nu ai cum să nu trăieşti frumos.

Cum se leagă trecutul meu jurnalistic cu prezentul de designer? Mă ajută să citesc printre rânduri, să nu cad în capcana dorinţei de a apărea în ziare cu orice preţ, cu riscul de a deveni ridicol. Jurnalist fiind, conştientizez că pe mine nu mă ajută ştirile de scandal, pentru că femeile pe care le îmbrac nu sunt personaje de tabloid. Ştiu să comunic exact ce vreau să se înţeleagă.

Despre fericirea de femeie

Se spune că e omenesc să cauţi fericirea oriunde şi oricum. Teoretic e frumos, practic e cam dificil, dar nu şi imposibil.

Într-o zi aş vrea ca în viaţa mea să apară un copil, îmi doresc enorm să fiu mamă, şi poate cândva, în afară de design, să conduc o revistă civilizată, în care să se scrie despre valorile reale din showbiz şi poveşti de viaţă în care să ne recunoaştem. Pasiunea pentru scris încă există, uneori chiar îmi lipseşte că nu am suportul în care să-mi pun gândurile în pagină. Poate o să fac o secţiune pe site în care să îmi dau şi eu cu părerea despre lume, despre viaţă, despre frumos, despre orice îmi vine în minte...

O femeie de succes nu este neapărat o femeie fericită. E greu să faci performanţă şi în familie, şi în carieră, şi în dragoste. Trebuie să existe un echilibru în toate. Trebuie să înveţi să te opreşti, pentru că în orice moment poţi deveni fie sclava banului, fie a carierei, fie a omului iubit. Nu e uşor să găseşti acest echilibru, dar şi dacă reuşeşti… Eu oricum mă consider o femeie fericită şi sunt o romantică incurabilă.

Am trecut printr-un divorţ care pentru o vreme a demolat tot ce credeam eu despre o mulţime de lucruri - iubire, căsnicie, încredere. Eram sigură că o căsnicie e pentru totdeauna. Dar uite că viaţa te pune în tot felul de ipostaze... Ajutată de cei dragi, am făcut faţă. Nu mi-a fost uşor, am început o viaţă nouă, am redescoperit dragostea, încrederea, ca un elev care e din nou pe băncile şcolii, după ce a absolvit-o. Încrederea în tine însă vine odată cu vârsta, chiar dacă multe dintre lucrurile pe care le-am învăţat îşi au rădăcinile în eşecuri.

Nu poţi să te legi de un om care te iubeşte, dacă tu nu îl iubeşti cu aceeaşi intensitate. Eu cred că într-un cuplu amândoi trebuie să iubească cu aceeaşi putere, să vrea în egală măsură să construiască împreună, altfel relaţia se rupe în timp.

Într-o zi din singurătatea mea am redescoperit iubirea. M-am trezit că privesc cu alţi ochi o persoană foarte dragă sufletului meu, fără de care traiectoria vieţii mele lua o altă întorsătură. Am descoperit în această persoană bărbatul pe care mi-l doream alături. De nenumărate ori ne este frică să recunoaştem sentimentele şi, normal, am retrăit şi eu aceste momente, femeie fiind. E o poveste frumoasă, pe care o femeie o are doar dacă şi-o doreşte cu adevărat. Încep să cred că după 30 de ani iubeşti altfel, mai profund, mai înţelept, şi mult mai intens. Şi mai cred că iubirea necondiţionată e mai durabilă.

Viaţa mea e acum una obişnuită, trec prin bune şi rele, am liniştea aceea pe care ţi-o dă prezenţa unui bărbat responsabil în viaţa ta. Ştiu că acolo, undeva, e un om care mi-e alături în orice moment, necondiţionat, orice aş face, fără să aştepte ceva în schimb, care chiar dacă uneori nu e lângă mine, e tot timpul prezent. Şi doar el mă face să mă simt femeie în adevăratul sens al cuvântului.

Bărbatul care e lângă o femeie recunoscută şi respectată nu are decât să fie mândru de ea, de realizările ei, de faptul că e independentă financiar. Trăim, din păcate, într-o societate în care femeia tinde din nou să se demonetizeze, să devină un accesoriu la braţul bărbatului puternic, şi nu e bine. După ce atâtea secole ne-am luptat să fim independente… Eu cred că independenţa unei femei e cel mai de preţ dar pe care îl are.

