Constantin Tampiza. Artist între miniştri, ministru între artişti

Pe vremuri, i se spunea „părintele” economiei naţionale – a contribuit la constituirea statului Republica Moldova într-o perioadă nesigură şi marcată de tensiuni. Economia a fost piatra de temelie în tot ce a făcut, de această branşă s-a ocupat în toate posturile pe care le-a deţinut. Totuşi, nu a apucat să susţină teza – a încercat în trei rânduri, dar de fiecare dată când teza de doctor era „pe aproape”, intervenea câte o criză politică. După urcuşuri, au urmat şi coborâşuri, după întâlniri cu şefi de stat şi miniştri a venit rândul orelor academice. Nu a cedat, şi acum conduce o reprezentanţă a uneia din cele mai puternice companii petroliere din lume. Îl vedem mai mult la televizor, şi atunci la meciurile echipei de fotbal Rapid Bucureşti, aşa că nu am scăpat ocazia unui interviu live în una dintre rarele sale vizite la Chişinău. Răspunsul afirmativ nu a întârziat...Chiar la Sărbătoarea vinului... Dar fără vin.

S-a născut la 21 decembrie 1947, la Coştangalia, Cantemir.  Absolvent al Institutului Politehnic din Chişinău ( diplomă cu menţiune), specialitatea inginer-economist.  Şi-a început cariera profesională la Uzina „Mezon”, unde a parcurs calea de la inginer la şef de secţie. La vârsta de 29 de ani s-a transferat la uzina de tractoare în postul de director-adjunct pe probleme economice.  A urmat o carieră în organele administrative locale şi de partid: timp de şase ani, a fost vicepreşedinte al Sovietului orăşenesc Chişinău. În 1990, în capitală, a fost singurul membru al CC al Partidului Comunist din RSSM care a câştigat alegerile în primul Parlament. Viceprim-ministru şi ministru al Economiei în guvernele Druc şi Muravschi (1990-1992), ex-preşedinte al Federaţiei moldoveneşti de fotbal (1990-1996), ex-preşedinte al Federaţiei de şah şi joc de dame, profesor universitar.Actualmente este director general „LukOil România”, coordonator al activităţii filialelor „LukOil” din Serbia, Macedonia şi Ungaria. Este căsătorit, are o fiică şi o nepoţică.

- Dle Tampiza – politica, sportul, afacerile – astea sunt domeniile în care v-aţi manifestat din plin. Care este, totuşi, sfera prioritară?

- Nu cred că aş putea da un răspuns tranşant la această întrebare. Ai omis un capitol foarte important pentru mine – muzica. Am evoluat într-o formaţie vocal-instrumentală, la chitară şi voce, şi mai „recidivez” şi acum cu prima ocazie. Cunosc foarte bine domeniul. Cineva îmi spunea că sunt cel mai artist între miniştri şi cel mai ministru între artişti. Joc tenis de 30 de ani, am o pasiune pentru şah – am şi jucat o partidă amicală cu Anatoli Karpov. Am condus federaţia de profil, iar cât priveşte activitatea în fruntea Federaţiei moldoveneşti de fotbal, au fost şase ani de satisfacţii într-o perioadă plină de privaţiuni şi greutăţi, inclusiv în organele de conducere ale UEFA. Practic şi alte sporturi, cum ar fi surfingul cu velă – toate sunt nişte pasiuni de care nu mă despart.

- Şi eu care credeam că vom vorbi despre politică, afaceri, istoria statului moldovenesc independent. Aţi ocupat şi deţineţi şi acum posturi importante...

- Exact. Vom discuta şi despre acestea, neapărat, doar că nu vreau să le pun înaintea celor despre care am vorbit mai sus. Am fost unul dintre autorii noului tratat unional – aceasta se întâmpla în 1990 –, dar acesta a fost respins de conducerea CC al Partidului Comunist al URSS şi de Mihail Gorbaciov, care m-a dat jos în două rânduri de la tribună. Cred că i-a părut rău de cele ce s-au întâmplat, până la urmă, dar noi ne-am văzut de treabă în „aşezarea” noului stat suveran şi independent. Evenimentele din acele vremuri au fost comentate şi interpretate  în mod diferit, dar eu sunt mândru de lucrurile realizate de prima guvernare, care a luat-o de la zero, în condiţii extrem de dure, sub presiuni politice, economice şi sociale din toate direcţiile, şi de faptul că am pus baza economiei de piaţă. Istoria arată că, în mai toate situaţiile similare, primele guvernări sunt sacrificate. Acum, lucrurile sunt mai clare, se pot trage nişte concluzii limpezi... Spre exemplu, pot spune că, în mod surprinzător pentru unii, Vladimir Voronin a realizat, în calitate de şef de stat, mai multe pentru liberalizarea economiei naţionale faţă de predecesorii săi. Peste ani, se văd şi regrete, cum ar fi realizarea conceptului de privatizare, cu concursul populist al Parlamentului. Păcat că nu am putut apăra principiile realiste şi echitabile de împărţire a bunurilor... Soluţii erau diferite, dar la rezultatul final a contat şi mentalitatea oamenilor.

