Eleonora Graur. Preocupată de ştiinţă, politică şi de familie

E o femeie căreia i-a mers în viaţă. Dar a depus şi mult efort ca să-i meargă. Aproape ca Vera Alentova, din „Moscova nu crede lacrimilor”: după ce îşi adormea copiii, lucra până în zori la teze şi la lucrări ştiinţifice. Puternică şi incredibil de insistentă în tot ce face. La 34 de ani, este conferenţiar universitar,  autoare de cărţi şi a 40 de lucrări ştiinţifice.

Eleonora, nu este prea mult pentru o femeie atât de tânără?
Succesul vine atunci când îţi doreşti, crezi în ceea ce faci şi munceşti mult. Sunt o persoană care a răzbătut în viaţă doar prin muncă şi efort. Nu ştiu dacă e prea mult 40 de lucrări ştiinţifice, dar important e ca ceea ce faci, să fie făcut din suflet şi cu responsabilitate maximă. În 1997, după absolvirea Universităţii Agrare, am acceptat să rămân la catedră, în calitate de lector universitar, deoarece am fost una dintre absolventele cu reuşită înaltă. Dar, recunosc, mai întâi am pus pe cântar ce cale să aleg – ştiinţa sau afacerile, împreună cu soţul. Am decis că fiecare îşi va căuta de domeniul său: eu - de ştiinţă, soţul - de afaceri. Ulterior am făcut doctoratul, am evoluat de la lector universitar până la conferenţiar în finanţe. De trei ani sunt titular la ASEM. Sigur că nu a fost uşor să realizez ceea ce am realizat, deşi sunt convinsă că este loc de mai bine. Mă străduiesc să învăţ din fiecare greşeală şi să o transform într-o lecţie de viaţă. Important e să nu uităm că timpul nu poate fi întors înapoi, de aceea sunt sigură că nu mă voi opri aici.

Teza ta de doctor vobeşte despre „Mecanismul de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii din Republica Moldova în contextul integrării în Uniunea Europeană”. Vezi perspective şi condiţii stimulative pentru afaceri noi în Republica Moldova?
Afacerile de la noi vor avea perspective, dacă vor fi examinate cu mare atenţie barierele cu care se ciocnesc antreprenorii, atunci când încearcă să obţină acces la finanţare externă. În Republica Moldova sunt puţine investiţii, iar antreprenorii au frică de credite. Pentru a atrage investitorii, însă, este nevoie ca statul să întreprindă acţiuni stimulatorii, cum ar fi orientarea spre ameliorarea accesului la capital şi realizarea unor paşi concreţi pentru fortificarea nivelului de competenţă a managerilor micilor întreprinderi, concentrându-se, în special, pe deprinderile lor financiar-gestionare şi pe perfecţionarea cunoştinţelor prin metodele alternative de finanţare şi, nu în ultimul rând, ajustarea legislaţiei Republicii Moldova la standarde europene. La fel, neglijarea legislaţiei, birocraţia şi mita, sunt un impediment complicat în dezvoltarea afacerilor. În opinia mea, de perspectivă mai mare sunt afacerile din sfera producerii. Cei care vor produce, ţinând cont de cerere, atât în rândul cumpărătorilor autohtoni, cât şi în afară, vor avea mai mult succes. Suntem o ţară agrară şi viitorul ei este în cultivarea produselor ecologice de calitate, certificate la nivel european şi, în niciun caz, a celor modificate genetic.

