Aurelian Silvestru. Colaboratorul propriului destin

Despre Domnia sa ar trebui să scriu în altă manieră. Ca despre un om integru, care, pe lângă modestie şi talent, are un dar aparte de a inspira dragostea de neam, de viaţă, de ţară, de părinţi, de carte, de tot ce-i frumos. Aurelian Silvestru – prima mea intâlnire cu acest nume s-a produs pe timpul când eram studentă şi mă pasiona arta creaţiei. Mai târziu, în timpul unei emisiuni televizate, încercam să aflu de la el cât de frumoasă poate fi o femeie cu părul lung. Mi-a spus atunci că, dacă l-aş întreba despre şcoală şi carte, ar avea ce-mi răspunde.

Şi mi-a spus acum, la acest început de an. Despre carte, învăţământul privat, cultură, valorile unei naţiuni, copilărie, despre vrăjitoarea oarbă, apărută la mănăstirea de femei din satul său de baştină, care i-a prezis că va deveni compozitor, despre cum a fost exclus din comsomol şi cum e să fii coautorul propriului destin. Ce am înţeles din ce mi-a povestit dl Silvestru? Multe. Cel mai important lucru care mi-a rămas în memorie e că foarte curând se va produce o revelaţie a acestui neam, din care eu şi Domniile voastre avem onoarea să facem parte.  Şi mi-a mai povestit că… dar haideţi să-l ascultăm împreună, că şi aşa vorbesc prea mult.

Despre “Prometeu” şi “naşul” liceului

Pentru Aurelian Silvestru, Liceul de Creativitate şi Inventică este mai mult decât o realizare. Psiholog fiind, se gândea să pună temelia unei şcoli unice în R. Moldova, pornind de la un suport teoretic, elaborat într-un concept al personalităţii, şcoală ancorată în învăţământul de alternativă. “Prometeu” a “adus focul” şi la noi la 1 septembrie 1991, deşi calea pe care a parcurs-o a fost destul de grea. “Când am vrut să înfiinţez liceul, până şi Ministerul Educaţiei mi-a refuzat solicitarea. Se întâmpla exact în perioada de tranziţie şi exista o temere a instituţiei de resort că ceva s-ar putea să nu meargă. M-au întrebat ce voi face dacă voi da în bară. Din tot colegiul ministerului, doar doi membri au votat “pro” şi m-au susţinut. Chiar şi cei pe care îi consideram prieteni au votat împotrivă”, ne spune dl Aurelian. Deşi era doctor în ştiinţe, autor de manuale şi cărţi de psihologie, şef al laboratorului de psihologie al Institutului de cercetări în domeniul învăţământului, toate acestea nu au tras la cântar. S-a apropiat de ministrul educaţiei, Nicolae Mătcaş, şi l-a întrebat cum să procedeze. “În situaţia asta, doar preşedintele ţării ar putea soluţiona problema”, i-a răspuns dl ministru. Atunci, s-a dus la preşedinte. Şi Mircea Snegur l-a ajutat, devenind astfel “naşul” Liceului “Prometeu”. Ulterior, nepotul primului preşedinte a ajuns licean aici, un elev, de altfel, foarte bun. “Naşul” a fost prezent la mai multe festivităţi ale şcolii.

Cei 1500 de copii şi dragostea de Dumnezeu

Ce are deosebit acest liceu? Fiecare şcoală are un suflet, alcătuit din sufletele profesorilor, părinţilor şi copiilor. “Se vede că Dumnezeu ne ocroteşte, continuă dl Silvestru. Nu întâmplător am înălţat o biserică aici, în curtea şcolii. Avem aceleaşi idealuri cu cele nutrite de veacuri de poporul nostru. Facem o educaţie corectă a copiilor, iar în predarea religiei ţinem cont de confesiunea fiecărui copil. Avem şi budişti, şi musulmani, şi catolici. Această disciplină nu urmăreşte îndoctrinarea religioasă a copiilor, ci buna creştere în plan spiritual, cu exemple din Biblie, din viaţa lui Isus Hristos. Cred că suntem unica instituţie de învăţământ în care s-a predat mereu religia. Asta ne-a ajutat să instaurăm un climat educaţional sănătos. E vorba şi de profesorii pe care îi avem, dar şi de un alt cult, cel al personalităţii elevului”.

