Alexa. Bobocul ce s-a prefăcut în floare

Imediat ce-şi face apariţia desantul redacţiei, tatăl Alexei, Nicolae Fesenco, se retrage la etajul de jos al casei, iar Cipi, moţul cel de căţel, nu înţelege de ce în casă s-au aprins toate luminile şi de ce toată lumea încearcă să se facă prieten cu el. O fetiţă drăgălaşă ne zâmbeşte din fotografii.  O vedem pe Alexa la 10 ani, la 12, la 13, la 14 ani, poze de pe scenă, din concursuri, alături de părinţi. Decizia de a se face interpretă îi aparţine ei şi nu părinţilor (aşa cum se vorbeşte), care, în copilărie, nu au insistat în nici un fel, lăsând-o să se ocupe de ce-i place. A făcut 6 ani de dansuri populare în cadrul Ansamblului „Vatra”. Apoi, după ce a primit primul buchet de flori, şi-a zis că i-ar mai plăcea să primească această bucurie a publicului exprimată în trandafiri, lalele, crizanteme. „Cele mai „sincere” flori cred că le-am primit de la spectatorii de la ţară, care mi le aduceau direct din grădină”, ne povesteşte Alexa şi ne invită la un tur al casei.

Cartea preferată: Cecilia Ahern „PS. Te iubesc”
Desenele animate preferate: „Lyon King”
Cântăreaţa preferată: Celine Dion, Mariah Carey, Jessica Simpson, Alicia Keys
Parfumul: Dkny, Be delicious
Cântecul preferat: R. Kelly „Been around the world”
Automobilul: Mini Cooper
Filmul preferat: „Blue Lagoon”
Culoarea preferată: roşu

Camera Alexei este ascunsă la etajul trei al casei – în locul mansardei a apărut repede o cameră mare, spaţioasă. Pe uşă este lipit sugestiv semnul rutier „acces interzis”. Trecem, cu bunăvoinţa gazdei, dincolo de prag. Îţi vine să te trânteşti pe patul imens ascuns după draperiile transparente şi să butonezi canalele televizorului situat chiar în faţa patului sau să te baţi cu zecile de jucării de pluş împrăştiate în jur (şi mama Alexei se poate mândri cu o colecţie de păpuşi din porţelan), sau să treci cu degetuţele peste clapele pianului. Pe biroul ei – un calculator, manuale (Alexa învaţă la Şcoala de Limbi Moderne şi Management), discuri, cărţi, internet, tot ce-şi doreşte sufleţelul. Un autograf de la Avraam Russo. O poză de-a lui Adrian Ursu. Desigur, deliciul feminin este dulapul cu multe sertare în care sunt aranjate sute de bijuterii – cercei, coliere, inele – tot ce poate accentua ţinuta unei interprete. De- asupra oglinzii (pe care „tronează” un „love you” scris cu ruj) – o fotografie mare cu Victoria Odobescu.

Ne-am băgat nasul şi-n altă odaie a ei, unde sunt depozitate toate hainele de scenă. Peste o sută de perechi de pantofi, zeci de fuste, bluze, rochii. E clar că ochii ne-au fugit în toate părţile, „scanând” pantofii „Loriblu” şi ţinutele de la Valentina Vidraşcu, rochii scumpe, extravagante. Pe jos, câteva pungi cu haine. Dna Ecaterina ne spune că vrea să le ducă la ţară, pentru că nu mai sunt „la modă”. O garderobă jos pălăria, care merită un reportaj separat.

Nu este o fată alintată. La toate câte are ea visează sute de fete. Secretul ei este familia, care o susţine financiar şi moral şi multă muncă. Tatăl Alexei este cel mai mare critic al fiicei. Îi seamănă foarte mult – şi la fizic, şi la caracter. Dna Ecaterina poate ocupa cu certitudine funcţia de impresar, de manager, stilist al Alexei, căci a investit tot sufletul şi timpul său, şi fără ea Alexa nu ar avea o carieră atât de frumoasă. De fapt, mama Alexei (care şi-a dorit şi ea foarte mult să cânte şi chiar a mers să dea admiterea la conservator însă a întârziat la examene), trăieşte dedicându-se totalmente grijilor, bucuriilor şi reuşitelor fiicei sale. Sora Alexei, Oxana, stabilită în România, la Constanţa, nu are nici o treabă cu muzica, dar îi ţine mereu pumnii surorii mai mici.

Alexa, cât de tare te enervează criticile?

Nu m-am enervat niciodată în aşa măsură ca să trântesc uşa sau să-i arăt cuiva din deget. Cea mai bună reclamă este antireclama, nu? Primii mei impresari, Adrian Ursu şi Vlad Costandoi m-au învăţat un lucru pe cât de simplu, pe atât de adevărat: nu toată lumea poate să mă înţeleagă, să-mi aprecieze munca. În acelaşi timp, mă deranjează când se spune că nu avem talente. De ce nu se spune că nu avem compozitori buni? Sau textieri? Că nu avem condiţii bune pentru concerte?