- Ce sau cine v-a determinat să preluaţi conducerea reprezentanţei uneia dintre cele mai prospere companii petroliere din lume? V-aţi lăsat cu greu convins?

- Nu cred că pentru cineva este o mare taină relaţia mea profesională şi de prietenie cu Nicolae Ciornâi, cel pe care l-am adus în primul Guvern şi care mi-a fost alături şi la Federaţia moldovenească de fotbal. Acum a venit rândul lui şi mi-a propus postul de director general al „LukOil România”. Nu s-a chinuit să mă convingă, pentru că eu am nişte ambiţii, iar aceasta a fost o provocare pe care am acceptat-o fără a ţine cont de bani sau de carieră.

- Cum v-aţi acomodat la condiţiile pieţei româneşti? Diferenţele faţă de provincia noastră sunt mari?

- Pe timpul activităţii în postul de ministru al Economiei, adică în prima etapă de tranziţie, colaboram intens cu autorităţile române, cu oameni politici şi de afaceri, aşa că mediul românesc nu-mi este străin. Cât despre piaţă, aceasta este enormă, cu 22 milioane de consumatori. În sol se găseşte întregul tabel al lui Mendeleev (în Europa, doar Rusia stă mai bine la acest capitol) – e normal ca ţara să atragă mulţi investitori. În domeniul în care activez, spre exemplu, România are capacităţi de rafinare a ţiţeiului de 20 milioane de tone din care sunt exploatate doar 8 milioane.

- Câteva informaţii despre activitatea „LukOil România”...

- Vorbim despre patru concurenţi serioşi pe piaţa petrolieră din România: „Petrom”, „Rompetrol”, „RAFO” şi „LukOil”. Noi suntem, apropo, singura companie dintre cele menţionate care nu are probleme cu autorităţile statului român. Dispunem de o rafinărie cu o capacitate de 2,4 milioane tone anual, 300 de benzinării şi nouă depozite. Echipa „LukOil România” este compusă din persoane compatibile care au fost selectate conform criteriului experienţei profesionale. Din punct de vedere al profesionalismului, reprezentanţa noastră este cea mai puternică din reţeaua „LukOil”, aici activând ex-miniştri ca Anatol Arapu sau Mihai Popov. Cineva glumea că suntem un guvern în exil al Moldovei.

- Judecând după compania al cărei director sunteţi, se pare că reprezentarea investiţiilor ruseşti în România este o soluţie pentru afirmarea specialiştilor moldoveni...

- Este soluţia cea mai la îndemână în colaborarea economică româno-rusă. Mai bine zis, în plasarea investiţiilor ruseşti  pe piaţa românească, deosebit de atractivă pentru investitorii din Est. De cele mai multe ori, aceştia sunt corecţi şi generoşi. Pe drept cuvânt, noi nu suntem excepţie.

- Am impresia că vreţi să ne convingeţi că în Est e mai bine ca în Vest...

- Trebuie să evităm greşeala de a neglija investiţiile ruseşti doar pentru că dorim să ne integrăm în Occident. Din păcate, cunosc numeroase cazuri, mai ales în România, când patrimoniul a fost privatizat de către investitori din Vest pentru sume derizorii, după care urmau  disponibilizări în masă. Trebuie să dăm dovadă de maturitate, de discernământ şi să înţelegem că cei de la care avem ce învăţa aici au şi ei interesele lor şi că „acolo” nimeni nu ne aşteaptă cu vinul nostru, pe care, iată, nici în Rusia nu-l putem vinde. Pieţele trebuie ocupate şi menţinute, iar noi nu am fost în stare s-o facem.

- Să înţelegem că degeaba tindem spre Europa...

- Nu suntem pregătiţi deloc pentru o eventuală integrare, chiar la nivelul cetăţeanului de rând, dominat încă de mentalitatea veche, socialistă, care aşteaptă să-i asigure Voronin salariul.

- Să revenim la subiectul România: prin ce diferă mediul de afaceri de acolo faţă de al nostru?

- M-a impresionat faptul că este mai liberal decât al nostru. Presiunile şi influenţa organelor statului sunt reduse la minim, fiind stabilite pârghii legale eficiente, fără o monitorizare excesivă. „LukOil România” este supus controalelor de două ori pe an – de către organele fiscale şi de cele responsabile de calitatea produselor. Atât. Trebuie create condiţii ca antreprenorul să aducă bani în buget, fără constrângeri din partea statului – restul, inclusiv problemele sociale, se rezolvă de la sine. Un pas de referinţă în dezvoltarea economică în România a fost introducerea impozitului unic: taxa a devenit mai mică, dar încasările în buget au crescut considerabil ca urmare a acestui gest. La noi, avem de a face cu un mediu de afaceri dominat serios de social-democraţia europeană. Amprenta socială a marcat toate guvernările de până acum, care a folosit-o ca element politic. În acest sens, mentalitatea autorităţilor este aceeaşi ca a majorităţii populaţiei.