Scopul liceului este educarea unor personalităţi, capabile să învingă şi să depăşească obstacolele vieţii, cu verticalitate şi demnitate naţională, să ne poată reprezenta la orice nivel şi în orice ţară din lume.  De regulă, copiii care studiază aici sunt selectaţi în baza unui concurs, dar nu-i înscriem doar pe cei cu stea în frunte. Un adult, considerat geniu în copilărie, poate deveni un mediocru. Şi invers - copiii mediocri ajung, uneori, adevărate valori ale neamului.

“Faptul că avem elevi deosebiţi, lideri pe plan intelectual, demonstrează că suntem un popor foarte vechi în Europa. Cu cât este mai veche „materia” cenuşie pe care o posedă un popor, cu cât are în spate mai multe generaţii, cu atât e mai capabil să dea roade intelectuale deosebite. Un studiu în domeniu arată că, în spaţiul carpato-dunăreano-basarabean s-au născut cele mai multe talente în raport cu cantitatea populaţiei”, afirmă dl director.

Demnitarii şi cei 7 ani de-acasă

Se ştie că la “Prometeu” studiază feciorii şi fiicele marilor demnitari, dar faptul că toţi cei care fac aici carte sunt copii de bani gata, care îşi permit orice şi au un comportament arogant şi agresiv, este un mit eronat. “Totul depinde de cei 7 ani de-acasă. Sunt familii suspuse, cu o situaţie socială de invidiat, cu posturi de prim rang, dar care au copii modeşti şi bine educaţi. Mă refer chiar la familiile unor demnitari de stat, copiii cărora studiază la noi la liceu şi care au bun simţ şi o calitate educaţională deosebită. Evident, sunt şi din cei care s-au îmbogăţit peste noapte şi se cred buricul pământului. “Trebuie să-i explici copilului că nu banii tatălui îţi dau valoare, dar tu, personal, trebuie să demonstrezi că eşti o valoare, spune psihologul. Un bun director trebuie să-şi apere profesorii de aroganţa părinţilor cu alură de dictator. Aceştia, dacă vor să le educăm copilul, trebuie să fie  alături de noi, să aibă încredere în noi. Nu este corect din partea unui părinte să considere profesorul o slugă. Societatea ar trebui să respecte şi să stimuleze munca celor angajaţi în sfera educaţională.”

O altă poveste, cu alt fel de 7 ani de-acasă

A crescut lângă o mănăstire de călugăriţe, frapat de dangătul clopotelor, mănăstire care a fost închisă şi redeschisă abia după ’90. Mama, crescută într-o familie cu 18 copii, a plecat la mănăstire la vârsta de 9 ani. O familie, dacă avea pe cineva la mănăstire, considera că avea pe cineva pe lângă Dumnezeu. Când se întâmpla vreun bine acasă, se credea că se datora faptului că Parascovia, mama lui Aurelian Silvestru, era la mănăstire. Când a împlinit Parascovia 18 ani, tatăl lui a furat-o. Şi a venit să le spună părinţilor că se însoară cu ea. Părinţii tatălui i-au răspuns că, dacă nu o duce înapoi la mănăstire, nu mai este copilul lor. “ De trei ori le-a cerut tatăl meu iertare şi binecuvântare şi de trei ori bunicii au refuzat să i le ofere pe ambele. Atunci tata le-a declarat că nu le mai calcă pragul niciodată. Şi s-a ţinut de cuvânt”.

Era student la universitate şi într-o zi, venind acasă, îşi găseşte tatăl abătut, stând pe o lespede mare de piatră. Părintele l-a întrebat atunci: “Ştii ce a fost înainte piatra asta? Pragul casei părinţilor mei, prag pe care nu l-am putut trece niciodată, pentru că mi-am dat cuvântul şi nu am putut să-l încalc.” În raport cu părinţii, afirmă dl Silvestru, copiii trebuie să fie îngăduitori şi să cedeze. “În cazul tatălui meu, a fost mai mult decât o încăpăţânare, pentru că şi atunci, când i-au decedat părinţii, el a aşteptat să fie scoşi din ogradă, şi abia atunci a mers şi i-a petrecut în ultimul drum. Şi acest prag, care nu l-a păşit atâţia ani, l-a adus aici, acasă la noi”.

