Familia Sofronie. Suntem cu toţii poveşti de dragoste

Chiar dacă au trecut peste 30 de ani de căsnicie, nu este nevoie ca ei să redescopere şi să reformuleze relaţia lor. S-au completat atât de bine, încât povestea lor de dragoste, departe de a se fi demodat, reuşeşte să emoţioneze romanticii de pretutindeni. Nu numai numele lor, Silviu şi Silvia, coincid, ci şi părerile în ceea ce priveşte familia.

Le plac foarte mult sărbătorile. Acestea sunt frumoase, fiindcă se întâlnesc cu oamenii dragi. Îşi fac sărbători frecvent. Când li se face urât, sună la copii şi-i cheamă la ei. Dl Silviu este un mare bancagiu şi un împătimit de romanţe. Atmosfera petrecerilor în familia Sofronie este una veselă şi ideală, ca şi în spoturile produse de Sorin. “Aceste două pasiuni sunt primele”, completează dl Sofronie. “Calul, puşca şi nevasta îmi plac. Calul - adică maşinile, puşca e ceea cu ce poţi împuşca, cu o glumă, cu umor şi nevasta, sigur că, nevastă rămâne…”

Ce înseamnă pentru voi o familie fericită?

Silviu: E ceva complex, nedeterminat… Eu sunt fericit când suntem toţi împreună.  Ştii de ce? Multe drumuri am avut şi mult am lipsit de acasă.

Silvia: Mie mi se pare ca e altceva, pentru că noi toţi participăm mutual. Ne ajutam reciproc, eu l-am ajutat pe soţul meu în carieră, el m-a ajutat foarte mult  pe mine. Ne-am îndrumat feciorul. Adică  fericirea este  …un cumul  din realizările pe care le avem noi toţi.  

Care este secretul unei căsnicii frumoase şi durabile?

Silvia: Există o teorie conform căreia trăirea sentimentului de dragoste generează anumite procese chimice care durează cam vreo doi ani, şi apoi totul se stinge. Eu cred că depinde de personalitate. Dacă eşti o fire inteligentă, sensibilă, şi dacă vrei să menţii familia – găseşti modalităţi, apelezi la diverse strategii fie ele tertipuri femeieşti, fie argumente spuse pe şleau.

Oricum dragostea cea înflăcărată se transformă cu timpul în tandreţe. Oamenii care stau sub acelaşi acoperiş au şi un cântec de jale comun. La fel, fiecare om are un câmp energetic propriu. Soţul meu are unul foarte puternic, eu îl simt cu câteva minute înainte de a intra el pe uşă. Eu întotdeauna am simţit câmpul lui, care mă atrăgea.

Dacă în spatele unui bărbat puternic se află o femeie la fel de puternică, atunci ce se află în spatele acesteia din urmă?

Silvia: Dragostea pentru familie. Asta mă încurajează foarte mult şi mă face în fiecare zi să încerc acelaşi lucru şi să dau oboseala la o parte.

Vi se pare că Sorin şi-a ales soţia după modelul mamei?

Silviu: Întotdeauna e aşa.

Silvia: Influenţa mea în educaţie a fost mai mult în ceea ce priveşte muzica, teatrul şi limbile moderne. În perioada studenţiei tata s-a ocupat mai mult când Sorin a mers pe calea medicinii. Influenţa mea s-a simţit oricum. În multe lucruri eu am reuşit să-i insuflu punctul meu de vedere. Nu completamente, pentru că suntem toţi cu personalitate.

Sorin: Nu cred că asta a fost. E vorba de subconştient. Probabil au corespuns noţiunea mea cu  cea  expusă de mama.  Ea a dat o noţiune exactă, a numit tipul de femei care îmi plac mie - “rasată”, se referă atât la interior, cât şi la exterior.

Victoria, acasă Sorin tot rămâne a fi un producător sau îmbracă “haina” de soţ?

Victoria: Producătorul rămâne la serviciu. Acasă vine soţul Sorin.

Între timp, Silviu îşi mai aminteşte de altă pasiune a sa, care nu se ştie pe ce scenă ar fi evoluat, dacă nu era intervenţia tatălui. A dansat în formaţia “Joc” vreo 4 luni. Decanul facultăţii a trimis o scrisoare părinţilor, că fiul nu acordă suficientă atenţie studiilor. Era la anul doi, era ager, dar nu prea se ocupa serios de carte. Tatăl lui vine la Chişinău şi-i zice: „ Eu vreau să fii om serios, medic, dar tu vrei să fii dansator?”

Nu vă supăraţi că Sorin a încălcat tradiţia, abandonând cariera de medic? Există în familia Dvs. o tradiţie în acest sens?

Silviu: De fapt, el a urmat  tradiţia! Taică-meu tot a visat ca eu să mă ocup de …fizică. Pentru că el era învăţător de fizică şi matematică. Eu la o olimpiadă unională am luat primul loc la chimie. Am învăţat la Universitatea „Lomonosov” din Moscova, la Facultatea de Chimie. Am trecut la noi la fizică şi mate, pentru că aşa a vrut tata. Aşa ca să merg pe urmele lui. După un an de zile, m-am dus la medicină fără ştirea părinţilor. Mi-am luat actele şi m-am transferat. În felul ăsta, pentru Sorin lucrurile evoluează…tot conform “tradiţiei”.