Eşti conferenţiar universitar şi ex-şefă de direcţie la Ministerul Educaţiei. Cum ţi se pare tânăra generaţie, absolvenţii instituţiilor de învăţămînt superior? Vor să facă meserie sau bani?
Tânăra generaţie este mai mult obsedată de câştigul banilor fără un efort prea mare. Dar astfel de „succese” sunt ireale, cel puţin eu nu am reuşit în acest sens. Sunt studenţi care rămân absenţi la mesajul tău. Atunci lipseşte comunicarea cu auditoriul. Într-un cuvânt, eşti pus în situaţia să vorbeşti la lampă. Profesoratul ţine şi de o chimie a relaţiilor umane, iar, uneori, compuşii unor formule se combină inadecvat. Nu au fost mulţi, dar am avut şi studenţi pe care nu i-au interesat studiile, ci doar actul de absolvent. Minunate sunt grupele în care nimeresc studenţi buni, pe care simţi că-i perfecţionezi, cărora le place să înveţe de la tine, care se lasă formaţi şi care apoi te tratează cu mult respect şi recunoştinţă.

Ştim că, în Moldova, poţi cumpăra orice: note, examene, până şi diplomă de chirurg...
Marea problemă a învăţământului de la noi mi se pare cu totul alta - anume cea a profesorilor. Studenţii vin şi pleacă, iar profesorii rămân. Chiar dacă ni se pare inadmisibil, avem cazuri când o studentă care a învăţat foarte slab şi căreia profesorii îi dăruiau o notă de „trei” pe timpuri, ajunge peste noapte un mare profesor universitar. Aceasta, fără vreo jenă, vine în faţa studenţilor cu un conspect de la Papură-Vodă, scris de mână, cu foi îngălbenite de vechime... Cu toate acestea, profesoara şi-a construit, aproape de instituţia în care lucrează, o casă de vis. Oare din salariul de profesor poţi să-ţi faci o astfel de casă? Ce avem aici? Profesionalism, performanţă sau corupţie? Aici cred că ar fi multe de corectat.  Eu am activat în trei instituţii de învăţământ superior, unde am avut ocazia să lucrez alături de profesori foarte competenţi şi mai puţin competenţi. Anume acest motiv m-a determinat să plec de la Universitatea Agrară şi să mă angajez la Academia de Studii Economice. Nu tolerez mita. Pentru mine există nişte idealuri, celelalte contează mai puţin.

Ai plecat şi de la Ministerul Educaţiei? Acolo ce nu ai tolerat?
Orice funcţionar public trebuie să fie onest şi respectuos în raport cu oamenii. Dorinţa exagerată de a fi utilă şi de a face lucruri importante mă obligă, uneori inconştient, să-mi asum prea multe responsabilităţi, ceea ce am încercat să fac şi în cadrul Ministerului Educaţiei... Faptul că i-am prezentat ministrului Bujor o informaţie legată de activitatea direcţiei pe care o conduceam şi unde depistasem încălcări de milioane, mi-a jucat festa. Sunt sigură că nu atât ministrului, cât unei persoane apropiate ministrului nu i-a plăcut acest lucru, deoarece s-a exprimat: „prea mult pricepe în acte şi va fi prima care va pleca”. Nu vreau să mă aprofundez în această problemă, doar un lucru pot să-l afirm cu certitudine – era de datoria mea să procedez anume aşa şi nu regret deloc. Mai departe -  să regrete persoanele care au încercat să acopere  problema, fără să o rezolve. Lucrând într-o structură de stat, trebuie să poţi fi perseverent, dar să înveţi a ceda şi a renunţa... Trebuie să-ţi aperi punctul de vedere, dar şi să recunoşti că ai greşit. Trebuie să ai individualitate, dar să nu lezezi dreptul celui de alături de a fi el însuşi. Trebuie să ai moralitate, dar, totodată,  să fii detaşat de complexe şi clişee... Cred că, dacă ne-am conduce de aceste principii, societatea ar fi altfel, decât ceea ce avem astăzi.