Zestrea dlui Silvestru

“Am avut noroc de un mare singuratic, care locuia pe lângă mănăstire şi avea un pod plin cu literatură în limba română; era un intelectual autodidact. Era dintr-un sat cu maică-mea. Avea o căsuţă izolată sub o geană de pădure, nu departe de lăcaşul sfânt. Nu avea familie. Aduna cărţile de unde putea şi se temea să nu i le confişte autorităţile. Când veneam la el, mă urca în pod şi îmi arăta ce şi unde se află. Aşa am făcut cunoştinţă cu Dostoevski, Tolstoi, Balzak, Stendhal, autori pe care i-am citit la o vârstă destul de fragedă.

Destinul nu ţi-l faci tu, eşti doar un colaborator al Celui care face destinele”. A intrat la jurnalism, făcea poezie, scria articole şi credea că se află la locul potrivit. La anul II, a fost exmatriculat. Nu din cauza învăţăturii, ci pentru că era membru al mişcării de renaştere naţională. Se vede că a fost mai cutezător în anumite situaţii, fapt pentru care a şi fost exmatriculat din comsomol. A plecat la Bălţi, la Facultatea de Psihologie. Ulterior, a studiat şi la Moscova, susţinându-şi teza de doctor în psihologie.

„La fiecare etapă de vârstă, aveam să aflu de la dl Silvestru, suntem marcaţi de anumite momente. Dacă am fi constanţi, nu ne-am dezvolta, am fi unilaterali. O vreme, a fost obsedat de vocaţia pentru pictură, chiar a vrut să se facă pictor. Are chiar şi o colecţie de tablouri. “ Dar… iar n-a fost să fie, pentru că aş fi devenit un pictor mediocru. Am fost marcat de viaţa pictorului rus Vasiliev, care a trăit doar 21 de ani şi a realizat nişte picturi extraordinare. Apoi, am fost marcat de marile personalităţi din literatura franceză. A urmat un timp când îl citeam pe Freud. Chiar doream să continuu teoria lui Freud şi apoi mi-am dat seama că trebuie să fac altceva.”

Oarba

Când era mic, a venit la mănăstire o ghicitoare oarbă. S-a născut oarbă şi, la vârsta de 15 ani, a fost lovită de fulger. Din acel moment a început să aibă viziuni. “Nu primea copii, dar pe mine m-a chemat singură. Mi-a spus cum îi cheamă pe părinţi, care şi la ce vârstă o să moară şi mi-a mai spus că am o soartă deosebită. Că am trei cumpene de moarte şi, dacă le trec, voi trăi peste 80 de ani. Am trăit acele cumpene. Mi-a mai spus că voi deveni compozitor. Pentru mine, a fi compozitor însemna să compun poezii. Mi-am dat seama mai târziu că a fi compozitor înseamnă să faci muzică. Nu am scris eu o carte de cântece, cu texte cu tot? Fără studii muzicale, fără nimic. Am început, după ce am construit biserica din curtea liceului, să aud dimineaţa diferite melodii. Fiindcă nu am studii muzicale, scriam linia melodică prin semne, apoi profesorul de muzică a transformat semnele în cântece.”

- Ce se întâmplă în psihologia celor care ajung la putere?

- Atunci când cineva ajunge important, poate crede sincer că îl doare sufletul pentru popor. Treptat, însă, se contagiază de putere, înţelege că poate avea anumite profituri şi nu mai are alt scop, decât să şi le menţină. Dacă un om integru a ajuns în această situaţie, trebuie să plece. Atâţia sunt cei care declară că sunt buni patrioţi, dar, odată ajunşi la putere, nu fac nimic. Câte posturi de radio care emit în limba română sunt? Câte ziare, reviste de limbă română sunt? Dacă ajungi la putere şi declari că eşti pentru prosperarea neamului, de ce nu întreprinzi nimic?

- Când vom avea politicieni corecţi?

- Copiii care cresc în perioada de democraţie, vor realiza o politică de calitate.

Absolutul

- Ce se află “Dincolo de imposibil”?

- Victoria şi Bunul Dumnezeu.

Ileana Rusu