Acum, fiecare zi e plină. Atelierul, showroom-ul şi beauty center-ul, în ciuda crizei, merg bine. Mă simt bine în mediul în care sunt acum. Am prietene dragi cu care ies la o şuetă, oameni sinceri cu care pot să vorbesc tot ce-mi trece prin minte, fără să mă tem că am spus o prostie, şi asta mă face fericită. Am o soră extraordinară, căreia îi pot împărtăşi secretele cele mai ascunse şi care îmi va rămâne prietenă până la sfârşitul vieţii. Am un frate care mă ajută în tot şi în toate şi o nepoţică superbă, pe care o iubesc nespus. Am nişte părinţi dragi, cărora le aduc mereu în dar mulţumiri din suflet pentru că mi-au dat viaţă şi pe care îi consider ca o icoană în faţa căreia mă închin mereu. Am un partener de viaţă pe care îl iubesc şi la care mă gândesc cu drag tot timpul. Sunt, cu alte cuvinte, un om împlinit.

Visul meu este să îmi crească valoarea ca designer, să ajung notorie prin creaţiile mele, prin calitatea produselor, nu prin bârfe şi articole de scandal. Să am o familie trainică şi fericită, să am alături prieteni sinceri şi cu suflet bun, să am un copil şi să fiu sănătoasă, să pot face cele mai frumoase rochii din lume. Am un proiect la care visez: aş vrea să-mi deschid un concept store unde moda să se îmbine cu arta, accesoriile, noutăţile high-tech şi designul inovativ. Deci, lucruri pământeşti...

Amintirile mele cele mai calde sunt amintirile din copilărie. Îmi lipseşte în primul rând nespus de mult vocea scumpei mele bunici, care a fost ca un înger păzitor pentru mine şi pentru familia mea. Avea un zâmbet fermecător, cald, pe care mi-l dăruia mereu când privirile noastre se intersectau, nişte ochi frumoşi care aveau un farmec aparte, ce era amorţit de oboseala greutăţilor prin care trecuse. Îmi lipsesc cele mai frumoase poveşti, care depăşesc orice altă istorie din această lume, cele ale bunicului meu, care a fost veteran de război şi totodată un bărbat frumos şi înţelept, de la care am dobândit poveţe frumoase şi multe sfaturi, după care mi-am ghidat viaţa. Şi, de ce nu, îmi lipseşte şi mierea străbunicului, mierea pentru care eu, alături de toată clasa, puteam lipsi de la orice oră. Este adevărat că amintirile dor, dar sunt şi vor rămâne lipite mereu de fereastra sufletului meu, care tânjeşte după aceşti oameni buni şi frumoşi la suflet, care fac parte din viaţa mea chiar şi acum, când nu mai sunt în viaţă. Iar dragostea ce mi-au purtat-o ei nu o voi putea uita niciodată.

Mă gândesc cu dor la orele lungi de taclale petrecute cu prietenele mele din facultate, în care comentam subiecte „tari” precum iubirea, trădarea, prima noapte de dragoste şi despre lucrurile tabu pentru noi. Din păcate, bucuria retrăirii acestor sentimente s-a stins de când fostele colege s-au trezit în vâltoarea timpului care curge prea repede, între slujbă, copii, soţ, toate acum devenite priorităţi de la prima oră a dimineţii. Dar ne năpădeşte melancolia ori de câte ori ne vedem, deşi acum destul de rar. Nu mai avem timp. Simplu...

Nu ştiu ce aş fi, dacă m-aş ridica călcând pe cadavre, vorbind de rău şi încercând să îi dărâm pe alţii. Mi se pare imposibil să fac aşa ceva, cred că nu aş putea dormi noaptea. Eu sunt din altă lume, chiar dacă acum am ajuns un exponat al lumii mondene bucureştene. Cred că e loc şi pentru oameni ca mine, chiar cred asta cu toată convingerea, deşi mulţi îmi spun că bunul simţ îmi va dăuna în carieră.  

Text: Rodica Ciorănică.
Foto: Vali Călinescu.
Vestimentaţie: Galyna.
Locaţie: Restaurant Maico, Bucureşti