Ai studiat foarte bine managementul, afacerile şi tehnologiile fiscale. Nu te-ar tenta să faci afaceri?
Asta ar fi ultimul proiect pe care l-aş realiza, deoarece afaceri face soţul meu, aşa că, mai mult sau mai puţin, sunt şi eu implicată. Visul meu e să contribui la formarea unui învăţământ de calitate în Republica Moldova. Sunt ferm convinsă că aş putea fi utilă anume în domeniul acreditării instituţiilor, evaluării externe şi asigurării calităţii educaţiei, oferite de instituţiile de învăţământ din Moldova şi de alte organizaţii furnizoare de programe de studii specifice învăţământului preuniversitar şi superior. În viziunea mea, acreditarea instituţiilor şi monitorizarea asigurării calităţii în educaţie este necesar să fie făcute de o structură autonomă, de interes naţional, creată pe lângă Guvern, cu scopul excluderii implicării Ministerului Educaţiei şi altor instituţii în desfăşurarea unui învăţământ transparent şi de calitate, în temeiul celor mai bune practici internaţionale.

Care este cea mai mare teamă a ta? Vizavi de tine şi vizavi de viitorul Moldovei...
Nu-mi place cuvântul „teamă”. Sunt lucruri care aş prefera să nu mi se întâmple în general, cum ar fi, spre exemplu, îmbolnăvirea apropiaţilor. Nu sunt o fire fricoasă, sunt foarte optimistă şi cred că viitorul meu va fi plin de realizări profesionale anume aici, acasă. Mă străduiesc să privesc fiecare greutate ca pe o provocare şi sunt convinsă că fiecare problemă are o soluţie.

Când reuşeşti să te ocupi de casă şi de cei doi copii?
Succesele mele înseamnă o ambiţie pe care am reuşit să o realizez, numai cu suportul soţului, care este un soţ minunat şi un tată excelent. El are o experienţă foarte bogată de comunicare cu oamenii şi, de multe ori, îi admir aliajul dintre forţa de convingere şi flexibilitate. Copiii noştri nu au fost un obstacol, dimpotrivă, ei ne fac fericiţi, ne ajută să uităm de nevoi şi de stresuri. Avem ce învăţa de la ei, mai ales la capitolul onestitate şi sinceritate.

Care este cel mai valoros lucru pe care îl ai?
Sigur, familia. De mică mi-am dorit o familie frumoasă, în care să predomine sentimentele sincere, înţelegerea şi armonia. La acest capitol, Dumnezeu a fost foarte generos cu mine şi mi-a realizat întru totul visul. E perfect când ai susţinerea totală a familiei. Un soţ bun e un dar de la Dumnezeu, pe care eu am avut mare noroc să-l primesc. Cred că Dumnezeu mă iubeşte, de aceea mi-a dat cel mai bun soţ din lume şi cei mai buni copii, pe Daniel, care are 13 ani şi pe Mihaela-Naomi, care are 10 anişori. Succesul meu şi siguranţa în ziua de mâine le datorez, bineînţeles, soţului – Mihai, care a fost şi îmi este alături, la bine şi la greu. Ambii copii învaţă la Liceul „Mircea Eliade”. Mihaela-Naomi studiază pianul, iar Daniel face polo pe apă. Mă bucură mult faptul că sunt pasionaţi de ceea ce fac. Muncim, ne bucurăm de fiecare realizare şi încercăm să fim cât mai mult timp împreună.

Ce te caracterizează cel mai bine?
Cred că fidelitatea faţă de propriile valori. Sunt ambiţioasă şi insistentă. Chiar şi în clipele cele mai grele trebuie să ai curajul să mergi înainte – acesta este principiul meu de viaţă. Mă ghidez după motto-ul „nimic nu este imposibil - totul e posibil”.

Ce te preocupă între orele de la ASEM şi timpul pe care-l petreci cu familia?
În prezent, lucrez la teza de habilitat, dar m-ar interesa şi o carieră politică, în condiţiile în care, în Republica Moldova, ar exista o elită politică modernă, cu spirit de patriotism veritabil, nu superficial. Am avut o propunere concretă de la un parlamentar, însă mi-am rezervat dreptul de a mai medita.

Text: Rodica CIORĂNICĂ 
Fotografii: www.fotoroom.md