Erai gata pentru o victorie la „Eurovision”?

Da, am luptat la egal împreună cu toţi concurenţii şi mi-am dorit o victorie. După finala cu pricina însă nu am mai vrut să fiu decorul nimănui.

Ce nu poţi ierta?

Minciuna. Personal, sunt o persoană sinceră şi cer acelaşi lucru de la alţii. Cât de tare am ascunde o minciună, oricum iese la suprafaţă. Nu pot ierta trădarea celor apropiaţi, a prietenilor. Ştiu că fiecare poate greşi, dar de ce aşa de greu învăţăm a spune „iartă-mă”, „scuză-mă”?

Te superi des? Se întâmplă să te cerţi cu mama?

Depinde. Dacă e vorba de părinţi, ei au tot dreptul să-mi facă observaţii, să-mi dea un sfat şi eu nu am nici un drept să mă supăr. Se întâmplă să mă supăr pe mama, dar mă gândesc imediat, dacă am făcut bine. Da, poate avem gusturi şi puncte de vedere diferite, dar ştiu că familia nu-mi vrea răul. Mama este cel mai apropiat om şi întotdeauna o îmbrăţişez şi-i spun că mi-a trecut. Aşa că nu am avut situaţii în care nu ne-am vorbit sau am tăcut ambele. Când mă cert cu prietenul, „rezist” maximum o zi, şi apoi caut imediat împăcare. Nu-mi place starea asta de „rău”.

Cum l-ai cunoscut pe Adrian Ursu?

De fapt, l-am căutat doar pentru o piesă, nu aveam nici un plan măreţ de colaborare. Apoi, mama l-a contactat şi aşa am început „prima lecţie”. Abia după ce ne-am cunoscut mai bine, mi-a propus un proiect mai mare pe care l-am acceptat cu plăcere. Lui îi datorez primii paşi în scenă, e persoana care mi-a fost alături în toţi aceşti ani.
 
Recent, ţi-ai schimbat impresarul, intenţionezi să abordezi un alt gen de muzică. Ce te-a făcut să iei o astfel de decizie? Cine sunt persoanele cu care colaborezi în acest moment?

Impresarul meu nou este Dorin Scobioală, lucrăm împreună de câteva săptămâni şi mi se pare un început bun. La moment, lucrez la un album nou în limba engleză. Acest proiect îl realizez cu Donovan Knowles, verişorul lui Beyonce Knowles din „Destiny’s Child”. E ceva cu totul diferit de ceea ce se face acum în Moldova şi în România.

Când ai timp liber, ce faci?

Fac sport. Pot să merg la sală de 3-4 ori pe săptămână, sunt un pic „obsedată”. Îmi place să citesc (scoate din geantă un best-seller de-al lui Dan Brown, „Îngeri şi demoni”) oricând am un minut liber. De aceea port genţi mari – ca să încapă acolo şi o carte bună, şi agenda, şi tot de ce am nevoie pe parcursul zilei.

Ce calitate umană apreciezi cel mai mult?

Cred că punctualitatea. Detest să întârzii şi pentru că am un ritm nebun de viaţă, am învăţat să calculez timpul foarte bine. Dacă am o filmare, scad orele pentru machiaj, coafură, drum, îmbrăcat şi las şi o jumătate de oră pentru voie bună. Mai depinde şi de cei cu care mă întâlnesc. Mi-a plăcut foarte mult la „Cerbul de Aur”, unde spectacolul a fost perfect organizat şi nu trebuia să alerg cu limba de un cot. Am făcut totul în voie, fără stres, am avut timp să mă plimb prin oraş, am intrat şi în librării.

Ce-ţi place cel mai mult la o femeie?

Cel mai mult mă impresionează răbdarea femeilor de care dau dovadă pe tot parcursul vieţii. Capacitatea de a demonstra că viaţa continuă, chiar şi atunci când simt că le fuge pământul de sub picioare.

Prin ce te impresionează un bărbat?

Îmi plac bărbaţii bărbaţi. Inteligenţi, cu bun gust, educaţi. Pentru mine e important să fie gentleman.

Băiatul de lângă tine corespunde acestor cerinţe?

Sunt de mult timp cu el şi acest lucru vorbeşte de la sine. Ştie cum să mă impresioneze, ce fel de surprize să-mi facă. Când locuiam la bloc, îi plăcea să-mi lase pe scară flori şi diferite bileţele. Atunci când am concerte la ţară, are grijă întotdeauna să-mi transmită flori. Prima dată am rămas uimită când am văzut un buchet foarte frumos ambalat, deosebit. Ne place să ne plimbăm în linişte, iar când avem mai mult timp – mergem la film.

La ce a renunţat el pentru tine?

La fumat. De câteva luni nu fumează.

Când ai fost ultima dată fericită?

N-o să mă credeţi. Atunci când sora mea a născut cea de-a doua fetiţă. M-am bucurat şi atunci când mi-a spus că e însărcinată, de parcă era vorba despre mine. Îmi plac foarte mult copiii şi sper că şi eu voi avea o familie mare.  

Rodica Trofimov