- Vorbeaţi de o colaborare intensă cu autorităţile române la începutul deceniului trecut. Acum, lucrurile parcă stau altfel...

- Nu trebuie să acuzăm regimul actual de starea de lucruri în relaţiile moldo-române – greşeala a fost comisă mai devreme, atunci când integrarea s-a făcut exclusiv prin metode de genul „podul de flori”, cu caracter spiritual. Integrarea trebuia realizată „prin stomac”, dacă e posibilă o asemenea exprimare, în linii mari, prin intensificarea relaţiilor economice. În familie cum stau lucrurile: dacă membrii ei sunt sătui, toate merg strună. La fel se poate spune şi despre dezvoltarea relaţiilor între cele două state.

- Cum caracterizaţi investiţiile masive de capital privat aduse din afara ţării de către cetăţenii noştri – este o soluţie pentru o dezvoltare economică durabilă?

- Bilanţul de plăţi la nivel macroeconomic este asigurat de către exportul forţei de muncă. Este un fenomen întâlnit frecvent nu numai la noi, e caracteristic pentru toate perioadele de tranziţie şi nu poate fi controlat. Există o lege a mişcării capitalului, a resurselor forţei de muncă – preşedintele Voronin nu poate fi acuzat pentru acest fenomen. El nu poate menţine cu forţa oamenii care pleacă la munci mai bine remunerate. Totuşi, este un fenomen cu caracter temporar şi cu un impact negativ asupra celulei de bază a societăţii – familia.

- Sponsorizarea clubului Rapid Bucureşti este o afacere profitabilă sau o urmă lăsată în viaţa dvs. de către fotbal?

- Nu este o sponsorizare. E o afacere, adică e vorba de comercializarea spaţiului publicitar. Căutam o echipă populară, cu tradiţii, iar Rapidul era cazul cel mai potrivit, mai ales că sunt susţinătorul clubului respectiv încă din 1965. Colaborarea cu Rapid a început în 2001, o dată cu venirea mea la „LukOil România”. Peste Prut, fotbalul a depăşit  cu mult cadrul sportiv – acest joc deschide „cale liberă” în politică şi afaceri.

- Cum vă simţiţi în România? Sunteţi lezat de atitudinea ostilă din partea băştinaşilor de care se plâng basarabenii stabiliţi acolo?

- Nici vorbă. Poate sunt avantajat faţă de alţii de statutul pe care îl am şi de relaţiile personale pe care le-am stabilit pe parcurs: mă întreţin cu autorităţi de cel mai înalt nivel din România. Sunt şi eu cetăţean român, iar după trei ani de „gazdă” la Mircea Druc, mi-am procurat recent o casă în Bucureşti. Aşa că nu mă simt străin în România. Când aveţi treabă la Bucureşti, intraţi, ca să vă convingeţi.

Valeriu Muravschi, ex-prim-ministru:

„Cred că dl Tampiza se plasează printre primii într-un top al economiştilor moldoveni începând cu anul 1990. Ca membru al Guvernului, a participat la elaborarea concepţiei trecerii la economia de piaţă, a cadrului legal necesar. Posedă la perfecţie capacităţi analitice la nivel de macroeconomie, dar, în aceeaşi măsură, cunoaşte principiile de funcţionare a întreprinderilor. În promovarea proiectelor de legi, cred că era cel mai eficient ministru al guvernului. L-am descoperit ca pe un bun coleg şi prieten care posedă, pe lângă calităţi profesionale, multe virtuţi. S-a remarcat mereu prin aptitudinile sale “extraprofesionale”, cum ar fi muzica şi sportul”.

Ion Ciubuc, fost viceministru al Economiei, ex-prim-ministru:

„Am avut de învăţat multe de la dl Tampiza pe când eram viceministru al Economiei, iar dlui – ministru. Este un om cu un potenţial enorm, dotat, multilateral dezvoltat, puteam întreţine discuţii pe orice temă. În plan profesional, a pus baza legislaţiei naţionale pe probleme economice, deosebit de importante pentru ţară, ţinând cont de perioada istorică de atunci. A dat dovadă de nişte capacităţi deosebite mai ales atunci când propunea proiectele de legi în Parlament”.

Ion Caras, primul antrenor al selecţionatei de fotbal a Moldovei:

„Despre colaborarea cu dl Constantin Tampiza am doar amintiri plăcute. O conlucrare fructuoasă la Federaţia moldovenească de fotbal în nişte timpuri foarte grele, când ne deplasam la forurile federaţiilor internaţionale cu automobilul, dar rezultatele înregistrate atunci la nivel de echipă naţională nu au fost depăşite. Avea părerea lui, dar pleca urechea şi la ceea ce spun alţii. Graţie calităţilor sale personale şi profesionale, a ajuns în structurile financiare ale UEFA”.

Marcel TOMA