Silvia: Noi ne-am găndit că o să fie medic, fiindcă a învăţat foarte bine la facultatea de medicină, a fost printre primii trei. Dar important este că tot ceea ce a realizat, a realizat singur. Dacă e ferm convins că asta e calea lui, noi nu ne împotrivim.
Medicina e ca o femeie iubită, şi odată ce a fost o dragoste, şi ai renunţat la ea, când revii nu mai e acelaşi lucru.

Sorin, de ce nu medicină, dar radio, TV, publicitate?

Sorin: Atunci când ţii la ceva, e o chestie pe care nu o poţi explica. E ca şi cum te-ai îndrăgosti de o femeie, nu întotdeauna poţi explica de ce.

Sorin, se pare că ai aura impunătoare a artistului, dacă ai lăsat baltă medicina şi ai abordat altă activitate. Crezi că ţi se potriveşte mai bine expresia “sunt  un boem” sau versul “brambura pe drumurile vieţii”?

Sorin: Eu nu sunt artist, eu sunt cel care lucrează cu artiştii. Sunt mai mult manager decât artist.

Nu există cale de întoarcere la medicină?

Sorin: E altceva, e altă relaţie. Poate fi la un alt nivel, sub o altă formă, dar nu sunt sigur. Pentru moment, îmi place mult ceea ce fac.

Vocea lui Sorin e destul de mult exploatată. Ce emoţii vă provoacă această omniprezenţă?

Silviu: Asta nu însemnă că eu sunt de acord cu ce se ocupă el. Mă enervează. Prea mult se aude vocea lui. E prea aglomerat - acolo e Sorin, aici e tot Sorin… Deschid televizorul - îl aud, merg pe stradă - se aude iarăşi vocea lui…

Sorin: Pentru tata ar fi mult mai convingător, dacă ar vedea vreo diplomă cu nu ştiu ce minunăţie acolo, decât faptul că aude des vocea mea sau vede spoturile publicitare produse de mine. Nici mie nu-mi prea place că vocea mea o poţi auzi des. Munca mea de bază este cea de producător. În ceea ce priveşte vocea, aici s-a întâmplat mai mult involuntar, dacă pot spune astfel. Evitam să sonorizez eu, dar fie nu se potrivea altă voce la spot, fie zicea lumea că am voce faină … După aia, de câţiva ani aşa merge.

Conferinţe, seminare, schimb de experienţă peste hotarele ţării au fost. Aţi practicat medicina şi altundeva decât în Moldova?

Silviu: Am lucrat la Moscova, când îmi făceam teza de doctor habilitat. Nu mai este acelaşi lucru cu a scrie neapărat teza: lucrezi 2-3 ani până intri în circuitul respectiv cu tema ta, propusă de mentorul care este şi conducătorul tezei, care îţi ţine cum se zice, umbrela. Şi eu am fost la Institutul Vişnevski, am colaborat chiar cu nepotul lui Vişnevski. Este vorba de Alexandr Vişnevski. Am mai lucrat pe contract un an şi şapte luni şi în România.

Silvia: Si te-a ajutat mult şi chirurgia plastică pe care ai făcut-o la Moscova şi ai aplicat-o acolo.

Silviu: Am făcut chirurgie plastică la Moscova, aşa, ca un început. Şeful meu în chirurgia plastică şi estetică era printre primii atunci, în Uniunea Sovietică si mai făcea plastie pe sâni. Era numai o clinică. Îi spunea “Институт Красоты”. Eu mă duceam să-i ajut, fiind asistent în operaţii. Astfel m-a prins şi pe mine interesul faţă de  frumosul în chirurgie, deoarece chirurgia nu este numai meseria de înlăturare a răului, de a tăia şi a coase. În Moldova, am făcut chirurgie plastică până am devenit director la Institutul de Ftiziopulmonologie.

Ambii fiind medici, tatăl şi fiul, abordaţi subiecte de interes comun?

Sorin: Înainte mai des, acuma mai puţin. Dacă eu sunt de ceva timp manager şi taică-meu de o viaţă – chirurg, el este omul-chirurg şi adevărul este că manager n-a fost niciodată în viaţă, abia pe la 55 de ani a început să-şi valorifice şi aceste calităţi cu succes. Astfel, am ajuns mai mult să discutăm principii de management.

Silviu: Iar eu ca manager am foarte multe de făcut anul acesta: în primul rând, reforma în serviciul meu. Tendinţa de decentralizare a fost sănătoasă, dar a dus la dezorganizare excesivă. În sistemul de control al unei maladii cum este tuberculoza, lipsa controlului riguros nu poate duce la nimic bun. A doua, este importanţa specialistului ca medic, ca om, ca personalitate, pe care o promovez peste tot. Dacă ai o echipă bună şi unită, se poate crea o piramidă durabilă. În plus, vreau să atenţionez societatea că pneumologia nu e inferioară cardiologiei, fiindcă sănătatea pulmonară este o parte a sănătătii noastre. În afară de aceasta, vreau să reînvii multe din verigile acestui sistem. Nu am alte năzuinţe decît de a monitoriza, de a stopa şi de a diminua patologia pulmonară, promovând cultul sănătăţii ca verigă principală în lanţul existenţei  omului şi a naţiunii.

Victoria Bucătaru